HCL 100/2026 adoptată
Hotarare privind aprobarea încheierii Protocolului între Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, și U.A.T. Orașul Buhuși, în vederea utilizării temporare a terenului reprezentând albia minoră a râului Români, necesar realizării obiectivului de investiții „Reabilitarea și modernizare străzi, poduri și podețe afectate de calamități în orașul Buhuși, județul Bacău”
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
ORAŞUL BUHUŞI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea încheierii Protocolului între Administrația Națională „Apele Române”,
prin Administrația Bazinală de Apă Siret, și U.A.T. Orașul Buhuși, în vederea utilizării
temporare a terenului reprezentând albia minoră a râului Români, necesar realizării
obiectivului de investiții „Reabilitarea și modernizare străzi, poduri și podețe afectate de
calamități în orașul Buhuși, județul Bacău”
Consiliul Local Buhuşi, Judeţul Bacău, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.05.2026;
Având în vedere:
- Raportul nr. 16430 din 15.05.2026 din al Compartimentului de specialitate;
- Referatul de aprobare nr. 16431 din 15.05.2026 al Primarului oraşului Buhuşi;
- e) Hotărârea nr. 24 din 16.12.2025 a Comitetului de Direcție al Administrației Bazinale de Apă
Siret, menționată în proiectul de Protocol;
- Acordul nr. 4058/09.02.2026 emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și
Împuternicirea nr. DMLH-ELCP/3150/10.02.2026 a Administrației Naționale „Apele Române”,
documente menționate în proiectul de Protocol ca temei pentru realizarea obiectivului de
investiții de interes și utilitate publică;
- Hotărârea Consiliului Local al Orașului Buhuși nr. 200/23.10.2025 privind necesitatea,
oportunitatea și potențialul economic al investiției privind continuarea și finalizarea obiectivului
de investiții „Reabilitarea și modernizare străzi, poduri și podețe afectate de calamități în orașul
Buhuși, județul Bacău”;
- Hotărârea Consiliului Local al Orașului Buhuși nr. 202/23.10.2025 privind predarea către
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de
Investiții „C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a unor amplasamente necesare realizării
obiectivului de investiții;
- prevederile art. 25 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările
ulterioare, potrivit cărora sunt supuse dispozițiilor legii lucrările care se construiesc pe ape sau
care au legătură cu apele și prin care, direct ori indirect, se produc modificări temporare sau
definitive asupra calității apelor ori regimului de curgere a acestora;
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al
bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, având în
vedere că terenul aferent albiei minore a râului Români este menționat în documentație ca fiind
aferent bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea Administrației
Naționale „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret; HG nr. 1705/2006
aprobă inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare, în ceea ce privește administrarea fondurilor publice locale și realizarea obiectivelor
de investiții de interes local;
- prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește obligația obținerii autorizației de
construire și a avizelor/acordurilor prevăzute de certificatul de urbanism, anterior începerii
execuției lucrărilor;
- prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora normele de
tehnică legislativă sunt obligatorii și pentru elaborarea și adoptarea actelor normative ale
autorităților administrației publice locale;
- art. 8 și art. 9 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasburg la 15 octombrie
1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
- avizul nr.18660/27.05.2026 al comisiei de urbanism – favorabil, avizul nr.18662/27.05.2026 al
comisiei comerț, turism, servicii publice, sănătate – favorabil, avizul nr.18664/27.05.2026 al
comisiei economice – favorabil, avizul nr.19054/28.05.2026 al comisiei juridice – favorabil;
- în temeiul prevederilor art.76, art.129, alin (2) lit.b) și alin. (4), lit. a), d), f), alin 14, art. 139,
alin (3), art.140, alin.1 și ale art.196 alin. (1) lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă încheierea Protocolului între Administrația Națională „Apele Române”, prin
Administrația Bazinală de Apă Siret, și U.A.T. Orașul Buhuși, având ca obiect predarea de către
Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, respectiv
preluarea spre utilizare de către U.A.T. Orașul Buhuși, a terenului în suprafață de 1.155 mp,
reprezentând albie minoră a râului Români, cod cadastral XII.1.53.66, curs de apă codificat din B.H.
Siret, situat în intravilanul orașului Buhuși, județul Bacău, necesar realizării obiectivului de investiții
„Reabilitarea și modernizare străzi, poduri și podețe afectate de calamități în orașul Buhuși,
județul Bacău”. Protocolul prevede că imobilul este pus la dispoziție până la finalizarea execuției
construcțiilor, cu posibilitatea adăugării perioadei impuse de legislația națională sau europeană pentru
sustenabilitatea proiectului, iar Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală
de Apă Siret, își menține dreptul de administrare asupra terenului.
Art.2. Se aprobă modelul Protocolului prevăzut la art. 1, conform Anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă Fișa sintetică de date a investiției, anexă la Protocol, care face parte integrantă
din prezenta hotărâre. Potrivit fișei sintetice, obiectivul de investiții vizează realizarea unor lucrări de
prevenire și protecție împotriva inundațiilor, reabilitarea și modernizarea unor tronsoane de
infrastructură rutieră afectate de calamități, construirea unui pod și a două podețe, precum și execuția
dispozitivelor de colectare a apelor pluviale.
Art.4. Se aprobă utilizarea terenului prevăzut la art. 1 exclusiv în scopul realizării obiectivului de
investiții „Reabilitarea și modernizare străzi, poduri și podețe afectate de calamități în orașul
Buhuși, județul Bacău”, cu respectarea prevederilor Protocolului, a avizelor și autorizațiilor necesare,
precum și a legislației incidente în domeniul apelor, construcțiilor, urbanismului, cadastrului și
protecției mediului.
Art.5. Se împuternicește Primarul Orașului Buhuși, domnul Vasile Zaharia, să semneze, în
numele și pe seama U.A.T. Orașul Buhuși, Protocolul prevăzut la art. 1, precum și orice documente
necesare pentru ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, inclusiv procesul-verbal de predare-primire
a terenului și, după caz, actele adiționale sau documentele subsecvente care nu modifică substanțial
obiectul și condițiile aprobate prin prezenta hotărâre.
Art.6. Predarea-primirea fizică a terenului se va realiza prin proces-verbal de predare-primire
încheiat între comisiile desemnate de reprezentanții legali ai părților, în condițiile Protocolului aprobat
prin prezenta hotărâre.
Art. 7. U.A.T. Orașul Buhuși are obligația de a solicita și obține, anterior începerii lucrărilor,
toate avizele, acordurile și autorizațiile prevăzute de lege pentru realizarea investiției, inclusiv cele
aferente gospodăririi apelor, protecției mediului, urbanismului și executării lucrărilor de construcții,
după caz.
Art. 8. La finalizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții, U.A.T. Orașul Buhuși va
restitui detenția terenului reprezentând albia minoră a râului Români către administratorul de drept,
respectiv Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, pe bază
de proces-verbal de predare-primire, în condițiile Protocolului.
Art. 9. După realizarea obiectivului de investiții, U.A.T. Orașul Buhuși va întreprinde
demersurile necesare pentru actualizarea evidențelor de cadastru și publicitate imobiliară, potrivit
prevederilor Protocolului, în vederea înscrierii suprafeței totale de teren ocupate de lucrările realizate în
albia minoră a râului Români în domeniul public al statului, proprietar Statul Român, și în
administrarea Administrației Naționale „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, iar
construcțiile realizate se vor înscrie în domeniul public al U.A.T. Orașul Buhuși, cu respectarea
legislației aplicabile.
Art. 10. Compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
Orașului Buhuși vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, în limita atribuțiilor ce le revin,
și vor asigura transmiterea datelor și informațiilor relevante către Administrația Bazinală de Apă Siret,
trimestrial sau ori de câte ori este necesar, conform Protocolului.
Art. 11. Prezenta hotărâre poate fi contestată, în termen de 30 de zile, la instanţa de contencios
administrativ competentă, în condițiile Legii nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ,
modificată și completată.
Art. 12. Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului Orașului Buhuși, compartimentelor de
specialitate, Administrației Bazinale de Apă Siret și Instituției Prefectului – Județul Bacău, în vederea
exercitării controlului de legalitate, și va fi adusă la cunoștință publică în condițiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
BURHUI FLORIN-BOGDAN SECRETARUL GENERAL AL UAT BUHUȘI,
Cons. Jur. OANA MIHAI
Hotărârea nr. 100
Din 28.05.2026
Total consilieri în funcție 19
Prezenți 15+3 ONLINE 18
Voturi „pentru” 18
Voturi „împotrivă” 0
„Abțineri” 0
Hotărârea a fost adoptată în plenul ședinței, din data de 28.05.2026, cu unanimitate de voturi.
Dl Marcu Dan nu votează, având un interes (conflict de interese).
ANEXA LA HCL NR.100/28.05.2026
Administraţia Naţională “Apele Române” U.A.T. ORAŞ BUHUŞI
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET JUDEŢUL BACĂU
Nr. ___________ / ________ 2026 Nr.____________ / ________ 2026
PROTOCOL
Între
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ “APELE ROMÂNE ” prin ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET, cod
de identificare fiscală RO 18264854 cu sediul în Municipiul Bacău, str.Cuza Vodă nr.1, cod
poștal 600274, județul Bacău, telefon 0234-541646, fax 0234-510050, e-mail:
[email protected], reprezentată legal prin domnul drd.ing.ec.Relu Adam în calitate de
director al Administraţiei Bazinale de Apă Siret,
în baza Hotărârii nr.24 din 16.12.2025 a Comitetului de Direcţie al Administraţiei Bazinale de
Apă Siret,
şi
U.A.T. ORAŞ BUHUŞI, cod de identificare fiscală nr._________, cu sediul în oraşul Buhuşi,
str.Republicii, nr.5, judeţul Bacău, cod poştal 605100, telefon 0234/261220, fax 0372 897995,
e-mail: [email protected],
reprezentată legal prin domnul primar Vasile Zaharia,
în baza Hotărârii Consiliului Local al Oraşului Buhuşi nr._______ din _________.2026
Având în vedere prevederile art.25 alin.5 din Legea apelor nr.107/1996, cu modificările şi
completările ulterioare, solicitarea de perfectare Protocol a Oraşului Buhuşi, judeţul Bacău,
Acordul nr.4058/09.02.2026 emis de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, precum şi
Împuternicirea nr.DMLH-ELCP/3150/10.02.2026 a Administraţiei Naţionale “Apele Române”
pentru realizarea obiectivului de investiţii de interes şi utilitate publică
„REABILITAREA ŞI MODERNIZARE STRĂZI, PODURI ŞI PODEŢE AFECTATE DE CALAMITĂŢI ÎN
ORAŞUL BUHUŞI, JUDEȚUL BACĂU”
părţile convin următoarele:
1. Administraţia Naţională „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret predă,
respectiv U.A.T. Oraş Buhuşi, judeţul Bacău preia spre utilizare, în scopul realizării
investiţiei prezentate în Anexa care face parte integrantă din prezentul PROTOCOL,
imobilul reprezentând teren în suprafaţă de 1155 mp albie minoră râu Români, cod
cadastral XII.1.53.66, curs de apă codificat din B.H.Siret situat în intravilanul oraşului
Buhuşi, judeţul Bacău, înregistrat în Anexa nr.12 la H.G.nr.1705/2006 pentru aprobarea
inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi
completările ulterioare, la nr. M.F.P. 101404 (parţial), până la finalizarea execuţiei
1
construcţiilor, la care se poate adăuga perioada solicitată de legislaţia naţională sau
europeană pentru sustenabilitatea proiectului de investiţii.
Administraţia Naţională „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret îşi
menţine dreptul de administrare asupra suprafeţei de teren situată în albia minoră a
cursului de apă Români de pe raza oraşului Buhuşi, judeţul Bacău.
2. Predarea-primirea fizică a bunului imobil se realizează prin procesul-verbal de predare-
primire, încheiat de Comisiile numite în acest sens de către reprezentaţii legali ai părţilor.
Predarea-primirea fizică a bunului imobil se realizează în maxim 15 zile de la semnarea
protocolului prin proces-verbal de predare-primire, înregistrat de fiecare parte.
3. U.A.T. Oraş Buhuşi se obligă să utilizeze bunul imobil numai în scopul declarat, respectiv
realizarea investiţiei de interes şi utilitate publică declarată, conform anexei la Protocol şi
solicită acordarea utilizării bunului imobil în temeiul Hotărârii Consiliului Local Buhuşi
nr._______ /_____ 2026, prin care a aprobat solicitarea ce face obiectul prezentului
protocol.
4. U.A.T. Oraş Buhuşi va solicita şi obţine toate avizele / autorizaţiile necesare derulării
investiţiei, conform legislaţiei incidente şi se obligă să nu înceapă execuţia lucrărilor până
la obţinerea acestora.
5. Neaprobarea sau nerealizarea investiţiei în termenele legale duce la încetarea de drept a
prezentului protocol. Neefectuarea investiţiilor pentru care a fost încheiat protocolul
generează obligaţia U.A.T. Oraş Buhuşi de a preda bunul imobil în starea fizică şi juridică
în care se afla la momentul încheierii prezentului protocol.
6. La finalizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții părţile vor încheia un proces-
verbal de predare-primire prin care detenţia bunului imobil reprezentând albia minoră a
cursului de apă Români este restituită de către U.A.T. Oraş Buhuşi către administratorul de
drept, respectiv A.N.”Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret.
O suprafaţă de 314 mp din suprafaţa totală de teren de 1155mp reprezentând albia minoră
a râului Români necesară realizării obiectivului de investiţii este intabulată în cartea
funciară nr.65596 Buhuşi ca fiind în domeniul public al statului şi în administrarea
A.N.”Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret.
După realizarea obiectivului de investiţii, înainte de a se încheia procesul verbal de
predare a bunului imobil de către U.A.T. Oraş Buhuşi către Administraţia Bazinală de Apă
Siret, se va actualiza C.F. nr.65596 Buhuşi prin înscrierea suprafeţei totale de teren
ocupată de lucrările aferente obiectivului de investiţii realizate în albia minoră a râului
Români în domeniul public al statului – proprietar Statul Român şi în administrarea
A.N.”Apele Române” – Administraţia Bazinală de Apă Siret şi a construcțiilor realizate în
domeniul public al U.A.T. Oraş Buhuşi.
Extrasul/extrasele de Carte funciară vor reprezenta anexe la procesul verbal de predare-
primire a bunului imobil care face obiectul acestui protocol.
7. U.A.T. Oraş Buhuşi se obligă să prezinte, ulterior încheierii protocolului, trimestrial, sau
ori de câte ori este necesar, datele şi informaţiile relevante, conform dispoziţiilor legale
incidente, cu privire la stadiul demersurilor privind realizarea investiției.
2
8. În plus faţă de cazurile sus-menţionate, prezentul protocol încetează la expirarea duratei
pentru care a fost încheiat, prin acordul părţilor sau la momentul lipsei acordului
proprietarului.
Nerespectarea prevederilor prezentului Protocol de către una dintre părţi dă dreptul la
denunţare unilaterală de către oricare dintre acestea, cu notificarea prealabilă a celeilalte
părţi, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în 30 de zile de la data
primirii acesteia. Prevederile pct.5 şi 6 se aplică în mod corespunzător, A.N.„Apele
Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret rezervându-şi dreptul de a aduce terenul
la starea iniţială pe cheltuiala U.A.T. Oraş Buhuşi.
9. Regulile de drept comun privind cedarea folosinţei bunului imobil se aplică, după caz, în
mod corespunzător.
U.A.T. Oraş Buhuşi va fi responsabilă de orice prejudiciu adus terţilor sau Administraţiei
Naţionale „Apele Române” pe durata execuţiei lucrărilor, precum şi după finalizarea
acestora.
10. Comunicările între părţi se fac prin orice mijloc de comunicare, sub rezerva confirmării în
scris a datei şi conţinutului comunicării. Orice modificare şi / sau completare a prezentului
protocol se face în scris, prin act adiţional, cu acordul ambelor părţi, la iniţiativa oricăreia
dintre ele.
11. Prezentul Protocol împreună cu Anexa, parte integrantă a acestuia, a fost încheiat în
două exemplare originale, astăzi __________2026, câte unul pentru fiecare parte şi intră
în vigoare la data semnării de către ambele părţi.
Administraţia Naţională “Apele Române” U.A.T. ORAŞ BUHUŞI
ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ SIRET JUDEŢUL BACĂU
Director, Primar,
drd.ing.ec. Relu ADAM Vasile ZAHARIA
Comp. Juridic,
Şef Serviciu Exploatare Integrata a I.S.N.G.A.
ing.Cezar GALAN
Comp. Cadastrul Apelor şi Patrimoniu
c.j. Carmen NEAŢU
PRIMARULORAȘULUI BUHUȘI, ȘEF S.S.D.L.A.P.,
VASILE ZAHARIA OANA-MARIA TIMOFTE
3
ANEXA LA PROTOCOLUL NR. __________ / __________din ______ 2026
FIȘA SINTETICĂ DE DATE A INVESTIȚIEI
A. Denumirea obiectivului de investiţii: ”Reabilitarea și modernizare străzi,
poduri și podețe afectate de calamități în orașul Buhuși, județul Bacău”.
B. Beneficiarul investiţiei: U.A.T. Oraș Buhuși cu sediul în oraș Buhuși, bulevardul
Republicii, numărul 5, județul Bacău, cod poştal 605100, telefon: 0234 261220,
fax: 0372 897995, e-mail: [email protected], reprezentată legal
prin domnul Vasile Zaharia în calitate de primar
C. Date de proiectare:
1. Faza de proiectare: D.A.L.I. ( documentație de avizare a lucrărilor de intervenții
);
2. Proiectant general: S.C. Geo Myke S.R.L., cu sediul în localitatea Valea Lupului,
strada Casei, numărul 8, comun
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.