B ROMÂNIA
“ÎI JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL CONSTANŢA
( CONSILIUL LOCAL
(9
Ci
Comsranruanh
HOTĂRÂRE
pentru modificarea
HCL nr. 135/2022 privind aprobarea depunerii proiectului
„Creşterea eficienței energetice a clădirilor rezidenţiale din Municipiul Constanţa,
zona Badea Cârţan - blocurile K9, K10, K13, K14, K15" în cadrul Planului
Naţional de Redresare și Reziliență
4
N)
)
Consiliul logal al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa extraordinară din
data de Jo. ZĂ. 774
Având în vedere:
eferațul de aprobare al domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub
nr, bESDAB/EE Ce adi:
- “raportul de s cialitate, al Direcţiei dezvoltare și fonduri europene,
înregistrat sub nr, Ă od?
- avizul Comisiei de specialitate nr. 1 de studii, prognoze economico-
sociale, buget finanțe și administrarea domeniului public şi privat al municipiului
Constanța;
În conformitate cu prevederile:
- Ghidului specific privind Regulile și condițiile aplicabile finanțării din
fondurile europene aferente Planului Naţional de Redresare și Reziliență în cadrul
apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1, Componenta 5 - Valul Renovării,
Axa 1 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri
rezidențiale muitifamiliale, Operațiunea A.3: Renovarea energetică moderată sau
aprofundată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale:
Luând în considerare;
- Solicitările de clarificări din data de 23.08.2022 înregistrate la sediul
UAT municipiul Constanţa, sub nr. 175389, 175393, 175395, 175397 respectiv
175398, prin care se solicită punerea în concordanță a informaţiilor din
HCL
nr.135/2022 privind aprobarea depunerii proiectului cu cele din cererea de
finanțare depusă, în cadrul platformei PNRR;
În temeiul prevederilor art. 129 alin.(2) lit. d), alin. 7 lit. k) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 Se aprobă modificarea și completarea art, 2 din
HCL nr. 135/2022, în
sensul că acesta va avea următorul cuprins:
„Art. 2.1 Se aprobă valoarea totală a proiectului în cuantum de
10.885.664,964 lei fără TVA.
Art. 2.2 Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului în cuantum de
10.791.237,7326 lei fără TVA.
Art. 2.3 Se aprobă valoarea neeligibilă a proiectului în cuantum de
94,427,2314 lei fără TVA.”
Art.Il Se aprobă modificarea art.4 din
HCL nr. 135/2022, în sensul
completării Anexei 1 privind descrierea sumară a investiţiei propusă a fi realizată
prin proiectul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidenţiale din Municipiul
Constanța, zona Badea Cârţan - blocurile K9, K10, K13, K14, K15”, anexă ce
devine parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. III Celelalte prevederi ale
HCL nr.135/2022, rămân neschimbate.
Art. IV Serviciul secretariat, relații consiliul local și administrația publică va
comunica prezenta hotărâre în vederea ducerii la îndeplinire Direcţiei dezvoltare și
fonduri europene, Direcţiei financiare din cadrul Direcției generale economico-
financiară și Instituţiei prefectului - județul Constanţa, spre știință.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
pentru, __7____ împotivă, —__ abţineri.
La data adoptării sunt în funcţie de consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
i CONTRASEMNE
CPEVEI AD AES SECREȚAR GENERAL,
N VIORELA- A ĂLIN
CONSTANȚA
Nr. 264/2707. 177
CONSILIUL LOCAL CONSTANȚA Anexa nr.1
la H.C.L. nr. Ză / LA A
Descrierea sumară a investiţiei aferentă proiectului
„Creşterea eficienței energetice a clădirilor rezidenţiale din Municipiul
Constanţa, zona Badea Cârţan -— blocurile K9, K10, K13, K14, K15"
Obiectivul general al proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor
rezidențiale din Municipiul Constanţa, zona Badea Cârțan - blocurile K9, K10,
K13, K14, K15" constă în reabilitarea termică și creșterea eficienței energetice a
clădirilor rezidenţiale din zona Badea Cârțan, Municipiul Constanţa.
Obiectivul specific al proiectului este scăderea nivelului anual specific al
gazelor cu efect de seră, inclusiv scăderea consumului anual de energie primară.
Situaţia existentă a obiectivului de investiții
Componenta 1 - Bloc K9
- Anul construirii: 1978
- Regim de înălțime: P+4E
Sd: 2454,80 mp din care 2358,89 - cu funcțiune de locuință, respectiv 95,91 cu
alte funcțiuni decât cele de locuință
Având în vedere lunga perioada de exploatare a acesteia, se constată un grad
avansat de uzură fizică, de unde rezultă necesitatea reabilitării corpului de
clădire.
Destinația construcţiei a fost de bloc de locuinte, având 40 apartamente, din care
14 apartamente cu 2 camere si 26 cu 3 camere. Imobilul este amplasat pe Badea
Cartan, nr. 19, municipiul Constanța, județul Constanţa, regiunea de dezvoltare
Sud-Est, Romania
Reabilitarea termoenergetică a clădirii constă în următoarele intervenții:
Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin:
- înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente
accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanţă ridicată,
- izolarea termică a fațadei - parte opacă (termoizolarea interioara a
peretilor exteriori si termo-hidroizolarea terasei),
- termoizolarea planşeului peste ultimul nivel cu sisteme termoizolante,
inclusive hidroizolatie terasa,
izolarea termică a planşeului peste subsol, deoarece ctădirea are spați
destinate locuirii la parter,
izolarea termică interioară a pereților care formează anvelopa clădirii ce
delimiteaza spațiul încălzit de alte spații comune neîncălzite cu polistiren.
Alte tipuri de lucrări
- lucrări de desfacerea și refacerea instalațiilor, echipamentelor, finisajelor,
precum şi alte lucrări strict necesare din zona de intervenție aferentă
lucrărilor de renovare
- repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la
infrastructura clădirii;
- construirea/înlocuirea acoperişului tip terasă, precum și realibitarea
sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei și de la
nivelul învelitoarei tip şarpantă;
- demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe
faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea
lucrărilor de intervenţie;
- repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial
pericol de desprindere şi afectează funcţionalitatea clădirii;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- refacearea în totalitate a pardoselii de la terasă (de pe planșeul dintre
demisol și parter);
- refacerea finisajelor deterioare din încăperile unde s-a infiltrat apa la
nivelul tavanului fals.
Prin măsurile recomandate in auditul energetic , se urmărește atingerea
următoarele rezultate:
Rezultate Valoare la începutul Valoare la finalul
implementării proiectului implementării
proiectului
Consumul anual specific de enerpie 120.420 55.973
finală pentru încălzire (kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală 211.018 131.164
(kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală
utilizând surse convenționale 211.018 125.257
(kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală . 5.907
utilizând surseregenerabile (kW h/m2an)
Nivel anual estimat al gazelor cu efect 46.914 30.075
de seră (echivalent kgCO2/m2an)
Astfel, interventiile propuse conduc la:
reducerea consumului anua! specific de energie finală pentru încălzire - 54
%
reducerea consumului de energie primară totală - 38 %
reducerea consumului de energie primară totală utilizând surse
convenţionale — 40,65%
consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile - 5.907
reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent
kgCO2/m2an) - 36 %
Componenta 2 - Bloc K 10
- Anul construirii: 1978
- Regim de înălțime: P+4E
Sd: 2454,80 mp cu funcţiune de locuință
Având în vedere lunga perioada de exploatare a acesteia, se constată un grad
avansat de uzură fizică, de unde rezultă necesitatea reabilitării corpului de
clădire.
Destinația construcției a fost de bloc de locuinte, având 40 apartamente, din care
14 apartamente cu 2 camere si 26 cu 3 camere. Imobilul este amplasat pe Badea
Cartan, nr. 21, municipiul Constanţa, județul Constanţa, regiunea de dezvoltare
Sud-Est, Romania
Reabilitarea termoenergetică a clădirii constă în următoarele intervenții:
Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin:
înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente
accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanţă ridicată,
izolarea termică a fațadei - parte opacă (termoizolarea interioara a
peretilor exteriori si termo-hidroizolarea terasei),
termoizolarea planşeului peste ultimul nivel cu sisteme termoizolante,
inclusive hidroizolatie terasa,
izolarea termică a planşeului peste subsol, deoarece clădirea are spați
destinate locuirii la parter,
izolarea termică interioară a pereților care formează anvelopa clădirii ce
delimiteaza spaţiul încălzit de alte spații comune neîncălzite cu polistiren.
Alte tipuri de lucrări
- lucrări de desfacerea şi refacerea instalațiilor, echipamentelor, finisajelor,
precum și alte lucrări strict necesare din zona de intervenție aferentă
lucrărilor de renovare
- repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării înfiltraţiilor la
infrastructura clădirii;
- construirea/înlocuirea acoperişului tip terasă, precum și realibitarea
sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei și de la
nivelul învelitoarei tip şarpantă;
- demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe
faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea
lucrărilor de intervenţie;
- repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial
pericol de desprindere şi afectează funcţionalitatea clădirii;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- refacearea în totalitate a pardoselii de la terasă (de pe planșeul dintre
demisol şi parter);
- refacerea finisajelor deterioare din încăperile unde s-a infiltrat apa la
nivelul tavanului fals.
Prin măsurile recomandate in auditul energetic , se urmărește atingerea
următoarele rezultate:
Rezultate Valoare la începutul - Valoare la finalul
implementării proiectului implementării
proiectului
Consumul anual specific de energie 120.420 55.973
finală pentru încălzire (kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală 211.018 131.164
(kWh/m2an)
(kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală - 5.907
utilizând surseregenerabile (kWh/m2an)
Nivel anual estimat al gazelor cu efect 46.914 30.075
de _seră (echivalent keCOz/m2an)
Astfel, interventiile propuse conduc la:
- reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire - 54
%
- reducerea consumului de energie primară totală - 38 %
- reducerea consumului de energie primară totală utilizând surse
convenționale - 40,65%
- consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile - 5.907
- reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent
kgCO2/m2an) — 36 %
Componenta 3 - Bloc K 13
- Anul construirii: 1978
- Regim de înălțime: P+4E
Sd: 2454,80 mp cu funcțiune de locuință
Având în vedere lunga perioada de exploatare a acesteia, se constată un grad
avansat de uzură fizică, de unde rezultă necesitatea reabilitării corpului de
clădire.
Destinația construcţiei a fost de bloc de locuinte, având 40 apartamente, din care
14 apartamente cu 2 camere si 26 cu 3 camere. Imobilul este amplasat pe Badea
Cartan, nr. 27, municipiul Constanţa, județul Constanţa, regiunea de dezvoltare
Sud-Est, Romania
Reabilitarea termoenergetică a clădirii constă în următoarele intervenții:
Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin:
înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente
accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanţă ridicată,
izolarea termică a fațadei - parte opacă (termoizolarea interioara a
peretilor exteriori si termo-hidroizolarea terasei),
termoizolarea planşeului peste ultimul nivel cu sisteme termoizolante,
inclusive hidroizolatie terasa,
izolarea termică a planşeului peste subsol, deoarece clădirea are spați
destinate locuirii la parter,
izolarea termică interioară a pereţilor care formează anvelopa clădirii ce
delimiteaza spațiul încălzit de alte spații comune neîncălzite cu polistiren.
Alte tipuri de lucrări
- lucrări de desfacerea și refacerea instalaţiilor, echipamentelor, finisajelor,
precum şi alte lucrări strict necesare din zona de intervenţie aferentă
lucrărilor de renovare
- repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la
infrastructura clădirii;
- construirea/înlocuirea acoperişului tip terasă, precum și realibitarea
sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei și de la
nivelul învelitoarei tip şarpantă;
- demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe
faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea
lucrărilor de intervenţie;
- repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial
pericol de desprindere şi afectează funcţionalitatea clădirii;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- refacearea în totalitate a pardoselii de la terasă (de pe planșeul dintre
demisol şi parter);
- refacerea finisajelor deterioare din încăperile unde s-a infiltrat apa la
nivelul tavanului fals.
Prin măsurile recomandate in auditul energetic , se urmăreşte atingerea
următoarele rezultate:
Rezultate Valoare la începutul Valoare la finalul
implementării proiectului implementării
proiectului
Consumul anual specific de energie 120.420 55.973
finală pentru încălzire (kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală 211.018 131.164
(kWh/mZan)
Consumul de energie primară totală
utilizând surse convenţionale 211.018 125.257
(kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală - 5,907
utilizând surseregenerabile (kWh/m2an)
Nivel anual estimat al gazelor cu efect 46.914 30.075
de seră (echivalent Kg CO2/m2an)
Astfel, interventiile propuse conduc la:
reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire - 54
%
reducerea consumului de energie primară totală - 38 %
reducerea consumului de energie primară totală utilizând surse
convenționale — 40,65%
consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile - 5.907
reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent
kgCO2/m2an) — 36 %
Componenta 4 - Bloc K 14
- Anul construirii: 1978
- Regim de înălțime: P+4E
Sd: 2454,80 mp cu funcțiune de locuință
Având în vedere lunga perioada de exploatare a acesteia, se constată un grad
avansat de uzură fizică, de unde rezultă necesitatea reabilitării corpului de
clădire.
Destinația construcției a fost de bloc de locuinte, având 40 apartamente, din care
14 apartamente cu 2 camere si 26 cu 3 camere. Imobilul este amplasat pe Badea
Cartan, nr. 27, municipiul Constanţa, județul Constanţa, regiunea de dezvoltare
Sud-Est, Romania
Reabilitarea termoenergetică a clădirii constă în următoarele intervenții:
Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin:
înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente
accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanţă ridicată,
izolarea termică a fațadei - parte opacă (termoizolarea interioara a
peretilor exteriori si termo-hidroizolarea terasei),
termoizolarea planşeului peste ultimul nivel cu sisteme termoizolante,
inclusive hidroizolatie terasa,
izolarea termică a planşeului peste subsol, deoarece clădirea are spaţi
destinate locuirii la parter,
izolarea termică interioară a pereţilor care formează anvelopa clădirii ce
delimiteaza spațiul încălzit de alte spații comune neîncălzite cu polistiren.
Alte tipuri de lucrări
- lucrări de desfacerea și refacerea instalațiilor, echipamentelor, finisajelor,
precum și alte lucrări strict necesare din zona de intervenție aferentă
lucrărilor de renovare
- repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la
infrastructura clădirii;
- construirea/înlocuirea acoperişului tip terasă, precum și realibitarea
sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei și de la
nivelui învelitoarei tip şarpantă;
- demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe
faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea
lucrărilor de intervenţie;
- repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial
pericol de desprindere şi afectează funcţionalitatea clădirii;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- refacearea în totalitate a pardoselii de la terasă (de pe planșeul dintre
demisol și parter);
- refacerea finisajelor deterioare din încăperile unde s-a infiltrat apa la
nivelul tavanului fals.
Prin măsurile recomandate in auditul energetic , se urmărește atingerea
următoarele rezultate:
Rezultate Valoare la începutul Valoare la finalul
implementării proiectului implementării
proiectului
Consumul anual specific de energie 120.420 55.973
finală pentru încălzire (kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală 211.018 131.164
(kWh/m2an)
(kWh/m2an)
Consumul de energie primară totală - 5.907
utilizând surseregenerabile (kWh/m2an)
Nivel anual estimat al gazelor cu efect 46.914 30.075
de seră (echivalent kgCO-/m2an)
Astfel, interventiile propuse conduc la:
reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire — 54
%
reducerea consumului de energie primară totală - 38 %
reducerea consumului de energie primară totală utilizând surse
convenționale — 40,65%
consumul de energie primară totală utilizând surse regenerabile - 5.907
reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent
kgCO2/m2an) — 36 %
Componenta 5 - Bloc K 15
- Anul construirii: 1978
- Regim de înălțime: P+4E
Sd: 1237,40 mp cu funcțiune de locuință
Având în vedere lunga perioada de exploatare a acesteia, se constată un grad
avansat de uzură fizică, de unde rezultă necesitatea reabilitării corpului de
clădire.
Destinația construcţiei a fost de bloc de locuinte, având 20 apartamente, din care
7 apartamente cu 2 camere si 13 cu 3 camere. Imobilul este amplasat pe Badea
Cartan, nr. 27, municipiul Constanţa, județul Constanţa, regiunea de dezvoltare
Sud-Est, Romania
Reabilitarea termoenergetică a clădirii constă în următoarele intervenţii:
Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin:
înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente
accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu performanţă ridicată,
izolarea termică a fațadei - parte opacă (termoizolarea interioara a
peretilor exteriori si termo-hidroizolarea terasei),
termoizolarea planşeului peste ultimul nivel cu sisteme termoizolante,
inclusive hidroizolatie terasa,
izolarea termică a planşeului peste subsol, deoarece clădirea are spați
destinate locuirii la parter,
izolarea termică interioară a pereţilor care formează anvelopa clădirii ce
delimiteaza spațiul încălzit de alte spații comune neîncălzite cu polistiren,
Alte tipuri de lucrări
- lucrări de desfacerea și refacerea instalaţiilor, echipamentelor, finisajelor,
precum și alte lucrări strict necesare din zona de intervenţie aferentă
lucrărilor de renovare
- repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la
infrastructura clădirii;
- construirea/înlocuirea acoperişului tip terasă, precum și realibitarea
sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei și de la
nivelul învelitoarei tip şarpantă;
- demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe
faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea
lucrărilor de intervenţie;
- repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial
pericol de desprindere şi afectează funcţionalitatea clădirii;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
- refacearea în totalitate a pardoselii de la terasă (de pe planșeul dintre
demisol și parter);
- refacerea finisajelor deterioare din încăperile unde s-a infiltrat apa la
nivelul tavanului fals.
Pr
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.