15 decembrie 2016

HCL 219/2016 Craiova adoptată

Prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii pentru o perioadă de 1 an

Pe scurt

Se aprobă prelungirea cu încă 1 an a contractelor de închiriere pentru locuințe destinate tinerilor, construite prin programe de investiții naționale. Înseamnă pentru locuitori că plățile/condițiile actuale rămân valabile încă un an, iar autoritatea locală poate încheia actele adiționale necesare. Primarul poate semna aceste acte adiționale, iar direcțiile competente vor aplica hotărârea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 219 din 2016 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA DURATEI CONTRACTELOR DE ÎNCHIRIERE CARE AU CA OBIECT LOCUINŢE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII PENTRU O PERIOADĂ DE 1 AN
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
219 / 2016
Data
15 decembrie 2016
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.219 privind prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional Consiliul Local al Municipiului Craiova întrunit în şedinţa ordinară din data de 15.12.2016; Având în vedere raportul nr.193162/2016 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari prin care se propune prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional; În conformitate cu prevederile art.72 din Legea Locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată, art.32 din Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, modificată şi completată, art.8, alin.4 şi 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţei şi Titlului IX, Capitolul V-Contractul de locaţiune din Codul Civil; În temeiul art.36, alin.2, lit.d coroborat cu alin.6, lit.a, pct.17, art.45, alin.3, art.61, alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractelor de închiriere care au ca obiect locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru o perioadă de 1 an. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova, dna. Lia-Olguţa Vasilescu, să încheie actele adiţionale care au ca obiect prelungirea duratei contractelor de închiriere a locuinţelor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT. SECRETAR, Marin Traian RADU Ovidiu MISCHIANU Anexa la Hotararea nr. 219/2016 Prelungire contracte de inchiriere a locuintelor pentru tineri construite prin ANL Nr NR.CO DATA CO TITULAR Str Nr. Bloc Sc Ap 1 149874 17.12.2003 CIOBANU CRISTIAN Oltenia 1A T1 4 2 2 149876 17.12.2003 [persoană fizică] 1A T1 4 4 3 149878 17.12.2003 IONESCU CRISTINA Oltenia 1A T1 4 6 4 149880 17.12.2003 ILIE PETRE Oltenia 1A T1 4 8 5 149882 17.12.2003 [persoană fizică] 1A T1 4 10 6 149884 17.12.2003 RUSU ELENA Oltenia 1A T1 4 12 7 149888 17.12.1903 [persoană fizică] 1A T3 5 3 8 39053 23.12.1903 DRAGAN CARMEN NICOLETA Oltenia 1A T1 5 4 9 149896 17.12.2003 [persoană fizică] 1A T1 5 11 10 149897 17.12.2003 BOROATA PETRE GABRIEL Oltenia 1A T1 5 12 11 149898 17.12.2003 NEGREA VIOLETA Oltenia 1A T1 5 13 12 239117 29.12.2004 [persoană fizică] 1A T1 5 14 13 149914 17.12.2003 [persoană fizică] 1A T1 6 9 14 149879 17.12.2003 [persoană fizică] 1A T2 1 5 15 238979 29.12.2004 BALASA MARINELA Oltenia 1B T2 2 4 16 238981 29.12.2004 [persoană fizică] 1B T2 2 6 17 239007 29.12.2004 TABACU IULIAN AUREL Oltenia 1B T2 3 12 18 239011 29.12.2004 [persoană fizică] 1B T2 4 3 19 239019 29.12.2004 CHINTESCU DAN Oltenia 1B T2 4 11 20 239040 29.12.2004 [persoană fizică] 1B T2 5 12 21 239054 29.12.2004 [persoană fizică] 1C T3 2 3 22 239063 29.12.2004 [persoană fizică] 1C T3 2 12 23 93 03.01.2011 [persoană fizică] 1C T3 2 20 24 239072 29.12.2004 POPESCU CRISTIAN Oltenia 1C T3 3 1 25 239073 29.12.2004 [persoană fizică] 1C T3 3 2 26 239080 29.12.2004 COCORA MIHAELA ELENA Oltenia 1C T3 3 9 27 239081 29.12.2004 PĂCEANĂ MIHAELA GABRIELA Oltenia 1C T3 3 10 28 239115 29.12.2004 [persoană fizică] 1C T3 4 3 29 239088 29.12.2004 CHIRITA DOMITIAN Oltenia 1C T3 4 4 30 239091 29.12.2004 [persoană fizică] 1C T3 4 7 31 239029 29.12.2004 [persoană fizică] 1C T3 4 17 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ MARIN TRAIAN RADU Page 1 Page 2 Page 3

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala