21 august 2024

HCL 183/2024 Buzău adoptată

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a DALI pentru obiectivul de investiții „CONSOLIDAREA ÎN VEDEREA IMPLEMENTĂRII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARĂ ȘI EFICIENȚĂ ENERGETICĂ A ȘCOLII NR. 5 – DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZĂU”;Anexa 2

Denumire
Hotărârea nr. 183 din 2024 a Consiliului Local Buzău
Emitent
Consiliul Local Buzău
Număr
183 / 2024
Data
21 august 2024
Localitate
Buzău, județul Buzău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici și documentația tehnică DALI pentru proiectul de consolidare a Școlii nr. 5 Dionisie Romano din Buzău, în scopul implementării economiei circulare și a eficienței energetice. Decizia înseamnă că se vor face lucrări la clădire pentru a reduce consumul de energie și emisiile, folosind fonduri din Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Urmează pași de execuție financiari și termene asociate aprobării proiectului, cu impact asupra bugetului local și eventualelor zone afectate de investiție.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Interventii (DALI) pentru obiectivul de investitii cu titlul „CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARA SI EFICIENTA ENERGETICA A SCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU”, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Programul Regional Sud-Est 2021-2027 HOTĂRÂRE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a DALI pentru obiectivul de investiţii „CONSOLIDAREA ÎN VEDEREA IMPLEMENTĂRII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARĂ ȘI EFICIENŢĂ ENERGETICĂ A ȘCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU” PROIECT < CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARA SI EFICIENTA ENERGETICA A SCOLII NR.5 — DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU > Prioritatea 2 - O regiune cu localitati prietenoase cu mediul Obiectiv Specific 2.2 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Actiunea 2.4 Promovarea adaptarii la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre si a rezilienţei, ținând seama de abordările ecosistemice Apel PRSE/2.2/1/2023 Consiliul Local al Municipiul Buzău, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă extraordinară; Având în vedere: e Referatul de aprobare al Primarului municipiului Buzău, înregistrat sub nr.232/CLM/20.08.2024, prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico- economici si a DALI pentru obiectivul de investitii „CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARA SI EFICIENTA ENERGETICA A SCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU” e Raportul de specialitate al Serviciului Dezvoltare si Implementare Proiecte, înregistrat la nr. 144.203/20.08.2024 e Avizul Comisiei de specialitate pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului public și privat al municipiului e -avizul Comisiei pentru tranziția la economia circulară, buget, finanţe, agricultură, turism și relaţii internaționale; e Prevederile Ghidului solicitantului- Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.2/1/2023, în cadrul Programului Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027 e Regulamentul (UE) 1058/2021 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune, cu modificările și completările ulterioare e Comunicare a Comisiei (2021/C 58/01) Orientări tehnice privind aplicarea principiului de „a nu prejudicia în mod semnificativ”; e Comunicarea Comisiei (2021/C 373/01) - Orientări tehnice referitoare la imunizarea infrastructurii la schimbările climatice în perioada 2021-2027, cu modificările și completările ulterioare; e Directiva (UE) 2018/844 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor și a A /Oeraniu) eri Retional Sud-Est 2021-2027 citântului — — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.2/1/2023 Model D au bi 2012/27/UE privind eficiența energetică, cu modificările și completările ioare; e Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare; e Ordinul MDLPA nr. 16/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Metodologie de calcul al performanței energetice a clădirilor, indicativ Mc 001-2022; e Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare; e Ordinul MDRAP nr. 2.834/2019 pentru aprobarea reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică — Partea a III-a — Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P 100-3/2019”; e Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor e Hotărârea Guvernului nr. 1.034/2020 pentru aprobarea Strategiei naţionale de renovare pe termen lung pentru sprijinirea renovării parcului naţional de clădiri rezidenţiale și nerezidenţiale, atât publice, cât și private, și transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050, cu modificările și completările ulterioare, e Prevederile H.G. 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b) și lit. c), alin. (4), lit. a) și f), alin. (7), lit.k), art. 139, alin. (3), lit. a) și d), coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE ART. 1. Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Interventii (DALI) pentru obiectivul de investitii cu titlul „CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARA SI EFICIENTA ENERGETICA A SCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU”, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investitii: titlul „CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARA SI EFICIENTA ENERGETICA A SCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU”, conform anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Finantarea obiectivului de investitii se va face in cadrul Programul Regional 2021-2027, Obiectiv Specific 2.2 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră , apelul de proiecte nr. Apel PRSE/2.2/1/2023 ART. 4. Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Serviciul Dezvoltare si Implementare Proiecte, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri; Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.2/1/2023 Model D ART. 5. Prezenta hotărâre se va comunica de către secretarul general al Municipiului Buzău, în vederea ducerii sale la îndeplinire: - Primarului Municipiului Buzău - Serviciului Dezvoltare si Implementare Proiecte ART. 6. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa publică prin publicare pe site-ul propriu al Primăriei Municipiului Buzău și va fi comunicată Instituţiei Prefectului - județul Buzău. PREŞEDINTEL i ŞEDINŢEI, CONTRASEMNEAZĂ: SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU Eduard Pistol > i i ——.—— Buzău, 21.08.2024 Nr. 183 Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (3), lit. a şi d, coroborat cu art. 5, lit. cc) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 16 voturi pentru, 0 abţineri şi O voturi împotrivă, din numărul total de 23 consilieri locali în funcţie şi 16 consilieri locali prezenţi la şedinţă. Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/22[4/20: /a Anexa nr.1 la HCLM Buzău nr. „al 084 ză ... e Ag2I Caracteristici principale si indicatori tehnico- economici cuprinsi in DALI „IMPLEMENTAREA CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARĂ ȘI EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN ȘCOLILE GIMNAZIALE DIN MUNICIPUL BUZĂU ȘCOALA NR. 5 — EPISCOP DIONISIE ROMANO” Beneficiarul investitiei: MUNICIPIUL BUZAU Denumirea obiectivului: „CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARĂ ȘI EFICIENȚA ENERGETICA A SCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU” Descrierea amplasamentului ( localizare- teren intravilan/extravilan, suprafata terenului) + Imobilul se află în intravilanul Municipiului Buzău, în zona centrală a Municipiului Buzău. e Adresa obiectivului este jud. Buzău, loc. Buzău, Strada Bistriţei nr. 31. e Imobilul este proprietate Municipiul Buzău conform CF nr.59904 Buzău. e Folosinţă actuală: teren curţi construcţii, S.acte = 2.658mp, S.măsurat = 2.314mp, N.C. 59904,C.F. 59904. e Categorica de folosință a terenului - “curți-construcții”. e Construcţia pe care se intervine: 59904-C1 - școală (construcţie P+1E). e S. construita la sol: 916 mp; e S. construita desfasurata: 1.814 mp; + Suprafața construită totală Corpul C1 - Școală - 916 mp + Suprafața desfasurată totală Corpul C1 - Școală - 1.814 mp e Procentul de ocupare al terenului: e P.O.T. existent: 39,80% e Coeficientul de utilizare al terenului: C.U.T. existent: 0,79 «relaţiile cu zone învecinate, accesuri existente și/sau căi de acces posibile; e Terenul este delimitat de proprietăţi particulare sau drumuri de circulaţie, astfel: Nord: Strada lon Băieșu; Sud: Biserica Sf. Andrei; Est: Strada Armoniei; Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Model D CĂ IERNI 5 / "Este asigurat accesul auto la reteaua de strazi si alei carosabile. Este asigurat accesul persoanelor utilizatoare la reteaua de strazi. Descrierea sumară a investitiei: Conform P100-3/2019 pct 3.3 aliniat (2) “Dacă în urma evaluării seismice o clădire afost încadrată în clasa de risc seismic RsI sau RsIl sunt necesare lucrări de intervenție” iar aliniat 5 “În cazul clădirilor aparținând integral domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, la care lucrările de intervenție sunt însoțite de lucrări de reparații capitale, tipul și anvergura lucrărilor de intervenţie se stabilesc astfel încât, după efectuarea acestora, clădirea să poate fi încadrată în clasa de risc seismic RsIV” Lucrari de consolidare cladire e Repararea elementelor sarpantei acolo unde este cazul; e consolidarea fisurilor cu rasini bicomponente; e daca sunt necesare de noi goluri se vor borda in pralabil iar golurile care se doresc a fi desfiintate acestea vor fi zidite cu zidarie portanta; + Refacerea trotuarului din beton armat cu latimea minima de 1m si panta spre exterior 5% prevazut cu cordon de bitum intre trotuar si cladire, acolo unde este cazul; e Pereti - Pentru cresterea clasei de risc seismic se propun camasuieli cu tencuiala de 8 cm armate cu plasa pe fetele interioare ale peretilor exteriori si pe ambele fete ale peretilor interiori si introducerea unor centuri/ grinzi la partea superioara a peretilor. Tipul de plasa de armare precum si numarul de straturi rezultat din calcul pentru fiecare perete este prezentat in tabelul din Anexa 2- Breviar de calcul. Camasuiala peretilor va porni de la nivelul fundatiilor dintr-un cuzinet special executat si va avea continuitate pe toata inaltimea cladirii (acolo unde peretele are continuitate pe toate nivelele) prevazandu-se armataturi de continuizare in dreptul planseelor. Camasuiala peretilor intre lamele se va realiza cu ancore chimice. - odata cu realizarea camasuielii se vor borda si golurile de usi si ferestre; - se va avea grija sa se realizeze continuitatea camasuielii pe verticala, în dreptul planseelor. Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel prsepalpfalfe [| | Mode Dura setea be Pot ina Wa pista Z FA Z FA 2 FA 2 2 2 2 2 2 2 Z EA 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 FA 2 2 2 A FA 2 HA 2 2 EA 2 FA 2 Se vor realiza urmatoarele lucrari de interventii care urmăresc: îmbunătaţirea eficienţei termice a anvelopei clădirii; îmbunătăţirea eficieței energetice / consumului clădirii; implementarea unui sistem de utilizare a energiei regenerabile; modernizarea spaţiilor verzi, locurilor de relaxare, ergoterapie și locurilor de joacă utilizând elemente naturale; eventual extinderea lor - producerea de legume, plante tehnice si aromatice reutilizarea apei meteorice în procese cu plus valoare; implementarea măsurilor de securitate la incendiu; alte lucrări la exteriorul clădirii; refacere grupuri sanitare; creșterea gradului de reciclare; alte lucări; control pătrundere radon Principalii indicatori tehnico-economici aferenti investitiei a) Indicatorii maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investitii, exprimată in lei, cu TVA, si respectiv fără TVA, din care constructii — montaj (C+M), in conformitate cu devizul general; TOTAL GENERAL 13,140,705.04 | 2,478,662.67 | 15,619,367.71 din care: C+M (Cap.1.2 + Cap.1.3 + Cap.1.4+ Cap.2 + 8,646,551.86 | 1,642,844.85 | 10,289,396.71 Cap.4.1 + Cap.4.2 +Cap.5.1.1) b) Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice/capacitățţi fizice care sa indice atingerea țintei obiectivului de investiţii, si, dupa caz, calitativi, in conformitate cu standardele, normativele si reglementarile tehnice in vigoare; e Inurmaaplicarii pachetului de solutii P2 se va reduce energia finala cu un procent de aproximativ 76% Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghid Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.2/1/2023 Model D a [ ujmă aplicarii pachetului de solutii P2 se va reduce emiiile de CO2 cu un ho 49) de aproximativ 78% $) SS : : sp a x : “Clasă de risc seismic în care a fost încadrată construcţia, Rs: II e Clasa de risc seismic după efectuarea lucrărilor de intervenţie, Rs: IV c) Durata estimată de executie a obiectivului de investitii, exprimată in luni - 12 luni LUMINITA DANIELA COLTEANU SERVICIUL DEZVOLTARE SI IMPLEMENTARE PROIECTE | Programul Regional Sud-Est 2021-2027 Ghidul Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE, N ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU MUNICIPIUL BUZĂU - PRIMAR - Nr. 232/CLM/20.08.2024 REFERAT DE APROBARE AL PROIECTULUI DE HOTARARE privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici si a DALI pentru obiectivul de investitii „CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARĂ ȘI EFICIENŢĂ ENERGETICĂ A SCOLII NR.5 - DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU PROIECT < CONSOLIDAREA IN VEDEREA IMPLEMENTARII CONCEPTULUI DE ECONOMIE CIRCULARA SI EFICIENTA ENERGETICA A SCOLII NR.5 — DIONISIE ROMANO DIN MUNICIPIUL BUZAU > Prioritatea 2 - O regiune cu localitati prietenoase cu mediul Obiectiv Specific 2.2 - Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră Actiunea 2.4 Promovarea adaptarii la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre si a rezilienţei, ținând seama de abordările ecosistemice Apel PRSE/2.2/1/2023 Avand in vedere faptul ca obiectivul general al proiectului il constituie sprijinirea renovării parcului de clădiri publice și transformarea sa treptată într-un parc imobiliar rezilient, cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050 Municipiul Buzau implementeza o serie de proiecte si masuri de in conformitate cu Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Buzău pentru perioada 2021-2027. Astfel s-a identificat o nevoie urgentă de renovare a clădirilor în care funcționează în prezent instituţiile de învățământ. Municipiul Buzău a aderat la Convenţia Primarilor privind Energia și Clima în anul 2016 prin Hotărârea Consiliului Local 195/2016. Convenţia Primarilor reprezintă principala mișcare europeană în care sunt implicate autoritățile locale și regionale care se angajează în mod voluntar pentru creșterea eficienţei energetice și utilizarea surselor de energie regenerabilă în teritoriile pe care le administrează. Programul Regional Sud-Est 2021-2027 i Ghid E citantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte Apel PRSE/2.2/1/2023 Model D i) a eșine un fond construit îmbătrânit, care necesită lucrări de (22 CL BUZE renovar&:ene rgetică și consolidare seismică, cu accent pe intervenții care să asigure atât creșterea performanţei energetice, cât și stabilitatea structurală și funcțională, din perspectiva unei abordări integrate care să asigure tranziția către un parc imobiliar verde și rezilient, ce conservă valorile culturale și care să conducă la obiectivele de reducere a consumului de energie. Astfel, în elaborarea actului normativ s-a avut în vedere corelarea cu principiile aplicabile propuse prin strategia UE Renovation Wave, Strategia Naţională de Renovare pe Termen Lung, aprobată prin HG nr. 1.034/2020, referitoare la renovarea și consolidarea fondului construit european, din perspectiva atingerii obiectivelor de climă și energie. Complementar cu Strategia națională de renovare pe termen lung (SNRTL) pentru sprijinirea renovării parcului naţional de clădiri rezidenţiale și nerezidenţiale, atât publice, cât și private, și transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050, elaborată în temeiul Directivei (UE) 2018/844 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 2010/31/UE privind performanţa energetică a clădirilor și a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică, Strategia Naţională de Reducere a Riscului Seismic va stabili obiective specifice de reducere a riscului seismic care urmează să fie realizate în etape până în anul 2050, luând în considerare eforturile diferenţiate, necesare în reducerea riscului seismic pentru diferite tipuri de clădiri vulnerabile (publice și private, rezidenţiale și nerezidenţiale). UAT Municipiul Buzău și-a asumat punerea în aplicare de programe și acțiuni efective destinate indeplinirii obiectivelor de economie circilară, rezilienta in cladirile publice, economisirii energiei în clădiri; măsuri de reducere a consumurilor de energie în sfera serviciilor comunitare de utilități publice; realizarea unui plan local coerent, susținut financiar și politic de comunitatea locală și care să stea la baza prioritizării acţiunilor și proiectelor pentru alocarea resurselor financiare în atingerea obiectivelor energetice stabilite. Consolidarea în vederea preîntâmpinării riscului seismic la unitățile de văţământ are ca scop principal protejarea vieților și asigurarea siguranţei copiilor Programul Regional Sud-Est 2021-2027 și a personalului din școli, alături de menţinerea continuității educaţiei și protejarea investițiilor în infrastructura școlară. Acest obiectiv este esenţial pentru a garanta un mediu educaţional sigur și durabil în fața riscurilor seismice. Conform documentelor programatice Școlile verzi sau Școlile ecologice sunt școli sănătoase și performante, care oferă multe avantaje elevilor, profesorilor, părinților si comunităţii, fiind construite cu mai multă lumină naturală, cu o ventilație mai bună și materiale de construcție ecologice, cum ar fi covoarele și vopsitoriile din materiale naturale, reciclabile. Costurile de exploatare pentru energie și apă într-o școală ecologică pot fi reduse cu 20% până la 40%. Corpul de clădire care face obiectul prezentei documentații are o suprafață construită desfășurată de 1.814 mp. : Suprafață Arie construită = Regim AA 3 A Suprafață ; Denumire. | înălțime Construită desfățurată utilă (mp) Funcțiune (mp) (mp) Corp C1 - obiectiv P+1E 916,00 1.814,00 1.371,69 Scoală intervenţie Imobilul a fost realizat in anii 1852. Pana in prezent, nu se cunosc lucrari de modificare sau de interventie asupra structurii constructiei. De-a lungul timpului, cladirea a fost supusa evenimentelor seismice majore, de mentionat in special cutremurele din 1901, 1940, 1977, producand degradari majore. Avand in vedere concluziile din urma expertizarii, rezultatele asupra gradelor nominale de asigurare si rezultatele obtinute din evaluarea prin calcul a structurii in baza breviarului de calcul, constructia se incadreaza in clasa de risc seismic Rs II. Clasa II de risc seismic cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradari structurale ca nu afecteaza semnificativ siguranta structurala, dar la care degradarile nestructurale pot fi importante. Tipurile de intervenții finantate in cadrul proiectului sunt: a) evaluarea structurală a clădirii pentru a determina nivelul său de vulnerabilitate seismică; b) elaborarea documentaţiei tehnice având în vedere atât consolidarea sesmică, cât și eficientizarea energetică, audit energetic ex-ante/post intervenţie; Model D NY ji iolidare” structurală, conform expertizelor tehnice si tinând cont de viabilitatea cohomică a soluțiilor propuse. Lucrări de consolidare seismică a clădirilor existente încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasele de risc se [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariabuzau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă