MUNICIPIUL BUCUREŞTI
CONSILIUL LOCAL SECTOR 5
Strada Fabrica de Chibrituri nr.9-11, Sector 5, Bucureşti
GAP ERCD i IPP OT 8 ES A 9 ACR ZREOC E OO E Ş ECE DCT2NC ED PRE 8 5 IENEI,
HOTĂRÂRE
privind aprobarea derulării și finanţării, din bugetul local al Sectorului 5, a programului Școală
după școală, în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de nivel primar şi secundar inferior
din Sectorul 5, în anul şcolar 2021 — 2022
Având în vedere:
— Referatul de aprobare al Primarului Sectorului 5, înregistrat sub nr. 89543/09.08.2021;
— Raportul comun de specialitate al Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură şi Sport şi al Direcţiei
Generale Economice, înregistrat sub nr. 89582/09.08.2021;
Luând în considerare avizul Comisiei Buget, Finanţe, Taxe Locale, Fonduri Europene și
Alte Activităţi Economice şi cel al Comisiei Educaţie, Tineret și Sport;
În temeiul H.C.G.M.B. nr. 151/2001, privind trecerea unităţilor de învățământ
preuniversitar de stat în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;
În conformitate cu prevederile art. 51 şi art. 52, alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 58, alin. (2) şi (3), ale art. 105, alin. (2), lit. 1) şi ale
art. 262 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de dispoziţiile Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi
Sportului nr. 5349/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după
școală, completat și modificat prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4802/3 1.08.2017;
Având în vedere prevederile art. 12, alin. (2), art. 173, lit. n) şi art. 181 ale Ordinului
Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5447/2020 privind aprobarea Regulamentului-cadru de
organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările şi completările
ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 139, alin. (1), art. 140 alin. (1), art. 166 alin (2) lit. 1) şi
art. 243 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și
completări ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 5
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă organizarea şi finanţarea, în anul şcolar 2021-2022, din bugetul local al
Sectorului 5, a programului Școală după școală, implementat de unităţile de învățământ
preuniversitar de stat de nivel primar și secundar inferior din Sectorul 5, conform Anexelor 1 și 3,
parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2 — Se aprobă modelul Protocolului de colaborare dintre Sectorul 5 al municipiului Bucureşti
şi unităţile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5, conform Anexei 2, parte integrantă
a prezentei hotărâri. Protocolul va fi încheiat cu fiecare unitate de învățământ beneficiară a
programului.
Art. 3 — Finanţarea cheltuielilor aferente serviciilor de catering contractate de fiecare unitate de
învățământ beneficiară şi a celor aferente resursei umane implicate în program se vor face din
capitolul Îmvărământ, prin bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al instituţiei şcolare. Plata
resurselor umane se va face conform Ordinului Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi
Sportului nr. 5349/2011 privind Metodologia de organizare a programului Școală după şcoală, cu
modificările şi completările ulterioare.
Art. 4 — Consiliul Local al Sectorului 5 asigură resursele financiare pentru implementarea în
condiţii optime a programului Școală după școală, inclusiv pentru dotarea corespunzătoare a
spaţiilor în care se susține acesta.
Art. 5 — Unităţile de învățământ preuniversitar de stat beneficiare vor prezenta lunar, către
Sectorul 5 al municipiului Bucureşti - Direcţia Generală Învățământ, Cultură și Sport, rapoarte
narative şi alte documente justificative, pentru asigurarea monitorizării şi evaluării programului.
Art. 6 — Primarul Sectorului 5, Direcţia Asistenţă Tehnică şi Juridică - Serviciul Evidenţă Acte
Administrative, Direcţia Generală Învățământ, Cultură şi Sport, Direcţia Generală Economică şi
directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 beneficiare ale programului
Școală după școală vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
SECRETAR GENERAL AL SECTORULUI 5
FLORIN MĂNUC
NS
sut
Nr. 3 /18.08.2021
Anexa | la H.C.L. Sector 5 nr. 4/40 /18.08.2021
Sumar al Programului Școală după școală
din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar şi secundar
inferior din Sectorul 5, an şcolar 2021-2022
Context și justificare:
În conformitate cu prevederile art. 2, alin. 1 din Metodologia de organizare a programului
Școală după școală (SDS), aprobat prin Ordinul MECTS nr. 5349/2011, completat şi modificat
prin Ordinul MEN nr. 4802/31.08.2017, respectivul program este complementar programului
școlar obligatoriu care, prin modalități integrate de sprijin, are ca scop prevenirea abandonului
școlar și a părăsirii timpurii a şcolii, creşterea performanțelor școlare, învățarea remedială,
accelerarea învăţării prin activităţi educative, recreative și de timp liber, dezvoltarea personală
și integrarea socială, precum şi menţinerea elevilor într-un spaţiu securizat, ca alternativă la
petrecerea timpului liber în medii cu potenţial de dezvoltare a unui comportament deviant. Oferta
programului este proiectată astfel încât să răspundă nevoilor tuturor elevilor şi, cu prioritate,
nevoilor elevilor aparținând grupurilor dezavantajate.
