MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, Bucureşti
HOTĂRÂRE
privind predarea bunurilor prevăzute în Anexă preluate din patrimoniul Sectorului 5 al
Municipiului București, către S.C. SALUBRIZARE FAPTE 5 S.A., societate comercială al
cărui acţionar majoritar este Sectorul 5, în vederea realizării activităţilor corespunzătoare
serviciului de salubrizare
Având în vedere:
— Raportul de specialitate al Direcţiei Generale de Administrare a Domeniului Public şi
Privat al Sectorului 5;
— Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5 înregistrat sub nr. 59066/24.07.2020;
— - Avizul Comisiei Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene și alte Activități
Economice;
— Avizul Comisiei Ecologie, Protecţia Mediului, Salubrizare, Reciclarea Deşeurilor;
— Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr.
8/2020 privind aprobarea modalității de
gestiune a unor activități din cadrul serviciului public de salubrizare a Sectorului 5 al
Municipiului Bucureşti;
— Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr. 158/30.07.2020, privind predarea de către
S.C. AMENAJARE EDILITARA SI SALUBRIZARE S.A., cu titlu gratuit, a bunurilor
achiziționate în vederea desfășurării activităților corespunzătoare serviciului public de
salubrizare şi primirea acestora de către Sectorul 5 al Municipiului București;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (7) lit. i) si lit. n), art. 139 alin. (3) lit. g), art. 140 alin.
(1), art. 166 alin. (2) lit. i) şi 1) şi art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 — privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă predarea bunurilor din patrimoniul Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti,
conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri, către S.C. SALUBRIZARE FAPTE 5 S.A.,
societate comercială al cărui acționar majoritar este Sectorul $, în scopul utilizării acestora pentru
desfăşurarea activităților corespunzătoare serviciului de salubrizare prestat pe raza Sectorului 5.
Art. 2 Primarul Sectorului 5, prin aparatul de specialitate şi S.C. SALUBRIZARE FAPTE
5 S.A., vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
SECRETAR GENE
ELENA-LUMI
Nr.__/59__/30.07.2020
ANEXĂ la H.C.L. Sector 5 nr. 42 /30.07.2020
Pri
ind predarea bunurilor din patrimoniul Sectorului 5 al Municipiului București, către S.C. SALUBRIZARE FAPTE 5 S.A., societate comercială al cărui acționar majoritar este
Sectorul 5, în vederea realizării activităţilor corespunzătoare serviciului de salubrizare
j Pret Unitar fi
cu Denumire produs U.M. Cantitate [sta VIsaE fala Pret total fara Tva
TVA
CALCULATOARE SI LAPTOPURI
Calculator — HP Pro Desk 400 G6 Microtower - Intel Core i7-8700 6 Core (3.2Hz, up to 4.6Hz, 12
MB), video integrat Intel UHD Graphics, RAM 8GB DDR4 2666MHz (1x8Gb), SSD 256 GB M.2 PCle
NVMe, DVD+/-RW, LAN10/100/1000, porturi: 4x USB2.0/4Xusb 3.1 Gen 1/ 1Xrj-45/1Xvga/1 power
conector/ 2x audio conector/1x citator de carduri SD, sloturi: 1M.2 2230/ 1 M.2 2230/2280/ 1PCle
1 [3x16/ 2PCle 3x1, TPM, HP, USB Wired Keyboard, HP USB Optical Mouse, HD audio, sursa 180W, buc 10 6514 65140
black, greutate-5.47 kg, Windows 10 Pro 64-bit; Monitor 23.8” AOC 24P1, FHD 1920* 1080, 60 Hz,
WLED, IPS, 16:9, 5 ms, 250 cd/mp, 1000:1/50M:1, 178/178, borderless, pivot, speakers 2*2W,
headphone out, HDMI 1.4 x 1 VGA, DVI, DisplayPort 1.2 x 1 USB 3.0 x 4, cabluri
HDMI/DP/audio/USB incluse, consmum 16.73 watt, VESA 100* 100, culoare: negru.
Laptop - HP ProBook 470 G7, 17.3 inch LED FHD Anti-Glare(1920x1080), IntelCore i7-10510U
Quad Core ( 1.8 Ghz, up to 4.9GHz, 8Mb), video dedicate AMD Radeon 530 2Gb GDDR5, RAM 8
GDR4 2666 MHz (1x8GB), SSD 256 GB PCle, no ODD, Card reader, boxe stereo integrate, webcam
2 |HD 720p, LAN 10/100/1000, WLAM Intel AC AX20 2x2, Bluetooth 5.0, porturi: 2x USB 3.1/1xUSB buc 10 6379 63790
2.0/ 1xheadphone/microphone/ 1x RJ45/1x HDMI/ 1x AC Power, adaptor 65W, BATERIE 3 CELULE
Li-ion 41 Wh Long Life, tastatura cu taste numerice, silver, greutate 2.36 kg, dimensiuni 41,48 x
27, 2x2.45 cm, Windows 10 PRO 64bit
LICENTA OFFICE SI ANTIVIRUS
3 |Licenta retail Microsoft Office 2019 Home and Business English Medialess buc 20 1375 27500
4 |Bitdefender GravityZone Business Security buc 20 345 6900
MULTIFUNCTIONALE
Multifunctional laser color Canon image RUNNER ADVANCE C3125i, dimensiune A3 (Printare,
Copiere, Scanare) Plain Pedestal S2, Toner Canon EXV54B, black, capacitate 15500 pagini, Toner
Canon EXV54C cyan, capacitate 8500 pagini, Toner Canon EXV54M, magenta, capacitate 8500
pagini, Toner Canon EXV54Y, yellow, capacitate 8500 pagini
buc 7 11945 83615
UPS SI IMPRIMANTA
Imprimanta laser mono Lexmark B2236, Dimensiune: A4, Viteza: 36 ppm „Rezolutie: 1200x1200
dpi, Procesor: 1.0GHz, Memorie: 256MB MB,PCLSe, PCL6, PPDS, PS3, XPS, AirPrint, Alimentare cu
& hartie standard:250coli, Duplex, Limbaje de printare: PCL Se Emulation, PCL 6 Emulation,display due 20 570 111400
LCD 2 linii, Volum maxim de printare lunar: 30000 pagini, Toner inclus, Interfata: USB si
Retea,WIFI, Consumabile toner 700pg inclus
7 UPS APC Back — UPS RS line — interactive/ aprox.sinusoiida 1500VA/865W 6 conectori Schuko buc 20 1500 30000
CEE7
SERVER
Fujitsu PRIMERGY RX2540 M5 Server tip Rack 2U - procesor 1x Intel Xeon“ Silver 4208 8C/16T
2.1GHz 11MB L3 cache, memorie RAM 16GB (1x16GB) DDR4-2933 reg ECC, controller RAID
EP540i 12GBps 4GB cache (RAID levels 0,1,10,5,50,6,60), placa date 6xGbit Ethernet LAN,
aplicatie management de la distanta iRMC Adv. Pack, 2x surse de alimentare PS 800W Hot Plug,
sine de montaj in dulap rack, cabluri de alimentare 4m Memorii RAM - DDR4-2933 registered ECC
8 |16GB , 1Rx4, RDIMM for Primergy TX/RX 25xx M5 HDD-uri sistem operare - 1.2TB SAS 12G, 10K, buc 2, 64500 129000
512n, (2.5" in 3.5" Carrier), Hot Plug HDD HDD-uri stocare - 4TB SATA 6G, 7.2K, 3.5", Hot Plug HDD
Sistem de operare - Microsoft Windows Server 2019 Standard Edition, 16 Cores - Fujitsu ROK Kit
Echipament tip UPS 3300VA/2700W - NeTYS PR-RT 3300VA/2700W 230V 50/60Hz WITH AVR,
SINEWAVE,LCD PLUGS PROTECTED RJ45,1xUSB,1xRS232 BATTERY INCLUDED + ups APC seria
SMT1500RMI1U, APC Smart-UPS 1500VA LCD RM 1U 230V
MAGAZII
9 |Magazie - Container maritim ] buc 12,307.50] 98,460.00
VESTIARE
10 [Container tip_birou (vestiar) ] buc 15,737.50] 125,900.00
CUTII ARHIVARE
11 |Container arhivare cu capac 538/385/275 buc 1000 20.71 20710.00
12 |Container arhivare 386/257/274 buc 1250 11.79 14737.50
13 |Cutii arhivare 350/250/100mm buc 1300 6.61 8593.00
14 |Cutii arhivare cu maner 80cm buc 1350 52.94 71469.00
15 |Cutii arhivare 350/250/80mm buc 1250 6.61 8262.50
16. |Cutii arhivare 350/250/200mm buc 1300 11.42 14846.00
17. |Cutii arhivare 350/250/150mm buc 1500 7.94 11910.00
DOSARE
18 |bon de consum 1/2 A4 carnet 100 6.43 643
19 |ordin de deplasare A5 carnet 100 7.50 750
20 tru A4 carton color file dictando buc 200 24.77 4954
21 |registru A4 coperti cartonate color 100 file matematica buc 100 24.77 2477
22 |Registru intrare iesire A3 carnet 50 42.84 2142
23 |Registru A3 buc EI9) 48.00 2400
24 |Condica prezenta A4 100file buc 50 25.52 1276
25 |Registru repertoar coperti cartonate 100 file dictando buc 50 38.02 1901
26 |Foi parcurs persoane A carnet 200 10.71 2142
27 |Caiet mecanic carton plastifiat A4 2 inele buc 400 18.52 7408
28 |Caiet mecanic carton plastifiat A4 4 inele buc 200 26.47 5294
29__|mapa carton lucios 320/235/400 gr cu elastic pe colturi albastru buc 100 1112 1112
30 |mapa carton cu sina buc 100 5.45 515
31 |mapa carton lucios 320/235/400 gr cu elastic pe colturi verzi buc 100 11.12 1112
32 |mapa carton lucios 320/235/400 gr cu elastic pe colturi rosu buc 100 11.12 1112
33 |mapa carton lucios 320/235/400 gr cu elastic pe colturi galben buc 100 111.2 1112
34 |carnet A5 100 file buc 100 9.26 926
35 |nota intrare receptie cu tva coperta A4 100 file buc 100 15.02 1502
36 |borderou corespondenta buc 100 18.80 1880
37 |proces verbal predare primire buc 100 12.50 1250
38 |biblioraft A4 cartonat marmorat cu margini metalice buc 800 31.69 25352
39 |mapa AM4 carton lucios 700gr elastic buc 100 13.19 1319
40 |dosar plastic cu sina cu 11 perforatii bleumarin buc 1200 4.91 5892
41 |dosar plastic cu sina cu 11 perforatii rosu buc 1200 4.91 5892
42. |dosar plastic cu sina cu 2 perforatii economic galben buc 1200 PȚ AA 3324
43 |dosar plastic cu sina cu 2 perforatii economic bleumarin buc 1200 2:77 3324
44 |dosar plastic cu sina cu 2 perforatii economic albastru buc 1200 2.77 3324
45. |dosar plastic cu sina cu 11 perforatii albastru buc 1200 491 5892
46 |dosar plastic cu sina cu 2 perforatii economic rosu buc 1200 2.77 3324
47. |dosar plastic cu sina cu 2 perforatii buc 1200 AFI 3324
PAPETARIE
48 agrafe metalice birou 28 mm 100 4.53 453
49 agrafe birou 33 mm -100buc/cutie 100 5 500
50 |banda adeziva transparenta 100 6.47 647
51 |calculator birou 12 dgt 15/19 front metalic 100 59.36 5936
52 |capsator plastic mediu rosu 60 85.68 5140.8
53 |capsator plastic mediu 90 85.68 7711.2
54 |capse 23/15 - 1000buc/cutie 100 17.15 1715
55 |capse 24/6 - economic 100 5.25 525
56 |cutter mare cutii 10mm plastic 100 16.07 1607
57 |cutter mic cutii 9mm plastic buc 100 19.8 1980
58 |decapsator buc 100 7.76 776
59 |foarfeca de birou 14 cm lama otel cu maner rubber grip buc 100 16.59 1659
60 |foarfeca 19 cm lama otel cu maner buc 100 20.91 2091
61 [lipici stick ( solid) buc 100 10.48 1048
62 ip creion (lichid) 30ml buc 100 7.76 776
63 |notes adeziv tip postit 75/75 galben buc 100 6.6 660
64 |notes adeziv tip postit 75/125 galben buc 100 7,5 750
65 |perforator metalic 70 coli buc 50 155.71 7785.5
66 |perforator metalic 30 coli buc 20 75.92 1518.4
67 |folie protectie A4 30 microni 100buc/set buc 200 19,22. 3844
68 |rezerva cub hartie 9/9cm color 500 file set 100 31.08 3108
69 |rigla plastic color mat 30 cm buc 190 2.72 516.8
70 |sfoara iuta 80gr ghem 100 10.6 1060
71 |sfoara bumbac 80gr ghem 100 11.35 1135
72 |suport plastic de birou 5 compatimente c buc 30 28.88 866.4
73 |hartie A4 80 gr 500 coli/[top top 900 23.8 21420
74 |hartie symbio copy mondi A3 top 100 38.8 3880
75 |hartie A4 colotech 90 gr 500 coli/top top 40 77.86 31144
76. |marker cd/dvd 0,7mm rosu buc 50 6.6 330
77 |marker permanentvarf tesit negru buc 200 6.6 1320
78 |pixcu gel 0,5 albastru buc 200 5.36 1072
79 unica folosinta corp transparent buc 1000 401 4010
80 |pix rollerpen 0.5mm negru buc 1000 13.19 13190
81 |pix rollerpen 0.5mm albastru buc 100 13.19 1319
82 |creion mecanic 0.7 varf retractabil buc 350 10.6 3710
83 |mina creion mecanic 0.7/mm cutii 212 2.72 576.64
84 |suport carton vertical color A4 buc 50 14.51 725.5
UNITATI STOCARE
85 |Stick memorie 16gb buc 135 90.90 12271.50
86 |Stick memorie 32gb buc 160 118.37 18939.20
87 |Stick memorie 64 gb buc 190 299.21 56849.90
88 |Stick memorie 128 gb buc 110 678.03 74583.30
STATII EMISIE-RECEPTIE
89 |Statie portabila digitala MOTOROLA DP4401e, UHF, 32 canale, GPS buc 24 1553.36 37280.64
90 |Statie portabila digitala MOTOROLA DP3661e, UHF, GPS buc 6 1886.08 11316.48
91 |Terminal mobil cu ecran alfanumeric si GPS buc 12 1959.42 23513.04
92 |Aplicatie monitorizare DISPECERAT Bucuresti Sectorul 5 buc 1 14704.85 14704.85
93 |Terminal fix cu ecran alfanumeric Gateway Voce buc E 2075.38 2075.38
94 |Terminal fix cu ecran alfanumeric Gateway Date buc 1 1514.36 1514.36
95 |Terminal fix cu ecran alfanumeric Voce buc 1 1980.91 1980.91
SERVETELE
96 |Hartie igienica buc 3000 3.29 9870
97 |Hartie prosop monorola 100m buc 1100 47.11 51821
98 |Servetele 33/33 buc 4850 16.14 78279
99 [Servetele umede 100 buc/pachet pachet 1150 21.34 24541
PRODUSE CURATENIE
100 |Crema abraziva buc 100 198.51 19851
101 |Detergent pentru lemn buc 180 67.49 12148.2
102 |Detartrant buc 100 124.4 12440
103 |detergent universal buc 100 127.05 12705
104 |detergent lichid vase buc 100 95.29 9529
105 |domestos buc 56 153.53 8597.68
106 |lavete curatat buc 300 23.29 6987
107 _|lavete de curatat buc 300 7.41 2223
108 _|lavete umede buc 300 7.94 2382
109 |lavete universale buc 300 10.35 3105
110 |coada pentru mop buc 300 32.98 9894
111 |odorizant wc buc 100 31.78 3178
112 |rezerva mop buc 300 23.02 6906
113 |sapun lichid buc 100 133.06 13306
114 |Servetele umede 100 buc/pachet buc 200 21.34 4268
115. |solutienaticalcar buc 100 124.4 12440
116 |solutie pentru desfundat tevi buc 100 56.9 5690
117 |solutie geamuri buc 100 66.97 6697
DEZINFECTANT + MANUSI
118 |GEL DEZINFECTANT PENTRU MAINI BUC 40800 50.92 2077536
119 |MANUSI PROTECTIE 100 BUC/ SET 1800 152.27 274086
SACI MENAJERI
120 |SACI MENAJERI 240 L rola 350 25.32 8862
121 |SACI MENAJERI 90L rola 1700 10.94 18598
122 |SACI MENAJERI 90L 900*700 rola 1700 12.55 21335
123 |SACI MENAJERI 90L 900*700 ROLA 378000 12.02 4543560
124 |SACI MENAJERI 120 L 1080*700 rola 64800 12.13 786024
125 |SACI MENAJERI 240L 1250**1100 rola 43200 24.26 1048032
126. |SACI MENAJERI 35L 59BUC/ROLA rola 5400 9.37 50598
127 |SACI MENAJERI 60L 80*60 rola 2700 12.71 34317
COLECTARE SELECTIVA
128 |MODULE - PLATFORME SUPRATERANE PENTRU COLECTAREA SELECTIVA (a cate 3 containere ded
11001) module 34 3735 126990
MASCA FACIALA PENTRU PROTECTIE
129 ÎMASCA PROTECTIE 3 STRATURI buc 600000] 4.09] 2454000
ECHIPAMENTE PENTRU SALUBRIZARE
130 |SPALATOR RECIPIENTI buc 2 349.868,00 699.736,00
131 |EUROPUBELE 120L buc 15000 84,14 1.262.100,00
132 |EUROPUBELE 240L buc 60000 127,00 7.620.000,00
133 |EUROCONTAINER 1100L buc 3000 695,00 2.085.000,00
134_|CIP EUROPUBELA buc 78000 4,43 345.540,00
135 |SOFT MONITORIZARE COLECTARE EUROPUBELE CU CIP buc 1 110.717,00 110.717,00
136 |SUPRASTRUCTURA DE PULVERIZARE VAPORI DE APA PENTRU IMPROSPATAREA i 364.961,00 364.961,00
AERULUI buc
137 |PRESCONTAINER 22mc buc 20 104.593,00 2.191.860,00
138 |CONTAINER TIP ABROLL I6mc buc 10 22.699,00 226.990,00
139 |CONTAINER TIP ABROLL 22mc buc 10 24.034,00 240.340,00
140 |CONTAINER TIP SKIP 7me buc 20 5.408,00 108.160,00
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.