HCL 301/2018 Constanța adoptată
Hotărâre privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului constanța
- Denumire
- Hotărârea nr. 301 din 2018 a Consiliului Local Constanța
- Emitent
- Consiliul Local Constanța
- Număr
- 301 / 2018
- Data
- 31 iulie 2018
- Localitate
- Constanța, județul Constanța
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă completarea şi actualizarea "inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa”, aprobat prin H.C.L. nr.109/2005, cu
Documente
Text
U
si
CONSTANTA ROMÂNIA l, 5
ui JUDEŢUL CONSTANŢA /
iri : MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
i HOTĂRÂRE
privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care
aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa
4
Consiliul local a! municipiului Constanţa, întrunit în şedinta ordinară din data
de__îi. ot. 08 -
Având în vedere expunerea de motive înregistrată sub nr.114974/11.07.2018 a
domnului primar Decebal Făgădău, raportul Comisiei de specialitate nr.2 de organizare
şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, raportul Comisiei de specialitate
nr.5 pentru administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
- drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului şi raportul Direcţiei patrimoniu și cadastru
înregistrat sub nr.114975/11.07.2018;
Văzând H.C.L. nr. 109/2005 privind centralizarea inventarului bunurilor care |
aparţin domeniului privat al municipiului Constanţa cu completările şi modificările
ulterioare ; i
Luând în considerare prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică;
in temeiul prevederilor art. 36 alin. 2 lit. c și art. 115 alin.1 lit. b din Legea
nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă completarea şi actualizarea "inventarului bunurilor care aparţin
domeniului privat al municipiului Constanţa”, aprobat prin H.C.L. nr.109/2005, cu
următoarele imobile (terenuri si clădiri) și mijloace fixe, conform anexelor nr.1-10 ce
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 2 — Se aprobă completarea şi actualizarea “Inventarului bunurilor care aparţin
domeniului privat al municipiului Constanţa” conform anexei nr.11 care face parte
integrantă din prezenta hotărâre, cu valorile juste de inventar, stabilite pentru
terenurile dobândite cu titlu gratuit, iniţial inventariate în domeniul privat al
municipiului Constanţa cu valoare "0”.
Art. 3 —- Se aprobă Îndreptarea erorii materiale din anexa nr.3 la
" H.C.L.nr.309/2017 în sensul că la numărul curent 19, poziția privind terenul situat în
Satul de Vacanţă, Casa Alba Mică/Alba Iulia se va citi suprafața de 682 mp în loc de
406 mp. ,
Art. 4 — Se aprobă modificarea anexei nr.4 la H.C.L.nr. 194/2017, poziția privind
terenul situat în str,Ștefan cel Mare nr.11, în sensul că în loc de suprafața de 292mp
se va citi suprafața de 200mp, deoarece parte din teren (S=92mp) constituie
proprietate particulară conform Ordinului Prefectului nr.469/2004.
Art. 5 — Se aprobă îndreptarea erorii materiale din H.C.L. nr.109/2005, pagina 51,
poziția privind terenul situat: în Satul de vacanță-Luna Parc, în sensul că în loc de
suprafața de 6259,46mp se va citi suprafața de 5639,45mp.
Art. 6 - Se aprobă îndreptarea erorii materiale din anexa nr.13 la
H.C.L.nr.236/2018, poziția privind terenul situat în str. Mușcatelor nr.19, în sensul că
în loc de suprafața de 206,90 mp se va citi suprafața de 206,29 mp. |
AA
Art. 7 - Se aprobă modificarea anexei nr.12 la H.C,L.nr.361/2017, poziția privind
imobilul situat în bd.Tomis nr.62, în sensul că în loc de teren în suprafața de 185 mp
se va citi suprafața de 170,80mp, iar în loc de suprafața construită de 81mp se va citi
suprafața de 66,80mp, întrucât imobilul în suprafață de 14,20 mp constituie
proprietate particulară.