Programul SDS se organizează prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii de
învățământ, cu avizul Inspectoratului Şcolar al Municipiului București, acordat dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările și completările
ulterioare.
La nivelul Sectorului 5, programul se derulează începând cu anul 2016. În anul şcolar 2020
— 2021, programul nu a fost implementat din cauza contextului pandemic.
În anul școlar 2019-2020, aproximativ 1.513 elevi de nivel primar din 12 unităţi de
învăţământ au beneficiat de hrană în sistem de catering (prânz şi cină) la școală, precum și de
servicii educaţionale după terminarea orelor de curs, concretizate prin: programe educative,
asistență sociopedagogică, suport în efectuarea temelor pentru acasă şi activități recreative.
Impactul asupra comunităţii locale a fost pozitiv, atât părinţii, cât şi cadrele didactice implicate
solicitând continuarea programului, conform rapoartelor de evaluare elaborate de unităţile de
învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 5.
Implementarea programului propus contribuie la reducerea sărăciei în rândul familiilor, la
prevenirea abandonului școlar și a neglijării copiilor, precum şi la îmbunătăţirea metodelor şi
modelelor de lucru, la ajustarea responsabilităţilor și abordării procesului de educare a copilului.
Din ce în ce mai multe familii se confruntă cu problema organizării programului de după orele de
şcoală ale copilului şi a asigurării unor condiţii de creştere şi educație decente, astfel încât
susținerea de către autorităţile locale a unui astfel de program este necesară.
Programul Școală după școală (SDS) vine atât în sprijinul copiilor proveniţi din familii
sărace, cu risc de abandon școlar sau familial din programele de prevenire ale Direcţiei Generale
de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sector 5 sau al copiilor proveniţi din familii mai puțin
sărace, care depăşesc pragul de încadrare în programele de prevenire, cât și în sprijinul copiilor
proveniţi din familii în care părinții au un statut economic bun şi care vor să asigure participarea
elevilor la activități educative și recreative după terminarea programului şcolar obligatoriu. Astfel,
programul SDS este complementar atât demersurilor şi eforturilor propriei familii, aşa cum decurg
din obligaţiile și responsabilităţile părintești, cât și serviciilor educaţionale oferite de unităţile de
învățământ.
Primăria Sectorului 5, prin Direcţia Generală Învăţământ, Cultură și Sport, a înregistrat
solicitări din partea a 13 unităţi de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5, pentru a obţine
Susținerea logistică și financiară a autorităţilor administraţiei publice locale în vederea
implementării în bune condiții a programului SDS în anul școlar 2021-2022. Pentru aceste instituţii
școlare, Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti a emis avizul favorabil privind organizarea
programului.
Scopul programului îl constituie dezvoltarea şi diversificarea serviciilor alternative de
educaţie pentru elevii din şcolile din Sectorul 5, vizând formarea/consolidarea competenţelor
specifice învățământului primar/secundar, prin activităţi de învăţare formală şi non-formală, în
funcţie de nevoile concrete și de particularităţile de vârstă ale beneficiarilor.
Cadrul legal:
e H.C.G.M-B. nr. 151/2001, privind trecerea unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
în administrarea Consiliilor Locale ale Sectoarelor 1-6;
e Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
e Ordinul Ministrului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5349/2011 privind
aprobarea Metodologiei de organizare a Programului Școală după școală, completat şi modificat
prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 4802/3 1.08.2017;
e Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5447/2020 privind aprobarea
Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, cu
modificările și completările ulterioare;
e Ordinul comun al Ministrului Educaţiei şi al Ministrului Sănătăţii nr.
3.755/560/29.04.2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 3.235/
93/2021 pentru
aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în
condiţii de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;
e Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3243/05.02.2021 privind structura anului şcolar 2021-
2022;
e Regulamentele de ordine interioară ale unităţilor preuniversitar de stat din Sectorul 5;
e Legea nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
e Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare;
e Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Principii care stau la baza activităţilor programului:
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, egalitatea şanselor şi
nediscriminarea;
b) asistarea copiilor în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
€) respectarea demnităţii copilului;
d) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate a copilului;
e) asigurarea protecției împotriva abuzului şi exploatării copilului;
£) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părintești.
Mod de organizare a programului: SDS este conceput de unităţile de învăţământ sub formă
de proiect în urma unei analize de nevoi, prin consultarea factorilor educaţionali (elevi,
reprezentanţi legali ai acestora, cadre didactice, comunitate locală). În concordanță cu resursele
umane, financiare şi materiale existente la nivelul fiecărei instituţii şcolare, se stabilesc pachetele
educaţionale care vor fi propuse în cadrul programului, precum și criteriile de selecţie a grupului-
ţintă de elevi. Oferta SDS este prezentată, discutată și aprobată de consiliul profesoral al şcolii.
Ulterior, regulamentul intern de organizare a programului, elaborat de fiecare instituţie școlară,
este aprobat prin decizie a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.
Obiective-cadru specifice programului:
. creşterea gradului de respectare a dreptului fundamental la educaţie al copilului, indiferent
de condiţia socială a familiei sale/a mediului de proveniență;
. promovarea principiului echităţii în educaţie şi al accesului egal la educaţie;
. prevenirea fenomenului abandonului școlar/reducerea ratei absenteismului școlar;
. prevenirea/reducerea sărăciei şi excluziunii sociale în rândul copiilor;
. creşterea ratei de succes şcolar a copiilor din grupul-țintă şi a şanselor acestora de a
parcurge cât mai mulţi ani în sistemul de învățământ;
. ameliorarea performanţelor şcolare ale elevilor;
. promovarea, în rândul copiilor, a principiilor stilului de viaţă sănătos cu ajutorul unui
program de servire a mesei în mod regulat;
. asigurarea accesului copiilor din grupul-țintă la un mediu securizant înainte sau după
terminarea cursurilor programului instructiv-educativ obligatoriu;
. stimularea părinților copiilor din grupul-țintă pentru a deveni/ a se menţine activi pe piaţa
forţei de muncă;
. prevenirea fenomenului de abuz şi neglijare a copiilor;
. consolidarea competenţelor de management al timpului liber.
Activităţi specifice programului
Fiecare unitate de învățământ, în funcţie de grupul-ţintă, constituie pachete de activități
adresate elevilor, care pot include:
A. Pentru învățământul primar:
- activităţi de educaţie, complementare activităţii didactice, respectiv supraveghere şi
îndrumare în efectuarea temelor, recuperare pentru elevii cu dificultăţi cognitive;
- activități de susţinere şi de dezvoltare personală a elevilor, respectiv recuperare pentru
elevii cu tulburări emoţionale, tulburări de limbaj prin activităţi remediale, consiliere, alte activităţi
specifice, activităţi de dezvoltare pentru elevii capabili de performanţă, activităţi de încurajare a
lecturii independente, autocunoaştere, intercunoaştere prin activităţi de dezvoltare emoţională și
socială, activităţi practic-aplicative pe diferite domenii (arte, științe, tehnologii, sport etc.), proiecte
tematice, propuse de către elevi sau părinţi, cadre didactice etc., activităţi fizice şi mișcare,
drumeţii/excursii/vizionări de spectacole și altele asemenea.
B. Pentru învăţământul secundar inferior:
- activități de educație, complementare activităţii didactice, respectiv activităţi de suport
pentru efectuarea temelor şi activităţi remediale;
- activităţi de susținere și de dezvoltare personală a elevilor, respectiv asistență
psihopedagogică pentru recuperarea decalajelor în învăţare, consiliere psihologică, consiliere în
carieră, activități pentru accelerarea învăţării și pentru performanţă (pregătirea pentru participarea
la competiţii şi olimpiade școlare, la concursuri sportive şi artistice, pe discipline de învățământ,
la concursuri cu recunoaştere internațională etc.; participarea/organizarea de festivaluri şi
expoziţii; realizarea de publicaţii școlare; participarea la activităţi de cooperare europeană),
activităţi de pregătire pentru viaţă (activităţi de autocunoaştere, activităţi care vizează dezvoltarea
atitudinii active, integrarea și implicarea socială, activităţi pentru dezvoltarea capacității de
comunicare și gândire critică, activităţi de promovare a unui stil de viaţă sănătos, activităţi de
prevenire a comportamentelor riscante datorate consumului de alcool, tutun și droguri etc.,
activităţi fizice și mişcare, activităţi tematice/ateliere (microproiecte pe diferite domenii: arte,
ştiinţe, tehnologii, sport etc.), alte activităţi specifice.
Potrivit art. 9 din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
activitățile sunt proiectate, organizate și susținute de cadrele didactice din învățământul
preuniversitar. Personalul didactic auxiliar și voluntari din școală sau din instituţiile/organizațiile
partenere care sunt abilități/calificaţi pot participa la program susținând activitățile din cadrul
acestuia.
Grupul-ţintă al programului:
În anul şcolar 2021 — 2022, grupul-ţintă al programului este reprezentat de maximum 1.629
elevi din unităţile de învățământ preuniversitar de stat de nivel primar din Sectorul 5, dispuşi în
cel mult 100 de grupe, şi de maximum 85 elevi din învăţământul secundar inferior, dispuşi în cel
mult 5 grupe (clase experimentale constituite la solicitarea Școlii Gimnaziale Nr. 128, a Şcolii
Gimnaziale Nr. 143 și a Școlii Gimnaziale George Călinescu), potrivit anexei 3 la prezentul
Raport. Programul SDS se va desfășura înainte sau după programul școlar obligatoriu (în funcție
de orarul fiecărui nivel de studiu).
Conform prevederilor art. 10 din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările și
completările ulterioare, înscrierea elevilor în SDS se face pe baza cererii scrise a părinților/tutorilor
legali ai elevilor, adresată oricărei unități de învăţământ care organizează acest program.
De asemenea, la înscriere, părintele/tutorele semnează cu directorul unităţii de învăţământ
un contract de parteneriat, al cărui model este prevăzut în actul normativ menţionat anterior, în
care sunt stipulate rolurile şi responsabilităţile atât ale părinţilor, cât şi ale școlii.
Potrivit art. 13 şi art. 14 din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, resursele umane necesare derulării programului pot fi următoarele:
1. personal de învățământ: cadre didactice din şcoală; cadre didactice din alte unităţi de
învățământ, inclusiv din palate și cluburi ale copiilor şi cluburi sportive școlare; cadre didactice
din Centrul de Resurse și Asistenţă Educaţională al Municipiului Bucureşti: profesor-psiholog,
consilier şcolar, profesor-logoped, profesor de sprijin, asistent social; personal didactic auxiliar:
bibliotecar, informatician, instructor-animator, instructor de educaţie extrașcolară, laborant;
mediator şcolar; antrenor etc.;
2. membri ai comunităţii (părinţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, specialiști din diferite
domenii, personalităţi locale, membri ai unor organizaţii neguvernamentale etc.);
3. reprezentanți ai partenerilor.
Toate activităţile din cadrul programului SDS se derulează fie de către cadrele didactice,
fie sub supravegherea cadrelor didactice, în situaţia în care activităţile sunt coordonate de personal
extern şcolii.
Fiecare persoană (personal didactic, nedidactic şi auxiliar) are roluri şi responsabilităţi bine
precizate și stipulate în fişa postului.
Perioada implementării programului: în zilele de cursuri faţă în faţă, în conformitate cu
Structura anului școlar 2021 — 2022, stabilită prin Ordin al Ministrului Educaţiei.
Potrivit art. 5, alin. (1) din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările și completările
ulterioare, la nivelul fiecărei instituţii, SDS va fi organizat pe parcursul unui număr de ore, care
este prevăzut în ofertă şi în regulamentul intern de organizare, dar nu mai puţin de 12
ore/săptămână.
Obligaţiile şi responsabilităile în program sunt prevăzute în anexa 2 la prezentul Raport,
reprezentând modelul protocolului de colaborare dintre părţile implicate în implementarea
proiectului: Sectorul 5 al municipiului Bucureşti şi fiecare unitate de învățământ organizatoare.
Finanţarea programului:
Potrivit prevederilor art. 17. din Ordinul MECTS nr. 5349/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, finanțarea programului se poate face:
a) din bugetul autorităţilor locale;
b) din programe finanţate din fonduri europene sau naţionale;
c) din activităţi şcolare și extraşcolare, donaţii, sponsorizări, prin suportul financiar al
asociaţiilor de părinți, al organizaţiilor nonguvernamentale etc., cu respectarea legislaţiei în
vigoare;
d) din bugetul de stat constituit, în condiţiile legii, cu această destinaţie, pentru elevii proveniti
din grupurile dezavantajate.
Începând cu anul 2016, la nivelul Sectorului 5, programul SDS a fost finanţat din bugetul
autorităţilor locale.
Pentru anul şcolar 2021 — 2022, din bugetul local al Sectorului 5, se vor asigura fonduri
necesare implementării programului, după cum urmează:
- pentru susţinerea cheltuielilor de personal, în regim de plată cu ora, din Capitolul Cheltuieli
materiale - titlul 10. Plata resurselor umane se va face prin bugetul de venituri și cheltuieli al
fiecărei instituţii şcolare incluse în prog
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.