HCL 127/2026 adoptată
Hotarare privind aprobarea implementării proiectului „Achiziția unui mijloc de transport pentru copiii beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși”, precum și pentru abrogarea HCL nr.188 din 17.10.2025 și HCL nr. 105 din 19.06.2026
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
ORAŞUL BUHUŞI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea implementării proiectului „Achiziția unui mijloc de
transport pentru copiii beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul
Complexului de Servicii Comunitare Buhuși”, precum și pentru abrogarea
HCL nr.188 din 17.10.2025 și HCL nr. 105 din 19.06.2026
Consiliul Local Buhuşi, Judeţul Bacău, întrunit în şedinţa extraordinară din
data de 07 iulie 2026;
Având în vedere:
- Raportul nr.23823 din 02.07.2026 al Compartimentului de specialitate;
- Referatul de aprobare nr. 23824 din 02.07.2026 al Primarului oraşului
Buhuşi;
- Ghidul solicitantului pentru Intervenția: Investiții în domeniul social și al
sănătății, Sesiunea NR 809/811/1/2 AN 2025, depunere on-line;
- Solicitarea de clarificare OJFIR Bacău nr.1312 din 30.06.2026 ;
- HCL nr. 188 din 17.10.2025 - privind aprobarea privind aprobarea
implementării proiectului „Achiziția unui mijloc de transport pentru copiii
beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii
Comunitare Buhuși”;
- HCL nr. 105 din 19.06.2026 - privind modificarea art. 7 din Hotărârea
Consiliului Local al Orașului Buhuși nr. 188 din 17.10.2025 privind
aprobarea privind aprobarea implementării proiectului „Achiziția unui
mijloc de transport pentru copiii beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul
Complexului de Servicii Comunitare Buhuși”;
- Hotărârea nr. 1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare
a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul Strategic PAC
2023-2027;
- art. 8 și art. 9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasburg
la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare, în ceea ce privește aprobarea și derularea finanțării
proiectelor de investiții ale unităților administrativ-teritoriale;
- avizul nr.24157/07.07.2026 al comisiei de urbanism – favorabil, avizul nr.
24159/07.07.2026 al comisiei comerț, turism, servicii publice, sănătate –
favorabil, avizul nr. 24161/07.07.2026 al comisiei economice – favorabil,
avizul nr. 24163/ 07.07.2026 al comisiei juridice – favorabil;
- în temeiul prevederilor art.76, art.129, alin (2) lit.b) și alin. (4), lit. a), d), f),
alin 14, art. 139, alin (3), art.140, alin.1 și ale art.196 alin. (1) lit. a) din
OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă implementarea „Achiziția unui mijloc de transport pentru
copiii beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii
Comunitare Buhuși”, denumit în continuare Proiectul.
Art.2. Se aprobă necesitatea, oportunitatea și potenţialul economic al
investiţiei „Achiziția unui mijloc de transport pentru copiii beneficiari ai
serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși”.
Art.3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Achiziția unui mijloc de
transport pentru copiii beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul
Complexului de Servicii Comunitare Buhuși” în cuantum de 27.794,00 euro,
respectiv 141.549,00 lei cu TVA. S-a utilizat cursul de schimb Euro/RON publicat
pe pagina web a Bancii Central Europene www.ecb.int/index.html de la data
întocmirii memoriului justificativ, respectiv data de 10.10.2025, 1 euro = 5,0928
lei .
Art.4. Valoare totală a investiției este de 27.794,00 euro, respectiv
141.549,00 lei cu TVA, din care:
• Valoare cheltuieli eligibile: 22.971,00 euro , respectiv 116.986,00 lei fără
TVA ;
• Valoare cheltuieli neeligibile: 4.823,00 euro, respectiv 24.563,00 lei
(reprezentând valoarea TVA ).
Art.5. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru
perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul
Național de Dezvoltare Rurală - P.N.D.R., potrivit legii.
Art.6. UAT Orașul Buhuși se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii
cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data
efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului precum și a confinanțării dacă va fi
cazul.
Art.7. Caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în anexa, care este
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.8. Se împuternicește domnul Vasile Zaharia să semneze toate actele
necesare precum şi contractul de finanţare în numele UAT Orașul Buhuși.
Reprezentantul legal al orașului este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa
calitate și de ordonator principal de credite.
Art.9.UAT Orașul Buhuși se angajează că Proiectul nu este generator de
venit.
Art.10. La data adoptării prezentei, se abrogă HCL nr. 188 din 17.10.2025 și
HCL nr.105 din 19.06.2026.
Art.11. Prezenta hotărâre poate fi contestată, în termen de 30 de zile, la
instanţa de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004 –
legea contenciosului administrativ, modificată și completată.
Art.12. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către compartimentul de
specialitate și va fi comunicată Primarului oraşului Buhuşi şi Instituţiei Prefectului
- Judeţul Bacău, în vederea exercitării controlului de legalitate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
SARBAN GHEORGHE Secretarul General al UAT Buhuși,
Cons. Jur. OANA MIHAI
Hotărârea nr.127
Din 07.07.2026
Total consilieri în funcție 19
Prezenți 8+8 ONLINE 16
Voturi „pentru” 16
Voturi „împotrivă” 0
„Abțineri” 0
Hotărârea a fost adoptată în plenul ședinței, din data de 07.07.2026, cu unanimitate de
voturi.
Anexa la HCL NR.127/07.07.2026
Caracteristicile mijlocului de transport propus pentru achiziție în cadrul
proiectului „Achiziția unui mijloc de transport pentru copiii beneficiari ai
serviciilor sociale din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Buhuși”
Mijlocul de transport propus pentru achiziție este destinat exclusiv activităților
sociale ale proiectului și va fi utilizat pentru transportul organizat, gratuit și
necomercial al copiilor beneficiari ai serviciilor sociale furnizate în cadrul
Complexului de Servicii Comunitare Buhuși. Autovehiculul va asigura deplasarea
copiilor către și de la sediul Complexului, în vederea participării la servicii de zi,
activități educative, consiliere, logopedie, kinetoterapie, sprijin social și alte
activități specifice serviciilor sociale.
Autovehiculul propus are caracter de mijloc de transport specializat destinat
activităților sociale, prin destinația sa exclusivă, prin configurația de transport
persoane, prin dotările de siguranță adaptate transportului copiilor și prin
includerea unor dispozitive omologate pentru transportul beneficiarilor minori.
Nr.
Caracteristică Specificație
crt.
Autovehicul nou destinat transportului social al
Tip mijloc de
1 copiilor beneficiari ai serviciilor sociale din cadrul
transport
Complexului de Servicii Comunitare Buhuși
Transport organizat, gratuit și necomercial al copiilor
2 Destinație și utilizare beneficiari, exclusiv pentru activitățile sociale ale
proiectului
Categoria M1, autovehicul conceput și construit pentru
transport persoane, cu cel mult 8 locuri pe scaune în
3 Categorie omologare
afara locului conducătorului auto, conform omologării
RAR/CIV
4 Motorizare Hibrid, benzină + electric sau echivalent
Capacitate cilindrică Cilindree minimum 1.500 cmc și putere sistem
5
și putere minimum 104 kW / 140 CP sau echivalent
Cutie de viteze și Cutie de viteze automata, tracțiune 4x2, tracțiune
6
tracțiune față/FWD sau echivalent
Normă de poluare și
7 Minimum Euro 6
eficiență
Nr.
Caracteristică Specificație
crt.
Centuri de siguranță pentru toate locurile, sisteme de
Siguranță și transport siguranță activă/pasivă, sistem ISOFIX și minimum 2
8
copii scaune auto pentru copii, omologate conform
reglementărilor aplicabile
Mijloc de transport specializat pentru activități sociale,
Încadrare funcțională adaptat transportului copiilor beneficiari, inclusiv copii
9
socială cu dizabilități care se pot deplasa autonom sau însoțiți,
fără configurare pentru transport persoane în scaun rulant
Elementele tehnice și funcționale care demonstrează adaptarea la nevoile
specifice ale beneficiarilor minori sunt: categoria de omologare M1 pentru
transport persoane, 7 locuri, acces facil, centuri de siguranță, ISOFIX, scaune auto
pentru copii, sisteme de siguranță activă și pasivă, climatizare și utilizare exclusivă
pentru activitățile sociale ale proiectului.
Valoare totală a investiției este de 27.794 euro, respectiv 141.549 lei cu
TVA, din care:
• Valoare cheltuieli eligibile: 22.971 euro, respectiv 116.986,00 lei fără TVA;
• Valoare cheltuieli neeligibile: 4.823 euro, respectiv 24.563,00 lei
(reprezentând valoarea TVA).
Durata: 6 luni.
PRIMARUL ORAȘULUI BUHUȘI Șef SSDLAP,
Ing. VASILE ZAHARIA Maria Oana Timofte
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.