Pe scurtSe decide alocarea sumei de 10.000 de lei din bugetul local pe anul 2024 către Asociația „TRIPLU START” pentru proiectul „VERDE! Pedalăm pentru mediu”. Acest grant înseamnă bani în plus pentru activități nonprofit de protecția mediului, în sprijinul with proiectul inițiat de primar, respectând regulile de finanțare nerambursabilă și termenele legale ale procedurilor bugetare. În practică, locuitorii pot vedea contribuția în promovarea mediului și posibil impact în comunitate, fără a specifica efecte financiare directe în alte zone sau termene adiționale relatate în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Asociaţia „TRIPLU START”, în vederea realizării proiectului „VERDE! Pedalăm pentru mediu”, pentru susținerea activităţilor privind organizarea unui circuit pe biciclete în Cluj-Napoca, Dezmir şi Apahida, în cadrul căruia, cu ajutorul unor mesaje şi a unor costume şi accesorii confecționate din materiale reciclabile, va fi promovată conştientizarea ecologică, reciclarea creativă şi deplasarea sustenabilă
Citat din articolul 1 al hotărârii.
i
]
“]
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Asociaţia
„TRIPLU START”, în vederea realizării proiectului „VERDE! Pedalăm pentru mediu”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local
pe anul 2024 pentru Asociaţia „TRIPLU START”, în vederea realizării proiectului „VERDE!
Pedalăm pentru mediu” - proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 423258/1/18.04.2024 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de iniţiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 423483/426/18.04.2024 al Direcţiei Generale
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale,
culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea
sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Asociaţia „TRIPLU START”, în
vederea realizării proiectului „VERDE! Pedalăm pentru mediu”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 10.04.2024 al Comisiei de analiză şi selecție a
proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 17.04.2024 al Comisiei mixte de soluţionare a
contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la
bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile
din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi
completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi
plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor
bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al Ministerului Finanţelor Publice, ale
Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru
activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr.
595/2021, şi ale Hotărârii nr.
132/2024
privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2024;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 10.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru
Asociaţia „TRIPLU START”, în vederea realizării proiectului „VERDE! Pedalăm pentru
mediu”, pentru susținerea activităţilor privind organizarea unui circuit pe biciclete în Cluj-Napoca,
Dezmir şi Apahida, în cadrul căruia, cu ajutorul unor mesaje şi a unor costume şi accesorii
confecționate din materiale reciclabile, va fi promovată conştientizarea ecologică, reciclarea creativă
şi deplasarea sustenabilă.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
JDan Ştefan Tarcea
â] municipiului,
Nr. 296 din 23 aprilie 2024
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.