Buzău › 21 octombrie 2019

HCL 296/2019 adoptată

Hotărâre privind acordarea gratuităţii la transportul public local pe mijloacele de transport ale S.C. TRANS BUS S.A. pentru persoanele cu grad mediu de handicap (gradul III).*Revocă Hotărârea nr. 171/27.07.2018

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE privind acordarea gratuităţii la transportul public local pe mijloacele de transport ale S.C. TRANS BUS S.A. pentru persoanele cu grad mediu de handicap (gradul III) Consiliul Local al Municipiului Buzău, județul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având in vedere: - referatul domnului consilier Roşioru Silviu - Laurenţiu înregistrat sub nr. 321/CLM/29.08.2019; - raportul nr. 99.243/2019 al Biroului Comeţ şi Transporturi Locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Buzău; - avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico – financiare a Consiliului Local al Municipiului Buzău; - avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a Consiliului Local al Municipiului Buzău; - prevederile Legii nr. 448/2006 republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor adulte cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor adulte cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică; - adresa nr. 122.620 din 10.10.2019 a responsabilului cu societatea civilă, din cadrul Serviciului Relații cu Publicul, Organizare Alegeri. În temeiul art. 129, alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. n), art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee), art. 196, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1.- Începând cu data de 01 a lunii următoare aprobării Hotărârii Consiliului Local se aprobă acordarea de gratuitate la transportul public local cu autobuzele societăţii Trans Bus S.A. pe raza municipiului Buzău persoanelor cu grad mediu de handicap (grad III). Art. 2.- Pentru obținerea abonamentului, persoanele îndreptățite vor prezenta următoarele documente: -certficat valabil de încadrare în grad de handicap (original și copie); -actul de identitate (original și copie). Art. 3.- La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 171/27 iulie 2018. Art. 4.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul biroului Comerţ şi Transporturi Locale, Direcţiei de Asistenţă Socială, Societăţii Trans Bus S.A. Buzău şi ADI Buzău – Mărăcineni, precum şi domnul consilier Roşioru Silviu - Laurenţiu, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier Vasile Murguleț CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU CU ATRIBUȚII DELEGATE, Elena Camelia Toma Buzău, 21 octombrie 2019 Nr. 296 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din data de 21 octombrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 21 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 21 consilieri prezenţi la şedinţă. ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU Nr. 321/CLM/29.08.2019 REFERAT la proiectul de hotărâre privind acordarea gratuităţii la transportul public local pe mijloacele de transport ale S.C. TRANS BUS S.A. pentru persoanele cu grad mediu de handicap (gradul III) Protecţia drepturilor persoanelor cu handicap a fost şi este o preocupare majoră a Statului Român dar şi a noastră, a aleşilor locali, a Municipiului Buzău în general. Conform art. 50 din Constituţia României, “persoanele cu handicap se bucura de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunitaţii, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor“. Aşa cum este prevazut în art. 28 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilitaţi adoptată la New York de Adunarea Generală a ONU la 13,12,2006, ratifictă de România prin Legea 221/2010: 1, Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la un standard adecvat de viaţă pentru ele si familiile lor, inclusive la alimentaţie, îmbrăcăminte si locuinţă adecvate si la îmbunătăţirea continua a condiţiilor de trai si vor lua măsurile adecvate pentru a proteja si promova exercitarea acestui drept fără discriminare pe criterii de dizabilitate. 2, Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi la protecţie socială si posibilitatea de a se bucura de acest drept discriminare pe criterii de dizabilitate și vor lua măsurile adecvate pentru a proteja și promova respectarea acestui drept. La această dată, în Municipiul Buzău sunt acordate gratuităţi la circulaţia cu mijloacele de transport în comun doar pentru persoanele cu grad grav si accentuat si insoţitorilor acestora. Astfel, se creează o discriminare pe criterii de dizabilitate, discriminare ce poate fi înlaturată doar prin acordarea aceloraşi facilităţi și persoanelor cu handicap mediu (gradul III). Aceste persoane, din lipsa fondurilor, nu beneficiază de un asistent social astfel încat familiile persoanelor cu handicap mediu sunt nevoite să se descurce, deși indemnizația de handicap este de 50 lei lunar. Potrivit art. 7 din Legea 448/2006, (1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familie sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap. (2) În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii. Față de aceste motive, propun adoptarea proiectului de hotărâre privind acordarea gratuităţii la transportul public local pe mijloacele de transport ale S.C. TRANS BUS S.A. pentru persoanele cu grad mediu de handicap (gradul III). INIŢIATOR CONSILIER LOCAL, Roşioru Silviu - Laurenţiu ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU -Biroul Comerţ şi Transporturi Locale- Nr. 99.243/2019 RAPORT DE SPECIALITATE la proiectul de hotărâre privind acordarea gratuităţii la transportul public local pe mijloacele de transport ale S.C. TRANS BUS S.A. pentru persoanele cu grad mediu de handicap (gradul III) Potrivit art. 17, alin. (1), lit "o" şi art. 42, alin. (2) din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 precum şi prevederile art. 7, alin. (1) şi (2), lit."b" din Ordonanţa Guvernului nr. 97/1999 privind garantarea furnizării de servicii publice subvenţionate de transport rutier intern şi de transport pe căile navigabile interioare republicată, în afara gratuităţilor prevăzute de lege, Consiliile Locale pot subvenţiona facilităţile acordate uneia sau mai multor categorii de persoane pentru transportul public de călători în limita surselor financiare prevăzute prin bugetul local. Prin adresa nr. 97786/14.08.2019 domnul consilier Roşioru Silviu - Laurenţiu a iniţiat un proiect de hotărâre pentru acordarea de facilităţi la transportul public local cu autobuzele TRANS BUS S.A. persoanelor cu grad mediu de handicap (gradul III). Pentru fundamentarea cuantumului subvenţiei au fost solicitate date Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, respectiv numărul persoanelor încadrate în gradul mediu de handicap la nivelul municipiului Buzău. Faţă de cele de mai sus propunem includerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre pentru a fi promovat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău, facilităţile de transport urmând a fi acordate în urma rectificării bugetului pe anul 2019 pentru a putea fi susţinute financiar. Şef birou, Garofiţa Iordache

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro