28 februarie 2020

HCL 75/2020 Constanța adoptată

Hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului constanța

Denumire
Hotărârea nr. 75 din 2020 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
75 / 2020
Data
28 februarie 2020
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă radierea din inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța a unor imobile listate în anexele 1-5 ale hotărârii. Asta înseamnă că acele clădiri sau terenuri nu vor mai fi în patrimoniul municipiului, deci nu mai sunt utile pentru finanțare sau gestiune publică, iar eventualele contracte sau tranzacții viitoare vor fi între zidurile administrative și alte părți. Pentru locuitori, schimbarea poate însemna eliberarea de arie de proprietate publică pentru timpul de lucru al administrației sau posibile vânzări/folosințe conform procedurilor, cu informări ulterioare prin direcțiile competente.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă radierea unor imobile din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Constanţa, conform anexelor 1-5, care fac parte integrantă din prezenta hotărare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSTANTA ROMANIA 8 JUDETUL CONSTANTA S-E] Pe MUNICIPIUL CONSTANTA » CONSILIUL LOCAL APA =r HOTĂRÂRE privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de Aă 02, 6.090. Având in vedere referatul de aprobare al domnului primar Decebal Făgădău înregistrat sub nr. 24061/05.02.2020, avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze economico-sociale, buget finante si administrarea domeniului public si privat al municipiului Constanta, avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi raportul Direcţiei patrimoniu şi cadastru nr. 26561/10.02.2020 ; Văzând H.C.L. nr. 109 / 2005, privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor aparţinând domeniului privat al municipiului Constanta, cu toate completările şi modificările ulterioare. In temeiul prevederilor art. 129 alin 14, art. 196 alin 1, lit a, art. 354 şi art. 355 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. HOTĂRĂŞTE: Art.1 - Se aprobă radierea unor imobile din inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Constanţa, conform anexelor 1-5, care fac parte integrantă din prezenta hotărare. Art. 2 - Compartimentul relaţii consiliul local şi administraţia locală va comunica prezenta hotărâre Direcţiei patrimoniu şi cadastru, Direcţiei financiare, S.P.I.T. si tuturor persoanelor interesate, în vederea aducerii la indeplinire, precum şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa, spre ştiinţă. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:___ pentru,___— împotrivă, & abţineri. La data adoptării sunt în funcţie cb consilieri din 27 membri. PREŞEDII NTĂ, CONTRASEMNEAZĂ fz i3 i SECRETAR GENERAL, / A ÎRINAECA- Se MARCELA ENACHE Pi, CONSTANŢA NR__I5 7 d 01 2020 CONSTANTA ROMÂNIA DA ţii 6 JUDETUL CONSTANTA [n EE20 9 MUNICIPIUL CONSTANTA Și [| CONSILIUL LOCAL aa ur AR LD ce co BE Soma atian ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR. X5/0a0 privind radierea imobilului situat în str. Sulmona nr. 12bis din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 491/2005 anexa 30 şi HCL nr. 593/2006 anexa 47 Văzând : - contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1980/2008 la Biroul notarilor publici asociaţi Iosif Mariana şi Pătraşcu Iloan-Gabriel; - contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3362/2008 la Biroul notarilor publici asociaţi Iosif Mariana şi Pătraşcu Ioan-Gabriel; - adresa Serviciului urmărire şi executare contracte nr. 187582/2019 - punct de vedere al Serviciului juridic nr. 189604/2019 . Se aprobă radierea imobilului situat în str. Sulmona nr. 12bis, format din teren în suprafaţă de 189 mp (140 mp + 49 mp) mp, din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin: - HCL nr. 491/2005, anexa 30 - 140,10 mp - HCL nr. 593/2005, anexa 47 — 48,9 mp / | CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MARCE „pe Ad PRESEDINTE [> CONSTANTA ROMÂNIA î tii 6 DUDETULCONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR- 6 /2020 privind radierea imobilului situat în str. Tudor Vladimirescu nr. 9 din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 464/2005 anexa 34 Văzând : ordinul nr. 416/2015 al prefectului judeţului Constanţa; _ ordinul nr, 92/1995 al prefectului judeţului Constanţa; - punct de vedere al Serviciului juridic nr. 216095/2019 . se aprobă radierea imobilului situat în str. Tudor Vladimirescu nr. 9, format din teren În suprafaţă de 164 mp (74 mp + 90 mp) mp, din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 464/2005, anexa 34. | PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MARE MAE A ROMÂNIA JUDETUL CONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL ANEXA NR. 3 LA H.CL.NR.__ 75/00 privind radierea unor terenuri situate în zona Impact din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 463/2019 anexa 11 Văzând : - contractul de schimb fără sultă autentificat sub nr. 1594/2019 la Societatea profesională notarială Niculescu; Se aprobă radierea unor terenuri situate în zona Impact, din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 463/2019, anexa 1, astfel: - teren situat între DN2A şi DE266, în suprafaţă de 316 mp - teren limitrof străzii Praga, în suprafaţă de 95 mp. Se va comunica către SC Impact Developer & Contractor SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 172-176, clădirea A din Willbrook PlatinumBusiness / Convention Center, etaj 1. A DINŢĂ IV // A VA EZA- CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MARCELA i ii A GONSTANTA ROMÂNIA d ţin & JUDETULCONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA (A CONSILIUL LOCAL 9 Yi [N ANEXA NR. 4 LA H.C.L. NR. 7048020 privind radierea terenului situat în zona Poarta 1, aferent chioşc nr. 401 din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 197/2008 anexa 6, completat prin HCL nr. 249/2019 anexa 7 Văzând : - contractul de vânzare autentificat sub nr. 1415/2019 la Birou individual notarial Mergeane Iuliana, achitat integral, încheiere de rectificare nr. 1/2020; - adresa Serviciului juridic nr. 239471/2019 . Se aprobă radierea terenului în suprafaţă de 110 mp, situat în zona Poarta 1, aferent chioşc nr. 401, din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 197/2008, anexa 6, completat prin HCL nr. 249/2019 anexa 7. Se va comunica către (OD ac miciliat în str. (CD PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ ( AI COR ICE CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MARCELA ENAC Di, ROMÂNIA JUDETUL CONSTANTA MUNICIPIUL CONSTANTA CONSILIUL LOCAL ANEXA NR. 5 LA H.C.L. NR. 75 40040 privind radierea rezervei de teren agricol identificat în baza Legii nr. 165/2013 din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 308/2016 Văzând : - protocolul de preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al statului nr. 50270/2018 înregistrat la Primăria municipiului Constanţa sub nr. 123794/2018, încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului; - titlul de proprietate nr. 9224/2019 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ; - adresa Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 201389/2019 ; - adresa nr. 201389/2019 a Serviciului cadastru. Se aprobă radierea terenului în suprafaţă de 60,0509 ha, situat în extravilanul municipiului Constanţa, din inventarul centralizat al domeniului privat, aprobat prin HCL nr. 308/2016, astfel: - suprafaţa de 20,9679 ha a fost predată către Agenţia Domeniilor Statului - suprafaţa de 38,8989 ha a fost atribuită în baza Legii nr. 18/1991 - suprafaţa de 0,1841 ha diferenţe de măsurători PRESEDIN DINŢĂ py/ | AJ COĂ A ÎPiAIE (A4- CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL MARCELA ENAEFIE DI, A

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă