HCL 283/2023 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023 Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în vederea realizării proiectului „Expoziția – Salonul Anual de Artă 2023”.

Denumire
Hotărârea nr. 283 din 2023 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
283 / 2023
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide alocarea sumei de 35.000 de lei din bugetul local pe anul 2023 către Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru proiectul „Expoziția – Salonul Anual de Artă 2023”. Practic, banii merg pentru finanțarea acestui eveniment cultural din Cluj-Napoca, conform prevederilor legale și hotărârii aprobării bugetului. Pentru locuitori, înseamnă o finanțare publică direcționată spre artă, cu impact asupra activităților culturale locale, în termenele și cadrul stabilite în bugetul municipal.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023 Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în vederea realizării proiectului „Expoziţia — Salonul Anual de Artă 2023”, pentru susținerea activităţilor privind organizarea expoziţiei Salonul Anual de Artă 2023 şi tipărirea unui catalog al lucrărilor prezentate (lucrări de pictură, ceramică, fotografie, arte textile) a artiștilor profesioniști din municipiul Cluj- Napoca

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023 Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în vederea realizării proiectului „Expoziţia — Salonul Anual de Artă 2023” Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023 Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiştilor Plastici din România, în vederea realizării proiectului „Expoziţia — Salonul Anual de Artă 2023” - proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 459911/1/6.04.2023 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de inițiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 460156/426/6.04.2023 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale şi sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023 Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în vederea realizării proiectului „Expoziţia — Salonul Anual de Artă 2023”; Văzând Procesul-verbal din data de 27.03.2023 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor şi avizul comisiei de specialitate; Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum și ale Hotărârii nr. 144/2023 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2023; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 35.000 de lei de la bugetul local pe anul 2023 Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în vederea realizării proiectului „Expoziţia — Salonul Anual de Artă 2023”, pentru susținerea activităţilor privind organizarea expoziţiei Salonul Anual de Artă 2023 şi tipărirea unui catalog al lucrărilor prezentate (lucrări de pictură, ceramică, fotografie, arte textile) a artiștilor profesioniști din municipiul Cluj- Napoca. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică. Nr. 283 din 12 aprilie 2023 (Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă