Pe scurtSe aprobă să treacă imobilul Complexului Sportiv „Badea Cârțan” (teren și clădire) din domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Sportului, în domeniul public al Municipiului Constanța, iar apoi să fie declarat drept bun de interes public local. Scopul este dezvoltarea activităților sportive în Constanța, iar trecerea va permite administrația locală să gestioneze terenul în perimetrul său. Pentru locuitori înseamnă că spațiul devine gestionat de Primăria Constanța pentru sport, cu eventuale investiții sau folosiri locale, fără a modifica imediat zone sau termene concrete în afara acestui cadru.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
GONSTANT4 ROMANIA
i JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
[cati
roms
ConsTANTIn!
HOTĂRÂRE
privind aprobarea solicitării trecerii imobilului Complex Sportiv „Badea
Cârţan” (teren şi construcţie) situat în municipiul Constanţa, Str. Badea
Cârţan nr. FN aflat în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Sportului prin Direcţia județeană pentru sport și tineret
Constanţa în domeniul public al Municipiului Constanţa
Consiliul local al municipiului “Constanţa întrunit în şedinţa ordinară
din data de___ Bf. /0s 2022;
Având în vedere:
- referatul de aprobare al domnului primar: Vergil Chiţac înregistrat sub
neQA 9 07..40:..2022
- raportul de specialitate al Serviciului patrimoniu-Direcţia Paţrimoniu din cadrul
Direcţiei generale urbanism și patrimoniu înregistrat sub nr.de % 47.40.2022;
- avizul Comisiei de specialitate nr.1 - pentru studii, prognoze economica-sociale,
buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului Constanţa;
- avizul Comisiei de specialitate nr.5 - pentru administraţie publică, juridică,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului;
Luând în considerare:
- Extrasul de Carte Funciară nr. 212375 Constanţa;
În conformitate cu prevederile:
- art. 292 alin. (1)-(6) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit. b) și art.196 alin. (1) lit.a) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare; .
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1) Se aprobă solicitarea Consiliului local al municipiului Constanţa de
trecere a imobilului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre,
din domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sportului prin Direcția
județeană pentru sport și tineret Constanța în domeniul public al Municipiului
Constanţa, precum și declararea acestuia din bun de interes public național în bun de
interes public local.
(2) Datele de identificare ale imobilului se regăsesc în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Cererea de trecere a imobilului în domeniul public al municipiului
Constanța se formulează în scopul dezvoltării activităților de sport în Municipiului
Constanţa, În condiţiile legii.
(4) După preluarea în domeniul public local al Municipiului Constanţa,
imobilul va fi declarat bun de interes public local.
Art.2. (1) Municipiul Constanţa, prin Consiliul Local, se obligă să menţină
destinația actuală a imobilului și să asigure gratuitatea desfășurării activităților
specifice Ministerului Sportului și ale unităţilor din subordine, în conformitate cu
prevederile art.30 din Legea nr.69/2000 a educației fizice și sportului.
(2) Municipiul Constanţa, prin Consiliul Local, se obligă să întreţină și să
modernize imobilul transmis, în termen de 5 ani de la data preluării și să-l menţină la
standardele de calitate privind desfășurarea activităților specifice,
Art.3 (1) Ministerul Sportului va verifica și controla anual, prin Direcția
județeană pentru sport și tineret Constanța modul de folosire al imobilului transmis, În
„conformitate cu destinaţia acestuia,
(2) În situația în care Municipiul Constanța nu respectă destinaţia și
obligațiile prevăzute la art.2, imobilul respectiv se întoarce în domeniul public al
statului, în condiţiile legii.
Art. 4 (1) Predarea-preluarea imobilului prevăzut în anexă se face pe bază de
protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a Hotărârii de Guvern.
(2) La trecerea imobilului se vor prelua mijloacele fixe și obiectele de
inventar din dotarea acestuia.
(3) Odată cu predarea imobilului se vor preda-prelua activul și pasivul
acestuia conform balanței de verificare întocmite la data predării imobilului.
(4) Preluarea imobilului se face cu respectarea situației juridice existentă
la data transmiterii dreptului de proprietate.
(5) în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de
Guvern se va proceda, prin griija noului proprietar, la înscrierea în cartea funciară a
dreptului de proprietate publică în favoarea Municipiului Constanța.
Art.5 Primarul Municipiului Constanţa, prin aparatul de specialitate va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.6 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,
H.C.L. nr.111/2022 şi H.C.L,
nr.
250/2022 își încetează aplicabilitatea.
Art.7 Serviciul patrimoniu din cadrul Direcţiei patrimoniu - Direcţia generală
urbanism şi patrimoniu va comunica prezenta hotărâre Secretariatului General al
Guvernului, Ministerului Sportului, Ministerului de Finanţe, Direcţiei judeţene pentru
Sport şi Tineret Constanţa. ,
Art.8 Serviciul secretariat, relaţii consiliul local și administrația publică va
comunica prezenta hotărâre Serviciului Patrimoniu din cadrul Direcţiei generale
urbanism și patrimoniu, Serviciul topografie, cadastru și cartografie digitală, Direcţiei
economico financiare în vederea aducerii la îndeplinire şi spre ştiinţă Instituţiei
prefectului -judeţul Constanţa.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: dd pentru,
-—_ împotrivă, ____—7 abţineri,
La data adoptării sunt în funcție AF consilieri din 27 membri.
PREȘEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZ
iii e d VIORELA
NR DL /__3. 40, 2022
GONSTANT4 ROMANIA
„Mii? Ş JUDETUL CONSTANTA
Ă MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
Pe >
ronis
ConsTANTInNP
ANEXĂ LA HCL. __52 ] A08Y%
Ț
Cod de Anul Valoare de
clasificare dobân | inventar din
ELEMENTE DE IDENTIFICARE dirii/ contabilitate
(Conform extrasului de Anul (în lei)
Carte funciară nr. 212375) dării în
folosin
ță
NR. Denumire imobil
CRT
Carte funciară Nr. 212375
Teren intravilan:
- Suprafața din acte: 45.000 mp ( teren
neîmprejmuit )
-Suprafața din măsurători:43.553 mp
(teren neîmprejmuit )
Construcții administrative și social
culturale:
1.nr. Cadastral: 212375-C1
-Suprafața din acte:10.275 mp
-Suprafața din măsurători: 10.276 mp
2. nr. Cadastral: 212375-C2
Complex Sportiv -Suprafață : 4.407 mp
1 8.26.02 Badea Cârțan 3. nr. Cadastral: 212375-C3
biata Str. Badea Cârțan -Suprafață : 943 mp
nr.FN 1991 493.477
4. nr. Cadastral: 212375-C4
-Suprafața din acte:932 mp
-Suprafața din măsurători:935 mp
5.nr. Cadastral: 212375-C5
Suprafaţă : 169 mp
6.nr. Cadastral: 212375-C6
-Suprafață : 128 mp
7.nr. Cadastral: 212375-C7
-Suprafață : 27 mp
S.nr. Cadastral: 212375-C8
-Suprafața din acte:0 mp
-Suprafața din măsurători:5 mp
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ,
CLISTAN 000
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.