Art. 8 — Se aprobă îndreptarea erorii materiale din H.C.L. nr.109/2005, pagina 39,
poziția privind terenul situat în str.Constantin Brătescu nr.2, în sensul că în loc de
suprafața de 316,12 mp se va citi suprafața de 306,12 mp.
Art. 9 — Compartimentul relații consiliul loca! și administrația locală va comunica
prezenta hotărâre Direcţiei patrimoniu și cadastru, R.A.E.D.P.P. Constanţa, Direcţiei
autorizare și sprijin operatori economici, Direcţiei financiare si S.P.1.T. Constanţa, în
vederea aducerii la îndeplinire, precum şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa,
"spre stiință.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali
astfel:__/4 __pentru,__X-___ împotrivă, —____abţineri.
La data adoptării sunt în funcție, =, consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
DZBE BUN SECRETAR,
ENACHE
[| SĂ, up
CONSTANŢA
NR. bo) / îi. O. 2018
goNE TAN Ta ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
y
comitat
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 1 LA H.C.L. NR DO _/ dl. O. d08
Elemente identificare
bun
Suprafaţă Observatii
Teren situat în
str.Democrației nr.121
Teren=45,26 mp
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L.nr.420/2001
H.C.L.nr.109/2005(S=50,74mp)
În completare la suprafața din
109/2005
Teren în indiviziune
Din suprafață totală de teren
măsurată parte (S=200mp)
constituie proprietate privată
Identificare imobil
nr.169241/29.05.2018
( ' (nr.provine din anul 2016)
| PREŞEDINE ŞEDINŢĂ,
NEDE EPON j
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA SHE
gONSTANTA ROMANIA G
A % JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
„ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR._ 0] BOY. JOI
(i Elemente identificare Suprafață Observatii
Legea nr. 213 / 1998
. 2 H.C.L. nr.420/2001,
ere Sa n Str B.P. Teren în indiviziune
' Teren=53 m Din suprafață totală de teren
i p măsurată parte (S=95mp)
constituie proprietate privată
Solicitare D.A.S.O.E.
nr.162603/11.05.2018
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
Nebe PETOGIN
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
d
O
PLAN DE SITUATIE
SCARA 1:2000
Adresa imobil: Constanta, Strada Democratiei, Nr. 121, Jud. Constanta
Numele si prenumele proprietarilor :
1. Vaccea Seila
2. Vaccea Lacramioara ANEXĂ LA
3. Vaccea Danusel
4. Primaria Constanta HCLM NR. 20/30
Suprafata din act: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CONSTANŢA
SERVICIUL CADASTRU
S(1Cc) = 200mp |
VIZAT SPRE NESGHIMBARE
298
Suprafata din masuratori:
Ser a
S(1Gc) = 296mp Nr. păzi
Suprafata totala constuita la sol:
S= 150 mp, din care:
S(C1) = 106mp - Locuinta (Parter)
S(C2) = 32mp - Anexa (Parter)
S(c3) = 12mp - Anexa (Parter)
„Deac nelă
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
pf : MARCELA ENACHE
19 fe PI
h
Cu INVENTAR DE COORDONATE STEREO 70
Nr. | Coordonate pct.de contur | Lungimi
Pct. laturi
X Im] Y (mi D(i,i+1)
300601.89 | 788843.13 3.231
300599.61 | 788845.42 1.896
300598.22 | 788846.71 1.958
300597.05 | 788848.28 3.325
300594.99 | 788850.89 0.958
.300594.37 | 788851.62 1.998
300593.37 | 788853.35 1.556
300592.24 | 788852.28 5.050
300588.88 | 788848.51 1.954
10| 300587.57 | 788847.06 14.078
41| 300578.71 | 788836.12 3.152
12| 300576.84 | 788833,57 10.664
PREŞEDINTE SEDINȚĂ,
/ Wee beton
OCONDUIULeN-—
intocmit :
PEA G, SAGA, i
CERTIFICAT %
g
Ed DE & 4 13| 300585.03 | 788826.74 4.356
S AUTORIZARE $ 14| 300588.09| 78820.84 | 1.861
Ei Seria RO-B-F Nr. 0008 Ha 15 300588.48 788831.10 Apa
a * 5 16| 300590.74 | 788832.29 „651
= |
2, GRĂDINARI 17| 300593.48| 78a834.71 | 2.724 |
07
2
fe, ALIONA 35 15| 300595.34| 788836.70| 2.800
C Carecoaa 5 19| 30089734] 788838.66| 2.918
20| 300599.31| 788840.81| 3.470
Data; 13.12.2016 9
S(1Cc)=29%mp
Teritoriu Administrativ . CONSTANTA
Judetul Constanta i
PLAN DE SI TUATIE
Scara 1:20Q
Numele si Prenumele beneficiarului:
Cod SIRUTA : 60428 |. AGALI BAISER
Cod intravilan :2
Mun, Constanta, Str, Bogdan Petriceicu Hasdeu nr. ...... CON RASEMNI EAZĂ
Srotala din masuratori = 53 mp. D
C1= 15 MP - Anexa MARCELA SNACHE |
C2 = 7 mp - Anexa dă
?
ÎN
Ira!
(!
Lia!
790741
| 997
Sister de proiectie : Stereo 70 |
| PR tie III
INr. INr, | Orient. | Distanta ] Coordonate ]
| oo | iii III |
IPcti |Pet2 | [grade] | (m] | pd | Y | 3 |
ÎN TE II IN ICI ]
] "4 31343.2109] 5.45] 305659.350| 790749. 630| *.0.000|
] 3] 2| 42.7464| 9.52| 305662.770| 790745.390| 0.000]
] 2) "1]143.2849| 45.701 _305670.220] 790751.310| 0.000|
1] 41244.4504| '9.51| 305666.635| 790755.7441 0.000]
E SR j P 1 MUNICIPIULUI CONSTANȚA
E A i DINTĂ, PRIMĂRIA MURI GI CADASTRU
$5
CEATIFICAŢ-
RE
VIZAT SPRE NESCHIMBA|
Ai Nr. ___ scos
or; 4
emnătura
Mă ap | Pai
CONSTANTA ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
E Tous: o
ConsTanTiANh
ANEXA NR. 3 LA H.C.L. NR._ NO | i Op 908
Elemente identificare Suprafață Observatii
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr.420/2001,
Teren situat în Teren în indiviziune
str.Ostrov nr.4A Din suprafață totală de
Teren=44 mp teren măsurată parte
(S=63mp) constituie
proprietate privată
Identificare imobil
nr.77632/12.06.2018
C. PREŞEDINTE ŞEbINŢĂ, N
Îi | DE PRON >
bee ' CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
(n
GONSTANTA ROMANIA
, zi A & JUDETUL CONSTANTA
” E MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 4 LA H.C-L. NR._201_/ L.O%. JOI
Elemente identificare Suprafaţă Observatii
(i Legea nr. 213 / 1998
E H.C.L. nr.420/2001;
Teren situat în Teren în indiviziune
str.Justiției nr.20 Teren=304 mp Din suprafață totală de teren
măsurată parte (S=57mp)
constituie proprietate privată
Identificare imobil
nr.77137/12.06.2018
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
dee, PEReBIN
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
A
PLAN DE SITUATIE A IMOBILULUI
SCARA 1:200
Nr. Cadastral Suprafata masurata a imobilului(mp) | Adresa imobilului
| Loc.Constanta, Str. Ostrov'Nr. 4A
3] Nr. Carte funciara 107 Unitarea Administrativ Teritoriala (UAT)
CONSTANTA
| 308671 64m 303670.98m =
3
= ÎS
= [
z [=]
3 =
R 3
=
VIZAT SPRE NEG Ei
e 7 LES cv
E]
taţa
pe e 22/97
=] PREŞEDINTE SEDINŢĂ, E
3| bebe . PEepbin 2 5
= ap CONTRASEMNEAS (S
8 SECRETAR, 8
MARCELA ENACHE N
a e
303649.52m | N LQ 303649.52m
Numar Categoria s
parcela de folosinta uprelata Mentiuni
1 Ce 107
TOTAL 107
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Suprafata construita la sol Mentiuni
Constructie Locuinta parter cu o suprafata construita
C1 CL 71 desfasurata la sol S=71 M
-Nu detine certificat de performanta energetica
TOTAL 71
Suprafata din acte = 107.00 mp INVENTAR DE COORDONATE
Suprafata totala masurata a imobilului = 107.00 mp STEREO 1970
E Nr, | Coordonate pct.de contur Lungimi
: aturi
