HCL 356/2019 adoptată
Hotărâre privind modificarea Statutului şi Actului constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008″ în conformitate cu noile modificări legislative
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-CONSILIUL LOCAL-
HOTĂRÂRE
privind modificarea Statutului şi Actului constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară "Buzău 2008" în conformitate cu noile modificări legislative
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" nr.
673/28.11.2019;
- referatul primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr.
463/CLM/02.12.2019;
- raportul Serviciului Juridic şi Contencios Administrativ înregistrat
sub nr. 147748/02.12.2019;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico-financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile art. 89, art. 90 şi art.91, alin.(2) şi alin.(6) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ;
- prevederile art. 22 din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
"Buzău 2008";
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 276/2007 privind
participarea municipiului Buzău în calitate de asociat-membru fondator la
constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008";
- prevederile Actului Constitutiv şi ale Statutului Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară “Buzău 2008”, din care rezultă că domnul primar Constantin Toma
este reprezentantul UAT Municipiul Buzău.
În temeiul art. 129 alin.(1), alin.(2) lit. a) şi alin.(3) lit.d), art. 139, alin. (1),
coroborat cu art. 5 lit. ee), art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. - Se aprobă modificarea art. 22 din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară "Buzău 2008" în sensul înlocuirii paragrafului "Consiliul Director
este organul executiv de conducere al Asociaţiei, format din preşedintele Asociaţiei
şi încă 2(doi) membri numiţi de adunarea generală, pe o perioadă de 4(ani).”,
cu paragraful : ,,Consiliul Director este organul executiv de conducere al
Asociaţiei, format din preşedintele Asociaţiei şi încă 4 membri aleşi din rândul
membrilor adunării generale a asociaţiei, pe o perioadă de 4(patru) ani.”
Art. 2. – Se aprobă modificarea capitolului ADMINISTRAREA ASOCIAŢIEI
din Actul constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" în
sensul înlocuirii paragrafului "Consiliul Director este organul executiv de conducere
al Asociaţiei, format din preşedintele Asociaţiei şi încă 2 (doi) membri numiţi de
adunarea generală, pe o perioadă de 4 (patru) ani.”,
cu paragraful : ,,Consiliul Director este organul executiv de conducere al
Asociaţiei format din preşedintele Asociaţiei şi încă 4 membri aleşi din rândul
membrilor adunării generale a asociaţiei, pe o perioadă de 4(patru) ani.”
Art. 3. – Se împuterniceşte domnul Primar al Municipiului Buzău să semneze
în numele şi pe seama Consiliului Local al Municipiului Buzău, Actul Constitutiv şi
Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008".
Art. 4. – Se împuterniceşte domnul Raicu Constantin*, director executiv al
Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008", să îndeplinească
procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Actului Constitutiv
şi Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" la Registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Buzău.
*Datele de identificare ale persoanei desemnate sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre. Conform prevederilor Regulamentului (UE)2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi
privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia
datelor), informaţiile referitoare la datele cu caracter personal sunt confidenţiale. Acestea sunt destinate exclusiv
persoanei/persoanelor menţionate ca destinatar/destinatari şi altor persoane/instituţii autorizate să le primească.
Art. 5. – Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Juridic şi
Contencios Administrativ şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008"
va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Ionuţ Sorin Apostu
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI BUZĂU
CU ATRIBUŢII DELEGATE
Elena Camelia Toma
Buzău, 12 decembrie 2019
Nr. 356
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din
data de 12 decembrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit.
ee) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 22 voturi pentru, 0 abţineri
şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 23 consilieri prezenţi la şedinţă.
Domnul consilier Florescu Constantin nu a votat.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 463/CLM/02.12.2019
REFERAT
la proiectul de hotărâre privind modificarea Statutului şi Actului constitutiv
al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" în conformitate cu noile
modificări legislative
Prin adresa nr. 673/28.11.2019, Consiliul Director al Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară "Buzău 2008" a solicitat Consiliului Local al Municipiului Buzău
aprobarea modificării Statutului şi Actului constitutiv al A.D.I. "Buzău 2008" în
conformitate cu noile modificări legislative, respectiv art. 91 alin.(6) din O.U.G.nr.
57/2019 privind Codul Administrativ.
Astfel, conform art. 91 alin.(6) din O.U.G. nr. 57/2019 ,,Consiliul director este
organul executiv de conducere a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară şi este
format din preşedintele asociaţiei de dezvoltare intercomunitară şi încă cel puţin 4
membri aleşi din rândul membrilor adunării generale a asociaţiei.”
Având în vedere că Actul constitutiv şi Statutul asociaţiilor de dezvoltare
intercomunitară se aprobă, conform art. 91 alin.(2) din O.U.G. nr. 57/2019, prin
hotărârile consiliilor locale/judeţene asociate, propun adoptarea unei hotărâri
privind modificarea Actului constitutiv şi Statutului A.D.I. "Buzău 2008", în sensul
înlocuirii paragrafului "Consiliul director este organul executiv de conducere al
Asociaţiei, format din preşedintele Asociaţiei şi încă 2 (doi) membri numiţi de
adunarea generală, pe o perioadă de 4 (patru) ani” de la art. 22 din Statut,
respectiv capitolul ADMINISTRAREA ASOCIAŢIEI din Actul constitutiv, cu
paragraful ,,Consiliul director este organul executiv de conducere al Asociaţiei
format din preşedintele Asociaţiei şi încă 4 membri aleşi din rândul membrilor
adunării generale a asociaţiei, pe o perioadă de 4(patru) ani.”
Propun ca domnul Raicu Constantin, director executiv al Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008", să îndeplinească procedurile prevăzute
de lege pentru înregistrarea modificărilor Actului Constitutiv şi Statutului Asociaţiei
de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" la Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor
de pe lângă grefa Judecătoriei Buzău.
În acest sens a fost elaborat proiectul de hotărâre alăturat, cu rugămintea de
a fi adoptat în forma propusă.
PRIMAR,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ
Nr. 147748/02.12.2019
RAPORT
la proiectul de hotărâre privind modificarea Statutului şi Actului constitutiv al
Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" în conformitate cu noile
modificări legislative
Având în vedere noile modificări legislative, respectiv prevederile art. 91
alin.(6) din O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prin adresa nr.
673/28.11.2019, Consiliul Director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
"Buzău 2008" a solicitat Consiliului Local al Municipiului Buzău aprobarea
modificării Statutului şi Actului constitutiv al A.D.I. "Buzău 2008".
Conform art. 91 alin.(6) din O.U.G. nr. 57/2019 ,,Consiliul director este
organul executiv de conducere a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară şi este
format din preşedintele asociaţiei de dezvoltare intercomunitară şi încă cel puţin 4
membri aleşi din rândul membrilor adunării generale a asociaţiei.”
Ţinând cont de art. 91 alin.(2) din O.U.G. nr. 57/2019 referitor la faptul că
Actul constitutiv şi Statutul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară se aprobă prin
hotărârile consiliilor locale/judeţene asociate, propunem adoptarea unei hotărâri
privind modificarea Actului constitutiv şi Statutului A.D.I. "Buzău 2008" în sensul
înlocuirii paragrafului "Consiliul Director este organul executiv de conducere al
Asociaţiei, format din preşedintele Asociaţiei şi încă 2 (doi) membri numiţi de
adunarea generală, pe o perioadă de 4 (patru) ani” de la art. 22 din Statut,
respectiv capitolul ADMINISTRAREA ASOCIAŢIEI din Actul constitutiv, cu
paragraful ,,Consiliul Director este organul executiv de conducere al Asociaţiei
format din preşedintele Asociaţiei şi încă 4 membri aleşi din rândul membrilor
adunării generale a asociaţiei, pe o perioadă de 4(patru) ani.”
Propunem de asemenea ca domnul Raicu Constantin, director executiv al
Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008", să îndeplinească
procedurile prevăzute de lege pentru înregistrarea modificărilor Actului Constitutiv
şi Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Buzău 2008" la Registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă grefa Judecătoriei Buzău.
În acest sens s-a elaborat alăturatul proiect de hotărâre, pentru a fi promovat
pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău, în vederea
adoptării lui.
SERVICIUL JURIDIC ŞI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Consilier juridic,
Dima Viorel
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.