28 mai 2015

HCL 196/2015 Craiova adoptată

Modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova

Pe scurt

Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Craiova: se adaugă bunuri noi în anexa nr.1 și se ajustează identificarea și valoarea unor bunuri din anexa nr.2. Aceste schimbări vor afecta modul în care sunt gestionate terenuri și bunuri ale orașului, iar pentru cetățeni înseamnă eventuale modificări ale registrelor oficiale, cu impact posibil asupra planificării spațiilor și a finanțării publice, procedurile urmând să se facă prin Direcția Patrimoniu prin consiliile județean și local.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, după cum urmează: a) se completează cu bunurile identificate în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; b) se modifică elementele de identificare şi valoarea de inventar a bunului prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 196 din 2015 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
MODIFICAREA INVENTARULUI BUNURILOR CARE APARŢIN DOMENIULUI PUBLIC AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
196 / 2015
Data
28 mai 2015
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.196 privind modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.05.2015; Având în vedere raportul nr.74408/2015 al Direcţiei Patrimoniu prin care se propune modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.169, 172, 173, 175 şi 176/2015; În conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată şi completată, Legea nr.18/1991, republicată, a fondului funciar, modificată şi completată, Titlului I, art.554, Titlul II, art.562 alin.2, art.889 alin.1, Titlul VI, art.858-870 din Codul Civil; În temeiul art.36 alin.2 lit.c coroborat cu alin.5 lit.a, art.45 alin.3, art.61 alin.2 şi art.115, alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Craiova, după cum urmează: a) se completează cu bunurile identificate în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre; b) se modifică elementele de identificare şi valoarea de inventar a bunului prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Pe data prezentei hotărâri, se modifică în mod corespunzător Hotărârile Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.147/1999, modificată şi completată, referitoare la însuşirea inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniului public al municipiului Craiova. Art.3. Direcţia Patrimoniu va lua măsuri pentru îndeplinirea procedurilor legale, prin intermediul Consiliului Judeţean Dolj, pentru modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr.141/2008. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală şi Direcţia Patrimoniu vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PT.SECRETAR, Dorel Cosmin MARINESCU Ovidiu MISCHIANU ,175Ă5,%8185,Ì1'20(1,8/38%/,&$1(;$15 OD+&/ QU 1U &2' '(180,5( 80 &$17 &/$6,),& (/(0(17('(,'(17,),&$5( 9(&,1,1(69 9$/2$5( $'0,1,675$725 FUW $5( 7(5(1$)(5(17$/(($&&(6 35235,(7$7,',1%'8/1 %'8/1  520$1(6&8&8/81*,0($0ù, 03  352335,9$7( 352335,9$7( 352335,9$7(  &/0 520$1(6&8 /$7,0(0&86835$)$7$'( 03 7(5(1$)(5(17$/(($&&(6 35235,(7$7,',1675&$5$&$/&8  03  675&$5$&$/352335,9$7( 352335,9$7( 352335,9$7(  &/0 /81*,0('(0&8/$7,0('(0 6835$)$7$'(03 7(5(1$)(5(17$/(($&&(6 35235,(7$7,/$675%5Ă,/$&20386Ă 675%5$,/$ 352335,9$7( ϯ ',1&253&86835$)$7$'(03ù, 03  &$1$/+& 352335,9$7(  &/0 352335,9$7( 675%5$,/$ &253&86835$)$ğ$'(03 6835$)$7$727$/Ă03 7(5(1$/(5(17$/(($&&(6 3,(721$/',1675%5(67(,/81*,0( ϰ 03  675%5(67(, 352335,9$7( 352335,9$7( 352335,9$7(  &/0 0ù,/$7,0(0(',('(0Ì1 6835$)$ğĂ'(03 7(5(1$)(5(17$/(($&&(6 35235,(7$7,&$57*$5/(67,675* 3523 ϱ 03  352335,9$7('2038%/,& 6753$81,7(,  &/0 &8/81*,0($0ù,/$7,0(0 35,9$7( &86835$)$7$'(03 7(5(1$)(5(17$/(($&&(6 35235,(7$7,&$57*$5/(67,$/(($* 3523 ϲ 03  352335,9$7('2038%/,& 6753$81,7(,  &/0 &8/81*,0($0ù,/$7,0(0 35,9$7( &86835$)$7$'(03 WĂŐĞϭŽĨϮ 7(5(1$)(5(17$/(($&&(6 35235,(7$7,&$57*$5/(67,$/(($* 3523 ϳ 03  352335,9$7('2038%/,& 6753$81,7(,  &/0 &8/81*,0($0ù,/$7,0(0 35,9$7( &86835$)$7$'(03 7(5(1$)(5(17'580$&&(6=21$ 62& ,1'8675,$/Ă125'',1%'8/'$&,$ 62& 62& 62& &20(5&,$/( ϴ &8,(6,5(Ì1&$/($6(9(5,18/8, 03  &20(5&,$/( &20(5&,$/(  &/0 &20(5&,$/( &$/($ /81*,0($0ù,/$7,0(0(',(0 %'8/'$&,$ %'8/'$&,$ 6(9(5,18/8, &86835$)$7$'(03 7(5(1$)(5(17'580$&&(6 35235,(7$7,7$5/$8$ù,&8 $/(($, ϵ 03  352335,9$7( 352335,9$7( 352335,9$7(  &/0 /81*,0($0ù,/$7,0(0&8 0$5,$526(7,, 6835$)$7$'(03 3UHúHGLQWHGHúHGLQĠă 'RUHO&RVPLQ0DULQHVFX WĂŐĞϮŽĨϮ DK/&/Z>DEd>KZ/Ed/&/Zb/s>KZ///EsEdZ EyϮ OD+&/ QU 1U &2' 9DORDUH,QYHQWDU 9DORDUH 'HQXPLUHDEXQXOXL 80 &$17 &/$6,),&$5( 1ULQYHQWDU &UW ,QLĠLDOă ,QYHQWDU1RXă 3$6$-6835$7(5$1675&$/($%8&85(67,02'(51,=$5( &$526$%,/0375278$503FRQI395HF     15&89$/2$5('(,19 6(02',),&$Ì1 3$6$-6835$7(5$1675&$/($%8&85(67,02'(51,=$5( &$526$%,/0375278$503 3$6$-6835$7(5$167517,78/(6&802'(51,=$5(&$526$%,/ Ϯ 0375278$503FRQI395HF15    &89$/2$5('(,19 6(02',),&$Ì1 3$6$-6835$7(5$167517,78/(6&802'(51,=$5( &$526$%,/0375278$503 &(1758/08/7,)81&7,21$/3$9,/,21&(175$/$0(1$-$5( ϯ 6$/$&21)(5,1ğ(&8352,(&ğ,(08/7,0(',$ %8&      3UHúHGLQWHGHúHGLQĠă 'RUHO&RVPLQ0DULQHVFX

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala