HCL 299/2025 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Fundația J.M.Keynes, în vederea realizării proiectului „Veggie Fest – Festival dedicat unui stil de viață sănătos”.

Denumire
Hotărârea nr. 299 din 2025 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
299 / 2025
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul local hotărăște să acorde 20.000 de lei din bugetul local pe 2025 Fundației J.M. Keynes pentru proiectul „Veggie Fest – Festival dedicat unui stil de viață sănătos”. Banii vor finanța organizarea evenimentului, potrivit regulamentelor de finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit; termenele și aprobările se aliniază cu bugetul general al orașului pentru 2025. Pentru locuitori înseamnă un eveniment promovat ca stil de viață sănătos și utilizarea fondurilor publice în acest scop, conform reglementărilor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Fundaţia J.M. Keynes, în vederea realizării proiectului „Veggie Fest — Festival dedicat unui stil de viaţă sănătos”, pentru susținerea activităților privind organizarea unui eveniment tip târg dedicat vegetarienilor, veganilor, dar şi oricăror persoane curioase sau interesate de un stil de viață sănătos

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Fundaţia J.M. Keynes, în vederea realizării proiectului „Veggie Fest — Festival dedicat unui stil de viață sănătos” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Fundaţia J.M. Keynes, în vederea realizării proiectului „Veggie Fest — Festival dedicat unui stil de viaţă sănătos” — proiect din inițiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 527786/1/21.05.2025 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 527810/426/21.05.2025 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Fundaţia J.M. Keynes, în vederea realizării proiectului „Veggie Fest — Festival dedicat unui stil de viață sănătos”; Văzând avizul comisiei de specialitate; Ținând cont de Procesul-verbal din data de 9.05.2025 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 16.05.2025 al Comisiei mixte de soluţionare a contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005; Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum şi ale Hotărârii nr. 79/2025 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2025; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2025 pentru Fundaţia J.M. Keynes, în vederea realizării proiectului „Veggie Fest — Festival dedicat unui stil de viaţă sănătos”, pentru susținerea activităților privind organizarea unui eveniment tip târg dedicat vegetarienilor, veganilor, dar şi oricăror persoane curioase sau interesate de un stil de viață sănătos. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică. Preşedinte de şedinţă, Ec. Dan Ștefan Tarcea > Nr. 299 din 30 mai 2025 (Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă