HCL 242/2016 Buzău adoptată
Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a terenului situat în municipiul Buzău, strada Haiducului nr. 1 A, precum şi aprobarea vânzării acestui teren către Societatea Comercială ” Zahiu Elva ” S.R.L. Buzău
- Denumire
- Hotărârea nr. 242 din 2016 a Consiliului Local Buzău
- Emitent
- Consiliul Local Buzău
- Număr
- 242 / 2016
- Data
- 24 noiembrie 2016
- Inițiator
- Primarul municipiului Buzău
- Localitate
- Buzău, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se atestă că terenul privat al municipiului Buzău, situat pe strada Haiducului nr. 1 A, cu suprafața de 705 mp, face parte din domeniul privat al orașului. Se aprobă vânzarea terenului către Societatea Zahiu Elva S.R.L. prin negociere directă, teren destinat halei de producție și prestări servicii a societății. Pentru locuitori înseamnă că orașul vinde un teren privat către o firmă, iar banii obținuți vor intra în bugetul local; tranzacția este directă, fără licitație, iar terenul este deja identificat cadastral și înregistrat.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a terenului situat
în municipiul Buzău, strada Haiducului nr. 1 A, precum şi aprobarea vânzării
acestui teren către Societatea Comercială " Zahiu Elva " S.R.L. Buzău
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă
ordinară;
Având în vedere:
- expunerea de motive a primarului municipiului Buzău, înregistrată sub
nr. 341/CLM/2016, prin care se propune atestarea apartenenţei la domeniul
privat al municipiului a terenului situat în municipiul Buzău, strada Haiducului nr.
1 A, precum şi aprobarea vânzării acestui teren către Societatea Comercială
" Zahiu Elva " S.R.L. Buzău;
- raportul de specialitate al Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii,
precum şi avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Buzău;
- prevederile art. 36, alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991,
republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 247/ 2005, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art. 1.650 şi urm. din Codul civil.
In temeiul art. 36, alin. (1) şi alin. (2), lit. c), alin. (5), lit. b), art. 45, alin. (3),
art. 115, alin. (1), lit. b), art. 121, alin (1) şi art. 123, alin. (1) şi (3) din Legea nr.
215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1.- Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului a terenului
în suprafaţă de 705,00 m.p. situat în municipiul Buzău, strada Haiducului nr. 1 A,
teren înscris în cartea funciară nr. 59.508 a UAT Buzău, cu numărul cadastral
59.508 şi identificat conform planului de amplasament şi delimitare a bunului
imobil şi extrasului de carte funciară pentru informare, documente prevăzute în
anexele nr. 1 A şi 1 B care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.- Se aprobă vânzarea prin negociere directă cu Societatea
Comercială " Zahiu Elva " S.R.L., cu sediul social în municipiul Buzău, strada
Transilvaniei nr. 317, a terenului proprietate privată a municipiului prevăzut la art.
1 din prezenta hotărâre, teren aferent halei de producţie şi prestări servicii aflată
în proprietatea privată a societăţii comerciale în baza autorizaţiei de construire
nr. 169 din 17 mai 2006 eliberată de primarul municipiului Buzău şi a procesului
– verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 12 din 31 mai 2010.
-2-
Art.3.- Vânzarea terenului în suprafaţă de 705,00 m.p. se face cu preţul de
11.300,00 euro, plătibil în lei la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României
din ziua efectuării plăţii, preţ propus de Comisia pentru patrimoniu şi activităţi
economico – financiare la data de 11 noiembrie 2016 pe baza analizei raportului
de evaluare întocmite de evaluatorul autorizat ANEVAR 2016 Olteanu Valerica.
Art.4.- Societatea Comercială " Zahiu Elva " S.R.L. va achita la bugetul
local, anterior eliberării certificatului fiscal necesar autentificării contractului de
vânzare - cumpărare, preţul terenului prevăzut la art. 2 din prezenta hotărâre,
redevenţa calculată la zi, redevenţă datorată în baza contractului de concesiune
nr. 6.477 din 21 aprilie 2005, precum şi suma de 500 lei reprezentând
contravaloarea raportului de evaluare întocmit de evaluatorul Olteanu Valerica.
De asemenea va suporta cheltuielile ocazionate de autentificarea actului
de înstrăinare a terenului, inclusiv cele privind înscrierea în cartea funciară a
municipiului Buzău a dreptului său de proprietate asupra terenului dobândit.
Art.5.- Cu data autentificării contractului de vânzare–cumpărare a terenului
prevăzut în prezenta hotărâre contractul de concesiune nr. 6.477 din 21 aprilie
2005 se reziliază prin acordul părţilor contractante.
Art.6. - Primarul municipiului Buzău, prin intermediul Serviciului Evidenţă
Patrimoniu şi Licitaţii, Serviciului Financiar Contabil, Serviciului Juridic şi Direcţiei
Finanţe Publice Locale, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTELE SEDINŢEI,
consilier Constantin Florescu
CONTRASEMNEAZĂ:
INSPECTOR CU ATRIBUŢII
DELEGATE DE
SECRETAR,
George Sava
Buzău, 24 noiembrie 2016
Nr. 242
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din
data de 24 noiembrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 45, alin. (3) din Legea nr. 215/2001
a administraţiei publice locale, republicată şi actualizată, cu un număr de 19 voturi pentru, 1
abţineri şi - voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri în funcţie şi 20 consilieri prezenţi
la şedinţă.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 238/2016Hotărâre privind aprobarea dezlipirii imobilului cu număr cadastral 65.088 situat în municipiul Buzău, strada Depoului nr. 1AHCL 239/2016Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a terenului aferent aleii de acces din strada…HCL 240/2016Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a terenului aferent căii de acces din aleea…HCL 241/2016Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Buzău a unui teren situat în municipiul Buzău, tarlaua…HCL 243/2016Hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a unui teren situat în municipiul Buzău, strada…HCL 244/2016Hotărâre pentru aprobarea concesionării prin licitaţie publică deschisă a terenului proprietate publică a municipiului, situat în…HCL 245/2016Hotărâre pentru aprobarea vânzării către cetăţeana Pîslaru Simona – Cătălina a terenului proprietate privată a municipiului…HCL 246/2016Hotărâre pentru aprobarea vânzării către cetăţeanul Simion Alexandru a terenului proprietate privată a municipiului Buzău…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.