Pe scurtSe decide prelungirea cu încă cinci ani a contractului de închiriere pentru unitatea de locuit din Cluj-Napoca, Str. Platanilor f.n., Modul BI, ap. 2, încheiat cu Mateiaşu Eugen-Andrei, operând tacita relocare. Asta înseamnă pentru locuitori că spațiul va rămâne închiriat în același fel pe o perioadă de cinci ani, conform prevederilor legale aplicabile; hotărârea stabilește doar cine gestionează procedura de încredințare (Direcția Patrimoniul, Direcția Juridică și Direcția Economică). Decizia intră în vigoare imediat și autoritățile competente vor asigura implementarea măsurilor necesare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ — NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind prelungirea duratei de închiriere a Contractului având ca obiect unitatea de
locuit, situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Platanilor f.n., Modul B1, ap. 2,
încheiat cu Mateiaşu Eugen-Andrei
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind prelungirea duratei de închiriere a Contractului
având ca obiect unitatea de locuit, situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Platanilor f.n., Modul
BI, ap. 2, încheiat cu Mateiaşu Eugen-Andrei — proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 543171/1/23.10.2019 al primarului municipiului
Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 543352 din 23.10.2019 al Direcţiei Patrimoniul
municipiului şi evidența proprietăţii, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se
propune prelungirea duratei de închiriere a Contractului având ca obiect unitatea de locuit,
situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Platanilor f.n., Modul Bl, ap. 2, încheiat cu Mateiaşu
Eugen-Andrei;
Văzând prevederile art. 355 din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, ale art. 44
din Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificări ulterioare, ale art. 1810
din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificări ulterioare, ale
Procesului-verbal al Comisiei mixte pentru repartizarea locuinţelor din fondul locativ de stat
din data de 10.07.2019, precum şi avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă prelungirea duratei de închiriere a Contractului având ca obiect
unitatea de locuit, situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Platanilor f.n., Modul BI, ap. 2,
încheiat cu Mateiaşu Eugen-Andrei, pentru care a operat tacita relocaţiune, în condiţiile
prevăzute la art. 1810 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pe o perioadă de cinci ani de
la data prezentei hotărâri.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul
municipiului şi evidența proprietăţii, Direcţia Juridică și Direcţia/Rconomică.
teşedinte de şedinţă,
Dan Ștefan TARCEA
Nr. 746 din 31 octombrie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.