Pe scurtSe decide să includă în Contractul de închiriere nr. 2529/16.11.2004 spațiul de pe Str. Crinului nr. 9, ap. 26, destinat altor destinații decât locuința, înlocuind Cabinetul medical M.G. - medicină de familie „Pop-Baldi Elena-Luminița” cu doamna dr. Radu Ileana Paula ca noua utilizatoare. Practic, locuri altă destinație vor fi închiriate doamnei dr. Radu, iar ocupantul anterior (cabinetul medical) se preia de către noua chiriasă, cu implicații pentru activități medicale din zonă. Se aprobă încadrarea acestei schimbări în cadrul prevederilor legale aplicabile spațiilor cu destinații ne-rezidențiale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ia cal
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind includerea în Contractul de închiriere nr. 2529/16.11.2004, având ca obiect
spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în municipiul Cluj-Napoca,
str. Crinului nr. 9, ap. 26, a doamnei dr. Radu Ileana Paula, în locul
Cabinetului medical M.G. - medicină de familie „Pop-Baldi Elena-Luminiţa”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind includerea în Contractul de închiriere nr.
2529/16.11.2004, având ca obiect spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în
municipiul Cluj-Napoca, str. Crinului nr. 9, ap. 26, a doamnei dr. Radu Ileana Paula, în locul
Cabinetului medical M.G. - medicină de familie „Pop-Baldi Elena-Luminiţa” — proiect din
inițiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 665759/1/25.11.2021 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 665789/451/25.11.2021 al Direcţiei Patrimoniul
municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se
propune includerea în Contractul de închiriere nr. 2529/16.11.2004, având ca obiect spaţiul cu altă
destinaţie decât accea de locuinţă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Crinului nr. 9, ap. 26, a
doamnei dr. Radu Ileana Paula, în locul Cabinetului medical M.G. - medicină de familie „Pop-Baldi
Elena-Luminiţa”;
Potrivit prevederilor art. 362 alin. 1 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1, 4, 5 şi 6 din
Ordinul nr. 1322/2.11.2006 emis de către Ministerul Sănătăţii Publice, ale Hotărârii nr.
780/2020
privind constituirea Comisiei mixte pentru spaţii cu altă destinaţie şi ținând cont de Adresele nr.
481724/20.08.2021, respectiv nr. 598985/22.10.2021, precum şi de Procesul-verbal nr. 659308 din
data de 23.11.2021 al Comisiei mixte pentru spaţii cu altă destinaţie ;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 al. 1, 139 şi 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1 (1) Se aprobă includerea doamnei dr. Radu Ileana Paula, medic specialist medicină de
familie, în Contractul de închiriere nr. 2529/16.11.2004, având ca obiect spaţiul cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă, situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Crinului nr. 9, ap. 26, în locul
Cabinetului medical M.G. - medicină de familie „Pop-Baldi Elena-Luminiţa”.
(2) Valoarea de inventar a spaţiului cu altă destinaţie, prevăzut la alin. 1, este de
185.160,46 de lei.
Art. 2 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Patrimoniul
municipiului şi evidența proprietăţii, Direcţia Economică şi Direcţia Juridică.
Prăşedinte de şedinţă,
unicipiului,
Nr. 727 din 6 decembrie 2021
(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.