Buhuși › 26 decembrie 2023

HCL 252/2023 adoptată

Hotarare privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale acordate în cadrul Complexului de Servicii Comunitare, din cadrul Direcției de Asistență Socială Buhuși, administrate și finanțate din bugetul local pe anul 2024

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BACĂU ORAŞUL BUHUŞI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale acordate în cadrul Complexului de Servicii Comunitare, din cadrul Direcției de Asistență Socială Buhuși, administrate și finanțate din bugetul local pe anul 2024 Consiliul Local Buhuşi, judeţul Bacău, întrunit în ședință ordinară la data de 27.12.2023; Având în vedere: - Raportul de specialitate nr.46915/05.12.2023 al dnei Roxana Mihaela Mihai – Șef Complex de Servicii Comunitare; - Referatul de aprobare nr.46916/05.12.2023 al Primarului Orașului Buhuși; - Prevederile art. 112 alin. (3) lit. b) și art. 118 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) din anexa nr. 2 a HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare; - Prevederile Ordinului Ministrului Muncii și Justiţiei Sociale nr. 1086/2018 privind aprobarea modelului-cadru al Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul consiliului judeţean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti; - Hotărârea Guvernului nr. 417/2018 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal; - prevederile HCL nr. 174/31.10.2018 privind reorganizarea Serviciului Public de Asistență Socială Buhuși în Direcție de Asistență Socială, ca instituție publică de interes local – fără personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Local în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 417/2018, aprobarea organigramei, statului de funcții, precum și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Direcției de Asistență Socială; - avizul nr. 49516/27.12.2023 al comisiei comerț, turism, servicii publice, sănătate – favorabil, avizul nr.49520/27.12.2023 al comisiei juridice – favorabil; - Prevederile art. 76, art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. b), art. 139, art.140, alin.1 și art. 196 alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă Planul anual de acțiune privind serviciile sociale acordate în cadrul Complexului de Servicii Comunitare din cadrul Direcției de Asistență Socială Buhuși, administrate și finanțate din bugetul local pe anul 2024, conform anexei – parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, modificată și completată. Art.3. Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului orașului Buhuși, Instituției Prefectului – Județul Bacău în vederea exercitării controlului de legalitate și va fi dusă la îndeplinire de către Direcția de Asistență Socială Buhuși. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, LĂZĂROIU ADRIAN SECRETARUL GENERAL AL UAT BUHUȘI, Cons. Jur. OANA MIHAI Hotărârea nr. 252 Din 27.12.2023 Total consilieri în funcție 19 Prezenți 15 Voturi „pentru” 15 Voturi „împotrivă” 0 „Abțineri” 0 Hotărârea a fost adoptată în plenul ședinței, din data de 27.12.2023, cu unanimitate de voturi. ANEXA LA HCL NR.252/27.12.2023 ROMÂNIA PRIMĂRIA ORAŞULUI BUHUŞI JUDEŢUL BACĂU Str. Republicii, nr. 5, orașul Buhuși, județul Bacău, tel.: 0234-261220;fax:0372897995; E-mail: [email protected] DAS Complexul de Servicii Comunitare Buhuși Strada Republicii nr.70 Planul anual de acțiune privind serviciile sociale - pe anul 2024- din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși În cadrul DAS Buhuși măsurile de asistență socială se realizează consecvent și cu prioritate în favoarea persoanelor și familiilor aflate în dificultate, pentru prevenirea sau ameliorarea situației de dificultate și atenuare a consecințelor acesteia, pentru copiii cu deficiențe neuro-psiho-motorii și familiile acestora, pentru copii, tineri, adulți care au nevoie de consiliere psihologică sau de educație pentru sănătate. Planificarea strategică este un proces sistematic prin care serviciile specializate își definesc anumite priorități pentru îndeplinirea misiunii lor, în concordanță cu evoluția societății civile. Cadrul legal în baza căruia C.S.C.Buhuși îşi desfăşoară activitatea este evidenţiat prin * Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările ulterioare; *Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările si completările ulterioare; *Legea nr.448/2006 privind protecția drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, *Hotărârea nr. 867 din 14 octombrie 2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale *Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, *Legea nr. 53/2003 -Codul Muncii (actualizată); *Ordinul 27/2019 *Ordinul 1086/2018 privind aprobarea modelui cadru al Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul consiliului județean/ consiliului General al Municipiului București, *Legea nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, cu modificările și completările ulterioare, *.Strategia județeană de dezvoltare a serviciilor sociale și Planul Operațional pentru implementarea Strategiei. Alte documente pe baza cărora C.S.C.Buhusi îşi desfăşoară activitatea sunt: *Regulamentul de Organizare şi Funcţionare ; *Codul Etic; PLANUL ANUAL DE ACȚIUNE Obiectivele generale urmărite: 1. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor sociale acordate persoanelor/copiilor/beneficiarilor aflați în situație de risc, copiilor cu deficiențe neuro-psiho-motorii, și familiilor acestora. 2. Monitorizarea și creșterea calității serviciilor sociale oferite. 3. Promovarea transparenței și facilitatea accesului membrilor comunității la serviciile sociale. Noi măsuri propuse 1. Perfectionarea personalului din cadrul DAS- C . S . C . B u h u ș i , în vederea aplicării eficiente a legislației în vigoare. 2. Sustinerea de schimburi de experiență, participarea la seminarii, conferințe, ateliere de lucru pentru informarea adecvată a personalului și alinierea la tendințele actuale de lucru în administrația publică locală prin urmărirea modelelor de bună practică. 3. Lărgirea bazei de date cuprinzând beneficiarii și serviciile de asistență socială. Planul anual de acţiune privind serviciile sociale din cadrul C.S.C.Buhuși cuprinde: * Capitolul I:- Date privind administrarea, înfiinţarea şi finanţarea serviciilor sociale, * Capitolul II - Planificarea activităților de informare a publicului cu privire la serviciile sociale existente la nivel local în conformitate cu prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017, * Capitolul III - Programul de formare și îndrumare metodologică a personalului care lucrează în domeniul serviciilor sociale. Capitolul I: Date privind administrarea, înfiinţarea şi finanţarea serviciilor sociale – În cadrul Consiliului Local Buhuși funcționează Direcția de Asistență Socială/ DAS, care are în subordine: * Complexul de Servicii Comunitare Buhuși, care furnizează servicii sociale, fiind structurat astfel: Nr. Denumire serviciu social Cod servicii Beneficiari Capacitate Nr.licență de sociale funcționare 1 C.S.C-Centrul de zi 8891CZ-C-II Copii aflați în 20 Seria LF pentru copilul aflat în situație de nr.0000222 dificultate risc 2 C.S.C.-Centrul de 8891CZ-C- Copii cu 20 Seria LF îngrijire și recuperare de III deficiențe nr.0000223 zi pentru copilul cu neuro-psiho- handicap/dizabilităti motorii 3 Centrul de consiliere, 8899 CZ-F-I Copii, tineri, Din data de informare și sprijin adulți 17.09.2020 Din data da licenta de 1.09.2020 functionare activitatea a provizorie a fost fost retrasa suspendata 4 Centrul de educatie Tineri, adulți contraceptivă și planning familial PROPUNERI PENTRU BUGETUL ANULUI 2024 Bugetul estimat pentru anul 2024- Pentru anul 2024 pentru Complexul de Servicii Comunitare Buhuși din cadrul DAS au fost propuse următoarele sume pentru cheltuieli: Nr. Cheltuieli Plăți propuse Cheltuieli totale 1.100.000 Cheltuieli de personal 1.000.000 Bunuri, servicii, alte cheltuieli 100.000 Bugetul este actualizat anual și aprobat prin ședință a Consiliului Local Buhuși în anul 2024, după ce este semnat bugetul de stat. Pentru funcționarea optimă a serviciilor, la standardele de calitate pe care trebuie să le respectăm obiectivele propuse sunt următoarele - achiziționare și montare parchet/pardoseală vinyl/tarchet medical clasă copii parter - achiziționare și montare parchet/pardoseală vinyl / tarchet medical clasă copii etaj - achiziționare și montare gresie izolator - achiziționare materiale și realizare acoperiș intrare personal pentru evitarea degradării pereților prin infiltarea apei pluviale - achiziționare materiale și realizare acoperiș intrare copii pentru evitarea degradării pereților prin infiltarea apei pluviale -achiziționare materiale și realizare reparații/schimbare uluce sparte, pentru evitarea deteriorării pereților - achiziționare materiale și vopsire gard, pentru evitarea deteriorării datorată ruginirii - achiziționare materiale și vopsire scară evacuare în caz de incendiu - achiziționare materiale și montare apărători de gaz-exterior, pentru evitarea accidentării copiilor - achiziționare materiale și schimbare broaște uși interior - amenajare spațiul exterior(plantare flori, lămpi solare, vopsit cauciucurile, vopsit băncile Alte cheltuieli cu bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare - achiziționare materiale igienico-sanitare - achiziționare materiale -dezinfectanți - achiziționare medicamente pentru aparatul de urgență - achiziționare materiale și schimbare lămpi de iluminat, care scad consumul de energie electrică - achiziționare materiale pentru alte reparații, care pot surveni pe parcursul anului. Alte cheltuieli-contracte prestări servicii -transport deseuri medicale -servicii RSVTI -dezinfecție, deratizare -mentenanță centrală termică -mentenanță calculatoare -medicina muncii -verificare stingătoare, hidranți -verificare prize pământ Având în vedere că legislația actuală a limitat bugetul de cheltuieli pentru anul 2023, obiectivele propuse pentru anul 2023 nu s-au realizat, deci se vor menține și în anul 2024, dacă bugetul va permite acest lucru. Capitolul II Planificarea activităților de informare a publicului cu privire la serviciile sociale existente la nivel local în conformitate cu prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 1.Revizuirea/Actualizarea informațiilor care se afișează la sediul DAS- Complexului de Servicii Comunitare Buhuși: * Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale; * Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul consiliului local; * Activitatea proprie și serviciile aflate în proprie administrare - formulare/modele de cereri în format editabil, programul instituției, condiții de eligibilitate, informațiile privind costurile serviciilor sociale acordate; * Informații privind serviciile sociale disponibile la nivelul unității administrativ-teritoriale, acordate de furnizori publici – DAS: 2. Planificarea activităţilor de informare a publicului cu privire la serviciile sociale existente la nivel local presupune- *Vizite la școlile din oraș pentru informarea copiilor/ părinților/ cadrelor didactice- prezentarea C.S.C.Buhuși și distribuire de pliante. *Postare pe site-ul instituției. * Activități de informare a publicului, altele decât activitatea de informare a beneficiarului în cadrul procesului de acordare a serviciilor sociale, respectiv pe perioada realizării evaluării inițiale, a anchetelor sociale sau a activității de consiliere în cadrul centrelor de zi; *Campanii de informare și sensibilizare a comunității, organizate de DAS/ C.S.C.Buhuși sau în colaborare cu alte servicii publice de interes local etc.; * Campanii de promovare a serviciilor sociale ale DAS; * Activități de informare și consiliere, cum ar fi: conștientizare și sensibilizare a publicului privind riscul de excluziune socială, respectarea drepturilor sociale și promovarea măsurilor de asistență socială, mediere socială, recunoașterea cazurilor de abuz, neglijare, trafic, exploatare etc.; *Realizarea protocoalelor de colaborare cu școlile/ liceul din oraș, cu spitalul, cu Biserica, cu DGASPC Bacău. Alte activități propuse spre realizare sunt sărbătorirea următoarelor zile- *Mărtișorul- 1 martie, *Ziua Mamei-8 martie, * Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului-2 aprilie * Ziua Pământului-Săptămâna mediului 22-27 aprilie, *”Hristos A Înviat”-în prima săptămâna a lunii mai * Ziua Internațională a Copilului-1 iunie, * Sărbătoarea Toamnei- septembrie/ octombrie, * Ziua Națională- 1 decembrie, *Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități- 3 decembrie, * Moș Nicolae- 6 decembrie, * Moș Crăciun- în avans. Capitolul III Programul de formare și îndrumare metodologică a personalului care lucrează în domeniul serviciilor sociale 1. Propuneri de activități de formare profesională continuă în vederea creșterii performanței personalului din structurile proprii/instruire etc. a) cursuri de perfecționare și calificare: În anul 2024 s-a propus spre alocare suma de 7000 lei pentru cursurile angajaților Complexului de Servicii Comunitare Buhuși. Menționăm că bugetul propus pentru cursurile din anul 2023 nu a fost acordat de autoritățile guvernamentale Nr. Personalul angajat vizat Nr.persoane Buget propus 2024/lei Personal de conducere, de specialitate 8 6500 Personal de îngrijire 1 500 Total 7000 b)activități de voluntariat în cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși/C.S.C.Buhuși Nr. Voluntari în C.S.C.Buhuși Nr.persoane Buget Voluntari 3 - Activitățile de voluntariat din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși au în vedere informarea voluntarilor cu privire la următoarele: a) Structura, misiunea, activitățile centrelor, beneficiarii centrelor, b) Drepturile și responsabilitățile voluntarilor, c) Regulamentul intern care reglementează implicarea voluntarului. d) Activități realizate cu copiii. MONITORIZAREA PLANULUI ANUAL DE ACȚIUNE Implementarea Planului anual de acțiune, se face cu participarea tuturor serviciilor și compartimentelor instituției, a personalului, a partenerilor, a beneficiarilor și a altor factori interesați din comunitate. Aplicarea Planului anual de activitate se va face în condițiile unei verificări periodice a nevoilor beneficiarilor de asistență, asa cum este prevăzut și stabilit în legislația în vigoare. Atingerea obiectivelor din Planul de acțiune privind măsurile de asistență socială se realizează conform bugetului de venituri și cheltuieli în care sunt cuprinse cheltuielile/ sumele ce vor fi alocate pentru DAS- Complexul de Servicii Comunitare Buhusi pe anul 2024. Implementarea Planului anual de acțiune se va realiza respectând toate indicațiile autorităților. 05.12.2023 UAT Buhuși Complexul de Servicii Comunitare Buhuși Primar, Șef serviciu, Ing.Vasile Zaharia Roxana Mihaela Mihai

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: buhusi.regista.ro