Pe scurtS-a decis alocarea sumei de 20.000 de lei din bugetul local pentru Federația Tinerilor din Cluj, pentru a realiza proiectul „Cluj Youth Event 2024”. Banii sunt destinați în acest an 2024 pentru activități nonprofit de interes general, iar proiectul va fi finanțat conform reglementărilor legale aplicabile finanțărilor nerambursabile. Pentru locuitori, înseamnă că o parte din bugetul local direcționat inițial spre tineri va sprijini evenimentul tinerilor, cu implicații potențiale asupra programelor dedicate comunității locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Federaţia Tinerilor din Cluj, în vederea realizării proiectului „Cluj Youth Event 2024”, pentru susţinerea activităţilor privind organizarea unui eveniment dedicat mișcării de tineret din România, sub forma de ateliere de învăţare și dezbatere, dar şi unei serii de sesiuni plenare ale căror gazde vor fi figuri cunoscute din rândul structurilor publice sau lideri ai organizaţiilor neguvernamentale, care au înregistrat contribuţii notabile în dezvoltarea şi implementarea programelor de tineret
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Pa
|
|
|
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Federaţia
Tinerilor din Cluj, în vederea realizării proiectului „Cluj Youth Event 2024”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul
local pe anul 2024 pentru Federaţia Tinerilor din Cluj, în vederea realizării proiectului „Cluj
Youth Event 2024” - proiect din iniţiativa primarului;
Reţinând Referatul de aprobare nr. 423076/1/18.04.2024 al primarului municipiului Cluj-
Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 423197/426/18.04.2024 al Direcţiei Generale
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale,
culturale și sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune
alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024 pentru Federaţia Tinerilor din
Cluj, în vederea realizării proiectului „Cluj Youth Event 2024”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 10.04.2024 al Comisiei de analiză şi selecţie
a proiectelor şi de Procesul-verbal din data de 17.04.2024 al Comisiei mixte de soluţionare a
contestaţiilor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la
bugetul local, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu
modificările şi completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea,
ordonanţarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum şi organizarea, evidența şi
raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul nr. 1.792/2002 al
Ministerului Finanţelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile
de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr.
350/2005, aprobat prin Hotărârea nr.
858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr.
595/2021, şi ale Hotărârii nr.
132/2024 privind aprobarea bugetului general rectificat al
municipiului Cluj-Napoca pe anul 2024;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă
a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 20.000 de lei de la bugetul local pe anul 2024
pentru Federaţia Tinerilor din Cluj, în vederea realizării proiectului „Cluj Youth Event
2024”, pentru susţinerea activităţilor privind organizarea unui eveniment dedicat mișcării de
tineret din România, sub forma de ateliere de învăţare și dezbatere, dar şi unei serii de sesiuni
plenare ale căror gazde vor fi figuri cunoscute din rândul structurilor publice sau lideri ai
organizaţiilor neguvernamentale, care au înregistrat contribuţii notabile în dezvoltarea şi
implementarea programelor de tineret.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se fncredințează Direcţia Generală
Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direţ ia Economică.
Nr. 265 din 23 aprilie 2024
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)
Data
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.