, Executant; PFA Stoicea Marin Pet. | x [m] Yim] | D(ii-+1)
"Confirm executarea masuratorilor la teren, corectitudinea 2 |303661.770 |789162.610| 2.925
„> intoemli documenialiei cadastrale si corespondenta 3 |303664.480 |789163.710| 0.204
: -Nacestăia cu realitatea din teren 4 |303664.661 |789163.805 | 9.592
i Semnatura si stampila, 5 |303669.736 |789155.666 | 10.886
6 |303659.939 |789150.921 | 9.955
. 7 |303654.610 |789159.330| 0.342
mie [303654.921 |789159.472| 7.534
Data: Septembrie 2017 S
S=107.00mp
PREŞEDINTE SEDINŢĂ,
Dede „PEPONIA
3540
302780)
30277d
302750
Pian de Aspiasameii și Denmitare a IMObINIURI
Scaya 1:200
Număr Cadastsal Supratașa Măsurzată â imobilului (mp) | Achesa Imobil:
Ă 36i Ă STR. JUSTITIEI, NR. 20, LOC. CONSTANTA
Cartea Funciară Nr. Unitatea Administrativ Teritorială (IJ.A.T.)
CONSTANTA
ANEXĂ LA
i HCLM NR.d04 9018
cr UNMICIPIUL UI GONStr:
PRIMĂRIA. MUC, CADASTRI
CONTRASEMNEAZĂ | | NESCHIME AR:
SECRETAR, IZAT SP 3
MARGELA ENACH | Nr. at Li
A. Date referitoare la teren
maica SEA Suprafaţa Mentiuni
1 ce 361 Teren intravilan,
Tosa EI
B. Date Feferitoare la coipteucţii
Cod [Destinația [gt Menţiuni
ci cL 113 Locuinta, Sup. constr. desf. = 119mmp
c2 CA 23 Bocaterie vara, Sup. constr. dest. = 28mp
c3 CA E) Garaj, Sup. const. dest. = 19mp
ca CA 18 Garaj, Sup. const. dest. = 1âmp
TOTAL 184 Sup. totala construita desfasurata =J84mp
Suprafata totală măsurată a imobilului = 36! mp.
Exccutant: Roscan Adrian >
Nr. |Coozdonate pet-de contur] ongini
A atuz:
Confirm executarea măsurătorilor Ja teren, Pet. | _x Im) îm) _pti,i+1)
cor întocmirii e « 302784.7211789536-445
şi corespondența acesteia cu realitatea din teren 302783:958 [769541 652
302783:452 [788544 322
302782:798 |7895a4:182
1132 789546; 948
302775.524 [789544 640
30273.168 |789550.274
302371:967 |783553'032
302771:251 |789552:730
10|302370'124 |769555.476
11 [30276207 [789554 697
32 [302165 .994 |789560.037
13 |302763:439 |789558 446
15 |302257.096 |789556. 822
16 [302758 '349 |789553:757
17 |302760.335 [789554 : 579
18 |302763.866|789546.151
19|302265.255 [789542 693
20 |302167.070 [7839537990
î2 Bea190:72e 102230: 022
năture şi ştampila î 10:726 |789530.04
Ser mura și mpi 23 |302716.506 |789532.569
55361mp 2=95.95m
wonawawn
a
8
R
3
3
[d
[zi
S
CONSTANTA ROMANIA
ți & JUDETULCONSTANTA
4 “3% MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
TOMIS
ConsTANTIRAP
ANEXA NR. 5 LA H.C.L. NR._ SO ]31 ot. dog
Elemente identificare Suprafaţă
bun Observatii
Teren situat în
Str. Nicolae Kirculescu
nr.42, lot 42
Legea nr. 213 / 1998
Teren=170,mp H.C.L. nr.420/2001,
Identificare imobil
nr.76643/05.07.2018
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
CBE VeRoBiAl CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
A MARCELA ENACHE
1
ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 6 LA H.C.L. NR. 204| d1.Ot-9018
Elemente identificare Suprafaţă Observatii
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr.420/2001,
Teren în indiviziune
Teren=20 mp Din suprafață totală de teren
măsurată parte (S=403,26mp)
constituie proprietate privată
Identificare imobil
nr.77126/25.06.2018
Teren situat în
str.Crinului nr.23 și
nr.23B
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
NeBe PRON
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENAGHE
Pr
=>
30497.00 “Plan de Situatie
788514,31
788514.31
304971.00,
_ , Scara 1:500
eo . Constanta, Str. Nicolae Kirculescu, Lot 34B
Incadrareinzona ”
ZI i
9 &
|
“A
Ti tri
“i 95
2 _
pe: n
i
fiu]
laei
Z
—
De
1E 237009
ai
a*]
< 2
kg DE 2144 7
i Z A a2 Tabel de coordonate - teren, Sistem Stereo 70
IS wi > : Nr, |Coordonata pet.de contur| Lungimi
a g 22 ÎI i Pef. |” - taturi Ş .
> za SE] X [m] YI] | D(itz1) uprațete din masuratori:
RS fa OZ 1[304923.270|788522.840| “23.989 Steren = 170 mp
:a > 9 2| 304928.289| 788552.406| 5.670
2 3|304922.699|788553.354| 29.997
2 3 pm 9 4|304917.680]788523.780] 5.6687
3 o Z , 8 ge S_= 170 mp__P=71.324m „Ip
E > fi mm a | 9 Câ E
Tr = alai % = SI
tz55 E > 3 EA 25
Vă 2 î si a 3 _ >
O” co
2 hd Mm 3 = 5
7 co
pi E =
-. - — —... _ ... Li
[d 304883.00 g
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:200
Nr. cadastral Suprafata masurata Adresa imobilului
. 423 mp Constanta- Str Crinului nr.23(fost Careul 37 Lot 16)
Cartea Funciara nr. UAT: CONSTANTA
E=190066 : £=190102
2305311
zl
9 ci
| : Z ci a)
PRIMĂRIA MU Ş
| SERVICIUL £ e
VIZAT SPRENEȘSCHIM
Nr, ___ JOE 2 g
Ă “6253 . A at
Data A fa a
e > oc 20/47 Semnățura / SI z
ZE SS Ș Ş
it 3 î
E Ă Ş z
£=190066 DI zu Esop
A. Date referitoare la teren
Nr. Categorie de Suprafata Valoare de Mentiuni
AI parcela folosinta __. (mp) impozitare(lei)
C_ . 1 Ce 423 10-1 gard îabla+pereie; 1-2 peretergard tabia
A Ei L__ Total 423 2-3-4-5 gard placi temn,5-6 perete;6-7 gard lemn;7-8-9-10 pereie
B. Date referitoare la constructii
Cod. Suprafata construita la Valoare de Mentiuni _]
Constr. sol (mp) impozitare(lei)
c1 112 Tocuinta-Parter-Sup. constr. Desfasurata=! 12 mp
4 camere si dependinte; Ani c-tie-1956
C2 84 Locuinta-Parter-Sup. constr. Desfasurata=84 mp ]
Total 196 3 camere si dependinte; Ân c-tie-1948
INVENTAR DE COORDONATE Executant
Sistem de proiectie STEREO 1970 Da 22007 CI Pasti £rstee
Pet. Em) N(m) 5 SEDII ps
1 790072.226 305310.332 PREŞEDINTE SEDINI A».
2 790093.002 305301.868 ERE PEtoRN
3 790093.080 305302.070 3
4 [50101262 305298.4%9
5 790098.558 305291.972 Ă
6 790095.844 305286.310 Ai
7 790091.090 305288.144 PI rd
8 790077,340 305293.564___ A
9 790071.424 305296.193 "DAe AY :
10 790066 956______305297.943 CONTRASEMNEAZĂ ş
Suprafata totala masurata” 423mp Ă SECRETAR, A
Suprafata din act=403-26mp | MARCELA ENACHE If
ji:
( SI:
N
Di
Lie] N JUDETUL CONSTANTA
ii “55 MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
Ton!s ii
Consranratf
ANEXA NR. 7 LA H.C.L. NR._Î0! | 3 Ot-d0I8
Flemente identifica re Suprafață Observatii
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr.420/2001,
Teren în indiviziune
Teren=51 mp Din suprafață totală de teren
măsurată parte (S=300 mp)
constituie proprietate privată
Identificare imobil
nr.78573/28.06.2018
Teren situat în
Str. Ștefan Stâncă
nr.24
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
DEBE teeois
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACH
oa
CONSTANT4 ROMANIA
(ij 9 JUDETUL CONSTANTA
"i 3% MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR. 8 LA H.C.L. NR._ 29| ] ÎLOt.9018
Elemente identificare Suprafaţă - Observatii
bun |
Teren situat în Legea nr. 213 /:1998
A . A
O omplecperia | Teren=itămp [Hol nr420/2001
(magazin 219) Nr.42148/06.07.2018
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
dea PetoniA
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACH
A
La
"PRIMĂRIA MUNIGIPIULUI CONSTANȚA
SERVICIUL CADASTRU
VIZAT PRE NESCHIMBARE
Nr. (4) 4
__%n20
LL
]
PREŞEDINTE SEDINȚĂ,
NEDE DIA
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENAGHE
(GU
787120,
eoueses 103215 CAS
302600
Plan de situatie
Scara 1:200
Ne, cadastral] Suprafata masurata (mp) | Adresa imobilului
351 Loc.Constanta, Str. Dr. Stofan Stanca, Nr. 24
Nr.Cartea Funciara
Unitatea administrativ teritoriala
CONSTANTA
ANEXĂ LA
HCLM NR. 014089
Nr, | Coordonate pet.de contur | Lungimi
Pol. faturi
X Im] Y (ml Dlil+1)
302808.461 |787128.809 | 6.969
302797.558 |787129.793 | 4.874
302792.716 [787130.353 | 3.170
3027a9.568 [787130.730 | 8.069
302788.404 |787122.745 | 12.289
302786.580 |787110.592 | 4.202
302785.627 |787106.499 | 11.228
302796.669 |787104.462 | 3.170
302799.831 |787104.232| 9.242
10 |302801.230 |787113.367 | 11.513
11 |302802.912 |787124.758 | 4.189
S(1)=351.32mp_ P=77.916m
oavonawm=
A. Date referitoare Ia teren u
Ne.
parcela
i Suprafata A
Ctiganu de 3) Mentiuni
Ce 351
prin: latura. ici pet. 7-8-9-10-11-1-2 si 3-4,
gară de metal pet. 2-3 si gară de plasa pet.4-5-6-7.
351
B. Date referitoare [a constructi?
Cod Destinatia] Suprafata construita la sol
constr. [mp]
Mentiuni
C1 CL
101 Locuinta parter. Suprafata conştruita desfasurata =101 mp
33 Anexa parier. Suprafata construita desfasurata = 33 mp
C3 CA
35 Anexa parter. Suprafata construita desfasurata = 38 mp
25 Anexa paner. Suprafata construita desfazoral = 25 mp
Total
195
Suprafata în proprietatea lui Draghici lon si Aurelia = 300 mp
îndiviza în ie Primarici Cc =Slmp
Plan de amplasament si delimitare a imobilului
Scara 1:200
Nr. cadastral Suprafata imobilului(mp) Adresa imobilului
Pi da [2 5 Loc. Mamaia, COMPLEX PERLA, MAGAZIN 219
Nr.Cartea Teaca Unitatea Administrativ Teritoriala(UAT)
JI D] E A PA j ji CONSTANTA
îi ANEXĂ LA
- HCLM NR. 0)
sossso L- R 1308.
$
A ce
Si
€,
i
„4 kA
GONTRASEMNEAZĂ A
SECRETAR, JE
LA ENA
MARCE pe |
ci MUNICIPIULUI CONSTANŢA
“a, 0, VICIUL CADASTRU
, IZĂT SPRE NESCHIMBARE
PREŞEDI E SEDINȚA, Nr. 2 442
bebe MECobin 5
Data - Semnătura
03-07 Za/9 = 4 Ă
208959 -- 7 - 0834
fi A. Date referitoare la teren E
Nr. Carelia de Suprafata ' catiuni
parcela folosinta (mp)
1 Ce 15 . .
mobil imprejmuit prin latura constructiei pet. 1-2-3-4-5-6-7-8-1.
Tatal ns
B. Date referitoare la constructii
Cod Destinatia Super coeia tasol Mentiuni
ct CAS 115 Spatiu ial parter. construita di ata = 115 mp.
Total A ADap= Li:
AC Mp Suprafata totala masurata a imobilului = 115 mp
. S 0 SA Suprafata din act = 115mp
Ereeultr guest > EA
corbetiudi morti? ag ii carii si
e md. pe : pe in din ee
"SC semnfidai si sampila SA
S sal 20,
GONSTANTA ROMANIA
Y. ți 8 JUDETULCONSTANTA
d ( MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ic ai
Tous i
ConsTAntIAth
ANEXA NR. 9 LA H.C.L. NR._ 00| | SI. 0%. I0I8
Elemente identificare Suprafaţă Observatii
un
Legea nr. 213 / 1998
Teren situat în _ H.C.L. nr.420/2001
str.Voinicului nr.22 Teren =49mp | solicitare D.A.S.0.E.
Nr.147112/27.06.2018
PREŞEDINTE $ INŢĂ,
Dede PEN
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACH
ui
CONSTANTA ROMANIA
E ți E JUDETULCONSTANTA
A:3 MUNICIPIUL CONSTANTĂ
XI CONSILIUL LOCAL
TOM a
CoNsTANTIANR
ANEXA NR. 10 LA H.C.L. NR._ 20! | 31.0%. 901
Elemente identificare Suprafață Observatii
Legea nr. 213 / 1998
Teren situat în H.C.L. nr.420/2001
str.Santos nr.14 Teren =122 mp Teren în indiviziune
(fostă Șos.Tulcei nr.5) Identificare și localizare teren
Nr.1099395/13.07.2018
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
VEDE MPECOBIR
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR,
MARCELA ENACHE
Au
PLAN DE SITUAȚIE
SCARA 1:100
r.cadastral al terenului
Suprafata:
masurata (mp)
Adresa imobilului: Mun. Constanta
Strada Voinicului
Jud. Constanta
Cartea Funciara nr. 49 mp
Unitatea Administrativ Teritoriala(UAT)_ | CONSTANTA
306024
790790
PREŞEDINTE SEDINŢĂ,
bena PE Sl
5
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 297/2018Hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul constanța, stațiunea mamaia, zona…HCL 298/2018Hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul constanța, stațiunea mamaia, zona…HCL 299/2018Hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a imobilului teren proprietate privată a municipiului…HCL 300/2018Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de bd. i.c. brătianu și alei de acces, inițiator…HCL 302/2018Hotărâre privind completarea și actualizarea hcl nr. 451/2017 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al…HCL 303/2018Hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul constanța, str. maramureș nr. 60HCL 304/2018Hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul constanța, str. theodor speranția…HCL 305/2018Hotărâre privind aprobarea ieșirii din indiviziune, cu sultă, a imobilului situat în municipiul constanța, str. ioan borcea nr. 30
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.