Pe scurtSe aprobă solicitarea de la Guvern pentru transferul imobilului Sector de drum național DN 2A (curent: între limita UAT Constanța și UAT Ovidiu, km 205+411) din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Constanța, administrarea fiind de către Ministerul Transporturilor până la trecerea efectivă. Practic, finanțarea, administrarea și întreținerea acestui sector de drum vor trece în responsabilitatea municipiului Constanța, iar deciziile legate de el vor ține de autoritatea locală. Pentru locuitori, înseamnă că orașul va gestiona strada ca bun public local, cu posibile investiții locale și termene de execuție ale lucrărilor, în funcție de buget și planuri ale municipalității.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
CONSTANTA ] A
Ş tiy 9 ROMANIA
ii ') JUDETUL CONSTANTA
MUNICIPIUL CONSTANTA
> > i CONSILIUL LOCAL
Tomis
ConsTantiaNf
HOTĂRÂRE
privind aprobarea solicitării către Guvernul României în vederea efectuării
demersurilor necesare referitoare la transmiterea imobilului Sector de drum
naționa! DN 2A cuprins între limita administrativă dintre UAT Constanţa și
UAT Ovidiu și KM 205+411 din domeniul public al Statului Român și
administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în domeniul
public al municipiului Constanţa
Consiliul local al municipiului Constanţa întrunit în şedinţa ordinară din
data de__ 13. 77 _444/ 2021;
Având în vedere referatul de aprobare al domnului viceprimar Ionuț Rusu
înregistrat sub nr.72647/15.04.2021, avizul Comisiei de specialitate nr.1 - pentru
studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public
şi privat al municipiului Constanţa, avizul Comisiei de specialitate nr.5 - pentru
administraţie publică, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeanului, şi raportul Direcţiei patrimoniu și cadastru, Serviciul
patrimoniu înregistrat sub nr.73683/16.04.2021, instrument de prezentare și motivare
al hotărârii;
Luând în considerare adresa IP] - Poliția Municipiului Constanţa nr.
477267/09.04.2021, înregistrată la Primăria municipiului Constanța cu nr.
69444/09.04.2021 și adresa Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța nr,
9661/25.02.2021;
Văzând HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al
bunurilor din domeniul public al statului, Anexa nr. 16 “Lista bunurilor concesionate/
închiriate/ date cu titlu gratuit Ministerului Transporturilor, Construcţiilor și
Turismului“, nr. MF 12152;
in conformitate cu prevederile art. 53 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu
modificările și completările ulterioare, privind circulația pe drumurile publice; art. 4
alin. (6), art. 6 și art. 8 alin. (1) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006
cu modificările și completările ulterioare; art. 8 alin. (1) lit. c) și art. 12 alin. (1) din
OG nr, 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată cu modificările și completările
ulterioare; art. 858-870 din Legea nr. 281/2009 privind Codul civil, republicată; Legea
nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată;
In temeiul prevederilor 129 alin.(2) lit. b), art. 292 alin. (1) - (5), art. 136 alin,
(1), şi art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se solicită Guvernului României, prin Ministerul Transporturilor și
Infrastructurii, încadrarea imobilului Sector de drum naţional DN 2A cuprins între limita
administrativă dintre UAT Constanța și UAT Ovidiu și KM 205+411 din categoria
funcțională a drumurilor de interes naţional în categoria funcțională a drumurilor de
interes local.
Art, 2 — Se solicită Guvernului României, prin Ministerul Transporturilor şi
Infrastructurii, în calitate de administrator al imobilului Sector de drum național DN 2A
cuprins între limita administrativă dintre UAT Constanța și UAT Ovidiu și KM 205+411
efectuarea demersurilor necesare privind transmiterea bunului imobil-construcție din
domeniul public al Statului Român în domeniul public al municipiului Constanţa și
declararea acestuia ca bun de interes local.
Art. 3 - Imobilul Sector de drum național DN 2A cuprins între limita
administrativă dintre UAT Constanţa și UAT Ovidiu și KM 205+411 este identificat
potrivit planului de situație ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 - După preluare, imobilului descris la art. 2 se utilizează ca drum public
din interiorul localității, drum de interes public local.
Art, 5 - Predarea-primirea imobilului prevăzut la art, 2 se face pe bază de
protocol, încheiat între reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai
Municipiului Constanţa, prin compartimentele de specialitate din aparatul de
specialitate al Primarului municipiului Constanța, în termen de 60 de zile de la data
intrării în vigoare a actului administrativ de transmitere.
Art. 6 - Primarul, prin Direcţia patrimoniu și cadastru și Secretarul general al
municipiului Constanţa, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 7 - Compartimentul relații consiliul local! și administrația locală va comunica
prezenta hotărâre Primarului, Secretarului general al municipiului Constanța, Direcţiei
patrimoniu și cadastru, Secretariatului General al Guvernului, Ministerului
Transporturilor şi Infrastructurii în vederea aducerii la îndeplinire şi spre ştiinţă
Instituţiei prefectului-judeţul Constanţa.
Prezenta hotărâre a fost votată de consilierii locali astfel: y/ pentru,
—__ împotrivă, i abţineri,
La data adoptării sunt în funcție AY consilieri din 27 membri.
PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
7272147 Dero aa? SECRETAR GENERAL,
d cu, Dorea GEORGIANA GOȘEODARU
CONSTANȚ,
NR. /_A8. (A. 2021
| g
785733 : 4 : 789506
PRESEDINTE SEPINTA CONTRASEMNEAZA
SECRETAR GENEI
La DE DHU
Oort _ .
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.