HCL 242/2017 adoptată
DOCUMENTELE OBLIGATORII PENTRU CONSTITUIREA DOSARELOR PERSOANELOR ÎNDREPTĂŢITE POTRIVIT LEGII RECUNOŞTINŢEI FAŢĂ DE EROII-MARTIRI ŞI LUPTĂTORII CARE AU CONTRIBUIT LA VICTORIA REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989 ÎN VEDEREA REPARTIZĂRII UNUI SPAŢIU CU ALTĂ DESTINAŢIE DECÂT LOCUINŢĂ
Documente
- hcl 242b.pdf
Text
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 242
privind aprobarea documentelor obligatorii pentru constituirea dosarelor
persoanelor îndreptăţite potrivit Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi
luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989
nr.341/2004, a criteriilor şi punctajelor aferente acestora, în vederea repartizării
unui spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
29.06.2017;
Având în vedere raportul nr. 83877/2017 întocmit de Direcţia Patrimoniu prin
care se propune aprobarea documentelor obligatorii pentru constituirea dosarelor
persoanelor îndreptăţite potrivit Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care
au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr.341/2004, a
criteriilor şi punctajelor aferente acestora, în vederea repartizării unui spaţiu cu altă
destinaţie decât locuinţă;
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1, art.5 alin.1 lit.c, art.9 alin.1, art.13
alin.3 din Legea nr. 341/2004, republicată, a recunostintei fata de eroii-martiri şi
luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989,
modificată şi completată şi Hotărârii Guvernului nr.1412/2004 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004;
În temeiul art.36 alin.2 lit.c, art.45 alin.3, art. 61, alin. 2 şi art.115 alin.1 lit.b din
Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă documentele obligatorii pentru constituirea dosarelor persoanelor
îndreptăţite potrivit Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au
contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr.341/2004, în
vederea repartizării unui spaţiu cu altă destinaţie decât locuinţă, prevăzute în
anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă modelul declaraţiei pe propria răspundere, prin care solicitantul va
arăta în mod expres dacă îi sunt sau nu aplicabile prevederile art.13 alin.3 din
Legea nr.341/2004, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.3. Se aprobă criteriile şi punctajele aferente acestora, în baza cărora se va întocmi
lista şi se va stabili ordinea de atribuire a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea
de locuinţă, conform anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă modelul raportului de evaluare a dosarului în baza căruia se va stabili
punctajul şi ordinea solicitanţilor, în vederea atribuirii spaţiilor cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă, prevăzut în anexa nr.4 care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.5. Se aprobă procedurile de constituire a dosarelor, de acordare a punctajelor
aferente criteriilor prevăzute în anexa nr.3 la prezenta hotărâre, de întocmire a
listei şi de atribuire a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, conform
anexei nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală şi Direcţia Patrimoniu vor aduce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
PT. SECRETAR,
Stelian BĂRĂGAN Ovidiu MISCHIANU
Anexa nr.1 la Hotărârea nr.242/2017
Documentele obligatorii pentru constituirea dosarelor solicitanţilor de spaţii cu
altă destinaţie decât aceea de locuinţă, care formunlează cereri în baza Legii nr.
341/2004 Rep,a recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la
victoria Revolutiei Române din decembrie 1989
1. Cerere de atribuire a unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, care va cuprinde obligatoriu
următoarele elemente:
-nume şi prenume,
-domiciliu,
-date de identificare, conform BI/CI, inclusiv emitent, data emiterii şi codul numeric personal
-calitatea în care formulează cererea,
-temeiul de drept în care formulează cererea,
-enumerarea înscrisurilor anexate cererii, cu precizarea numărului de pagini pentru fiecare în parte,
-data şi semnătura
2. Declaraţie pe propria răspundere în original, prezentată în formă autentică , prin care solicitantul va
arăta în mod expres dacă îi sunt sau nu aplicabile prevederile art.13 alin.3 din Legea nr.341/2004 , în ceea ce
priveşte drepturile prevăzute de art.5 alin.1 lit. c.
3. Copie cerificată conform cu originalul de pe certificatul doveditor eliberat potrivit Legii nr.341/2004.
4.Copie certificată conform cu originalul de pe legitimaţia eliberată potrivit Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr.341/2004 aprobate prin H.G.nr 1412/2004.
5. Copie B.I./C.I. din care să rezulte faptul că solicitantul are domiciliul stabil în municipiul Craiova.
6 Copie certificate naştere/BI/CI copii minori aflaţi în întreţinere.
7. Acte doveditoare privind veniturile realizate de persoana care solicită spaţiu.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stelian BĂRĂGAN
1
Anexa nr.2 la Hotărârea nr.242/2017
DECLARAŢIE
Subsemnatul(a)__________________________________________________________________________
fiul(fiica) lui___________________şi a_______________________,născut(a) la data de_________________
în_______________,domiciliat(a) în_____________________________________________identificat cu B.I(C.I)
seria_____nr.__________eliberat de_____________la data de___________,posesor al Certificat emis în baza
Legii nr.341/2004 seria_______ nr.________eliberat de_____________la data de______________________
având în vedere prevederile art.13 alin3. din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit
la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr.341/2004 şi cunoscând sancţiunile prevăzute de art.326 din
Noul Codul penal privind infracţiunea de fals în declaraţii,declar pe propria răspundere că nu am deţinut drepturi
prin atribuire de proprietate,concesionare sau închiriere,în conformitate cu prevederile Legii nr.42/1990.
Declarant,
Nume/prenume
Data:
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stelian BĂRĂGAN
2
Anexa nr.3 la Hotărârea nr.242/2017
Criteriile şi punctajele aferente acestora în baza caroră se va întocmi lista şi se va
stabili ordinea de atribuire a spaţiilor cu alta desţinatie decat aceea de locuinţă
1.Vechimea cererii,calculată în funcţie de fiecare an calendaristic în parte
-punctaj acordat pentru fiecare an calendaristic în parte 0,25 puncte
2.Vechimea dosarului,calculată de la data la care dosarul a fost considerat complet prin depunerea
ultimului document obligatoriu:
-punctaj acordat peste 4 ani 4 puncte
3 ani 3 puncte
2 ani 2 puncte
1 an 1 punct
3.Gradul de invaliditate în care este încadrat solicitantul conform certificatului doveditor sau
adeverinţei eliberate de S.S.P.R în baza Legii nr.341/2004,în funcţie de gradul de pierdere a capacităţii de
muncă,ca urmare a participării la Revoluţia română din decembrie 1989:
-punctaj acordat pentru mari mutilaţi 2,00 puncte
-punctaj acordat persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate 1,75 puncte
-punctaj acordat persoanelor încadrate în gradul II de invaliditate 1,50 puncte
-punctaj acordat persoanelor încadrate în gradul III de invaliditate 1,25 puncte
-punctaj acordat răniţilor fără grad de invaliditate sau persoanelor
cu handicap(având certificat emis de Comisia de expertiză medicală
a persoanelor cu handicap pentru adulţi) 1,10 puncte
4.Urmaşi ai eroilor-martiri
-punctaj acordat soţului supravieţuitor al celui decedat,dacă nu s-a recăsătorit 1,10 puncte
-punctaj acordat părinţilor celui decedat 0,50 puncte
-punctaj acordat fiecăruia dintre copiii celui decedat,pană la majorat
sau pană la terminarea studiilor,dar nu peste vârsta de 26 de ani
indiferent în întreţinerea cui se află 1,10 puncte
5.Venitul net al persoanei care solicită spaţiu
-punctaj acordat persoanelor care beneficiază de ajutor de şomaj
cu condiţia ca acestea să facă dovada că au solicitat de la Agenţia
Municipală de Ocupare a Forţelor de Muncă un loc de muncă şi
nu a refuzat nici o repartizare 2 puncte
-punctaj acordat persoanelor beneficiare de ajutor social pe anul în
curs sau beneficiare ale altor forme de protecţie socială prevăzute de
lege (altele decât ajutorul de şomaj şi pensia de invaliditate) 1.5 puncte
-punctaj acordat persoanelor cu capacitate de muncă pierdută în afara
Participării la Revoluţia română din decembrie 1989 1,0 puncte
-punctaj acordat persoanelor care realizează venituri din salariu 0,5 puncte
6.Numărul de copii minori aflaţi în întreţinere
-punctaj acordat pentru fiecare copil care nu a împlinit vârsta de 18 ani la
data depunerii dosarului complet 0,5 puncte
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stelian BĂRĂGAN
3
Anexa nr.4 la Hotărârea nr.242/2017
RAPORT DE EVALUARE
APROBAT.............
DIRECTOR EXECUTIV,
.
NUME:_______________________PRENUME:______________________________________________________
DATA ŞI LOCUL NAŞTERII :_______________________ _________ CNP:___________ _________
DOMICILIU:__________________________________________________________________________________
ACT DE IDENTITATE:B.I/C.I.seria_____nr.___eliberat de_________la data de_____________________________
CERTIFICAT(emis în baza Legii nr.341/2004):seria_________nr.________________________________________
1.VECHIME CERERE:___________________________________________NR.PUNCTE____________________
2.VECHIME DOSAR COMPLET:__________________________________NR.PUNCTE____________________
3.GRAD DE INVALIDITATE(conform certificatului emis in baza Legii nr.341/2004):
-MARI MUTILAŢI______________________________________________NR.PUNCTE____________________
-GRADUL I DE INVALIDITATE__________________________________NR.PUNCTE____________________
-GRADUL II DE INVALIDITATE_________________________________ NR.PUNCTE____________________
-GRADUL III DE INVALIDITATE_________________________________NR.PUNCTE____________________
4.URMAŞI AI EROILOR-MARTIRI:
-SOŢ__________________________________________________________NR.PUNCTE____________________
-PĂRINTE_____________________________________________________ NR.PUNCTE___________________
-COPIL________________________________________________________NR.PUNCTE____________________
5.VENITUL NET AL PERSOANEI:
-PERSOANE BENEFICIARE DE AJUTOR DE ŞOMAJ________________NR.PUNCTE____________________
-PERSOANE BENEFICIARE DE AJUTOR SOCIAL PE ANUL ÎN CURS SAU BENEFICIARE A ALTOR
FORME DE PROTECŢIE SOCIALĂ PREVĂZUTE DE LEGE__________NR.PUNCTE____________________
-PERSOANE BENEFICIARE DE SALARIU _________________________NR.PUNCTE____________________
6.NUMĂRUL DE COPII ÎN ÎNTREŢINERE__________________________NR.PUNCTE____________________
TOTAL PUNCTAJ................
ÎNTOCMIT
SERVICIUL PATRIMONIU
NUME/PRENUME _____________________________
SEMNĂTURĂ _____________________________
DATA _____________________________
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stelian BĂRĂGAN
4
Anexa nr.5 la Hotărârea nr.242/2017
PROCEDURILE DE CONSTITUIRE A DOSARELOR
DE ACORDARE A PUNCTAJELOR AFERENTE CRITERIILOR PREVĂZUTE ÎN ANEXA
NR.3 DE ÎNTOCMIRE A LISTEI ŞI DE ATRIBUIRE A SPAŢIILOR CU
ALTĂ DESTINAŢIE DECÂT ACEEA DE LOCUINŢĂ
Documentele obligatorii prevăzute în anexa nr.1 se vor depune de către solicitanţi,în
vederea constituirii dosarelor,la Centrul de Informare pentru Cetăţeni(CIC) din cadrul
Direcţiei Relaţii Publice .
Solicitanţii vor depune documentele personal sau prin mandatar,împuternicit în baza
unei procuri speciale autentificate.
După înregistrarea cererii şi constituirea dosarului,documentele obligatorii vor fi
verificate din punct de vedere al conformităţii cu prevederile prezentei proceduri şi
analizate sub aspectul incidenţei cu prevederile art.13 alin.3 din Legea nr.341/2004 şi ale
art.29 coroborat cu art.46 alin.1 din Normele Metodologice din 02.09.2004 de aplicare a
Legii 341/2004.
Documentele obligatorii prevăzute în anexa nr.1 vor constitui temeiul în baza căruia se
va stabili dacă solicitantul poate beneficia sau nu de dreptul de atribuire a unui spaţiu cu
altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Dosarele nu vor fi analizate,în cazul în care,ca urmare a verificării,rezultă faptul că nu
sunt complete, în sensul în care nu a fost depus unul din documentele obligatorii
prevăzute în anexa nr.1.
Solicitanţilor cu dosare incomplete,care se află în situaţia mai sus menţionată,nu li se
vor întocmi rapoartele de evaluare şi nu vor fi incluşi pe lista privind atribuirea de spaţii
cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
De asemenea,nu vor fi analizate documentele obligatorii depuse de solicitanţi care nu
au domiciliul în municipiul Craiova,conform actului de identitate.
În situaţia în care,prin cerere,solicitantul invederează faptul că are o situaţie socio-
economică precară,vor fi luate în considerare numai înscrisurile depuse de acesta în
dovedirea situaţiei invederate.
După analizarea documentelor obligatorii se va întocmi raportul de evaluare,în baza
criteriilor,se vor acorda punctajele aferente acestora,pe fiecare raport de evaluare,pentru
fiecare solicitant în parte.
La stabilirea criteriilor şi punctajelor aferente acestora se va avea în vedere doar gradul
de invaliditate rezultat ca urmare a participării la Revoluţia română din decembrie 1989.
Invaliditatea (pierderea capacităţii de muncă)rezultată în afara evenimentelor din
Revoluţia română din decembrie 1989 va fi luată în considerare doar la acordarea
punctajului pentru problemele sociale.
În baza rapoartelor de evaluare se va stabili ordinea solicitanţilor cu drept de atribuire a
unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă,întocmindu-se lista pentru atribuirea
de spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă,cuprinzând numele şi prenumele
solicitanţilor în ordinea descrescătoare a punctajelor acordate.
Lista cuprinzând ordinea de atribuire a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă
va fi facută publică,prin afişare la sediul/site-ul Primăriei Municipiului Craiova.
5
În termen de 10 zile calendaristice de la data afişării listei pentru atribuirea de spaţii cu
altă destinaţie decât aceea de locuinţă,cei interesaţi pot depune contestaţii la Registratura
Primăriei Municipiului Craiova.
Contestaţia va cuprinde expres şi lipsit de orice echivoc datele de identificare ale celui
care contestă şi ale celui contestat şi actele şi faptele contestate.
Proba actelor şi faptelor contestate sau cea a afirmaţiilor cade în sarcina celui care
contestă.
La contestaţie se vor anexa toate documentele doveditoare în susţinerea contestaţiei.
În termen de 10 zile de la soluţionare ultimei contestaţii,lista pentru atribuirea de spaţii
cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă va fi modificată şi/sau completată în funţie de
modul de soluţionare a contestaţiilor şi va fi înaintată spre aprobare Consiliului Local al
Municipiului Craiova.
După adoptarea listei de către Consiliul Local al Municipilui Craiova,spaţiile cu altă
destinaţie decât aceea de locuinţă vor fi atribuite în ordinea stabilită prin listă şi în funţie
de disponibilităţiile domeniului privat al Municipiului,de către Primarul Municipiului
Craiova.
Lista pentru atribuirea de spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă va fi supusă
anual aprobării Consiliului Local al Municipiului Craiova după îndeplinirea tuturor
procedurilor prevăzute de prezenta procedură.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stelian BĂRĂGAN
6
7
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.