23 aprilie 2021

HCL 127/2021 Constanța adoptată

Hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare al primăriei municipiului constanța

Denumire
Hotărârea nr. 127 din 2021 a Consiliului Local Constanța
Emitent
Consiliul Local Constanța
Număr
127 / 2021
Data
23 aprilie 2021
Localitate
Constanța, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă regulamentul de organizare și funcționare al Primăriei Constanța, iar acesta stabilește cum funcționează primăria, ce are în responsabilitate și cum se se organizează activitatea internă. Din momentul intrării în vigoare, se abrogă vechiul regulament (Hotărârea nr. 19/30.01.2020), iar administrația locală va implementa noile reguli în relația cu cetățenii, compartimentele interne și cu Instituția Prefectului. În fapt, cetățenii pot utiliza o structură clară, cu roluri și fluxuri de lucru definite, iar deciziile și informațiile relevante vor fi comunicate până la nivelul resursei umane și ale tehnologiei informației.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Primăriei municipiului Constanţa, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

GONSTANTA ROMÂNIA / -p Șt A JUDEŢUL CONSTANȚA VI MUNICIPIUL CONSTANȚA 4 „CONSILIUL LOCAL "ou Coma țanTiANh HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Primăriei municipiului Constanţa Consiliul iocal al municipiului Constanţa, întrunit în ședința ordinară din data de 22.07.107], Luând în dezbatere : -referatul de aprobare înregistrat sub nr. 73433/16.04.2021 al domnului primar Vergil Chitac, -raportul de specialitate nr.73451/16.04.2021 al Serviciului resurse umane, -avizul Comisiei de specialitate nr. 5 pentru administraţie publică, juridică, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetăţeanului, Având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificările şi completările ultrioare, Ordinului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, emis de Secretariatul General al Guvernului; În temeiul prevederilor art, 129 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit.c) „art. 196 alin. (1) lit. a), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art.1- Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Primăriei municipiului Constanţa, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2- Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, H.C.L. nr. 19/30.01.2020 îşi încetează aplicabilitatea . | | Art.3 - Compartimentul relații consiliul local și administraţia locală va comunica | prezenta hotărâre Serviciului resurse umane, Direcţiei tehnologia informaţiei și relații | publice în vederea aducerii la îndeplinire şi Instituţiei prefectului judeţului Constanţa, spre ştiinţă. Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: PZ, pentru, ZF împotrivă, abţineri. La data adoptării sunt în funcţie A consilieri din p membri, PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, IDEA - ZEPDARA COirr aa up CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAJ, CONST, PUP NR. PUP gONSTANTA -ROMÂNIA Sti. JUDEŢUL CONSTANŢA (| MUNICIPIUL CONSTANŢA (AP CONSILIUL LOCAL ae cd A la H.CL. nr. ZZZI > REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Primăriei municipiului Constanţa CAPITOLUL I - Dispoziţii generale — Art.1 - (1) Primăria municipiului Constanţa este o structură funcțională permanentă, fără personalitate juridică și fără capacitate procesuală, care are ca misiune gestionarea și soluționarea problemelor curente ale colectivităţii locale pe care o reprezintă, în numele şi în interesul acesteia. (2) Primăria municipiului Constanţa este constituită din primar, viceprimari, administrator public, consilierii primarului, persoanele încadrate la cabinetul primarului precum și totalitatea compartimentelor funcționale fără personalitate juridică împreună cu secretarul general al municipiului care formează aparatul de specialitate al primarului. (3) Primăria muficipiului Constanța duce la îndeplinire hotărârile Consiliului local al municipiului Constanţa şi dispoziţiile primarului. Îş Art.2 - Administraţia publică locală din municipiul Constanţa se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor generale ale administrației publice, respectiv principiul legalității, egalității, transparenţei, proporționalității, al satisfacerii interesului pubiic,. al imparțialității, continuității şi adaptabilităţii, precum și al principiilor specifice administraţiei publice locale respectiv principiului descentralizării, principiului autonomiei locale, principiului consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor de interes local deosebit, principiului eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, principiului cooperării, principiului responsabilităţii, principiului constrângerii bugetare, Art,3 - Sediul central al Primăriei municipiului Constanţa este situat în municipiul Constanța, bld.Tomis nr.51. Art.4 - Municipiul Constanţa are un primar şi doi viceprimari, aleşi în condiţiile legii pe o perioadă de 4 ani. Art.5 - Primarul municipiului Constanţa și viceprimarii municipiului Constanţa îndeplinesc funcţii de demnitate publică. Primarul este şeful administraţiei publice locale a municipiului Constanţa și al Primăriei municipiului Constanța. CAPITOLUL II - Structura organizatorică a Primăriei municipiului Constanţa și principalele tipuri de relaţii de subordonare Art.6 - Structura organizatorică (organigrama și numărul de posturi ale aparatului de specialitate al primarului) este stabilită și avizată prealabil în conformitate cu prevederile legale în vigoare, elaborată și aprobată prin hotărâre a consiliului local al municipiului Constanţa. Art.7 - În cadrul structurii organizatorice se stabilesc relații de autoritate (ierarhice, funcţionale) de cooperare, de reprezentare, de control. Conducerea și controlul aparatului de specialitate sunt asigurate de primar. Art.8 - Relaţiile de autoritate ierarhică, presupun: a) subordonarea viceprimarului, administratorului public și secretarului general al municipiului față de primar; b) subordonarea arhitectului șef, directorilor generali, directorilor generali adjuncţi, directorilor executivi, directorilor executivi adjuncţi, șefilor de servicii, șefilor de birou față de primar sau față de viceprimar, după caz; c) subordonarea personalului de execuție față de șefii ierarhici superiori. Art.9 - Relaţiile de coordonare, verificare și control se stabilesc între primar și viceprimar, administratorul public, secretarul genera! al municipiului, directori, șefi de servicii/birou pe de altă parte, conform organigramei. CAPITOLUL III - Componentele din structura Primăriei municipiului Constanța şi atribuțiile principale ale acestora Art.10 Primăria municipiului Constanţa este structurată după cum urmează: 1, Primarul municipiului Constanţa; 2, Viceprimarii; 3, Administratorul public; Structuri subordinate primarului: 4. Compartiment - Cabinet primar; 5. Serviciul audit public intern; 6. Compartiment control intern managerial; 7. Serviciul resurse umane; 8. Biroul juridic contencios și punere în aplicare a hotărârilor judecătorești; 8.1. Compartimentul evidență acte procedurale; 9. Biroul legistație, contracte, avize de legalitate și legile proprietății; 10. Biroul apărare civilă, sănătate și securitate în muncă și situații de urgență; 11, Compartiment personal navigant și diaspora; 12. Biroul relații internaționale și comunicare; 13. Compartimentul secretariat, Structuri subordonate viceprimarilor: 14.Compartiment - Cabinet viceprimar. 15. Secretar general municipiu; 15,1. Serviciul secretariat, relații consiliul local și administrația pubiică; 15.2. Biroul arhivă; 15.3. Compartimentul monitorizare intreprinderi publice și ADI-uri, 16. Direcţia logistică Director executiv Director executiv adjunct 16.1, Serviciul achiziţii publice; 16.2. Serviciul administrativ tehnico-economic; 16.3. Compartimentul mentenanţă; 16,4. Biroul sprijinire și îndrumare asociații de proprietari; 16.5. Compartimentul administrarea unităților de învățământ preuniversitar. 17. Direcţia dezvoltare și fonduri europene Director executiv Director executiv adjunct 17.1. Serviciul management proiecte și strategii; 17.2. Serviciul pregătire și implementare proiecte europene; 17.3. Serviciul suport implementare proiecte; 17.4. Compartimentul pregătire investiții; 17.5. Biroul urmărire execuţie lucrări, 18, Direcția generală economico-financiară Director general 18.1. Serviciul autorizare activități economice; 18.2. Serviciul contracte și administrarea economică a domeniului public și privat; 18.3. Biroul publicitate; Direcția financiară Director executiv Director executiv adjunct 18.4. Serviciul financiar buget; 18,5, Serviciul contabilitate. 19. Direcţia cultură, educație, sport, turism Director executiv 19.1. Compartimentul turism, relații comunitare și minorităţi; 19.2. Biroul proiecte sociale, culturale și sportive; 19.3. Biroul organizare evenimente. 20. Direcția digitalizare și tehnologia informației Director executiv 20,1. Serviciul informatizare; 20.2. Serviciul registratură electronică și management documente; 20.2.1. Compartiment relaţii publice. 21. Direcţia generală urbanism și patrimoniu Arhitect șef Director executiv adjunct 21.1, Serviciul autorizări constructii; 21.2. Serviciul topografie, cadastru și cartografie digitală; 21.2.1. Compartimentul fotogrammetrie; Direcția patrimoniu Director executiv Director executiv adjunct 21.3. Compartimentul protecţie și intervenție asupra patrimoniului; 21,4. Compartimentul monitorizare implementare proiecte; 21.5. Serviciul planificare urbană și mediu; 21.6. Serviciul patrimoniu; 21.7. Biroul registru agricol. 22. Direcţia generală gestionare servicii publice Director general 22,1. Biroul control sesizări și calitate servicii; 22.2. Biroul tehnico-economic. Direcția administrare servicii publice Director executiv 22.3. Serviciul gestionare cimitire; 22.4. Biroul gestionare animale abandonate; 22.5. Serviciul salubritate; 23.5.1., Compartiment deșeuri reciclabile; 22.6. Serviciul management drumuri și transport; 22.7, Serviciul siguranţa circulației urbane şi parcări; 22.8. Birou! iluminat public; Direcţia gestionare, îndrumare și sprijin comunitar Director executiv 22.9. Biroul siguranță bunuri publice. 22.10 Serviciul spaţii verzi; 22.10.1. Compartimentul întreținere copaci; 22.10.2. Compartiment irigații; 22,11. Serviciul amenajări urbane. 23, Direcţia generală poliția locală Director general Director general adjunct 23.1, Compartimentul secretariat, comunicare și pregătire profesională; 23.2. Biroul baze de date, dispecerat si armament; 23.3. Serviciul control activitate comercială, protecția mediului și disciplina în construcții; 23.3.1. Biroul inspecție activitate comercială; 23.3.2. Biroul control protecția mediului; 23.3.3. Biroul control disciplina în construcții și afișaj stradal; 23.3.4. Biroul urmărire măsuri în domeniul construcțiilor; 23.4. Biroul evidență procese verbale și acte procedurale; 23.5, Serviciul rutier; 23.5.1, Biroul rutier nord; 23.5.2. Biroul rutier sud; 23.5.3. Biroul rutier centru; 23.5.4. Compartiment auto abandonate; 23.6. Serviciul ordine publică; 23.6.1, Biroul ordine publică nord; 23.6.2. Biroul ordine publică sud; 23.6.3. Biroul ordine publică centru; 23,6,4. Biroul monitorizare zone publice și intervenții, 24. Direcția locală de evidență persoane Director executiv 24.1. Serviciul evidență persoane; 24.2, Serviciul stare civilă, Art.11 Atribuţiile principale ale structurilor Primăriei municipiului Constanţa sunt următoarele: Secţiunea 1 Atribuţiile principale ale primarului municipiului Constanţa Primarul este autoritatea publică executivă a administraţiei publice locale în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și are următoarele atribuţii: | a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii: + primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil; e îndeplineşte atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, referendumului şi a recensământului; + în exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna, în oraşul sau în municipiul în care a fost ales, e primarul poate solicita prefectului, în condiţiile legii, sprijinul conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ- teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul de specialitate. b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local: e prezintă consiliului local, în primul trimestru al anului, un raport annual privind starea economică, social şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, care se publică pe pagina de internet a unităţii administrativ-teritoriale în condiţiile legii; e participă la şedinţele consiliului local şi dispune măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a acestora; + prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări; elaborează, în urma consultărilor publice, proiectele de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale, le publică pe site-ul unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local. c) atribuţii referitoare la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale: e exercită funcţia de ordonator principal de credite; + întocmeşte proiectul bugetului unităţii administrativ-teritoriale şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege; + prezintă consiliului local informări periodice privind execuţia bugetară, în condiţiile legii; + iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii administrativ-teritoriale; e verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar. d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, de interes local: * coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local; e ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de urgenţă; 5 DL 380:i IIIiiii.:i)iiiI;:; iu: i e ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor legate de administrarea domeniului public și privat a! municipiului precum și privind gestionarea serviciilor de interes local ; + ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, inspecției şi controlului furnizării serviciilor publice de interes local, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale; + numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes local; + asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora; e emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege şi alte acte normative, ulterior verificării şi certificării de către compartimentele de specialitate din punctul de vedere al regularităţii, legalităţii şi de îndeplinire a cerinţelor tehnice; * asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. e) alte atribuţii stabilite prin lege: + primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituției, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducăţori ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului județean, în condiţiile legii; + primarul conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice de interes local; * primarul participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor înscrise pe ordinea de zi, precum şi de a formula amendamente de fond sau de formă asupra oricăror proiecte de hotărâri, inclusiv ale altor iniţiatori. Punctul de vedere ai primarului se consemnează, în mod obligatoriu, în procesul-verbal al şedinţei; + primarul, în calitatea sa de autoritate publică executivă a administraţiei publice locale, reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie; « desemnează funcţionarii publici anume împuterniciţi să ducă la îndeplinire obligaţiile privind comunicarea _citaţiilor şi a altor acte de procedură, în condiţiile Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare; e propune numirea conducătorilor instituţiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local pe baza concursului sau examenului organizat potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa, primarul are în subordine un aparat de specialitate structurat pe compartimente funcţionale încadrate cu funcţionari publici şi personal contractual. Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuţiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene. Primarul poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului general al municipiului, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, 6 | administratorului public, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competențele ce le revin în domeniile respective, în condițiile legii. Primarul evaluează performanţele individuale ale directorilor generali, directorilor executivi și ale personalului din serviciile, birourile și compartimentele aflate în coordonarea și subordonarea directă. În exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștința publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate, după caz. Secţiunea 2 Atribuţiile principale ale viceprimarilor municipiului Constanţa Viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale. Atribuţiile viceprimarului sunt următoarele: „+ îndeplinește atribuțiile primarului în condițiile Ordonanţeide urgență a Guvernului nr.57/2019 și orice alte atribuții dispuse de către primar prin dispoziție de delegare de competenţe; e îndrumă și coordonează activitatea compartimentelor din aparatul de specialitate al primarului, aflate în subordinea sa, conform dispoziției de delegare; * răspunde direct de aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor primarului, hotărârilor consiliului local şi actelor normative referitoare la activitățile specifice compartimentelor, birourilor şi serviciilor pe care le coordonează; + susțin eaudiențe în problemele specific compartimentelor, birourilor şi serviciilor pe care le coordonează; e prezintă primarului, la solicitarea acestuia, informări privind activitatea desfășurată precum și propuneri privind îmbunătățirea activității serviciilor pe care le coordonează; e îndeplinește și alte atribuții încredințate de către primar și consiliul local. Secţiunea 3 Atribuţiile principale ale administratorului public Funcţia de conducere de administrator public poate fi ocupată de regulă [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: pmconline.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă