Pe scurtConsiliul local a decis schimbarea destinației imobilului de pe strada Ion Lahovari nr. 5 din Constanța, din locuință în spațiu cu altă destinație, cu o suprafață utilă de 28,63 mp (34 mp util la sol). Noile destinații permise includ sedii administrative, activități culturale, învățământ, spații comerciale și servicii, ceea ce înseamnă că locuitorii pot vedea creșterea activităților tehnologice, comerciale sau culturale în zonă, iar investițiile și funcționarea spațiului vor depinde de noile activități aprobate. Procesul necesită comunicarea hotărârii Regiei "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța și informarea Instituției prefectului de Constanța.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă schimbarea destinaţiei imobilului situat î în Constanţa, str. Ion Lahovari nr. 5, în suprafaţă utilă de 28,63 mp, respectiv 34 mp suprafață construită la sol, din spaţiu de locuit, în spațiu cu altă destinație decât aceea de locuinţă, fiind admise destinațiile: sedii administrative inclusiv profesii liberale, spații destinate activității culturale, spații destinate activității de învățământ, spații comerciale, spaţii prestări servicii
Citat din articolul 1 al hotărârii.
să] JUDEŢUL CONSTANŢA : |
EA MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind schimbarea destinaţiei imobilului situat în Constanța, str. Ion Lahovari nr. 5,
din spațiu de locuit în spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință
Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de
31.08.2021,
Având în vedere:
referatul de aprobare a! domnului primar Vergil Chiţac înregistrat sub nr.
168243/24.08.2021;
raportul Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa
nr. 12409/24.08.2021;
avizul Comisiei de specialitate nr. 3 pentru servicii publice, comerț, turism și
agrement;
— avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administrație publică, juridică,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetățeanului;
În conformitate cu prevederile:
— HCL. nr. 296/2001 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparţin
domeniului privat al municipiului Constanţa, anexa nr. 2, poziția 300;
art. 11 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile:
— Hotărârii Consiliului de Administraţie ai Regiei Autonome „Exploatarea
Domeniului Public şi Privat” Constanţa nr. 497/12.08. 2021, consemnată în
procesul verbal de ședință nr. 295 din 12.08.2021; |
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare; !
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1, Se aprobă schimbarea destinaţiei imobilului situat î în Constanţa, str. Ion
Lahovari nr. 5, în suprafaţă utilă de 28,63 mp, respectiv 34 mp suprafață construită
la sol, din spaţiu de locuit, în spațiu cu altă destinație decât aceea de locuinţă, fiind
admise destinațiile: sedii administrative inclusiv profesii liberale, spații destinate
activității culturale, spații destinate activității de învățământ, spații comerciale, spaţii
prestări servicii.
Art. 2. Serviciul secretariat, relaţii consiliul local şi administraţia publică va
comunica prezenta hotărâre Regiei Autonome “Exploatarea Domeniului Public și
Privat” Constanţa, în vederea aducerii la îndeplinire şi Instituţiei prefectului judeţului
Constanţa, spre ştiinţă.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilieri locali astfel:
___sl- pentru, împotrivă, O abţineri.
La data adoptării sunt în funcţie 27 consilieri din 27 membri.
PREŞEDINȚE ŞEDIN
FLORIN-CĂTĂ
CONSȚANŢA
CONTRASE
CoB SECRETA R
Viorela-Mi la CALIN
i
|
|
|
|
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.