Pe scurtSe aprobă scutirea de la plată chiriei pentru persoanele cu handicap grav care locuiesc în spațiile destinate locuinței, administrate de Administrația Fondului Imobiliar SRL. Asta înseamnă că acești utilizatori nu vor plăti chirie pentru aceste locuințe, iar decizia se aplică pe baza condițiilor juridice puse de hotărâre. Detalii despre termene exacte, cote sau zone afectate nu sunt complet precizate în fragment, dar măsura vizează locuințe aflate în administrare și destinate persoanelor cu handicap grav.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL
7045
Consranrialh
HOTĂRÂRE
privind aprobarea scutirii de la plata chiriei pentru spațiile locative cu destinația de
locuință, aftate în folosința persoanelor încadrate în grad grav și âccentuat de
handicap și în administrarea societății Administrația Fondului Imobiliar S.R.L..
7) ij 5, al al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din data
de E Î 000
Având în vedere:
— 20 de ZILE, domnului Primar Vergil Chiţac înregistrat sub
— raportul de [Ste 97 Dai dministrația Fondului Imobiliar S.R.L.,
înregistrat sub nr. Vf
— avizul Comisiei nr. i pentru studii, prognoze economico-bugetare, buget-
finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța;
— avizul Comisiei de specialitate nr. 3 pentru servicii publice, turism, comerț și
agrement;
— avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administrație publică, juridică,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățeanului;
În coriformitate cu prevederile:
- Legii nr. 114/1996 a locuinței, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
— art, 20 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
—
H.C.L. nr. 373/2022 privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome
Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanţa prin transformare în
societate cu răspundere limitată cu asociat unic cu denumirea "Administrația
Fondului Imobiliar S.R.L.”, cu modificările și completările ulterioare;
— HCL. nr. 289/29.06.2023 privind aprobarea gestiunii delegate a Serviciului
de administrare a domeniului public și privat a! municipiului Constanţa către
societatea Administraţia Fondului Imobiliar S.R.L.;
- contractului de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului
public și privat al municipiului Constanța, înregistrat sub nr.
137105/19.07.2023;
Luând în considerare:
- Hotărârea nr. 1202/16.04.2024 a Consiliului de administraţie al societății
Administrația Fondului Imobiliar S.R.L.;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2), lit. d) și alin. (7), lit. q) şi art. 196
alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare; NE
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1)- Se aprobă scutirea de la plata chiriei pentru persoanele încadrate
în grad grav de handicap, care au în folosință suprafețele locative cu destinația de
locuință, aflate în administrarea societății Administraţia Fondului Imobiliar S.R.L..
(2) Beneficiază de Prevederile alin. (1) și familia sau reprezentantul
legal pe perioada în care au în îngrijire un copil sau adult, încadrat în grad grav de
handicap.
Ait, 2 - Se aprobă scutirea de la plata chiriei pentru persoanele încadrate în
grad accentuat de handicap, care au exclusiv singuri în folosință suprafețele locative
cu destinaţia de locuință, aflate în administrarea societății Administrația Fondului
Imobiliar S.R.L..
Art. 3 (1) Pentru beneficiarii care depun cereri noi, scutirea de la plata chiriei
se aplică începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii. în fotocopie a
certificatelor de încadrare în grad de handicap la societatea Administrația Fondului
Imobiliar S.R.L. și operează doar pe perioada valabilității acestora.
(2) Pentru contractele aflate în curs de executare, scutirea de la plata
chiriei operează în continuare, în fiecare lună, pe perioada de valabilitate a
certificatului de încadrare în grad de handicap.
Art. 4 - Plata tarifelor către societatea Administrația Fondului Imobiliar SRL
pentru serviciul de administrare a locuințelor deţinute de persoane cu handicap care
beneficiază de scutirea de la plata chiriei, se va face de către U.A.T Municipiul
Constanţa în baza tarifelor stabilite prin contractul de delegare a gestiunii serviciului
de administrare a domeniului public și privat al municipiului Constanţa nr. 137105
[19.07.2023 ; ,
Art. 5 — Începând cu data adoptării prezentei hotărâri,
H.C.L. nr. 164/2016 Își
încetează aplicabilitatea.
Art. 6 - Compartimentul secretariat, relaţii consiliul local, administraţia
publică și fond funciar va comunica prezenta hotărâre societății Administrației
Fondului Imobiliar S.R.L., în vederea ducerii la îndeplinire şi Instituţiei prefectului -
judeţul Constanţa, spre ştiinţă.
Prezenţa hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel:
pentru, __-7___ împotgiyă, __" abţineri
La data adoptării sunt în funcţie de consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, e |
-H ES CONTRASEMVEAZĂ
PNeiANA AEG SECRETAR GENERAL.
FULVIA-ANTOKE
NR lost 20.0 dodh
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.