29 ianuarie 2015

HCL 14/2015 Craiova adoptată

Asocierea municipiului Craiova Prin Consiliul local al municipiului Craiova cu clubul sportiv al surzilor „tăcerea craiova” în vederea susţinerii participării la champions leaque în perioada 17-21 februarie 2015 în…

Pe scurt

Se aprobă asocierea municipiului Craiova cu Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova” pentru a susține participarea la Champions League în Graz, Austria, în perioada 17-21 februarie 2015. Se aprobă contractul de asociere și se imputernicește primarul să-l semneze, urmând ca primăria să asigure toate măsurile pentru îndeplinirea prevederilor hotărârii prin compartimentele sale și clubul beneficiar. În practică, locuitorii pot estima că proiectul implică cooperare cu clubul, eventual finanțare sau logistică asociată participării în străinătate, conform contractului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă asocierea municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, cu Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova”, în vederea susţinerii participării la Champions Leaque, în perioada 17-21 februarie 2015, în localitatea Graz, Austria

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește evenimente, cluburi sau baze sportive finanțate de localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Craiova

Denumire
Hotărârea nr. 14 din 2015 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
ASOCIEREA MUNICIPIULUI CRAIOVA PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA CU CLUBUL SPORTIV AL SURZILOR „TĂCEREA CRAIOVA” ÎN VEDEREA SUSŢINERII PARTICIPĂRII LA CHAMPIONS LEAQUE ÎN PERIOADA 17-21 FEBRUARIE 2015 ÎN LOCALITATEA GRAZ AUSTRIA
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
14 / 2015
Data
29 ianuarie 2015
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Cultură și sport

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 14 privind asocierea municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, cu Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova”, în vederea susţinerii participării la Champions Leaque, în perioada 17-21 februarie 2015, în localitatea Graz, Austria Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.01.2015; Având în vedere raportul nr.12301/2015 al Serviciului Imagine, Relaţii Internaţionale, Purtător de cuvânt, Redacţie Ziar prin care se propune asocierea municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, cu Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova”, în vederea susţinerii participării la Champions Leaque, în perioada 17-21 februarie 2015, în localitatea Graz, Austria şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.33, 34, 35, 46 şi 47/2015; În temeiul art.36, alin.2, lit. e coroborat cu alin.7, lit. a, art.45 alin.2 lit.f, art.61 alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă asocierea municipiului Craiova, prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, cu Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova”, în vederea susţinerii participării la Champions Leaque, în perioada 17-21 februarie 2015, în localitatea Graz, Austria. Art.2. Se aprobă contractul de asociere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze contractul de asociere prevăzut la art.2 din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Economico – Financiară, Serviciul Imagine, Relaţii Internaţionale, Purtător de cuvânt, Redacţie Ziar şi Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea Craiova”vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Dan Adrian CHERCIU Nicoleta MIULESCU $1(;$/$+27Ă5Æ5($15    35(ù(',17('(ù(',1ğĂ  'DQ$GULDQ&+(5&,8   &RQWUDFWGHDVRFLHUH 1U  x $UW3ĄUġLOH  081,&,3,8/ &5$,29$ SULQ &RQVLOLXO /RFDO DO 0XQLFLSLXOXL &UDLRYD FX VHGLXO vQ MXGHĠXO 'ROM VWU $, &X]D QU  FRG ILVFDO  UHSUH]HQWDW  SULQ /LD 2OJXĠD 9DVLOHVFXvQFDOLWDWHGH3ULPDU  &/8%8/ 63257,9 $/ 685=,/25Å 7ă&(5($ &5$,29$µFX VHGLXO vQ &UDLRYD VWU /ăSXú EO 8 VF  DS  MXG 'ROM UHSUH]HQWDW 0DULXV 3DUDVFD LQ FDOLWDWH GH 9LFHSUHúHGLQWH x $UW  2ELHFWXOFRQWUDFWXOXL  6XVWLQHUHDvQYHGHUHDSDUWLFLSDULLOD&KDPSLRQV/HDTXHUH]HUYDWSHUVRDQHORUFX GL]DELOLWDWLLQSHULRDGDIHEUXDULHGHVIDúXUDWLQORFDOLWDWHD*UD]$XVWULD 6FRSXOFRQWUDFWXOXL &RODERUDUHDGLQWUHSăUWLVHUHDOL]HD]ăLQVFRSXOGHDvQFXUDMDVLVXVWLQHFDPSLRQLL VSRUWXOXLFUDLRYHDQVLGHDILDODWXULGHSHUVRDQHOHFXGL]DELOLWDĠL x $UW'XUDWDFRQWUDFWXOXL  3UH]HQWXODFRUGLQWUăvQYLJRDUHODGDWDVHPQăULLOXLúLHVWHYDODELOSkQăODGDWDGH  x $UW3ULQFLSLLGHFRODERUDUH  3ULQFLSLLOH FDUH VWDX OD ED]D SUH]HQWXOXL DFRUG VXQW WUDQVSDUHQĠD LQLĠLDWLYD LPSOLFDUHD FRODERUDUHD SHUVHYHUHQĠD HFKLWDWHD FRPSHWHQĠD UHVSRQVDELOLWDWHD QRQ SDUWL]DQDWXOúLUHVSHFWDUHDOHJLVODĠLHLvQYLJRDUH x $UW2EOLJDġLLOHSĄUġLORU 081,&,3,8/&5$,29$VHREOLJĄ  Vă DVLJXUH SULQ LQWHUPHGLXO 5HJLHL $XWRQRPH GH 7UDQVSRUW &UDLRYD PLMORF GH WUDQVSRUWSHQWUXGHSODVDUHDLQORFDOLWDWHD*UDQW]$XVWULD  VD DVLJXUH XQ VSULMLQ ILQDQFLDU LQ YDORDUH GH  HXUR  OD FXUVXO %15 GLQ GDWD IDFWXUăULL UHSUH]HQWkQGFKHOWXLHOLOHSHQWUXFD]DUHVLPDVDSHQWUXRGHOHJDĠLHGHGH SHUVRDQH &/8%8/63257,9$/685=,/25Å7ă&(5($&5$,29$µVHREOLJĄ  VăFRRUGRQH]HHYHQLPHQWXOVLVăVHDVLJXUHFăDFHVWDVHYDGHVIăVXUDLQFHOHPDL EXQHFRQGLĠLLFXUHVSHFWDUHDOHJLVODĠLHLLQYLJRDUH  Vă QX LPSOLFH ILQDQFLDU 3ULPDULD 0XQLFLSLXOXL &UDLRYD LQ SULYLQWD DOWRU FRVWXUL FX H[FHSĠLDFHORUPHQWLRQDWHLQSUH]HQWXOFRQWUDFW x $UW0RQLWRUL]DUHûLFRQWURO &/8%8/ 63257,9 $/ 685=,/25 Ä 7Ă&(5($ &5$,29$´ VH REOLJă Vă IXUQL]H]H 0XQLFLSLXOXL &UDLRYD WRDWH LQIRUPDĠLLOH UHIHULWRDUH OD GHUXODUHD SUH]HQWXOXL FRQWUDFW 0XQLFLSLXO &UDLRYD DUH GUHSWXO Vă VROLFLWH RULFkQG LQIRUPDĠLL FX SULYLUH OD HYHQLPHQWDFHVWHDILLQGREOLJDWHVăUăVSXQGăvQVFULVRULFăUHLVROLFLWăULvQWHUPHQGH ]LOHOXFUăWRDUH  x $UW5ĄVSXQGHUHDSĄUġLORU 3HQWUXSDJXEHOHSURGXVHXQHLDGLQWUHSăUĠLSULQQHUHVSHFWDUHDWRWDOăVDXSDUĠLDOă VDX SHQWUX H[HFXWDUHD GHIHFWXRDVă D YUHXQHLD GLQWUH FODX]HOH FRQWUDFWXDOH SDUWHD YLQRYDWăVHREOLJăVăSOăWHDVFăGHVSăJXELULHFKLYDOHQWHFXFRVWXULOHSUHMXGLFLXOXL  x $UW)RUġDPDMRUĄ  $úDFXPHVWHGHILQLWăGHOHJHDSăUăGHUăVSXQGHUH3DUWHDFDUHRLQYRFă  x $UWÍQFHWDUHDDFRUGXOXL  SUH]HQWXOFRQWUDFWvQFHWHD]ăGHGUHSWODGDWDH[SLUăULL  x $UW'LVSR]LġLLILQDOH 'LVSR]LĠLLOHSUH]HQWXOXL&RQWUDFWGHDVRFLHUHVHSRWPRGLILFDSULQDFWHDGLĠLRQDOH úLVHSRWFRPSOHWDFXGHFL]LLOHFRPXQHDOHSăUĠLORUVHPQDWDUH &RPXQLFăULOHVFULVHVHYRUIDFHODDGUHVHOHVHGLLORUSăUĠLORUFRQWUDFWDQWH    3UH]HQWXOFRQWUDFWVDvQFKHLDWvQWUXQQXPăUGH GRXă H[HPSODUHFkWHXQXOSHQWUX ILHFDUHSDUWHDVWă]L«GDWDVHPQăULLOXLOD&UDLRYD  081,&,3,8/&5$,29$        3ULPDU&/8%8/63257,9$/685=,/25 /LD2OJXġD9DVLOHVFX    Å7ă&(5($&5$,29$µ  9LFHSUHûHGLQWH 0DULXV3DUDVFD 'LUHFWRUH[HFXWLY 'LUHFġLD(FRQRPLQR)LQDQFLDUĄ 1LFRODH3DVFX          6HUYLFLXO,PDJLQH5HODġLL,QWHUQDġLRQDOH 3XUWĄWRUGH&XYkQW5HGDFġLH=LDU ,RQXġ3vUYXOHVFX             9L]DWSHQWUXOHJDOLWDWH )ORULFLFD%RDQJLX         

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala