Pe scurtSe aprobă alocarea sumei de 35.000 de lei din bugetul local pentru anul 2025 către Asociația pentru Dezvoltarea Comunicării Vizuale Stories in Motion, pentru proiectul „Reflections of Cluj”. Înseamnă că banii publici vor finanța un proiect cultural prin care se va realiza această inițiativă, conform procedurilor legale privind finanțările nerambursabile de la bugetul local. Pentru locuitori, impactul este legat de finanțarea unui proiect cultural vizual, fără date exacte despre termene de execuție sau zone specifice afectate în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
DIIIIRII MĂ a a Era TRE 3 de TA pa
]
]
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia pentru
Dezvoltarea Comunicării Vizuale Stories in Motion, în vederea realizării proiectului
„Reflections of Cluj”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe
anul 2025 pentru Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunicării Vizuale Stories in Motion, în vederea
realizării proiectului „Reflections of Cluj” — proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 528173/1/21.05.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca,
în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 528473/426/21.05.2025 al Direcţiei Generale Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale şi sportive,
al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 35.000 de lei de la
bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunicării Vizuale Stories in Motion,
în vederea realizării proiectului „Reflections of Cluj”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ţinând cont de Procesul-verbal din data de 9.05.2025 al Comisiei de analiză şi selecție a
proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 16.05.2025 al Comisiei mixte de soluționare a contestaţiilor
depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate
pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările
ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor
instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare şi legale,
aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind
regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes
general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată
prin Hotărârea nr,
595/2021, precum şi ale Hotărârii nr.
79/2025 privind aprobarea bugetului general al
municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru
Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunicării Vizuale Stories in Motion, în vederea realizării
proiectului „Reflections of Cluj”, pentru susţinerea activităților privind portretizarea oraşului prin
reflexia pe care oraşul o are în ochii locuitorilor lui, precum şi în felul în care cau se transformă de-a
lungul timpului. .-
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Dan Ştefan Tarcea
Nr. 360 din 30 mai 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.