HCL 292/2019 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii.*Încetează aplicabilitatea Hotărârii nr. 12/31.01.2013
Documente
- hcl 292-NORMATIV-Hot.-Metodologie-de-atestare-pers.-fizice-BICAP.pdf
- anexa HCL_12_Regulament_aministr_imobile.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL-
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Metodologiei de atestare a persoanelor fizice în vederea
dobândirii calității de administrator de condominii
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- referatul primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr.
275/CLM/23.07.2019;
- raportul de specialitate nr. 88.151/23.07.2019 al Biroului Îndrumare și
Control Asociații de Proprietari din cadrul aparatului de specialitate al primarului
municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administrația publică locală, juridică și de
disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor
a Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile art. 10, alin. (5), alin. (6) din Legea nr. 196/2018 privind
înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea
condominiilor;
- prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată;
- adresa nr. 98.306 din 19.08.2019 a responsabilului cu societatea civilă,
din cadrul Serviciului Relații cu Publicul, Organizare Alegeri.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. p), art.
139, alin. (1), coroborat cu art. 5, lit. ee) din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art.1.- Cu data prezentei hotărâri, se aprobă Metodologia de atestare a
persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.- Persoanele fizice care dețin certificate de calificare conform art. 2,
lit. f) din Legea nr. 196/2018 sunt atestate de către primar la propunerea
compartimentului specializat în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de
proprietari din cadrul autorității administrației publice locale în baza unei hotărâri a
Consiliului Local.
Art.3.- La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează
aplicabilitatea Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 12 din 31
ianuarie 2013 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și
desfășurarea examenului de atestare a persoanelor fizice în vederea ocupării
funcției de administrator de imobile, precum și alte dispoziții contrare prezentei
Metodologii.
Art.4.- Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Biroului Îndrumare și
Control Asociații de Proprietari, va duce la îndeplinire prevederile prezentei
hotărâri.
PREȘEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier Vasile Murguleț
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU
CU ATRIBUȚII DELEGATE,
Elena Camelia Toma
Buzău, 21 octombrie 2019
Nr. 292
Această Hotărȃre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în ședinţa din
data de 21 octombrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), coroborat cu art. 5,
lit. ee) privind Codul administrativ, cu un număr de 21 voturi pentru, 0 abţineri și 0 voturi
împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie și 21 consilieri prezenţi la ședinţă.
Anexa
la Hotărârea nr. 292 din 21 octombrie 2019
a Consiliului Local al Municipiului Buzău
Metodologia
de atestare a persoanelor fizice
în vederea dobândirii calității de administrator de condominii
Art. 1. Administratorul de condominii, care desfășoară activități de
administrare tehnică și întreținere a proprietății comune (administrare propriu –
zisă a structurii imobiliare, a instalațiilor și a tuturor elementelor proprietății
comune, aflate în proprietatea sau în administrarea asociației) și administrare
financiare (contabilitate și casierie), sunt atestați în condițiile prezentei
metodologii.
Art. 2. Pot fi atestați ca administratori de condominii numai persoanele
fizice care, au obținut certificat de calificare profesională pentru ocupația de
administrator de condominii, în conformitate cu legislația privind învățământul
superior sau privind formarea profesională a adulților.
Art. 3. Persoanele fizice care doresc să obțină calitatea de administrator de
condominii sunt atestate de către Primarul Municipiului Buzău, la propunerea
Biroului Îndrumare și Control Asociații de Proprietari.
Art. 4. La cererea de atestare a solicitantului se vor anexa următoarele
documente:
a) certificatul de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de
condominii, conform prevederilor art. 2 lit. f) din Legea nr. 196/2018 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea
condominiilor;
b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nici o condamnare, prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune de natură
economico-financiară;
c) cazierul fiscal.
Art. 5. La depunerea dosarului, la sediul Biroului Îndrumare și Control
Asociații de Proprietari, din municipiul Buzău, str. Independenței, nr. 11,
solicitanții vor prezenta și originalele actelor care sunt anexate la dosar în copie,
în scopul verificării conformității acestora.
Art. 6. Atestatul de administrator de condominii se eliberează în baza
dispoziției primarului, în termen de maxim 60 de zile de la data emiterii acestuia,
prin grija Biroului Îndrumare și Control Asociații de Proprietari.
Art. 7. Atestatul de administrator de condominii se eliberează pentru o
perioadă de 4 (patru) ani și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost
emis.
Art. 8. a) Atestatul va menționa datele de identificare ale titularului,
perioada de valabilitate și autoritatea emitentă.
b) modelul și conținutul certificatului de atestare a calității de
administrator de condominii sunt prezentate ca anexă la prezenta Metodologie.
NOTĂ:
A) Art. 64, alin. 9 din Legea 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, precizează
că, atestatul poate fi suspendat sau retras ca urmare a unei hotărâri judecătorești
definitive, în cazul în care instanțele judecătorești competente au stabilit
existența unui prejudiciu cauzat de administrator.
B) Art. 64, alin.11 din legea mai sus menționată, precizează că: expirarea,
suspendarea sau retragerea atestatului determină automat imposibilitatea
exercitării activității de administrare a condominiilor.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIULUI BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 275/CLM/23.07.2019
REFERAT
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de
atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de
administrator de condominii
Având în vedere noile prevederi legale în domeniul înființării, organizării și
funcționării asociațiilor de proprietari și administrare a condominiilor aduse prin
Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de
proprietari și administrarea condominiilor, se constată că Metodologiei de
atestare a administratorilor de imobile persoane fizice aprobată prin H.C.L.M. nr.
12/2013 nu mai răspunde exigențelor.
Astfel, pentru atestarea persoanelor fizice în vederea practicării activității
de administrator de condominii la asociațiile de proprietari apreciem că se
impune aprobarea unui noi metodologii armonizată cu legislația în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (5) din Legea nr. 196/2018
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și
administrarea condominiilor, spune că, ”la propunerea compartimentelor
specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari din
cadrul autorităţii administraţiei publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a
consiliului local, atestă persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de
administrator de condominii”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 10, alin. (6) din legea sus
menționată arată că, atestatul prevăzut la alin. (5) se emite în baza următoarelor
documente:
a) certificatul de calificare profesională - actul care dovedeşte calificarea
profesională a persoanelor fizice pentru a îndeplini ocupaţia de administrator de
condominii, în conformitate cu legislaţia privind învăţământul superior sau privind
formarea profesională a adulţilor, conform art. 2, lit. f) din Legea nr. 196/2018;
b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nici o condamnare, prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune de natură
economico-financiară;
c) cazierul fiscal.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propun inițierea unui proiect de
hotărâre privind aprobarea metodologiei de atestare a persoanelor fizice în
vederea dobândirii calității de administrator de condominii.
PRIMAR,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEȚUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
Biroul Îndrumare și Control Asociații de Proprietari
Nr. 88.151/23.07.2019
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de
atestare a persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de
administrator de condominii
În conformitate cu prevederile art. 10, alin. (5) din Legea nr. 196/2018
privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și
administrarea condominiilor, spune că, ”la propunerea compartimentelor
specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari din
cadrul autorităţii administraţiei publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a
consiliului local, atestă persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de
administrator de condominii”.
Totodată, art. 10, alin. (6) din legea sus menționată precizează că, atestatul
prevăzut la alin. (5) se emite în baza următoarelor documente:
a) certificatul de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de
condominii, conform prevederilor art. 2, lit. f);
b) cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nici o condamnare, prin
hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune de natură
economico-financiară;
c) cazierul fiscal.
Ca urmare se impune aprobarea unei metodologii de atestare a
persoanelor fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii
ce va fi aplicată de Biroul Îndrumare și Control Asociații de Proprietari.
Biroul Îndrumare și Control
Asociații de Proprietari
Marieana Gheorghe
Mihaela Preotu
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.