30 aprilie 2026

HCL 157/2026 Craiova adoptată

REGULAMENTUL PENTRU ELABORAREA ŞI PREZENTAREA PROPUNERILOR DE PROIECTE PRIVIND ACORDAREA DE FINANŢĂRI NERAMBURSABILE DIN FONDURILE BUGETULUI MUNICIPIULUI CRAIOVA ALOCATE PENTRU ACTIVITĂŢI NONPROFIT DE INTERES LOCAL CONFORM LEGII NR.350/2005 PRIVIND REGIMUL FINANŢĂRILOR NERAMBURSABILE DIN FONDURI PUBLICE ALOCATE PENTRU ACTIVITĂŢI NONPROFIT DE INTERES GENERAL

Denumire
Hotărârea nr. 157 din 2026 a Consiliului Local Craiova
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
157 / 2026
Data
30 aprilie 2026
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Pe scurt

Acest act ține cont de eliminarea conflictelor de interese în acordarea finanțărilor nerambursabile din bugetul Craiovei pentru proiecte nonprofit de interes local. Se precizează obligația beneficiarului să evite orice situație care ar putea afecta obiectivitatea și transparența implementării proiectului, și să informeze autoritatea finanțatoare despre orice potențial conflict de interese. Practic, oamenii pot vedea că proiectele trebuie evaluate corect, iar eventualele probleme de interese trebuie raportate, pentru a evita influențări nejustificate și posibile întârzieri sau refuzuri în finanțare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ANEXA 16 DECLARAŢIE IMPARŢIALITATE Reprezintă conflict de interese orice situaţie care îl impiedică pe beneficiar în orice moment să acţioneze în conformitate cu obiectivele autorităţii finanţatoare, precum şi situaţia în care executarea obiectivă şi imparţială a funcţiilor oricărei persoane implicate în implementarea proiectului poate fi compromisă din motive familiale, politice, economice sau orice alte interese comune cu o altă persoană. Subsemnatul, ca persoană fizică sau ca persoană cu drept de reprezentare a organizației solicitante …………….....…………..……………… în ceea ce priveşte implementarea proiectului, mă oblig să iau toate măsurile preventive necesare pentru a evita orice conflict de interese, aşa cum este acesta definit mai sus şi, de asemenea, mă oblig să informez Autoritatea Finanţatoare despre orice situaţie ce generează sau ar putea genera un asemenea conflict. Numele şi prenumele: ............................... Funcţia: ......................................…………. Semnătura şi ştampila: ………………………………………………..

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă