24 noiembrie 2016 · Inițiator: Primarul municipiului Buzău

HCL 246/2016 Buzău adoptată

Hotărâre pentru aprobarea vânzării către cetăţeanul Simion Alexandru a terenului proprietate privată a municipiului Buzău, aferent imobilului casă de locuit, situat în municipiul Buzău, strada Nicu I. Constantinescu nr. 17, cartier Orizont

Denumire
Hotărârea nr. 246 din 2016 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
246 / 2016
Data
24 noiembrie 2016
Inițiator
Primarul municipiului Buzău
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea directă către cetățeanul Simion Alexandru a unei parcele de teren privat al municipiului Buzău, în suprafață de 337 mp, aferentă casei de locuit de pe strada Nicu I. Constantinescu nr. 17, cartier Orizont, cu autorizația de construire nr. 92/2007. Prețul este 16.500 euro, plătibil în lei la cursul BNR în ziua plății, stabilit de un evaluator autorizat ANEVAR; proprietarul va primi terenul după efectuarea plății conform prevederilor legale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - CONSILIUL LOCAL - HOTĂRÂRE pentru aprobarea vânzării către cetăţeanul Simion Alexandru a terenului proprietate privată a municipiului Buzău, aferent imobilului casă de locuit, situat în municipiul Buzău, strada Nicu I. Constantinescu nr. 17, cartier Orizont Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere: - expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub nr. 343/CLM/2016, prin care se propune aprobarea vânzării către cetăţeanul Simion Alexandru a terenului proprietate privată a municipiului Buzău, aferent imobilului casă de locuit, situat în municipiul Buzău, strada Nicu I. Constantinescu nr. 17, cartier Orizont; - raportul de specialitate al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii, precum şi avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Buzău; - prevederile art. 1.650 şi urm. din Codul civil. In temeiul art. 36, alin. (2), lit. c) şi alin. (5), lit. b), art. 45, alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 123, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1.- Se aprobă vânzarea prin negociere directă cu cetăţeanul Simion Alexandru, domiciliat în municipiul Buzău, bulevardul Unirii, bloc 2 B, ap. 3, a terenului proprietate privată a municipiului Buzău în suprafaţă de 337,00 m.p., aferent imobilului casă de locuit, situat în municipiul Buzău, strada Nicu I. Constantinescu nr. 17, cartier Orizont, pentru care a fost eliberată autorizaţia de construire nr. 92 din 23 martie 2007. Terenul prevăzut la alin. 1 din prezentul articol este înscris în cartea funciară nr. 52.358 a UAT Buzău, cu numărul cadastral 52.358 şi este identificat conform extrasului de carte funciară pentru informare, document prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.- Vânzarea terenului în suprafaţă de 337,00 m.p. se face cu preţul de 16.500,00 euro, plătibil în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua efectuării plăţii, preţ stabilit de evaluatorul autorizat ANEVAR Petre Ion. -2- Art.3.- Cetăţeanul Simion Alexandru va achita la bugetul local, anterior eliberării certificatului fiscal necesar autentificării contractului de vânzare - cumpărare, preţul terenului prevăzut la art. 2 din prezenta hotărâre, precum şi suma de 280,00 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare. De asemenea va suporta cheltuielile ocazionate de autentificarea actului de înstrăinare a terenului, inclusiv cele privind înscrierea în cartea funciară a municipiului Buzău a dreptului său de proprietate asupra terenului dobândit. Art.4.- Actul de înstrăinare al terenului se va face sub sancţiunea nulităţii absolute în cazul în care cumpărătorul va rezilia contractul de construire al locuinţei, clauză care va fi prevăzută în mod expres în contractul de vînzare cumpărare de către notarul public competent. Art.5.- Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii, Serviciului Juridic şi Direcţiei Finanţe Publice Locale, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI, consilier Constantin Florescu CONTRASEMNEAZĂ: INSPECTOR CU ATRIBUŢII DELEGATE DE SECRETAR, George Sava Buzău, 24 noiembrie 2016 Nr. 246 Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din data de 24 noiembrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 45, alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată, cu un număr de 20 voturi pentru, - abţineri şi - voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 20 consilieri prezenţi la şedinţă.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă