Pe scurtSe aprobă Planul de acțiuni pentru ocuparea unor ore de muncă de interes local, pe anul 2011, pentru o persoană majore aptă de muncă din fiecare familie beneficiar, care trebuie să efectueze aceste ore. Planul stabilește ce lucrări vor fi făcute în Craiova (întreținere spații verzi, curățenie hale/ateliere, sortarea și depunerea selectivă a deșeurilor etc.) și ce autorități vor asigura implementarea acestuia (primărie, direcția de Asistență Socială, Regii municipale, și Salubritate Craiova). Pentru locuitori, înseamnă clar că o persoană din fiecare familie beneficiază de ajutor social va presta ore de muncă în comunitate în schimbul sprijinului financiar, conform planului anual și în funcție de zonele și activitățile desemnate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local, pe anul 2011, pentru repartizarea orelor de muncă, pe care una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară a ajutorului social are obligaţia să le efectueze, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL CRAIOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR. 121
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.03.2011.
Având în vedere raportul nr.45382/2011 întocmit de Direcţia Asistenţă şi
Protecţie Socială privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local,
pe anul 2011, pentru repartizarea şi efectuarea orelor de muncă a beneficiarilor de
ajutor social şi rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Craiova nr.50, 51, 52, 53 şi
54/2011;
În conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat,
modificată şi completată prin Legea nr.276/2010 şi Hotărârii Guvernului nr.
50/2011
referitoare la aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.416/2001;
În temeiul art.36 alin.2 lit.d coroborat cu alin.6 lit.a pct.2, art.45, alin.1 şi art.62
alin.1 din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local, pe anul 2011, pentru
repartizarea orelor de muncă, pe care una dintre persoanele majore apte de
muncă din familia beneficiară a ajutorului social are obligaţia să le efectueze,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul
Administraţie Publică Locală, Direcţia Asistenţă şi Protecţie Socială, Regia
Autonomă de Transport Craiova, Regia Autonomă de Administrare a
Domeniului Public si Fondului Locativ Craiova şi S.C. „Salubritate Craiova”
S.R.L. vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR,
Dorel Cosmin MARINESCU Nicoleta MIULESCU
Anexă la Hotărârea nr.
121/2011
Planul de acţiuni sau de lucrãri de interes local
pentru repartizarea persoanelor care beneficiazã
de ajutor social, la R.A.T. Craiova, pe anul 2011
A. Lucrãrile care urmeazã a fi efectuate pe raza municipiului Craiova
sunt:
Întreţinere spaţii verzi;
Curãţenie hale şi ateliere;
Sortarea şi depunerea selectivã a deşeurilor;
Spãlarea şi curãţarea mijloacelor de transport auto;
Toaletarea căii de rulare a tramvaielor prin eliminarea vegetaţiei –
acţiune ce se va desfãşura sub supravegherea unui responsabil
desemnat de secţia Tramvai;
Alte activitãţi solicitate de cãtre autoritatea localã.
B. Lucrãrile se vor executa în urmãtoarele locaţii:
La Secţia Pavilion Administrativ/Secţia 1 – Calea Severinului nr.23;
La sediul Atelierului de reparaţii şi exploatare din str. Dr. Gerota nr.2;
La Sectia 2 TRAMVAI.
Planul de acţiuni sau de lucrãri de interes local
pentru repartizarea persoanelor care beneficiazã
de ajutor social, la R.A.A.A.D.P.F.L Craiova,
pe anul 2011
A. Lucrãrile care urmeazã a fi efectuate pe raza municipiului Craiova sunt:
Degajat teren de corpuri strãine;
Degajat teren de frunze şi crengi;
Mãturat alei;
Încãrcat pãmânt şi resturi vegetale;
Cãrat gunoi cu coşul;
Curãţirea manualã a zãpezii şi gheţii – pe perioada de iarnã;
Alte lucrãri neprevãzute solicitate de autoritatea localã
B.Lucrãrile se vor executa în urmãtoarele locaţii:
1. Zona verde a municipiului Craiova – parcuri şi grãdini publice:
Parcul Nicolae Romanescu;
Parcul Tineretului;
Parcul Puşkin;
Parcul Mihai Bravu;
Zona Asociaþiilor de Proprietari;
Serã şi Pepinierã;
2. Zona verde aferentã cimitirelor aflate în administrarea regiei:
Cimitirul Sineasca;
Cimitirul Ungureni;
Cimitirul Craiova Nord;
Cimitirul Dorobãnţia;
Planul de acţiuni sau de lucrãri de interes local
pentru repartizarea persoanelor care beneficiazã
de ajutor social, la S.C. Salubritate Craiova SRL,
pe anul 2011
A. Lucrãrile care urmeazã a fi efectuate pe raza municipiului Craiova sunt:
Rãzuit manual la rigolã;
Încãrcat rãzuialã;
Mãturat manual carosabil, trotuare, alei;
Încãrcat gunoiul menajer rezultat din mãturatul manual;
Curãţirea manualã a zãpezii şi gheţii – pe perioada de iarnã;
Alte lucrãri neprevãzute solicitate de autoritatea localã.
B. Lucrãrile se vor executa pe raza municipiului Craiova pe strãzi, alei în
incinta cartierelor, pe spaţiul aparţinând domeniului public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Dorel Cosmin MARINESCU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.