HCL 416/2013 adoptată
MODIFICAREA ORGANIGRAMEI ŞI STATULUI DE FUNCŢII ALE CĂMINULUI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE CRAIOVA PENTRU ANUL 2013
Documente
- hcl hcl_416.pdf
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 416
privind modificarea organigramei şi statului de funcţii ale Căminului pentru
Persoane Vârstnice Craiova, pentru anul 2013
Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de
25.07.2013;
Având în vedere raportul nr.105255/2013 întocmit de Serviciul Resurse Umane prin
care se propune aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Căminului pentru
Persoane Vârstnice Craiova, pentru anul 2013 şi rapoartele comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 196, 198, 199, 200 şi 201/2013;
În conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, modificată
şi completată, Legii nr.17/2000, republicată, privind asistenţa socială a persoanelor
vârstnice şi Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri
privind asigurarea functionalităţii administraţiei publice locale, a numarului de posturi şi
reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea
sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor;
În temeiul art.36 alin.2 lit.a coroborat cu alin.3 lit.b,art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi
art.115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică
locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă modificarea organigramei şi statului de funcţii ale Căminului pentru
Persoane Vârstnice Craiova, pentru anul 2013, conform anexelor nr.1 şi 2 care
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului Craiova nr.114/2013.
Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Serviciul Resurse Umane şi Căminul pentru
Persoane Vârstnice Craiova vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Silviu Cristian ŞTEFĂNESCU-DRAGOTĂ Nicoleta MIULESCU
Consiliul Local al Municipiului Craiova Anexa nr. 1 la HCL nr.416/2013
Camin pentru Persoane Varstnice Craiova PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SILVIU-CRISTIAN ŞTEFĂNESCU-DRAGOTĂ
ORGANIGRAMA
CAMIN PENTRU PERSOANE VARSTNICE CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL
PRIMAR
MUNICIPIULUI CRAIOVA
CONSILIUL
CONSULTATIV 1
DIRECTOR
159
SERVICIU DE
COMPARTIMENT COMPARTIMENT MANAGEMENT CONTABIL SEF
SPECIALITATE COMPARTIMENT ACHIZITII PUBLICE
MEDICAL, MEDICO- RECUPERARE COMPARTIMENT JURIDIC INTEGRAT
SANITAR SI FIZICĂ ŞI SOCIAL CMSSSA
PSIHOLOGICĂ
AUXILIAR-SANITAR
1 2 1 35
108 4 5 2
1
1
COMPARTIMENT SERVICIU
FINANCIAR CONTABIL ADMINISTRATIV
RESURSE UMANE
Total posturi: 160 posturi REGISTRATURA
29
Posturi de conducere: – 4 posturi 5 1
Posturi de executie: 156 posturi, din care:
- posturi de specialitate – 117 posturi
- posturi administrativ - 39 posturi
MUNICIPIUL CRAIOVA Anexa nr. 2 la HCL nr.416/2013
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SILVIU-CRISTIAN
ŞTEFĂNESCU-DRAGOTĂ
STAT DE FUNCTII AL CAMINULUI PENTRU PERSOANE VARSTNICE CRAIOVA
PENTRU ANUL 2013
Nr. Denumire compartiment Functii Grad Nivel Numar posturi
crt Studii Normate Ocupate vacante
I Conducere Director I S 1 - 1*
2 Contabil sef I S 1 - 1**
II A. Compartiment juridic 1 Consilier juridic IA S 1 1 -
B. Compartiment achizitii publice Economist IA S 1 1 -
2 Refent II M 1 1 -
C. Compartiment management integrat Inginer II S 1 1 -
CMSSSA 2 Inspector de specialitate S 1 - 1
D. Compartiment financiar contabil Economist IA S 4 3 1
Resurse Umane – Registratura 5 Casier - M 1 1 -
E. Serviciul administrativ Sef serviciu S 1 - 1
Administrator - M 1 1 -
Magaziner - M 1 1 -
Functionar administrativ - M 1 - 1
Muncitor calificat- - M 8 8 -
bucatar , muncitor bucatarie
Muncitor calificat – I M 3 3 -
Instalator,mecanic,electrician
Muncitor calificat – I M 2 1 1
Lenjereasa
Spalatoreasa - G 8 7 1
Sofer I M 1 1
30 Paznic - M 4 4 -
III A. Serviciu de specialitate medical Medic Primar S 5 4 1
medico-sanitar si auxiliar – sanitar Medic Specialist S 2 2 -
Medic Med. GeneralaS 1 1 -
Sef serviciu S 1 - 1
Asistent medical principal S 1 1 -
Asistent medical principal PL 13 10 3
Asistent medical PL 5 5 -
Asistent farmacie principal PL 1 1 -
Asistent dietetician - PL 2 1 1
Asistent igiena Principal S 1 1 -
Infirmiera - G 62 46 16
Ingrijitoare de curatenie - G 15 11 4
109
C.Compartiment recuperare fizica si Medic recuperare, medicina Specialist S 1 1 -
psihologica fizica si balneologie
Kinetoterapeut S 1 - 1
Fiziokinetoterapeut specialist S 1 1 -
Profesor Cultura – Fizica – principal S 1 1
4 Medicala
D. Compartiment social Asistent social principal S 1 1
1 - 1
Inspector social IA S 2 2 -
5 Lucrator social principal M 1 1 -
IV TOTAL 160 124 36
* postul de director este ocupat cu delegatie
** postul de contabil sef este ocupat cu delegatie
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.