CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 25.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia de
Futnet, în vederea realizării proiectului „Cluj-Napoca capitala tenisului cu piciorul”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 25.000 de lei de la bugetul local pe
anul 2025 pentru Asociaţia de Futnet, în vederea realizării proiectului „Cluj-Napoca capitala tenisului
cu piciorul” — proiect din inițiativa domnului Dan Ștefan Tarcea, consilier local şi viceprimar;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 527328/2/21.05.2025 al domnului Dan Ştefan Tarcea,
consilier local şi viceprimar, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 528392/426/21.05.2025 al Direcţiei Generale
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale,
culturale și sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei
de 25.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Asociaţia de Futnet, în vederea realizării
proiectului „Cluj-Napoca capitala tenisului cu piciorul”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 9.05.2025 al Comisiei de analiză şi selecţie a
proiectelor și de Procesul-verbal din data de 16.05.2025 al Comisiei mixte de soluționare a
contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul
local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările
ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor
instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare și legale,
aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind
regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes
general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată
prin Hotărârea nr.
595/2021, precum şi ale Hotărârii nr.
79/2025 privind aprobarea bugetului general al
municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 și 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 25.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru
Asociaţia de Futnet, în vederea realizării proiectului „Cluj-Napoca capitala tenisului cu piciorul”,
pentru susţinerea activităților privind promovarea, sprijinirea, realizarea şi coordonarea activităţilor
sportive din ramura tenisului cu piciorul (fără a se limita la acesta).
Art. 2. Cu îndeplinirea. prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală și management proiecte și Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
== Be. Dan Ştefan Tarcea
Nr. 334 din 30 mai 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.