Pe scurtSe aprobă Planul Urbanistic Zonal pentru zona str. Bihorului nr. 42 din Craiova, pentru construirea unei locuințe cu înălțimea P+1 etaj, cu posibilă extindere la construcția C2, fără a modifica prevederile generale ale Planului Urbanistic General privind trama stradală și aliniamentele. Decizia indică exact ce se poate construi și în spațiul menționat, conform anexei, și stabilește că lucrările vor fi puse în aplicare de Primăria Craiova prin serviciile sale competente. Pentru locuitori înseamnă faptul că se poate ridica locuința propusă în respectarea regulilor urbanistice existente, iar implementarea va fi gestionată de autorități locale, cu termenele operaționale stabilite de acestea.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Planul Urbanistic Zonal referitor la reactualizarea condiţiilor de construire fără schimbarea prevederilor Planului Urbanistic General privind trama stradală şi aliniamentele construcţiilor în zona str. Bihorului, în vederea construirii unei locuinţe, cu regim de înălţime P+1E, extindere la construcţia C2, în municipiul Craiova, str. Bihorului, nr.42, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 16
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
27.01.2011;
Având în vedere raportul nr.1436/2011 întocmit de Direcţia Urbanism şi
Amenajarea Teritoriului prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal
referitor la reactualizarea condiţiilor de construire fără schimbarea prevederilor Planului
Urbanistic General privind trama stradală şi aliniamentele construcţiilor în zona str.
Bihorului, în vederea construirii unei locuinţe, cu regim de înălţime P+1E, extindere la
construcţia C2, în municipiul Craiova, str. Bihorului, nr.42 şi rapoartele comisiilor de
specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.7, 9, 10, 12,
13/2011;
În conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991, republicată, privind autorizarea
executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, modificată şi
completată, Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr.839/2009
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, republicată şi
Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, modificată şi
completată prin Ordonanţa Guvernului nr.27/2008, aprobată prin Legea nr.242/2009;
În temeiul art.36 alin.2 lit.c coroborat cu alin.5 lit.c, art.45 alin.2 lit.e şi art.61
alin.2 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal referitor la reactualizarea condiţiilor de
construire fără schimbarea prevederilor Planului Urbanistic General privind
trama stradală şi aliniamentele construcţiilor în zona str. Bihorului, în vederea
construirii unei locuinţe, cu regim de înălţime P+1E, extindere la construcţia C2,
în municipiul Craiova, str. Bihorului, nr.42, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală şi Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Sabin Petrişor GIURGIU Nicoleta MIULESCU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.