HCL 188/2020 adoptată
Hotărâre privind propunerea de declarare a unui teren ca bun de uz și de interes public local – 4.
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
-CONSILIUL LOCAL-
HOTĂRÂRE
privind propunerea de declarare a unui teren ca bun de uz și de
interes public local - 4
Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
- adresa Instituției Prefectului - Județul Buzău nr. 4849/10.04.2020,
înregistrată la Primăria Municipiului Buzău la nr. 44.229/16.04.2020;
-referatul de aprobare al primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr.
228/CLM/27.07.2020;
- raportul comun înregistrat la nr. 80.184/27.07.2020 al Serviciului Evidenţă
Patrimoniu şi Licitaţii și al Serviciului Juridic din cadrul aparatului de specialitate al
primarului municipiului Buzău;
- pct. 6 din referatul Comisiei speciale de inventariere a domeniului public și
privat al municipiului Buzău înregistrat la nr. 74.043/13.07.2020 prin care se
propune declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local;
- avizul Comisiei pentru patrimoniu şi activităţi economico-financiare a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- avizul Comisiei pentru administraţie publică, juridică şi de disciplină,
apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor a
Consiliului Local al Municipiului Buzău;
- prevederile Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 286, alin. (1) şi
(4), art. 139, alin. (1), alin. (3), lit. g), coroborat cu art. 5, lit. cc), precum şi art. 196,
alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1.- Se aprobă declararea ca bun de uz și de interes public local a terenului
în suprafaţă de 3.884,00 m.p. situat în municipiul Buzău, şoseaua Brăilei, limitrof
terenurilor cu numerele cadastrale 18829, 16905 şi 66359, identificat conform
planului de amplasament şi delimitare a imobilului prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre. Terenul are valoarea de inventar de 971.000, 00
lei.
Art.2.- Consiliul Local al municipiului Buzău îşi însuşeşte valoarea prevăzută
la art. 1.
Art.3.- Primarul Municipiului Buzău, va aduce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri prin intermediul Comisiei speciale de inventariere a domeniului
public și privat al municipiului Buzău, Direcţiei Finanţe Publice Locale și Serviciului
Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
consilier local Laurențiu Cristinel Țepeluș
CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU
Eduard Pistol
Buzău, 07 august 2020
Nr. 188
Această Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţa din
data de 07 august 2020, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1) şi (3) lit. g), coroborat cu
art. 5, lit. cc) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, cu un număr de 23 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de
23 consilieri în funcţie şi 23 consilieri prezenţi la şedinţă.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- PRIMAR -
Nr. 228/CLM/27.07.2020
REFERAT DE APROBARE
la proiectul de hotărâre privind propunerea de declarare a unui teren ca bun de uz
și de interes public local - 4
Prin Hotărârea nr. 147/2020 a fost revocată Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Buzău nr. 335/15.11.2019. Revocarea s-a făcut ca urmare a adresei
Instituţiei Prefectului nr. 4.849 din 10.04.2020, înregistrată la Primăria municipiului
Buzău la nr. 43.665 din 14.04.2020 prin care s-a comunicat că, în perioada august
2019 – februarie 2020, mai multe acte administrative (hotărâri de consiliu) au fost
adoptate cu încălcarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Prin referatul înregistrat la nr. 74.043/2020 Comisia specială de inventariere
a domeniului public și privat al municipiului Buzău a propus declararea unor terenuri
ca bunuri de uz și de interes public local.
Având în vedere acest referat, propun declararea ca bun de uz și de interes
public local a terenului în suprafaţă de 3.884,00 m.p. situat în municipiul Buzău,
şoseaua Brăilei, limitrof terenurilor cu numerele cadastrale 18829, 16905 şi 66359.
Terenul nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate
publică depuse anterior în temeiul Legii nr. 10/2001 care reglementează regimul
juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, nu este grevat de sarcini şi nu formează obiectul unor litigii.
În sensul celor de mai sus s-a întocmit alăturatul proiect de hotărâre, cu
rugămintea de a fi adoptat în forma prezentată.
P R I M A R,
Constantin Toma
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU
- Serviciul Evidenţă Patrimoniu şi Licitaţii -
- Serviciul Juridic -
Nr. 80.184/27.07.2020
RAPORT COMUN
la proiectul de hotărâre privind propunerea de declarare a unui teren ca
bun de uz și de interes public local - 4
În conformitate cu prevederile art. 286, alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, domeniul public al unităţilor administrativ-
teritoriale este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa nr. 4 din ordonanţă, precum
şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre
a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de
interes public naţional ori judeţean.
Prin Hotărârea nr. 147/2020 a fost revocată Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Buzău nr. 335/15.11.2019. Revocarea s-a făcut ca urmare a adresei
Instituţiei Prefectului nr. 4.849 din 10.04.2020, înregistrată la Primăria municipiului
Buzău la nr. 43.665 din 14.04.2020 prin care s-a comunicat că, în perioada august
2019 – februarie 2020, mai multe acte administrative (hotărâri de consiliu) au fost
adoptate cu încălcarea O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Prin referatul înregistrat la nr. 74.043/2020 Comisia specială de inventariere
a domeniului public și privat al municipiului Buzău a propus declararea unor terenuri
ca bunuri de uz și de interes public local.
La pct. 6 din acest referat s-a propus declararea ca bun de uz și de interes
public a terenului în suprafaţă de 3.884,00 m.p. situat în municipiul Buzău, şoseaua
Brăilei, limitrof terenurilor cu numerele cadastrale 18829, 16905 şi 66359.
Valoarea din contabilitate a terenului este de 971.000,00 lei.
Terenul nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate
publică depuse anterior în temeiul Legii nr. 10/2001 care reglementează regimul
juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, nu este grevat de sarcini şi nu formează obiectul unor litigii.
În anexa nr. 4 din O.U.G. nr. 57/2019 sunt prevăzute următoarele bunuri :
drumurile comunale, vicinale şi străzile, pieţele publice, comerciale, târgurile,
oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement, lacurile şi plajele care
nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean,reţelele de alimentare cu
apă, electricitate, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor
uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente, terenurile şi clădirile în care
îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de
interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele
asemenea, locuinţele sociale, statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate
de interes public naţional,bogăţiile de interes public ale subsolului, dacă prin natura
lor sau prin declaraţia legii nu sunt de interes public naţional, terenurile cu destinaţie
forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt
proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat, cimitirele
orăşeneşti şi comunale, porturile de agrement - terenurile pe care sunt situate
acestea, cu drumurile de acces aferente, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii
hidrotehnice destinate pentru acostarea navelor de agrement, de croazieră, de
pasageri sau a altor nave care efectuează un serviciu public de transport pasageri,
inclusiv faleza aferentă - care nu sunt declarate de interes public naţional sau
judeţean, ansamblurile şi siturile istorice şi arheologice care nu sunt declarate de
interes public naţional sau judeţean, porturile fluviale civile - terenurile pe care sunt
situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru
acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigaţia civilă, bazine, acvatorii şi
şenale de acces, drumuri tehnologice în porturi, monumente istorice aflate în
porturi, cheiuri şi pereuri situate pe malul căilor navigabile, în afara incintelor
portuare destinate activităţilor de navigaţie care nu sunt declarate de interes public
naţional sau judeţean, digurile de apărare împotriva inundaţiilor care nu sunt
declarate de interes public naţional sau judeţean.
Întrucât pe acest teren urmează să se realizeze o statie electrică de
încărcare, se încadrează în lista bunurilor prevăzute în anexa nr. 4.
Faţă de cele de mai sus propunem declararea acestui teren ca bun de uz și
de interes public local.
În acest scop s-a elaborat proiectul de hotărâre anexat, pentru a fi introdus
pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local al Municipiului Buzău, în vederea
adoptării lui.
Serviciul Evidenţă Patrimoniu Serviciul Juridic,
şi Licitaţii,
Șef Serviciu Viorel Dima
Rodica Cuza
Întocmit,
Emilia Izabela Lungu
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.