HCL 205/2022 Cluj-Napoca adoptată

Alocarea sumei de 13.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022, în vederea susținerii activităților sportive ale Clubului Sportiv Danny Ungur Racing.

Denumire
Hotărârea nr. 205 din 2022 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
205 / 2022
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă alocarea sumei de 13.000 de lei din bugetul local pe 2022 pentru Clubul Sportiv Danny Ungur Racing. Banii vor susține pregătirea tehnică și fizică a sportivilor, organizarea de stagii de instruire și participarea la competiții, precum și promovarea sportului cu motor în media și prin comunicate. Practic, localitatea finanțează antrenamentele, evenimentele și promovarea clubului, pentru ca sportul să fie practicat înregulat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă alocarea sumei de 13.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2022, Clubului Sportiv Danny Ungur Racing, în vederea susţinerii activităţilor sportive de pregătire tehnică şi fizică a sportivilor clubului, organizare de stagii de instruire, antrenament şi testare, participare la competiţii, promovare a sportului cu motor pe canalele media proprii şi prin comunicate şi articole de presă şi încurajare a practicării lui numai în cadru organizat, reprezentare şi promovare a imaginii municipiului Cluj-Napoca la nivel naţional, în cadrul programului „Promovarea sportului de performanță”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ - NAPOCA HOTĂRÂRE privind alocarea sumei de 13.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022, în vederea susținerii activităților sportive ale Clubului Sportiv Danny Ungur Racing Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 13.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022, în vederea susținerii activităţilor sportive ale Clubului Sportiv Danny Ungur Racing - proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 428139/1 din data de 4.04.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 428389/426/4.04.2022 al Direcţiei Generale Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte - Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive, al Direcţiei Juridice şi al Direcţiei Economice, prin care se propune alocarea sumei de 13.000 de lei de la bugetul local pe anul 2022, în vederea susţinerii activităţilor sportive ale Clubului Sportiv Danny Ungur Racing; Văzând avizul comisiei de specialitate; Reţinând dispoziţiile Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului tineretului şi sportului nr. 664/2018 privind finanţarea din fondurile publice a proiectelor şi programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului de finanțare nerambursabilă din fonduri publice a structurilor sportive, aprobat prin Hotărârea nr. 22/2020, precum şi ale Hotărârii nr. 131/2022 privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2022; Având în vedere Procesul-verbal din data de 28.03.2022 al Comisiei de analiză şi selecţie a proiectelor structurilor sportive; Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133 alin. 2 lit. a, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 13.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2022, Clubului Sportiv Danny Ungur Racing, în vederea susţinerii activităţilor sportive de pregătire tehnică şi fizică a sportivilor clubului, organizare de stagii de instruire, antrenament şi testare, participare la competiţii, promovare a sportului cu motor pe canalele media proprii şi prin comunicate şi articole de presă şi încurajare a practicării lui numai în cadru organizat, reprezentare şi promovare a imaginii municipiului Cluj-Napoca la nivel naţional, în cadrul programului „Promovarea sportului de performanță”. Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi management proiecte şi Direcţia Economică. > Nr. 205 din 12 aprilie 2022 (Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă