Pe scurtConsiliul local al Clujului alocă 3.500 lei din bugetul local pe 2019 pentru Asociația Hangya, pentru a realiza proiectul „Expozeu privind tradițiile culturale hoștezene”. Banii vor fi folosiți pentru susținerea proiectului din inițiativa primarului și a consilierilor, iar Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, împreună cu Direcția Economică, se vor ocupa de implementare și administrare. Pentru locuitori înseamnă o finanțare publică pentru promovarea tradițiilor culturale locale și un eveniment/expo ce poate implica costuri administrative, termene și eventuale rezultate vizibile în comunitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
|
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 3.500 lei de la bugetul local pe anul 2019,
pentru Asociaţia „HANGYA”, în vederea realizării proiectului
„Expozeu privind tradiţiile culturale hoştezene”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 3.500 lei de la bugetul local pe anul
2019, pentru Asociaţia „HANGYA”, în vederea realizării proiectului „Expozeu privind tradiţiile
culturale hoştezene” - proiect din iniţiativa primarului şi a consilierilor locali: Horvâth Anna, Mihaela
Rodica Suciu, Corina Ecaterina Croitoru şi loan Sabin Sărmaș;
Analizând Referatul nr. 181699/426/01.04.2019 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare
locală şi management proiecte, prin care se propune alocarea sumei de 3.500 lei de la bugetul local pe
anul 2019, pentru Asociaţia „HANGYA”, în vederea realizării proiectului „Expozeu privind
tradiţiile culturale hoştezene”;
În urma dezbaterilor care au avut loc şi văzând avizul comisiilor de specialitate;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general cu modificările şi completările
ulterioare, ale Legii nr. 199/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
2/2008 pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de
finanţare a programelor şi proiectelor culturale, ale Regulamentului privind regimul finanţărilor
nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii
nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018;
Văzând Procesul-verbal al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor din data de 26.03.2019;
Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 alin. 2, 45 şi 115 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 3.500 lei de la bugetul local pe anul 2019, pentru Asociaţia
„»HANGYA”, în vederea realizării proiectului „Expozeu privind tradiţiile culturale hoştezene”, cu
sprijinul Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare,
dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică.
Preşedinţe de şedinţă,
Ec. Dan Ştefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul municipiului,
Nr. 279 din 15 aprilie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)
SI
j
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.