Se aprobă corectarea unei erori materiale din Hotărârea nr. 508/30.10.2023 privind protocolul de colaborare dintre Sectorul 3, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Direcția Regională de Statistică, legat de proiectul „Educat și Sănătos în Sectorul 3 — Grădinițe”. Practic, se repară ceea ce a fost scris greșit în condițiile colaborării și diseminării rezultatelor proiectului, astfel încât informațiile să poată fi schimbate și comunicate corect între autorități și instituțiile implicate, în interesul copiilor din grădinițe. Pentru cetățeni înseamnă o conexiune mai clară între instituții privind un proiect educațional și de sănătate din sector, cu fluxuri de informații mai bine stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind îndreptarea erorii materiale din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3
nr. 508/30.10.2023 referitoare la Protocolul de colaborare dintre Sectorul 3
al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București
şi Direcţia Regională de Statistică a Municipiului București,
în vederea schimbului de informații şi diseminarea rezultatelor obţinute
în cadrul proiectului „Educat și Sănătos în Sectorul 3 — Grădiniţe”
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum
și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în ședință ordinară, azi 28.11.2023
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 316444/CP/21.11.2023 al Primarului Sectorului 3;
- Raportul de specialitate nr. 314907/20.11.2023 al Serviciului Politici, Programe și
Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea;
- HCLS3 nr. 508/30.10.2023 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Sectorul
3 al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Direcţia
Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, în vederea schimbului de informaţii şi
diseminarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului „Educat și Sănătos în Sectorul 3—
Grădiniţe ”;
- Adresa nr. 314918/20.11.2023 a Serviciului Politici, Programe și Gestionarea Relaţiilor
cu Comunitatea;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 71 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea
actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare;
- HCLS nr. 69/30.03.2020 privind aprobarea implementării și finanţării proiectului
„Educat şi sănătos în Sectorul 3 Grădiniţe”.
Luând în considerare:
— Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și
respectarea drepturilor cetăţenilor;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019 privind
privind Codul Administrativ, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.I. Se aprobă îndreptarea erorii materiale din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului
3 nr. 508/30.10.2023, precum şi Anexa, parte integrantă a hotărârii, referitoare la Protocolul de
colaborare dintre Sectorul 3 al Municipiului București, Inspectoratul Şcolar al Municipiului
Bucureşti şi Direcţia Regională de Statistică a Municipiului București, în vederea schimbului de
informaţii şi diseminarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului „Educar și Sănătos în
Sectorul 3-Grădiniţe ”, în sensul că:
1. În titlul şi cuprinsul hotărârii, Direcţia Regională de Statistică a Municipiului
Bucureşti se va înlocui cu Institutul Naţional de Statistică.
2. În Protocolul de colaborare, reprezentând Anexa hotărârii, Direcţia Regională de
Statistică a Municipiului Bucureşti se va înlocui cu Institutul Naţional de
Statistică.
Sediul Institutului Naţional de Statistică este: B-dul Libertăţii nr. 16, Sector 5,
Bucureşti”.
Art.Il. Celelelate prevederi ale HCLS3 nr. 508/30.10.2023, rămân neschimbate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ |,
NEGOIŢĂ ANDA IOAN /
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
CORHANĂ EDUARD-MARIAN
NR. 583
DIN 28.11.2023
PUEBLA la HeLs 5 tu. 503 /28.11.4003
PROTOCOL DE COLABORARE
NIeenenanaeeenanae nana Paun peenaeenanaae
>
Szesa 2
SUL
Sectorul 3 al Municipiului București cu sediul în Calea Dudești nr.191, cod poştal
031088, telefon (021) 318 03 23-28 reprezentată legal de Robert Sorin Negoiţă, având funcţia de
Primar, denumit în continuare „Sectorul 3”, prin Direcţia Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate
Urbană - Serviciul Politici, Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea,
şi
Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu sediul în Str. Icoanei nr. 19, Sector 2,
Bucureşti, reprezentat legal de Dl]... nenea reeeneeeaa ana aeaae „având funcția de Inspector
Școlar General,
şi
Institutul Naţional de Statistică, cu sediu în Bd. Libertăţii nr. 16, Sector 5, Bucureşti,
reprezentat legal de d]... eee eee „ având funcţia de Preşedinte,
denumite în mod individual „Partea" și în mod colectiv „Părţile”, au convenit la încheierea
prezentului protocol de colaborare.
OBIECTUL PROTOCOLULUI
Art. 1. Prezentul protocol are ca obiect crearea cadrului de colaborare între părţi în vederea
schimbului de informaţii şi diseminarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului "Educat şi Sănătos
în Sectorul 3 -Grădiniţe”, pentru o mai bună derulare şi implementare a proiectului.
