27 martie 2014

HCL 137/2014 Craiova adoptată

Modificarea capitolului II-„activităţi edilitar gospodăreşti” din hotărârea consiliului local al municipiului Craiova nr.319/2009

Pe scurt

Comisia locală aprobă modificarea Capitolului II din Regulamentul privind gospodărirea municipiului Craiova, pentru a actualiza ce trebuie să facă locuitorii și instituțiile în ceea ce privește întreținerea clădirilor, anexelor și terenurilor lor. Practic, părțile vizate (autorități, entități publice, firme, asociații de proprietari) vor avea obligația să efectueze lucrări de reparare, consolidare, întreținere și curățenie la clădiri și imprejmuiri pe care le dețin sau le folosesc. În textul aflăm că se introduc noi alineate în Art. 3 pentru detalierea acestor obligații, ceea ce poate însemna sancțiuni sau măsuri de constatare pentru nerespectare, afectând termene și responsabilități ale locuitorilor sau furnizorilor de servicii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 137 din 2014 a Consiliului Local Craiova
Titlu oficial
MODIFICAREA CAPITOLULUI II-„ACTIVITĂŢI EDILITAR GOSPODĂREŞTI” DIN HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA NR.319/2009
Emitent
Consiliul Local Craiova
Număr
137 / 2014
Data
27 martie 2014
Localitate
Craiova, județul Dolj
Stare
adoptată

Pe același subiect în Craiova

Documente

Text

MUNICIPIUL CRAIOVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA HOTĂRÂREA NR. 137 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.319/2009 referitoare la aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.03.2014; Având în vedere raportul nr.42799/2014 întocmit de Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.319/2009 referitoare la aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.67, 70, 71, 72 şi 73/2014; În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată şi completată, Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată şi modificată prin Legea nr.515/2002, Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor; În temeiul art.36 alin.2 lit.d coroborat cu alin.6 lit. a, pct.16, art.45 alin.1, art.61 alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă modificarea Capitolului II-„Activităţi edilitar gospodăreşti” din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.319/2009, după cum urmează: a) se modifică art.3 alin.(1) şi va avea următorul conţinut: „Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele juridice, agenţii economici, asociaţiile de proprietari au obligaţia să efectueze lucrările de reparare, consolidare, întreţinere şi curăţenie a clădirilor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum şi a oricăror altor spaţii deţinute cu orice titlu ori terenuri proprietatea lor sau utilizate de acestea.” b) se completează art.3 cu patru noi alineate care vor avea următorul conţinut: „alin.(3) Asociaţiile de proprietari/locatari au obligaţia de a urmări comportarea în timp a imobilelor ce fac parte din respectivele asociaţii, cu privire la starea finisajelor exterioare însemnând: - tencuieli şi/sau placaje exterioare; - tâmplărie exterioară; - straturi hidroizolante ale teraselor sau, după caz, materialul învelitorii”. „alin.(4) În funcţie de constatările asupra stării fizice a finisajelor, asociaţiile de proprietari/locatari au obligaţia de a întreprinde măsuri de remediere a deficienţelor constatate, respectând următoarele: a) în cazul în care se constată deteriorări ale materialului de finisaj al faţadelor (tencuieli şi/sau placaje) reparaţiile se vor face în mod unitar, pe întregul imobil; b) se interzic reparaţiile locale ce pot genera diferenţe de culoare sau textură în câmpul faţadei; c) sunt permise reparaţii locale la elementele de tâmplărie şi la învelitori, cu condiţia utilizării aceluiaşi tip de material, în aceeaşi culoare cu originalul; d) sunt permise reparaţii locale la straturile hidroizolante ale teraselor”. „alin.(5) Evaluarea stării fizice a faţadelor se va face de către o comisie constituită la nivelul fiecărei asociaţii de proprietari/locatari, sub conducerea preşedintelui de asociaţie, periodic, o dată la 5 ani, concluziile urmând a fi consemnate printr-un proces verbal”. „alin.(6) În funcţie de constatările comisiei, lucrările de reparaţie la faţade vor fi demarate în cel mult 90 de zile de la data întocmirii procesului verbal”. Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Direcţia Fond Locativ şi Control Asociaţii de Proprietari şi Direcţia Servicii Publice vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR, Andrei Gheorghe NANU Nicoleta MIULESCU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala