25 august 2011

HCL 329/2011 Craiova adoptată

Prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii construite prin programe de investiţii la nivel naţional

Pe scurt

Se aprobă prelungirea cu încă 1 an a contractelor de închiriere pentru două categorii de locuințe: cele destinate tinerilor (provenite din programe naționale) și cele din domeniul privat al municipiului Craiova. Asta înseamnă că chiriașii își vor păstra locuințele încă un an, în aceleași condiții, iar Primarul poate încheia actele adiționale necesare. Zonele afectate sunt cele din anexele 1 și 2 ale hotărârii, cu efect direct asupra locuitorilor din aceste contracte.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 329 din 2011 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII CONSTRUITE PRIN PROGRAME DE INVESTIŢII LA NIVEL NAŢIONAL
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
329 / 2011
Data
25 august 2011
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.329 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi locuinţe care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.08.2011; Având în vedere raportul nr.117365/2011 întocmit de Serviciul Fond Locativ prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi locuinţe care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.129, 131, 132, 133 şi 134/2011; În conformitate cu prevederile Legii Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată şi Hotărârii Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, Legii nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3 şi art.61, alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe care aparţin domeniului privat al municipiului Craiova, prevăzute în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.3. Se împuterniceşte Primarul municipiului Craiova să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Serviciul Fond Locativ vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Constantin RĂDUCĂNOIU Nicoleta MIULESCU Anexa nr.1 la Hotărârea nr.329/2011 NR_CONTR DATA_CONTR NUME PRENUME STR_CO NR_CO BL_CO SC_CO AP_CO 239031 29/12/2004 [persoană fizică] 1B T2 5 3 125708 29/09/2005 Tanasie Sorin Eugen Oltenia 1C T3 1 5 239052 29/12/2004 Nichifor Ion Catalin Oltenia 1C T3 2 1 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Constantin RĂDUCĂNOIU Anexa nr.2 la Hotărârea nr.329/2011 Nr. Nume Prenume Adresa locuinta Nr. contract de Crt. inchiriere/durata contract 1 DAMINESCU MARINA Str. Elena Farago Contract de închiriere nr.4,bl.122,sc.1,a 120705/16.06.2004/29.0 p.6 4.2011 2 ASOCIATIA NEVĂZATORILOR Cv.Nouă Contract de închiriere bl.201H,sc1,ap.3 79401/24.08.2001/24.08. 2011 3. VLAD ANA Bvd.Decebal, Contract de închiriere nr.98 79499/28.08.2001/28.08. 2011 4. GULAN GHEORGHITA Prelungirea Contract de închiriere Brestei nr.788 64270/05.02.2002/.29.06 (fost 2010 CAP Cernele) 5. STANU CONSTANTIN Bld.Dacia, bl.50, Contract de închiriere sc.1 ap.20 75003/03.01.2001/08.07. 2010 6 CHELU MARCEL Str.Revolutiei Contract de închiriere nr.16,bl.25,sc.3,et 79591/30.08.2001/17.08. .3,ap.13 2011 7 BARBU JOITA Str.Eustatiu Contract de închiriere Stoenescu,Bl. 79665/03.09.2001/03.09. G5,sc.1,ap.80 2011 8. MOCIU CRISTINA Str.Motru Contract de închiriere nr.23,bl.1,sc.2,ap. 79501/28.08.2001/15.08. 2 2011 9. ZAMFIR GRIGORIE Str.Motru Contract de închiriere ,bl.2,sc.2,ap.4 79500/28.08.2001/13.08. 2011 10 [persoană fizică] Str.Motru Contract de închiriere GRATIELA ,bl.2,sc.1,ap.6 79502/28.08.2001/13.08. 2011 11 GEORGESCU NICOLIŢA Str.Motru Contract de închiriere nr.23,bl.1,sc.2,ap. 79867/11.09.2001/21.08. 3 2011 12 GÎRD ELENA Str.Motru Contract de închiriere nr.23,bl.1,sc.2,ap. 79361/22.08.2001/22.08. 7 2011 13 LITVINENCU ELENA MARIANA Str.Petrache Contract de închiriere Poenaru, Bl. 79247/14.08.2001/14.08. H18,sc.1,ap.16 2011 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Constantin RĂDUCĂNOIU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala