HCL 175/2020 Cluj-Napoca adoptată

Aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020.

Denumire
Hotărârea nr. 175 din 2020 a Consiliului Local Cluj-Napoca
Emitent
Consiliul Local Cluj-Napoca
Număr
175 / 2020
Localitate
Cluj-Napoca, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Cluj-Napoca aprobă rectificarea bugetului general pe anul 2020. Se cesionează și se actualizează veniturile și cheltuielile municipiului, totalizând 1.494.759.361 lei, iar banii provin din bugetul local, fonduri externe nerambursabile și venituri proprii ale unor instituții publice. Pentru locuitori, înseamnă modificări în alocarea banilor pentru proiecte ale orașului (investiții, servicii) și eventuale ajustări în termenele sau finanțarea, conform anexelor ce detaliază pe capitole și articole.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă rectificarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020 conform Anexelor 1, 2A, 2A.1, 2A.5, 2A.9, 2A.15, 2A.53, 2A.63, 2A.65, 2A.69, 2A.71, 2A.77, 2A.78, 2A.79, 2A.80, 2A.82, 2A.82.2, 6G, 6G.1, 7 şi 7.5.1, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020 Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară, convocată de îndată; Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020 - proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 189859/1/6.04.2020 al primarului municipiului Cluj- Napoca, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 189917/414/6.04.2020 al Direcţiei Economice, al Direcţiei Tehnice și al Direcţiei Juridice, prin care se propune aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020; Văzând avizul comisiei de specialitate; Potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare — Forexebug, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020, ale Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, ale art.199 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, precum şi ale Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale; Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 2, art. 134 alin. 4, 139 şi 196 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2020 conform Anexelor 1, 2A, 2A.1, 2A.5, 2A.9, 2A.15, 2A.53, 2A.63, 2A.65, 2A.69, 2A.71, 2A.77, 2A.78, 2A.79, 2A.80, 2A.82, 2A.82.2, 6G, 6G.1, 7 şi 7.5.1, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Bugetul general este detaliat la venituri pe capitole, subcapitole şi paragrafe şi la cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole și alineate. 1. Veniturile bugetului general sunt în sumă de 1.494.759.361 lei şi cuprind: - bugetul local al municipiului, în sumă de 1.330.348.269 lei; - bugetul fondurilor externe nerambursabile, pentru care sumele sunt primite de la donatorii externi înaintea efectuării plăţilor de către beneficiari, în sumă de 2.165.635 lei; - bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în sumă de 271.317.457 lei. 2, Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 1.697.601.000 lei şi cuprind: - bugetul local al municipiului, în sumă de 1.528.455.000 lei; - bugetul fondurilor externe nerambursabile, pentru care sumele sunt primite de la donatorii externi înaintea efectuării plăţilor de către beneficiari, în sumă de 2.300.000 lei; - bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parțial din venituri proprii, în sumă de 275.918.000 lei. 3. Excedentul anilor precedenţi - bugetul local, în sumă de 198.106.731 lei. 4. Excedentul anilor precedenţi - bugetul fondurilor externe nerambursabile, în sumă de 134.365 lei. 5. Excedentul anilor precedenţi - bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanțate integral sau parţial din venituri proprii, în sumă de 4.600.543 lei. Art. 3. Se aprobă finanțarea complementară aferentă unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Cluj-Napoca pe anul 2020 din bugetul local, cu suma de 55.157.991 lei, conform Anexelor 2A.5, 2A.82 şi 2A.82.2. Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi instituţiile publice subordonate. Nr. 175 din 7 aprilie 2020 (Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaclujnapoca.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă