Pe scurtConsiliul local aprobă alocarea sumei de 10.000 de lei din bugetul local pentru anul 2025 către Asociația Uniunea Liceenilor Maghiari din județul Cluj, pentru proiectul „Ne vedem după-amiază!”. Acești bani înseamnă sprijin financiar pentru activități nonprofit de interes general, cu termene și reguli de finanțare stabilite de legislație și hotărârea bugetară; banii vor fi gestionați conform procedurilor legale de angajare, lichidare și plată. Proiectul vizează posibil sprijin în comunitatea liceenilor maghiari din județul Cluj, iar alocarea se face pe baza analizelor și avizelor comisiilor relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia Uniunea Liceenilor Maghiari din județul Cluj, în vederea realizării proiectului „Ne vedem după-amiază!”, pentru susținerea activităților privind organizarea unei serii de activități educative cu caracter recreativ, sesiuni de formare, concursuri, ateliere, adresate liceenilor maghiari
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia
Uniunea Liceenilor Maghiari din judeţul Cluj, în vederea realizării proiectului
„Ne vedem după-amiază!”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe
anul 2025 pentru Asociaţia Uniunea Liceenilor Maghiari din județul Cluj, în vederea realizării
proiectului „Ne vedem după-amiază!” - proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 642405/1/22.07.2025 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 642617/426/22.07.2025 al Direcţiei Generale
Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale,
culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea
sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia Uniunea Liceenilor Maghiari
din judeţul Cluj, în vederea realizării proiectului „Ne vedem după-amiază!”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 4.07.2025 al Comisiei de analiză şi selecție a
proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 11.07.2025 al Comisiei mixte de soluţionare a
contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul
local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata
cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidența și raportarea angajamentelor
bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale
Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru
activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr.
595/2021, precum şi ale Hotărârii nr.
400/2025 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru
Asociaţia Uniunea Liceenilor Maghiari din județul Cluj, în vederea realizării proiectului „Ne
vedem după-amiază!”, pentru susținerea activităților privind organizarea unei serii de activități
educative cu caracter recreativ, sesiuni de formare, concursuri, ateliere, adresate liceenilor maghiari.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Nr. 549 din 4 august 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)
SS
AS
> An. Cod
dit 199
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.