ROMÂNIA
JUDEȚUL BUZĂU
MUNICIPIUL BUZĂU
- CONSILIUL LOCAL -
HOTĂRÂRE
privind actualizarea documentației privind delegarea gestiunii
serviciului de iluminat public din Municipiul Buzău
Consiliul Local al Municipiului Buzău, judeţul Buzău, întrunit în ședință ordinară;
Având în vedere:
referatul de aprobare al primarului Municipiului Buzău, înregistrat la
nr.23/CLM/21.01.2026;
raportul de specialitate nr. 7560 din 21.01.2026 al Serviciului Investiţii,
Programe/Proiecte cu Finanţare Externă/Internă și Achiziţii Publice;
avizul Comisiei pentru tranziţia la economia circulară, buget, finanţe, agricultură,
turism și relaţii internaţionale;
avizul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, administrarea domeniului
public și privat al Municipiului;
avizul Comisiei juridice, pentru administraţie publică locală, disciplină, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetățenești;
prevederile Legii nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public, actualizată, cu
modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordinului Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru serviciile publice
de gospodărie comunală nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al
serviciului de iluminat public;
prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de
servicii, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordin ANRSC nr. 77/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de
stabilire, ajustare sau modificare a valorii activităţilor serviciului de iluminat public;
prevederile Ordin ANRSC nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al
serviciului de iluminat public;
prevederile Ordinului ANRE/ANRSC nr. 5/93/2007 pentru aprobarea contractului-
cadru privind folosirea infrastructurii sistemului de distribuție a energiei electrice
pentru realizarea serviciului de iluminat public;
prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 177 din 30.09.2025
privind delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din Municipiul Buzău;
Decizia Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 3765/C1/4481 din
11.12.2025;
hotărârea definitivă nr. 43 din 19.01.2026, pronunţată de Curtea de Apel Ploiești în
dosarul nr. 1091/
42/2025,
În temeiul art. 129, alin. (1), (2), lit. c) și d), alin. (6), lit. a), alin. (7), lit. n), art. 139,
alin. (1), (3), lit. g), coroborat cu art. 5, lit. cc), precum și art. 196, alin. (1), lit. a) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.- Se aprobă actualizarea Caietului de sarcini aferent procedurii de delegare a
gestiunii serviciului public de iluminat, în conformitate cu actele cu caracter obligatoriu
emise de autoritățile competente în materia soluționării contestaţiilor și litigiilor, conform
anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2.- Celelalte prevederi ale documentaţiei de atribuire aprobate prin Hotărârea
Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 177 din 30.09.2025 privind delegarea gestiunii
serviciului de iluminat public din Municipiul Buzău rămân neschimbate și își păstrează
valabilitatea în forma aprobată anterior, nefiind afectate de prezenta hotărâre.
Art.3.- Modificările aprobate prin prezenta hotărâre au caracter exclusiv de
conformare la măsurile obligatorii menţionate la art. 1 din prezenta hotărâre și nu aduc
atingere obiectului concesiunii, duratei contractului, structurii obligaţiilor contractuale sau
indicatorilor de performanţă ai serviciului.
Art.4.- Primarul Municipiului Buzău, prin intermediul Direcţiei Tehnice, Direcţiei
Finanţelor Publice Locale, Serviciului Investiţii, Programe/Proiecte cu Finanţare
Externă/Internă și Achiziţii Publice, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.5. - Prin grija secretarului general al Municipiului Buzău, prezenta hotărâre va fi
comunicată instituţiilor și autorităților interesate.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
Consilier local Melania — Elena Ţ
i 3
——
* BUZAU. Ai
NSIL.19
=
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU,
Eduard Pistol
Buzău, 28.01.2026
Nr. 16
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, cu
respectarea prevederilor art. 139, alin. (3), lit. g) coroborat cu art. 5, lit. cc) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare, cu un număr de 21 voturi pentru, 1 abţinere şi O voturi împotrivă, din numărul
total de 23 consilieri locali în funcţie şi 22 consilieri locali prezenţi la şedinţă.
ANEXA
LA HCLM Su?4u NR. 15 | 28, 01. 2026
CAIET DE SARCINI
DELEGAREA SERVICIULUI PUBLIC DE ILUMINAT IN
MUNICIPIUL BUZAU
Cuprins
1. CONSIDERATII GENERALE..,.....ns:0p coasa aie 6 oaia săeasoaa seat dea ăeă nada saneaseea sent aneae ina 1
2. “OBIBCTUL, CONCESIUNII. 3 eta cea oase ta e 000 aaa ala aaa 703850 p3 500 da fa va evada 2;
3. DURATA CONCESIUNII ....șn sue se see seste pooeeaoseasesenasoeneetăeesăpăeadeăăetănaiaaaai0aăaădeeă0ăânaisaaoase nenea adueeaeadeanaieesea 2
4. PREZENTAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC EXISTENT mun 3
6,. MOSTRE pzoeizaca oua seo că Să oaia ă0 ăi 003 e Sit săi dă ideia i a cad nucă 0 ae 15
7. CAPACITATEA DE INDEPLINIRE A CONTRACTULUI... enenaneaneneneaneneanan atena nenea 15
8. OBLIGATIILE CONCESIONARULUI.
9. ALOCAREA RISCURILOR.........4440sonasononaanoataenaaananeasnonenoneasanenenaneaenonsataneasnonsaanonou ante săsaaaaoataoasanasa 2
10. REDEVENTA.......nesncsa cacao eaacae .3
11; ASIGURARI se casti caza aca 9 dai ash ea read amana sata .3
13, INDICATORI DE PERFORMANTA..........n40c cecene seaaaseaanonoaoaneneaenozenaneaeasarnananenaneaainaaanaeaaeatasesasauae 3
14. DESCRIERE ACTIVITATI SI CARACTERISTICI TEHNICE men neneneneneanenneanennaneananeennee A
15. MODALITATEA DE INTOCMIRE A OFERTEI .......ceceaenenenenanenaenn aaa anna ataaatenaneneanea aaa 16
Proba. Practica, nisa oinca a cioaca aia ete d cad o TE aan aaa ca al aa E page Roi LO
16; CRITERII DE EVALUARE esse coace la na aa dă ORE DE 300003 a 0 ca casă 19
17. DISPOZITII FINALE sase saca 030 aa pai ae EEE a EQ 7033 50 ga 530 aaa 21
1. CONSIDERATII GENERALE
Obiectul caietului de sarcini
Prezentul caiet de sarcini a fost intocmit pe baza legislatiei in vigoare si stabileste
conditiile de desfasurare a activitatilor specifice serviciului de iluminat public. Caietul de sarcini
face parte integranta din documentatia necesara desfasurarii activitatilor de realizare a
SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC si constituie ansamblul cerintelor tehnice de baza.
Caietul de sarcini precizeaza nivelul calitativ, de performanta si de siguranta in exploatare
pentru functionarea SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC.
Cadru legislativ
Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, republicată;
- Ordonanţa de Urgenţă nr.
57 / 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
- Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;
- Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public actualizată cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
- Ordinul A.N.R.S.C. nr. 77/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de
stabilire, ajustare sau modificare a valorii activităţilor serviciului de iluminat public;
- Ordinul A.N.R-S.C. nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al
serviciului de iluminat public;
Ordinul A.N.R.S.C. nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al
serviciului de iluminat public;
H.G. nr. 745/2007 privind aprobarea Regulamentului de acordare a licenţelor în
domeniul serviciilor comunitare de utilități publice;
- H.G, nr. 246/2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea
dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice;
Autoritatea concedenta
Autoritatea contractanta: MUNICIPIUL BUZAU
Cod de inregistrare fiscala: 4233874
Adresa: Piata Daciei Nr.1, Municipiul Buzau
Tel/ Fax: 0238710562/ 0238717950
Site: http://primariabuzau.ro/
Obiective ale autoritatii concedente
Organizarea şi desfăşurarea serviciului de iluminat public trebuie să asigure satisfacerea
unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunității locale, după cum urmează:
- permanenta îmbunătăţire a calității iluminatului public din municipiul Buzau;
- optimizarea consumului de energie;
- garantarea permanenţei în funcţionarea iluminatului public;
realizarea unui raport optim calitate/cost in asigurarea Serviciului de Iluminat Public;
ridicarea gradului de civilizaţie, a confortului și a calităţii vieții;
creşterea gradului de securitate individuală și colectivă în cadrul comunităţilor locale,
precum şi a gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi pietonale;
- susținerea şi stimularea dezvoltării economico-sociale a localităţilor;
- punerea în valoare, printr-un iluminat adecvat, a elementelor arhitectonice și peisagistice
ale localităţilor;
- funcţionarea și exploatarea în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficiență economică a
infrastructurii aferente serviciului;
- nediscriminarea şi egalitatea tuturor consumatorilor prin asigurarea unui standard
unitar calitativ și uniform răspândit teritorial în comunitate;
- dezvoltarea durabilă a sistemului de iluminat public;
- liberul acces la informaţii privind aceste servicii publice, transparenţă, consultarea și
antrenarea în decizii a cetățenilor.
2. OBIECTUL CONCESIUNII
Obiectul concesiunii este delegarea gestiunii Serviciului de Iluminat Public catre un
operator, respectiv acordarea dreptului de exploatare si de administrare a serviciului, odata cu
transferul sarcinilor și responsabilităţilor, astfel încât operatorul să poată acţiona în mod
independent și responsabil în vederea realizării obligațiilor sale legale si contractuale.
3, DURATA CONCESIUNII
Contractul de concesiune avand ca scop delegarea gestiunii Serviciului de Iluminat
Public se incheie pe O.perioada de 5 ani.
4, PREZENTAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC EXISTENT
Serviciul de iluminat public este constituit din:
- infrastructura de transport a energiei electrice, necesară furnizării iluminatului
public, a cărei delegare se va face pe baza contractului existent între municipiul Buzau și SC
ELECTRICA SA, având la bază Ordinul ANRE 5/93/2000;
- sistemul de comandă (aprindere și automatizare) a iluminatului public, care este in
proprietatea municipiului Buzau;
- sistemul de iluminat public, așa cum este definit în Regulamentul Serviciului de
iluminat public în conformitate cu Legea nr. 230/2006, care este in proprietatii
Buzau; A
- elemente de susținere - stâlpi;
- console;
- reţele de alimentare de tip LEA /LES;
- aparate de iluminat.
Cantitatile si tipurile de echipamente ce intra in componenta Serviciului de Iluminat
Public, se regasesc in Anexa 6- „Inventarul sistemului de iluminat”
5. EXECUTIA LUCRARILOR
Obligatiile ofertantului
Inainte de inceperea lucrarilor de executie ofertantul desemnat castigator are obligatia de a
verifica intreaga documentatie si de a sesiza beneficiarul asupra eventualelor neconformitati si
neconcordante constatate.
Se considerea ca, ofertantul calificat pentru executarea lucrarii cunoaste detaliile care fac
parte din regulile specifice executarii instalatiilor in constructii; acestea nu sunt identificate pe
planuri si nici in cadrul prezentei specificatii.
Cantitatile de lucrari exacte ce trebuie incluse in oferta comerciala sunt prezentate in anexe.
Activitatile descrise in anexe se vor cota in totalitate. Cotarea cu 0 sau cotarea unor operatiuni cu
valori nejustificat de mici conduce la considerarea ofertei ca neconforma.
In toate cazurile este indicat ca lucrarea sa fie executata in conformitate cu toate regulile
specifice, astfel incat sa se asigure functionarea corespunzatoare a tututor instalatiilor si totodata
un aspect corespunzator al acestora.
Tehnologia de execuţie a lucrărilor
Executarea canalizărilor la LES 0.4 KV
Organizarea lucrărilor
In vederea pregătirii execuţiei canalizărilor LES 0.4 kV, trebuie sa se parcurgă, prin grija
responsabilului de lucrare, in general, următoarele etape:
a) studierea documentaţiei tehnice de proiectare privind suficienta si conţinutul pieselor scrise
si desenate, avizelor si acordurilor.
b) Studierea amănunțita a traseului canalizării pentru LES de 0.4 kV, confruntarea cu planurile
din proiect propunându-se eventualele modificări de traseu. Executarea, daca se considera
necesar, de sondaje in anumite puncte ale traseului canalizării.
c) Stabilirea ordinii si a metodelor de execuţie a sapaturilor si a montării cablurilor, in funcţie
de lungimile acestora de pe tambure si de condiţiile impuse de traseu.
d) Fixarea punctelor de amplasare a tamburelor cu cablu
e) Verificarea locurilor pentru depozitarea materialelor, a sculelor, dispozitivelor si utilajelor
necesare la lucrare.
In cazul existentei unor reţele electrice de cabluri sub tensiune in apropierea sau in zona traseului
canalizării la LES de 0.4 kV, se vor stabili cu beneficiarul, cu proiectantul si reprezentantul unitatii de
exploatare, condiţiile de lucru si masurile de protecţie a muncii ce se impun.
Pregătirea traseului canalizării la LES de 0.4 kV.
Daca se considera necesar , pentru clarificarea problemelor ridicate de executarea
canalizărilor, se executa o serie de sondaje transversale pe direcţia liniilor electrice subterane,
stabilindu-se de comun acord cu proiectantul si cu beneficiarul, soluţiile care se impun.
Atat la efecuarea sondajelor cat si la începerea lucrărilor de canalizări, executantul va
solicita de la organele in drept, autorizaţia de desfacere a pavajelor si , după caz, pentru traversări.
In vederea pregătirii traseului canalizării, se vor instala panouri si îngrădiri, dulapi de
sprijinire a pamantului, indicatoare de securitate etc. conform necesitaţilor din teren.
In cazul in care lipsesc reperele fizice necesare, traseul pentru canalizare va fi pichetat.
Desfacerea pavajelor
Pentru pregătirea traseului santului in care urmează a se poza cablurile, se vor desface
pavajele, respectându-se indicaţiile din documentaţia de proiectare si prevederile autorizaţiei
emise de organele consiliilor locale.
La desfacerea pavajelor se vor folosi scule, dispozitive de lucru si utilaje din dotarea
formaţiei de lucru, in funcţie de natura pavajelor.
Materialele rezultate din desfacerea pavajelor se vor aşeza in stive sortate, pe trotuare sau,
după caz, se vor transporta (pentru refolosire sau pentru aruncare).
Executarea santurilor
Dimensiunile si forma santurilor sunt 0.8 m adâncime si 0.4 m latime. Pe traseele unde exista
instalaţii de cabluri electrice in funcţie de instalaţiile utilitare (conducte de apa, conducte de
gaze,conducte de termoficare) sapaturile se vor executa manual si cu mare atenţie.
In cazul executării manuale a santurilor, sapaturile se vor face cu ajutorul târnăcopului pana
la o adâncime de 0.4 m, după care este permisa numai folosirea lopeţilor sau, cu mare atenţie a
cazmalelor.
Daca cu ocazia executării lucrărilor de sapaturi sunt descoperite instalaţii subterane nesemnalate
in prealabil, se va opri si se va stabili natura acestor instalaţi, seful de lucrare luând masuri pentru
evitarea deteriorării instalatiilor respective.
Sapaturile in apropierea cărora se circula vor fi marcate vizibil si prevăzute cu mijloace de
protecţie corespunzătoare pentru prevenirea căderii mijloacelor de transport sau a persoanelor.
Sapaturile pentru canalizări LES de 0.4 kV trebuie executate, pe cat posibil, in cel mai scurt timp
înainte de pozarea cablurilor.
Pamantul provenit din sapaturi trebuie așezat la o distanta de cel puţin 0.5m de la marginea
pereţilor sapaturilor,
In cazul in care canalizările de LES se executa pe un traseu existent, cablurile si manşoanele
care raman suspendate, in urma unor sapaturi mai adanci decat poziţia lor in pamant, vor fi
sustinute prin consolidarea pe scanduri si grinzi sau prin introducerea lor in jgheaburi provizorii.
Este interzis a se suspenda cablurile de alte cabluri sau conducte invecinate.
In cazul santurilor cu o adancime mai mare de 1 m , in terenuri slabe la care exista pericolul
surparii malurilor este necesar ca acestea sa fie sprijinite.
Desfasurarea si pozarea cablurilor
Inainte de pozarea cablurilor se vor efectua urmatoarele operatii pregatitoare:
a) controlul traseului de cablu in santul si subtraversarile pregatite pentru pozare. Se va urmari
ca tuburile sa fie libere si fara corpuri straine in interior.
b) Controlul specii ulii desele si tragere a cablului, curatirea si ungerea rolelor in
aliniament si de colt FANA,
c) Verificarea rezistenţei
folosind in acest scop indiit
ablului de pe tambur, conform PE 116 in vigoare,
d) Asezarea tamburului cu cablu in pozitie de tragere pe marginea santului si
cu ajutorul vinciurilor.
Desfasurarea si pozarea manuala a cablurilor , comporta urmatoarele oper:
a) curatarea santului
b) asezarea pe fundul santului a unui strat de nisip de minim 10 cm grosi
c) asezarea rolelor (de tambur, normale, de colt)
d) desfasurarea cablului , prin invartirea tamburului, asigurându-se fixarea 2
e) Personalul insirat in sant asigura, prin tragere, deplasarea continua a cablului pe role.
Intreaga operatie se va efectua sub directa comanda a sefului formatiei de lucru (sefului de
echipa)
f) mutarea cablului de pe role pe stratul de nisip (dupa terminarea desfasurarii) si marcarea
acestuia pentru a nu se gresi atunci cand se pozeaza mai multe scabluri in sant).
g) Scoaterea rolelor din sant si asezarea cablurilor in pozitie definitiva .
In cazul traseelor fara obstacole , cablul poate fi desfasurat pe marginea santului prin
deplasarea tamburului situat pe un carucior mobil.
O atentie deosebita, indiferent de metoda folosita pentru desfasurarea si pozarea cablului,
se va acorda respectarii razelor minime de curbura.
La tragerea cablurilor prin subtraversari se vor respecta urmatoarele reguli:
a) inainte de tragerea cablurilor se vor verifica tuburile din subtraversari, pentru a nu exista
apa, nisip, pamant, etc.
b) tragerea cablurilor prin subtraversari se va face numai cu ajutorul ciorapului sau a capului
de tras
c) in cazul desfasurarii si pozarii manuale a cablurilor, cand capatul cablurilor a ajuns la o
subtraversare, se opreste tragerea , se monteaza ciorapul sau capul de tras, la care se leaga apoi
un cablu de hotel sau o sarma de hotel de 4-6 mm diametru. Se continua tragerea pana cand
capatul de cablu a iesit de cealalta parte a subtraversarii, apoi se intrerupe din nou tragerea pentru
demontarea ciorapului sau capului de tras.
Introducerea cablurilor in statii, posturi de transformare si cutii de distribuţie
Montarea cablurilor car eintra sau ies in statii, posturi de transformare si cutii de distribuţie,
se face incepand de la acestea. Desfasurarea si pozarea primului tronson de cablu comporta urmatoarele
operatii:
a) instalarea tamburului cu cablu la o distanta de 20-30 m de statie
b) desfasurarea si pozarea cablului in sant in directie opusa statiei pana cand pe tambur
ramane o lungime corespunzatoare pentru a ajunge la celula in care urmeaza a se racorda cablul.
Se va tine seama si de rezerva necesara a fi lasata la intrarea in satie.
c) Desfasurarea manuala a restului cablului ramas pe tambur, prin asezarea acestuia pe
pamant, in bucle largi. Desfasurarea se continua pana la eliberarea capatului de pe tambur.
d) Tragerea capatului liber al cablului, din spre statie prin purtare pe maini in lungul santului,
e) Trecerea cablului prin tubul montat in zid si continuarea desfasurarii si pozarii (in canal sau
subsol) pana la locul stabilit pentru racordar
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.