HCL 290/2022 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 8.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociației HANGYA în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni și încrederea în sine”.

Denumire
Hotărârea nr. 290 din 2022 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
290 / 2022
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă alocarea sumei de 8.000 de lei din bugetul local pentru anul 2022 către Asociația HANGYA, în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni și încrederea în sine”. Banii vor finanța activități ale proiectului, pregătite în inițiativa primarului, conform documentelor aprobatoare. Pentru locuitori înseamnă o investiție în tineri, cu impact asupra finanțării unor activități sociale/culturale, fără a fi clar specificate termene sau efecte zonale concrete în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 8.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei HANGYA, în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni și încrederea în sine”, pentru susţinerea activităţilor privind organizarea unui atelier de prezentare a importanței încrederii în sine pentru tinerii clujeni

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 8.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei HANGYA, în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni şi încrederea în sine” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 8.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei HANGYA, în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni şi încrederea în sine” - proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 441605/1/11.04.2022 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 441943/426/11.04.2022 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice și al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 8.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei HANGYA, în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni şi încrederea în sine”; Văzând Procesul-verbal din data de 4.04.2022 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor și avizul comisiei de specialitate; Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 199/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, şi ale Hotărârii nr. 131/2022 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2 lit. a, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 8.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022 Asociaţiei HANGYA, în vederea realizării proiectului „Tinerii Clujeni și încrederea în sine”, pentru susţinerea activităţilor privind organizarea unui atelier de prezentare a importanței încrederii în sine pentru tinerii clujeni. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică. i > Nr. 290 din 26 aprilie 2022 (Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă