29 ianuarie 2015

HCL 10/2015 Craiova adoptată

Prelungirea până la 31.12.2015 a duratei de valabilitate a convenţiei de colaborare încheiată între consiliul local al municipiului Craiova şi asociaţia „the european house

Pe scurt

Se aprobă prelungirea până la 31.12.2015 a perioadei de valabilitate a Convenţiei de Colaborare dintre Consiliul Local Craiova şi Asociaţia „THE EUROPEAN HOUSE”, pentru cofinanțarea activităților de asistență socială ale persoanelor cu dizabilități peste 18 ani provenite din abandonuri. Primarul Craiovei este împuternicit să semneze actul adițional, iar Direcția Administrație Publică și Asistență Socială, Direcția Economico-Financiară și Asociația „THE EUROPEAN HOUSE” vor pune în aplicare prevederile hotărârii. Pentru locuitori înseamnă că finanțarea (bani) pentru aceste servicii de sprijin pentru persoane cu dizabilități se va menține în vigoare până la sfârșitul lui 2015.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea, până la 31.12.2015, a duratei de valabilitate a Convenţiei de Colaborare încheiată între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Asociaţia „THE EUROPEAN HOUSE”, având ca obiect cofinanţarea activităţilor de asistenţă socială a persoanelor cu dizabilităţi în vârstă de peste 18 ani, provenite din abandonuri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2015 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
PRELUNGIREA PÂNĂ LA 31.12.2015 A DURATEI DE VALABILITATE A CONVENŢIEI DE COLABORARE ÎNCHEIATĂ ÎNTRE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA ŞI ASOCIAŢIA „THE EUROPEAN HOUSE”
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
10 / 2015
Data
29 ianuarie 2015
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR.10 privind prelungirea duratei de valabilitate a Convenţiei de Colaborare încheiată între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Asociaţia „THE EUROPEAN HOUSE” Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29.01.2015; Având în vedere raportul nr.3980/2015 întocmit de Direcţia Administraţie Publică şi Asistenţă Socială prin care se propune prelungirea duratei de valabilitate a Convenţiei de Colaborare încheiată între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Asociaţia „THE EUROPEAN HOUSE” şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.33, 34, 35, 46 şi 47/2015; În conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii si fundaţii, aprobată prin Legea nr.246/2005; În temeiul art.36 alin.2 lit. d şi e coroborat cu alin.6 lit. a pct.2 şi alin.7 lit. a , art.45 alin.2 lit f , art.61 alin.2 şi art.115, alin.1, lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă prelungirea, până la 31.12.2015, a duratei de valabilitate a Convenţiei de Colaborare încheiată între Consiliul Local al Municipiului Craiova şi Asociaţia „THE EUROPEAN HOUSE”, având ca obiect cofinanţarea activităţilor de asistenţă socială a persoanelor cu dizabilităţi în vârstă de peste 18 ani, provenite din abandonuri. Art.2. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze actul adiţional la Convenţia de Colaborare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Direcţia Administraţie Publică şi Asistenţă Socială, Direcţia Economico-Financiară şi Asociaţia „THE EUROPEAN HOUSE” vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Dan Adrian CHERCIU Nicoleta MIULESCU $1(;$/$+27Ă5Æ5($15  081,&,3,8/&5$,29$ 35(ù(',17('(ù(',1ğĂ 35,0Ă5,$081,&,3,8/8,&5$,29$ 'DQ$GULDQ&+(5&,8 'LUHFĠLD$GPLQLVWUDĠLH3XEOLFăúL$VLVWHQĠă6RFLDOă &HQWUXO6RFLDO&RPXQLWDU3ROLWLFLGH$VLVWHQĠă6RFLDOăúL3DUWHQHULDWH 15BBBBBBBBB  $&7$',ğ,21$/ /$&219(1ğ,$15   ÌQFKHLDW vQ ED]D DUW GLQ &RQYHQĠLD GH FRODERUDUH DO FăUHL RELHFW vO FRQVWLWXLH FRILQDQĠDUHD DFWLYLWăĠLORU GH DVLVWHQĠă VRFLDOă D SHUVRDQHORU FX GL]DELOLWăĠL vQ YkUVWă GH SHVWH  DQL SURYHQLWH GLQ DEDQGRQXULvQFDVHOHGHEXQăYHFLQăWDWHDOHDVRFLDĠLHL  vQWUH &RQVLOLXO/RFDODO0XQLFLSLXOXL&UDLRYDFXVHGLXOvQ&UDLRYD6WU$,&X]DQUWHOID[ FRG ILVFDO  ,%$1 5275(=$; GHVFKLV OD 75(=25(5,$ 67$78/8, UHSUH]HQWDWGH3ULPDUGRDPQD/LD2OJXĠD9DVLOHVFX  úL $VRFLDĠLD7KH(XURSHDQ+RXVHRUJDQL]DĠLH QHJXYHUQDPHQWDOăFX VHGLXOvQ&UDLRYD6WU0LKDLO0R[DEO &DSWHOID[&RGILVFDOFRG,%$152%$&;GHVFKLV OD%DQFD&RPHUFLDOă81,&5(',7ğ,5,$&%$1.&5$,29$UHSUH]HQWDWăGH0DQDJHU*KLĠă6HYDVWLDQ  $UWLFROXQLF  $UWVHPRGLILFăúLYDDYHDXUPăWRUXOFRQĠLQXW &RQYHQĠLD HVWH YDODELOă SHQWUX SHULRDGD   FX SRVLELOLWDWHD SUHOXQJLULL DFHVWHLD FX DFRUGXOSăUĠLORUSULQDFWDGLĠLRQDOFDUHYDILSDUWHLQWHJUDQWăGLQ&RQYHQĠLH 7RDWHFHOHODOWHFODX]HSUHYă]XWHvQ&RQYHQĠLHUăPkQQHPRGLILFDWH 3UH]HQWXO $FW $GLĠLRQDO VD vQFKHLDW D]LBBBBBBBBBBBBBBBB vQ  H[HPSODUH RULJLQDOH FkWH XQXO SHQWUX ILHFDUHSDUWHDYkQGDFHHDúLYDORDUHILHFDUH $62&,$ğ,$ &216,/,8//2&$/$/ 7+((8523($1+286(&5$,29$081,&,3,8/8,&5$,29$  'LUHFWRU3ULPDU 6HYDVWLDQ*KLĠă/LD2OJXĠD9DVLOHVFX &RQWDELO'LUHFWRU([HFXWLY 9LFD%RúRQHD1LFRODH3DVFX 'LUHFWRU([HFXWLY'$3$6 ,RDQD6WRLDQ 9L]DWSHQWUXOHJDOLWDWH 0ăGăOLQD/DXUD'(&Ă (2H[

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala