26 octombrie 2017

HCL 435/2017 Craiova adoptată

Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „ reabilitare corp C1ambulatoriu adulţi pavilion a” - spitalul clinic municipal „filantropia” craiova - varianta I-a

Pe scurt

Consiliul Local Craiova aprobă Documentația de avizare a lucrărilor pentru reabilitarea corpului C1 Ambulatoriu adulți, pavilion A, la Spitalul Filantropia, varianta I-a. Investiția are valoare totală de aproximativ 2,722 milioane lei (din care peste 2,21 milioane lei pentru construcții+montaj) și se va realiza în 12 luni, acoperind o suprafață de 941,8 mp. Pentru locuitori înseamnă că se vor realiza lucrări de modernizare ale pavilionului destinat ambulatoriului, cu impact indirect asupra serviciilor medicale, iar finanțarea și termenele sunt stabilite în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „ Reabilitare corp C1Ambulatoriu adulţi pavilion A” - Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova - varianta I-a, având următorii indicatori tehnico – economici: 1.Valoarea totală a investiţiei(inclusiv TVA) - 2.722,327 mii lei din care construcţii+montaj (C+M) (inclusiv TVA) - 2.210,414 mii lei 2. Durata de realizare a investiţiei - 12 luni 3. Caracteristici tehnice: ACD=941,80 mp. prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 435 din 2017 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
DOCUMENTAŢIA DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII PENTRU OBIECTIVUL DE INVESTIŢII „ REABILITARE CORP C1AMBULATORIU ADULŢI PAVILION A” - SPITALUL CLINIC MUNICIPAL „FILANTROPIA” CRAIOVA - VARIANTA I-A
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
435 / 2017
Data
26 octombrie 2017
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Locuri citate
Nicolae Titulescu (hartă) · Nicolae Titulescu nr. 40p (hartă)
Teme
Investiții și fonduri europene · Sănătate

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIULUI CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.435 privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare corp C1Ambulatoriu adulţi pavilion A” - Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 26.10.2017; Având în vedere raportul nr.144354/2017 întocmit de Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Licitaţii prin care se propune aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare corp C1Ambulatoriu adulţi pavilion A” - Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova; În conformitate cu prevederile art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, modificată şi completată şi Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; În temeiul art.36 alin.2 lit.b coroborat cu alin.4 lit.d, art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „ Reabilitare corp C1Ambulatoriu adulţi pavilion A” - Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova - varianta I-a, având următorii indicatori tehnico – economici: 1.Valoarea totală a investiţiei(inclusiv TVA) - 2.722,327 mii lei din care construcţii+montaj (C+M) (inclusiv TVA) - 2.210,414 mii lei 2. Durata de realizare a investiţiei - 12 luni 3. Caracteristici tehnice: ACD=941,80 mp. prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Craiova prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Investiţii, Achiziţii şi Licitaţii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT.SECRETAR, Gheorghe NEDELESCU Ovidiu MISCHIANU 29 .45 13 .7 5 9.4 5 AMPLASAMENT STUDIAT 32 .20 CORP C1 S+P+1E S = 432.20 mp 34 .85 12 9 .24 15 .00 EXPERT / EXPERTIZA - Nr./DATA NUME SEMNATURA CERINTA VERIFICATOR BENEFICIAR: PROIECT NR: P.F.A. CITU SORIN - PROIECTANT GENERAL SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CUI: 28015265, F16/232/2011 TEL:0742/378.637 ARHI STIL CONCEPT SRL 55/2015 PROIECTANT DE SPECIALITATE - ARHITECTURA "FILANTROPIA", CRAIOVA CATEGORIA DE IMPORTANTA: B CALITATE SCARA: TITLU PROIECT: FAZA: CLASA DE IMPORTANTA: II ELABORATORI NUME SEMNATURA REABILITARE CORP C1 - D.A.L.I. 1:500 AMBULATORIU ADULTI PAVILION A D.T.A.C. INDICATORI URBANISTICI: SEF PROIECT arh. Aurel Lazar IONESCU ADRESA: Dolj, Craiova, bd. Nicolae Titulescu, nr. 40 P.T. S teren = 6653.00mp; DATA: TITLU PLANSA: PLANSA NR: PROIECTAT Sc existent = 2018.20mp; POTexistent = 30.5%; OCT. 2015 PLAN DE SITUATIE A01 Sc propus = 2018.20mp; POTpropus = 30.5%; DESENAT ing. Armand CONST. A3(420x297) PLAN SUBSOL EXISTENT N scara 1:100 T 1 2 4 5 1,360 275 430 405 475 225 325 325 B' 60 60 B' 55 55 B 60 B 275 310 -2.95 145 -2.95 600 S3 DEPOZITARE 360 480S2 DEPOZITARE 175 S1 DEPOZITARE 80 80 600 Hp = 140 485 70 70 S=17.65mp S=18.95mp S=19.55mp 190 485 60 1 SCARA10 x 20 = 200 2 60 3675 60 350 50 4225 50 80 3 4 225 5 S=2.60mp 220 6 60 7 Hp = 140 8 A A 9 60 60 10 20 5 5 27 100 60 27 230 100 1,030 100 275 430 405 475 225 1,360 1 2 4 5 T LEGENDA: Sc subs. = 85.25 mp Sd = 941.80 mp PERETI ZIDARIE CARAMIDA Su subs. = 56.15 mp Su total = 712.00 mp EXPERT / EXPERTIZA - Nr./DATA NUME SEMNATURA CERINTA VERIFICATOR BENEFICIAR: PROIECT NR: P.F.A. CITU SORIN - PROIECTANT GENERAL SPITALUL CLINIC MUNICIPAL CUI: 28015265, F16/232/2011 TEL:0742/378.637 ARHI STIL CONCEPT SRL 55/2015 PROIECTANT DE SPECIALITATE - ARHITECTURA "FILANTROPIA", CRAIOVA CALITATE SCARA: TITLU PROIECT: FAZA: NUME SEMNATURA ELABORATORI REABILITARE CORP C1 - D.A.L.I. 1:100 AMBULATORIU ADULTI PAVILION A D.T.A.C. SEF PROIECT arh. Aurel Lazar IONESCU P.T. ADRESA: Dolj, Craiova, bd. Nicolae Titulescu, nr. 40 DATA: TITLU PLANSA: PLANSA NR: PROIECTAT OCT. 2015 PLAN SUBSOL EXISTENT A02 DESENAT ing. Armand CONST. A4(210x297) PLAN PARTER EXISTENT N T scara 1:100 1 3 5 6 7 9 11 13 15 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala