HCL 134/2014 Constanța adoptată
Hotărâre privind trecerea unor terenuri din domeniul public in domeniul privat al municipiului constanta
- Denumire
- Hotărârea nr. 134 din 2014 a Consiliului Local Constanța
- Emitent
- Consiliul Local Constanța
- Număr
- 134 / 2014
- Data
- 23 iunie 2014
- Localitate
- Constanța, județul Constanța
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă retragerea din gestiunea delegată a S.C. Confort Urban S.R.L. a suprafețelor de teren menţionate în anexele nr.1-18
Documente
Text
CONSTANTA ROMÂNIA
ti; & JUDETULCONSTANŢA
FĂ % i MUNICIPIUL CONSTANȚA
rr
iii HOTĂRÂRE
CONSILIUL LOCAL
privind trecerea unor terenuri din domeniul public în domeniul privat
al municipiului Constanţa
Consiliul local al municipiului Constanţa, întrunit în şedinţa ordinară din data
de 23.06.2014 .
Luând în dezbatere expunerea de motive a domnului viceprimar Decebal
Făgădău, înregistrată sub nr. 85702/18.06.2014, raportul Comisiei de specialitate
nr.2 de organizare şi dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea
lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor
istorice şi de arhitectură, raportul Comisiei de specialitate nr.5 pentru administraţie
publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeanului şi referatul Direcţiei patrimoniu nr. 85699/18.06.2014;
Având în vedere adresele Direcției administrarea domeniului public și privat
înregistrate sub nr.46138/31.03.2014, nr.58796/22.04.2014 și
nr.72351/20.05.2014;
Analizând HG nr. 904 / 2002 privind atestarea domeniului public al
municipiului Constanţa, HCL nr. 211/2011 privind însuşirea şi aprobarea
inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanţa;
Văzând dispoziţiile art. 10, alin.(2) din Legea nr. 213 / 1998 privind bunurile
proprietate publică precum și art.13.alin(1), art.15 lit.e din Legea nr.50/1991
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii .
În temeiul prevederilor art. 36, alin (2), lit „c” si art. 115, alin (1), lit. “b”,
din Legea nr. 215 / 2001 a administraţiei publice locale, republicată.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă retragerea din gestiunea delegată a S.C. Confort Urban
S.R.L. a suprafețelor de teren menţionate în anexele nr.1-18.
Art. 2 - Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al
municipiului Constanţa, a unor terenuri situate în municipiul Constanţa, conform
anexelor nr.1-18 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Compartimentul comisiilor de specialitate ale Consiliului local va
comunica prezenta hotărâre S.C. Confort Urban S.R.L., Direcţiei patrimoniu,
Direcţiei financiare, Direcţiei administrarea domeniului public și privat, S.P.I.T, în
vederea aducerii la îndeplinire, precum şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa,
spre stiință.
Prezenta hotărăre a fost aprobată de 25 consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
ROŞU VASILE SECRETAR,
MARCELA ENACHE
134/23.06.2014
CONSTANTA
Bd. Tomis nr. $L:Fax: 0040 — 41 — 708101: Tel: 0040 - 41 — 708105; 8700 CONSTANTA - ROMANIA
GONSTANTA ROMANIA
țin 5 JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.1 LA H.C.L. NR._154/2014
| DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA OBSERVATII
| Teren Steren= 18 mp Legea nr. 213 / 1998
| Bd. Alexandru H.G. nr.904/2002
Lăpușneanu/Bd.Aurel H,C.L. nr. 211 / 2011, poziția 18
Vlaicu-zona Hotel Adresă D.A.D.P.P.
"Dobrogea” nr.122408/01.10.2013
Certificat de urbanism
nr.1700/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
GONSTANTA ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
til?
$ MUNICIPIUL CONSTANTA
JA CONSILIUL LOCAL
_
ANEXA NR.2 LA H.C.L. NR._121/2014
DENUMIRE IMOBIL | SUPRAFATA OBSERVATII
Teren Steren=17 mp Legea nr. 213 / 1998
Bd. Tomis colț cu H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 1422
str.Tulcei Adresă D.A.D.P.P.
| nr.135497/02.04.2013
Certificat de urbanism
nr.1693/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd, Tomis nr. $I,Fax: 0040-41 - 708101; Tel: 0040 —4| — 708105; 8700 CONSTANTA - ROMANIA
ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Chiosc presa
lv]
e
pa
E
=]
a.
=
£ c
Beneficiar. S.C, CUGET LIBER S.A. 9
INVENTAR DE COORDONATE e
[_ Sistem se proiecte STEREOGRAFIC 1970 E)
| Nr.pet Em) _ Nm) 9
i 78000077 3082785460 3
2 790002 523 30628+.425 i [ză
3 790009,742 308280 280
4 790003.811 308280.356
5 700004 760 308278.486
5 70004691 | 308279.308
Li
L]
790004 410 308278 253
790004 164 308276 388
Suprafata construcile C1. 3 = 12mp : ———
Propunere amplasare chiosc presa. ' MARI: A "MU JCIPIULUI CONSTANŢA
= . SERVICIUL CADASTAU
Suprafata amplasament propus: S = 18'mp_
Suprafata chiosc propus: S = 12 mp. MIZAT _SPRg. 2S SCHIMBARE
Adresa imobil: Mun.Constanta, Bd.Lapusneanu cu Bd, Aurel Vlaicu, ” Hotel Dobrogea”,
7
Bd.Aure! Vlaicu
„ Bd.Aurei Va
—
ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Tulcei cu Bd.Tomis, " Tomis IV”, Chiosc presa
MARGA MU IGIPIULUI CONSTANȚA |
SENVIZIUL CADASTRU
„Mt 8 : iezi a _]
—
| Data3 o A Botatute N
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER SA.
Suprafata amplasament: S = 17 mp
Suprafata chiosc metalic C1: S = 12 mp
Suprafata teren concesionata: S = 10 mp
= 17mp
mp
——— Suprafata amplasament propus:
CONSTANTA ROMANIA
& JUDETUL CONSTANTA
ii i
MUNICIPIUL CONSTANTA
(| CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.3 LA H.C.L. NR.__134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA OBSERVATII
Teren Steren=13 mp Legea nr, 213 / 1998
| Str. Răscoala din H.C.L, nr. 211 / 2011, poziția 27
1907-piața Unirii Adresă D.A.D.P.P.
nr.135497/02.04.2013
Certificat de urbanism
nr.1697/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
Lă 3 JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
JA CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.4 LA H.C.L. NR.__134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA OBSERVATII
Teren Steren=11 mp Legea nr. 213 / 1998
Str. Traian colț cu H.C.L. nr. 211 / 2011, ampriza str.
str. Marinarilor Termene Romane poziția 344, colţ
"Poarta 2" cu str.Traian, poz.370
Adresă D.A.D.P.P.
nr.135497/02.04,2013
Certificat de urbanism
| nr.1701/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd Tomis nr S1.Fax: 0040 41 — 703101, Tel. 0040-41 - 708 103. 8700 CONSTANTA - ROMANIA
PLAN DE SITUATIE ANEXA LA HCI, NR.134/2014
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun. Constanta, Str. Rascoala din 1907, " Piata Unirii”, Chiosc presa
ÎN er
TUMĂRIA MUiICIPTULUI CONSTANTA fe,
| SERVICIUL CADASTRU
AT SPRE EECIII R
Pe MIZA! Azi Dai S NMS ARE
. 2Pă-2o0( —SPEEere
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER SA.
INVENTAR DE COORDONATE
Sistem de proiectie STEREOGRAFIC 1970
—
791978.302 304226 313 |
791373.328 304225 234
781379.400 304225 307
791980 192 304224 473
791380 119 304224 404
791980 821 304223.554
791979 282 3042221484
L] 791976 742 304224.B39
Supratata constructie C1. S=8mp une
Propunere amplasare hot: presa ——
sam BuN-
-
Suprafata amplasament propus: S = 13 mp
Suprafata chiosc propus. S= 8 mp
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200 ANEXA LA HCL NR.134/2014
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Traian cu Str.Marinarilor” Poarta 2",, Chiosc presa
L_ 5 su ral”
=)
AMARA IUiICIPIULUI CONSTANŢA
SEHVIGIUL CADASTRU
MIZAT SPRE N
A Aa NESCHIMBARE
2IPB8 200 esta
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER SA.
INVENTAR DE COORDONATE
__Sistam de proiectie STEREOGRAFIC 1970
792123.023 303888 253
792125 940 303888 024
792128.579 303885 025
792124 642 I0ĂBBA, 649
192124.202 303086, 116
792124 103 303886 093
702123.902 303887 231
8 792124 004 303687 244
Suprafata conntructie C1 5 = Bmp
Propunere amplasare chiosc presa.
e omaunv-=
Suprafata amplasament propus: S = 11 mp
Suprafata chiosc propus; S = 8 mp
CONSTANTA ROMANIA
? 4 JUDETULCONSTANTA
i MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.5 LA H.C.L, NR.__134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA
OBSERVATII
Teren Steren=10 mp
Bd. Tomis colț cu
str.Ștefan cel Mare-
zona Parc Teatru
Dramatic
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr, 211 / 2011, poziția 1324
Adresă D.A.D.P.P.
nr.21206/24.02.2014
Certificat de urbanism
nr.1694/19.06.2014
|
|
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
ij JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
SU
ANEXA NR.6 LA H.C.L. NR,__134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA
OBSERVATII
Teren Steren=11 mp
Bd. Ferdinand cu
str.Atelierelor
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 42
Adresă D.A.D.P.P.
nr.21206/24.02.2014
Certificat de urbanism
nr.1692/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd Tomis nr SI,Fax; 0040 - 41 - 7081Ul; Tel: 0040 —41 - 703105; $700 CONSTANȚA - ROMANIA
_ _____ ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE ]
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Stefan ce! Mare cu Bd.Tomis,"Polar', Chiosc presa
Za
A
N
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER S.A.
INVENTAR D DE COORDONATE
Sistem de proiectie STEREOGRAFIC 1970 | |
INr.pa E(m) Nim) Ul
1 7919603765 Ma? 854
2 191962.969 3044150658
3 791961.452 3044135485
a 791360 306 304414 597
5 791960 326 304414.528
6 791959 511 304415.337
? 791950 581 3014154089
NL) 731958 58 3044181728
Supratata a constructia C1. = 4 mp
Propunere eu uzata io cae ]
Suprafata amplasament propus: S = 10 mp
Suprafata chiosc propus: S = 8mp
TIMĂRIA MUNICIPIULUI citi
| SERVICIUL CADASTRU
VIZAT pa NEOSHUASA NESCHIMB APE
LL SE e
ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Bd.Ferdinand cu Str.Atelierelor, Chiosc presa
Po
N
N ,
5 /
N 7
Z
) 7
| /
/
| /
[i
/ JL
/ -
y 0 7
Pf / 7 pi
rai iii
„Ahr * MUNICIPIULUI CONSTAN,,, /
i SeHVICIUL CADASTRU Beneficiar. S.C. CUGET LIBER SA.
| d edi ŞPBE VESCHIMC APE | |_____ INVENTAR DE COORDONATE __|
| aie _ ! |. Sistem de proiectie STEREOGRAFIC 1970
| e (NP Em) Nm)
Li
i 2
„7 : V 3 701323 148 303679 980
“otiilă iti a,
Pi az LI] 791323.248 303680 002
„st PO " 794328. 380 303678 859
Duta: Nr a [] 791328.281 303678 648
7 791328 399 303677 835
a
intocmit ing. BAI
Aj 791325.253 303677 S8?
Supratata constructia C1' 5 = 4 mp
Propunere amplasare chiosc prasa
Suprafata amplasament propus: S = 11mp
Suprafata chiosc propus: S=8mp
CONSTANTA ROMANIA
ți? A JUDETULCONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.7 LA H.C.L. NR,__134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA _ OBSERVATII ]
Teren Steren= 16 mp Legea nr. 213 / 1998
Șos. Mangaliei nr.2- H.C.L. nr, 211 / 2011, poziţia 1335
zona Gară Adresă D.A.D.P.P.
nr.21206/24.02.2014
Certificat de urbanism |
nr.1703/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
ți? E JUDETULCONSTANTA
+ MUNICIPIUL CONSTANTA
N | CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.8 LA H.C.L, NR.__134/2014
DENUMIRE IMOBIL | SUPRAFATA OBSERVATII
Teren Steren=16 mp Legea nr, 213 / 1998
Bd. I.C.Brătianu colț cu H.C.L, nr. 211 / 2011, poziţia 3
Bd.1 Decembrie 1918 Adresă D.A.D.P.P. nr.15668/2013 |
Certificat de urbanism
nr.1689/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd Tomas nr 31;Fax: 0040 - 41 — 708101, Tel 0040 - 41 = 708105: 8700 CONSTANTA + ROMANIA
ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobit:Mun Constanta, Sos. Mangaiiei nr.2, Zona Gara,Chiosc presa
E Di
TIMÂRIA IAUSICIPIULUI CONS 5: S
SERVICIUL CAD:STRL
VIZAT SPRE NESCHIL. -
Nr. 2/20 [2.63 2e ro
Mata. See
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER S.A.
Suprafata amplasament: S = 9mp Supratata amplasament propus: S = 16 mp
Suprafata chiosc metalic C1;: S=5mp O -...-.-: Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
Suprafata teren concesionata: S = 5 mp
ANEXA LA HCL NR.134/2014_
PLAN DE : SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Bd. 1 Decembrie 1918 nr.6, Chiosc presa
|
| MĂRIA MUIĂCIPIULUI CONSTANȚA
SEHVISIUL CADASTRU
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER SA. VIZAT ABBE, A (i ESC /MSAPB
Suprafata amplasament: S = 11 mp
Suprafata chiosc metalic C1: S = 7 mp Data /23 Doyysaiatira |
Suprafata teren concesionata. S = 5 mp === E
——— Suprafata amplasament propus: S = 16 mp
sucit Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
CONSTANTA ROMANIA
& JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.9 LA H.C.L. NR.__134/2014
| DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA
OBSERVATII
Teren Steren=17 mp Legea nr. 213 / 1998
Bd.1 Decembrie 1918 H.C.L. nr. 211 / 2011, pagina 114
nr.6 Adresă D.A.D.P.P. nr. 15668/2013
Certificat de urbanism
nr.1705/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
ș 5 JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.10 LA H.C.L. NR.
134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA
OBSERVATII
Teren
Bd.Tomis colț cu
str,Soveja
Steren=16 mp
Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 1387
Adresă D.A.D.P.P. nr. 14704/2014
Certificat de urbanism
nr.1698/19.06.2014
PREŞEDINTE
ROŞU VASI
ȘEDINTĂ,
Bad. Tomis nr. 5I;Fax: 0040 - 41 — 708101; Tel: 0040 - 41 - 708 )05; 8700 CONSTANTA - ROMANIA
PN
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Bd. 1 Decembrie 1918 nr.6, Chiosc presa
ANEXA LA HCL NR.134/20[4
Spalatorie
Bd. Decembrie 1918
i TMĂRSA IALIIICIPIULUI CONSTANŢA
| SERVISIUL CADASTRU
VIZAT SPRE KECCHIMEARE Beneficiar: S.C. CUGET LIBER S.A.
dEaă
Nr. PI ea INVENTAR DE COORDONATE
Semnătura Sistem de proiectie STEREOGRAFIC 1970
r9 Data n; Nr.pet E(m) Nm)
i 0/7 4 790842.482 304411.882
= | 2 790845.032 304112.052
Data: Oct mr) or în 3 790845.340 304107.422
Intocenl (69 BACIU ELENA, Mp 4 790842.791 304 107.252
isi CE 5 790842.680 304108.919
s 790842.580 304108.912
7 790842.494 304110.209
8 790842.593 304110.216
Suprafata constructie C1: S = 12 mp
Propunere amplasare chiosc presa.
Suprafata amplasament propus: S = 17 mp
Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
ANEXA LA HCL NR.134/2014
pu
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Bd. Tomis cu Str.Soveja, "Tomis III", Chiosc presa
$
> $
N
PT CONSTANȚA |
SERVIXUL CADASABU
j a i
| HAT 309R A sc!
| Data 24 29 2/6 îhătura
Beneficiar. S.C. CUGET LIBER S.A
Suprafata amplasament: S = 10 mp
Suprafata chiosc metalic C1: S = 7mp
Suprafata teren concesionata: S = 5 mp
——— Suprafata amplasament propus: S = 16 mp
........ Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
CONSTANTA ROMANIA
JUDETUL CONSTANTA
pn a
MUNICIPIUL CONSTANTA
A CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.A1 LA H.C.L. NR.__134/2014
| DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA OBSERVATII
| Teren Steren= 16 mp Legea nr. 213 / 1998
b=] Str. Căpitan Dobrilă H.C.L, nr. 211 / 2011, poziţia 1394
Eugeniu cu Adresă D.A.D.P.P. nr. 14704/2014
str-Suceava Certificat de urbanism
| nr.1704/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
CĂ 2 JUDETULCONSTANTA
tă
MUNICIPIUL CONSTANTA
2 NN | CONSILIUL LOCAL
134/2014
ANEXA NR.12 LA H.C.L. NR.
DENUMIRE IMOBIL _SUPRAFATA | OBSERVATII
Teren Steren=17 mp Legea nr. 213 / 1998
Str. Cismelei zona H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 8
complex comercial Ţic- Adresă D.A.D.P.P. nr. 131626/2013
Tac | Certificat de urbanism
| nr.1706/19.056.2014
|
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd. Tomis nt. 31 Fax: 0040 — 4! — 708101. Tel 0040 - 41 - 908104; 8700 CONSTANTA - ROMANIA
N N
7! ANEXA LA HCL, NR.134/2014
d 179 p— - === — ————
PLAN DE SITUATIE
în Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Cpt.Dobrila Eugeniu cu Str.Suceava,
mă "Complex Brotacet”, Chiosc presa
“i/3 DS cae
u, ia EI
“e,
N
N
N
b | MMARIA AUZITE i DER
| ; s
S . | SEHVICIUL CADASTRU |
| | A
N VIZAT ș ae
N DEE 25 CHINERE
Ă =
1] N x L_ dei, 4 24% Semnătura
N N i Pee >
N N
N ă Beneficiar: S.C. CUGET LIBER SA.
x
b N Suprafata amplasament: S = 16 mp
A Suprafata chiosc metalic C1: S = 12 mp
N Suprafata teren concesionata: S = 5 mp
N N
Pe a > Ă
A? ea N ——— Suprafata amplasament propus: S = 16 mp
pati i E i ea Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE
. Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Cismelei, "Complex Tic-Tac”, Chiosc presa
Udine consTa fa]
STpu!
pup,
SEenv:SIUL C
MIZAT 9
A SERE PE
Dă
Da < |
7 ip, TE | E piitars =
Beneficiar. S.C. CUGET LIBER S.A.
INVENTAR DE COORDONATE
Sistem de proieciie STEREOGRAFIC 1970 |
7839603. 934 07356 381
789606 462 307356 021
799006 220 307364.369
?89€06.319 307354.356
789606 131 307 353.068
789606 032 307353 083
799605.790 30735143 |
189603 262 307351 900
Supratata corina C1. S = 12mp
Propunere amphesare chiosc presa
eX hu
Suprafata amplasament propus: S = 17 mp
Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
CONSTANTA ROMANIA
A JUDETUL CONSTANTA
ti
ă MUNICIPIUL CONSTANTA
i] CONSILIUL LOCAL
Certificat de urbanism
nr.1696/19.06.2014 |
E ae |
ANEXA NR.13 LA H.C.L. NR,___154/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA OBSERVATII
Teren Steren=16 mp Legea nr. 213 / 1998
Str. Căpitan Dobrilă H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 8
Eugeniu cu Adresă D.A.D.P.P. nr. 131647/2013
str.Cişmelei zona Certificat de urbanism
„Cireşica” | nr.1702/19.06.2014
|
L =]
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
LA ță+ 2 JUDETULCONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
N CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.14 LA H.C.L. NR._134/2014
| DENUMIRE IMOBIL | SUPRAFATA | OBSERVATII |
Teren | Steren=17 mp Legea nr. 213 / 1998 ]
Bd.Tomis- H.C.L. nr, 211 / 2011, poziția 1325
zona „Tomis II” | Adresă D.A.D.P.P. nr. 131675/2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd. Tomis nr $1:Fux, 0040 - 41 = 708101; Tel: 0040 —4| - 708105; 8700 CONSTANTA - ROMANIA
ANEXA LA HCL, NR.134/2014
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER S.A.
Suprafata amplasament: S = 16 mp
Suprafata chiosc metalic C1: S = 12 mp
Suprafata teren concesionata: S = 10 mp
——— Suprafata amplasament propus: S = 16 mp
PLAN DE SITUATIE
Scara 1;
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Cpt.Dobrila Eugeniu cu Str. Cismelei, " Ciresica”,
Chiosc presa
,
200
| TIMĂRIA IAUIICIPIULUI CONSTAN n
SERVICIUL CADASTRU |
JIZAT SPRE NESOHIMEAPE
AT APR Es0t —
Data? o Aaa 2/4 Semnatura
ANEXA LA HCL NR.134/2014
MARIA MURICIPIULUI CONSTANŢA |
|
SERVICIUL CADASTRU
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Bd.Tomis,” Tomis II”, Chiosc presa
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI.
DIRECŢIA FATRIMORI
CONSTANIA
ul
a []
=: ! E Beneficiar: S.C. CUGET LIBER SA.
=. 8 INVENTAR DE COORDONATE
E *, Sistem de proiecile STEREOGRAFIC 1970
să | Nr.pet E(m) Nm) |
ÎN] i] 791058 262 305630.591
z 2 791058 642 305631.531
(n 3 701050,585 | 305631,614
cai 3 i 791060,080 | 305632346
|.9 5 791060.718 305632 263
a Syl 5 791062.096 305633 204
vz. ca 7 731063 535 305631 092
== ! L] 791059. 704 305628 479
da3 £ i! Supratata constructie C1: = 12mp
N Propunere amplasare cirosc presa
= —
Suprafata amplasament propus: S = 17 mp
Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
CONSTANTA ROMANIA
L ți? 8 JUDETULCONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
CONSILIUL LOCAL
4 Le)
ANEXA NR.15 LA H.C.L. NR._134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA
OBSERVATII
Teren Steren=16 mp
Bd. Tomis colț cu
str.Poporului
| Legea nr. 213 / 1998
H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 29
Adresă D.A.D.P.P. nr. 14485/2014
Certificat de urbanism
nr.1690/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
CONSTANTA ROMANIA
EA A JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
JA CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.16 LA H.C.L. NR.__134/2014
DENUMIRE IMOBIL SUPRAFATA OBSERVATII
Teren Steren=12 mp Legea nr, 213 / 1998
Bd. Al. Lăpușneanu
colț cu str.Soveja
H.C.L. nr. 211 / 2011, poziția 677
Adresă D.A.D.P.P. nr. 123744/2013
Certificat de urbanism
nr.1695/19.06.2014
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ,
ROŞU VASILE
Bd. Tomis ar S1;Pax. 0040-41 — 708101; Tel: 0040 -4| 708105. 8700 CONSTANTA - ROMANIA
ANhĂA DA HCL NR. LoD4/zULa
BLOC TS8
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
N Adresa imobil. Mun.Constanta, Bd.Tomis cu Str.Poporului, Chiosc presa
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER S.A.
| INVENTAR DE COORDONATE
| Sistem de proiectie STEREOGRAFIC 1970
| Nr.pet E(m) Nm)
1 750924.410 306743 638
2 790826 934 305743,.242
3 790926 674 305741.
Ei 790926.773 305741.577
5 700926.572 305740.232
6 790926 473 305740.308
7 7%0926.210 305738 658
La 790023 590 308730. 055
Suprafata construcse C1: S = 12 mp
Propunere amplasare chiosa presa.
Suprafata amplasament propus: S = 16 mp
CI) Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
S a
Ss
Q ! MARGA MUNICIPIULUI
Pe)
Nr. J4
ANEXA LA HCL NR.134/2014
PLAN DE SITUATIE
Scara 1:200
Adresa imobil: Mun.Constanta, Str.Soveja cu Bd.Al. Lapusneanu, Chiosc presa
| MARIA MU; iGIBIULUI CONSTANȚA
| SEHVICIUL CADASTRU
ZAT Pe e
Data cf 29 Semnăture
Beneficiar: S.C. CUGET LIBER S.A.
INVENTAR DE COORDONATE
Sistem de proiectie STEREOGRAFIC 1970
1 790237.888 306771.215
2 790239.408 306770.522
3 790239.449 306770.613
4 790240.632 306770.073
5 790240.590 306769.982
6 790242.110 306769.289
7 790241.049 306766.964
8 790236.828 306768.891
Suprafata constructie C1: S = 12mp
Propunere amplasare chiosc presa.
Suprafata chiosc propus: S = 12 mp
CONSTANTA ROMANIA
A JUDETUL CONSTANTA
tin
MUNICIPIUL CONSTANTA
| CONSILIUL LOCAL
ANEXA NR.17 LA H.C.L. NR.__1-1/2011
DENUMIRE IMOBIL | SUPRAFATA OBSERVATII
Teren | Steren=17 mp Legea nr, 213 / 1998
Bd. 1.C.Brătianu colț cu H.C.L. nr, 211 / 2011, poziţia 6
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 130/2014Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic de detaliu–construire imobil p+2e depozit farmaceutic si arhivă, teren în…HCL 131/2014Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic de detaliu– construire imobil locuințe d+p+6e pe lotul 1 și supraetajare hotel…HCL 132/2014Hotărâre privind aprobarea planului urbanistic zonal - construire hală depozitare legume și împrejmuire teren, extravilan…HCL 133/2014Hotărâre privind atribuirea in proprietate a unui teren in suprafata de 480,79 mp. situat in zona spitalului militar numitei…HCL 135/2014Hotărâre privind completarea si actualizarea inventarului bunurilor care apartin domeniului privat al municipiului constantaHCL 136/2014Hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care alcatuiesc domeniul privat al municipiul constantaHCL 137/2014Hotărâre privind modificarea hcl nr. 76/07.04.2014 privind aprobarea exercitarii dreptului de uz si servitute de catre sc enel…HCL 138/2014Hotărâre privind completarea anexei 6 din hcl 466/2009 privind lista bunurilor din domeniul public si privat al municipiului…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.