DURATA PROTOCOLULUI
Art. 2. Prezentul protocol de colaborare intră în vigoare la data semnării şi este valabil până
la încheierea proiectului.
ÎNCETAREA PROTOCOLULUI DE COLABORARE
Art. 3. Prezentul Protocol poate înceta în următoarele cazuri:
a) la expirarea duratei pentru care a fost încheiat;
b) încetarea prezentului protocol de colaborare poate avea loc prin voinţa comună a părţilor sau
voinţa uneia dintre părţi, cu notificarea celeilalte părţi cu 30 de zile înainte de data la care încetarea
urmează să-şi producă efectele.
1 Avizat
it, Serviciul Politici, Prosrame şi Gestionarea Direcţia Juridică
pe iili at Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracie «, |
Șef Serviciu, 4 A
E) Georgeta Vișan |
OBIECTIVE
Art. 4, Părţile semnatare contribuie la implementarea proiectului şi a activităţii
desfășura în cadrul acestuia prin schimbul de informaţii:
a) Părţile trebuie să se consulte în mod regulat şi să se informeze asupra tuturor aspectelor pe
care le consideră relevante privind evoluţia proiectului.
b) Părţile trebuie să susţină orice altă iniţiativă pe care o consideră unanim oportună, născută în
cadrul parteneriatului, şi care are legătură cu obiectivul general al proiectului.
ATRIBUŢIILE Sectorului 3 al Municipiului București
Art. 5. În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse în cadrul proiectului, Sectorul 3 al
Municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii:
a) realizează activităţile de informare a părinţilor, cadrelor didactice şi a preșcolarilor din
cadrul fiecărei grădiniţe din sectorul 3;
b) sprijină activităţile de informare derulate în parteneriat;
c) monitorizează evaluările şi consultaţiile efectuate în rândul preşcolarilor şi le centralizază
într-o baza de date, conform legii;
d) promovează şi diseminează către parteneri informaţiile rezultate din implementarea
proiectului şi care sunt considerate de interes pentru acesta;
e) solicită în prealabil acordul părinţior în vederea desfășurării activităților din parteneriat;
ATRIBUŢIILE Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti
Art. 6. În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, Inspectoratul Școlar al Municipiului
Bucureşti Sector 3 are următoarele atribuţii:
a) acordă sprijin Sectorului 3 al Municipiului București în derularea activităţilor din proiect
prin informarea unităţilor şcolare de pe raza Sectorului 3 ce vor fi implicate în proiect;
b) nominalizează un inspector şcolar, în persoana doamnei .. -
inspector pentru management instituţional Sector 3, în vederea facilitării implementării proiectului
la nivelul rețelei preşcolare Sector 3 şi pentru derularea comunicării între părți;
c) pune la dispoziţie informaţiile solicitate şi considerate necesare în implementarea
proiectului;
d) susține legătura dintre Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti şi directorii unităților de
învăţământ, prin intermediul inspectorului școlar nominalizat;
€) nu are nicio contribuţie financiară și nu participă la gestionarea bugetului proiectului.
ATRIBUŢIILE Institutului Naţional de Statistică
Art. 7. În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, Institutul Naţional de Statistică are
următoarele atribuţii:
a) acordă sprijin Sectorului 3 al Municipiului București în derularea activităţilor din proiect
prin punerea la dispoziţie a informaţiilor disponibile din baza de date a Institutului Naţional de
Statistică, solicitate şi considerate necesare în implementarea proiectului;
2 Avizat
Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Direcţia Juridică
Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte)
Șef. Servicii
Georgeta Viși
b) nominalizează o persoană de contact în persoana dnei/dlui..... 4
ae ea eee a ae „ în vederea derulării comunicării între părți;
c) nu are nicio contribuţie financiară și nu participă la gestionarea bugetului proii
CONFIDENȚIALITATE
Art. 8.1. Niciuna dintre părţi nu are dreptul, fără acordul în scris al celeilalte părți, să
folosească informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în timpul executării acestui
protocol de colaborare, altfel decât pentru îndeplinirea obligaţiilor sale. Părţile convin să menţină
confidenţiale, tot timpul după data încheierii acestui protocol de colaborare şi pe o perioadă de 2
(doi) ani după încetarea acestuia, indiferent de cauză, şi să nu dezvăluie, raporteze, facă publice,
direct sau indirect, să nu transfere sau să folosească în scopuri personale sau ale terţilor, informații
confidenţiale primite sau obţinute ca rezultat al încheierii sau executării acestui protocol de
colaborare sau furnizate de către sau în numele unei părţi.
Art. 8.2. Părţile pot dezvălui informaţii sau documente referitoare la prezentul protocol de
colaborare dacă şi în măsura în care:
a) cealaltă parte consimte la dezvăluire;
b) dezvăluirea este impusă de legislaţia în vigoare.
AMENDAMENTE
Art. 9. Părţile semnatare au dreptul, pe durata îndeplinirii prezentului protocol de
colaborare, de a conveni modificarea clauzelor prin act adiţional, de comun acord.
FORŢA MAJORĂ
Art. 10.1. Forţa majoră exonerează părțile semnatare de îndeplinirea obligaţiilor asumate
prin prezentul protocol de colaborare, pe toată perioada în care aceasta acționează.
Art. 10.2. În caz de neînțelegere între părţi asupra evenimentului de forţă majoră invocat de
una dintre părţi, forța majoră este constatată de o autoritate competentă.
Art. 10.3. Îndeplinirea prezentului protocol de colaborare va fi suspendată în perioada de
acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia
acesteia.
Art. 10.4. Partea semnatară care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte
părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în
vederea limitării consecinţelor.
Art. 10.5. Dacă forța majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare
de 2 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a
prezentului protocol de colaborare, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-
interese.
SOLUȚIONAREA LITIGIILOR
Art. 11.1. Părţile vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative
directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu
îndeplinirea protocolului de colaborare.
AN 3 Avizat
ntpchit, Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Direcţia Juridică
UL p Văleanu elaţiii emunitatea Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte],
i A cit Mu: pr Șef Serviciu) A
ompiliutoan Warn Butduga Georgeta Vișâni
Art, 11.2. Dacă, după 30 zile de la începerea acestor tratative, părţile nu reuşesc să rezolve
în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către
instanţele judecătoreşti din România.
LIMBA CARE GUVERNEAZĂ PROTOCOLUL
Art, 12, Limba care guvernează protocolul de colaborare este limba română.
COMUNICĂRI
Art. 13.1. Orice comunicare dintre părți, referitoare la îndeplinirea prezentului protocol de
colaborare, trebuie să fie transmisă în scris.
Art. 13.2. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în
momentul primirii.
Art. 13.3. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, fax sau e-mail, cu condiţia
confirmării în scris a primirii comunicării.
LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI
Art. 14. Protocolul de colaborare va fi interpretat conform legilor din România.
Părţile au înţeles să încheie astăzi, ....oeocouoneoeenosesee » prezentul protocol de colaborare, în 3
(trei) exemplare, câte unul pentru fiecare parte, fiecare având aceeaşi valoare juridică.
Sectorul 3 Inspectoratul Şcolar Institutul Naţional de Statistică
al Municipiului Bucureşti al Municipiului Bucureşti
Primar, Inspector Şcolar General, Preşedinte,
Direcţia Dezvoltare Durabilă Inspectoratul Școlar al
şi Sustenabilitate Urbană Municipiului Bucureşt
Serviciul Politici, Programe și Serviciu Juridic
Gestionarea Relaţiilor cu Şef Serviciu,
Comunitatea
Şef Serviciu,
n
CONTRASEMNA// PENTRU
Direcţia Juridică | (CECRE E = ENERAL
Serviciul Legislaţie şi Avizare CORHANĂ-EDUARD MARIAN
Contracte Data
Şef Serviciu, /
|
4 Avizat
ni Serviciul Politici, Programe și Gestionarea Direcția Juridică
'ăleanu Serviciul Legislaţie şi Avizare Contracte“ /
NY, apr Șef Serviciu, „|
Georgeta Vişân, ||
g
A 5
[ai PRIMĂRIA Pi 4-03]
Pai) SECTORULUI 1I9S3 CABINET PRIMAR
i 2 BUCUREŞTI
| tove sector 3
SECTOR 3
TELEFON (004 cai) 38.03 23 - 28 FAX (004 221) 318 oţo4 E-MAIL cabinetprimarDprimarie-re
Calea Dudești] nr, 193, Sector es București
CABIN PRIMAR
——— www.primarie3.ro
REFERAT DE APROBARE nea (e: (AZ 3
privind îndreptarea erorii materiale din Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 3
nr. 508/30.10.2023 referitoare la Protocolul de colaborare dintre Sectorul 3
al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București
şi Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti,
în vederea schimbului de informații și diseminarea rezultatelor obținute
în cadrul proiectului „Educat şi Sănătos în Sectorul 3 — Grădiniţe”
Proiectul „Educat și sănătos în Sectorul 3 - Grădiniţe” vizează asigurarea, pentru fiecare
dintre preșcolari, a unui consult medical de specialitate neinvaziv, în urma căruia să fie
identificaţi copiii care prezintă deviații patologice ale coloanei vertebrale, precum și obezitate,
și îndrumarea acestora (și a părinţilor) către secţiile medicale specializate, în vederea
remedierii înainte ca acestea să genereze complicaţii grave. Totodată va fi întocmită o bază de
date cu preșcolarii evaluaţi și cu cei depistaţi cu probleme ale coloanei vertebrale, precum şi
obezitate.
Astfel, prin Hotărârea nr. 508 din 30.10.2023 Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat
Protocolul de colaborare dintre Sectorul 3 al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al
Municipiului București și Direcția Regională de Statistică a Municipiului București, în vederea
schimbului de informaţii și diseminarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului „Educat și
Sănătos în Sectorul 3 - Grădiniţe”.
Dintr-o eroarea materială la hotărâre, precum și la anexă, denumirea partenerului 3 a
fost greși menţionată. Respectiv Direcţia Regională de Statistică a Municipiului București ,
corect fiind Institutul Naţional de Statistică.
Având în vedere cele prezentate, și tinând seama de raportul de specialitate nr.
314907/20.11.2023 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă și Sustenabilitate Urbană — Serviciul Politici,
Programe și Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, am inițiat prezentul proiect de hotărâre pe
care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul îndeplinirii
atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute în Regulamentul UE 2016/679,
printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
34 PRIMĂRIA 1I9S3 DIRECȚIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI [Ea
i love sector 3 SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
www. primariez.ro
Lă es. TELEFON (004 021) 340 40 11/341 07 11 FAX (004 021) 318 03 04 E-MAIL. proiecte primariez.ro
Şos. Mihai Bravu nr, 428, Sector 3, 030328, București
Nr. 314907/20.11.2023
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind modificarea HCLS3 nr.508/30.10.2023 referitor la aprobarea
Protocolului de colaborare dintre Sectorul 3 al Municipiului București, Inspectoratul
Școlar al Municipiului Bucureşti și Direcţia Regională de Statistică a Municipiului
București, în vederea schimbului de informaţii şi diseminarea rezultatelor obținute
în cadrul proiectului "Educat și Sănătos în Sectorul 3-Grădiniţe”
Prin HCLS3 nr.508/30.10.2023 a fost aprobat Protocolul de colaborare dintre Sectorul 3
al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureşti și Direcția
Regională de Statistică a Municipiului București, în vederea schimbului de informaţii și
diseminarea rezultatelor obţinute în cadrul proiectului ”Educat şi Sănătos în Sectorul 3—
Grădiniţe”.
Având în vedere că în Hotărârea şi anexa la aceasta a survenit o eroare materială cu privire
la denumirea partenerului 3, respectiv Direcţia Regională de Statistică a Municipiului București
se va citi INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ, este necesară actualizarea HCLS3
NR.508/30.10.2023.
Astfel în toate documentele, parnenerul 3 se va citi INSTITUTUL NAȚIONAL DE
STATISTICĂ, cu sediul în Bd. Libertăţii nr. 16, Sector 5, București.
Având în vedere cele prezentate, considerăm că sunt îndeplinite condiţiile legale privind
modificarea Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr.508/30.10.2023 referitoare la
aprobarea Protocolului de colaborare dintre Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul
Școlar al Municipiului Bucureşti şi Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, în
scopul creării cadrului de colaborare între părți în vederea schimbului de informaţii și
diseminarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului ”Educat şi Sănătos în Sectorul 3—
Grădiniţe”.
erviciu,
an Buzdugă<
A (
EI
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăzute
în Regulamentul UE 206/679, printr-o cerere scrisă, semnată și datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3. 1
si
i) PRIMĂRIA 1I9S3 DIRECŢIA DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI
ec SA SERUL SUSTENABILITATE URBANĂ
| love sector 3 SERVICIUL POLITICI, PROGRAME ȘI GESTIONAREA
RELAȚIILOR CU COMUNITATEA
rw. primariez.ro
Www. primaria. TELEFON (004 021) 340 40 11/34107 1 FAX (004 a21) 318 03 04 E-MAIL proiecte primarie3.ro
$os. Mihai Bravu nr. 428, Sector 3, 030328, Bucureşti
Nr. 314918/20.11.2023
Către, SR E
CABINET PRIMAR Ca = pa A
Ref. la: la proiectul de hotărâre privind modificarea HCLS3 nr.508/30.10.2023 referitor la aprobarea
Protocolului de colaborare dintre Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Școlar al
Municipiului Bucureşti şi Direcţia Regională de Statistică a Municipiului București, în vederea
schimbului de informații şi diseminarea rezultatelor obținute în cadrul proiectului ”Educat şi Sănătos în
Sectorul 3—Grădiniţe”
Prin prezenta vă înaintăm Raportul de Specialitate nr. 314907/20.11.2023 al Serviciului Politici,
Programe şi Gestionarea Relaţiilor cu Comunitatea, proiectul de hotărâre proiectul de hotărâre privind
modificarea HCLS3 nr.508/30.10.2023, privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Sectorul 3
al Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Școlar al Municipiului București şi Direcţia Regională de
Statistică a Municipiului Bucureşti, în vederea schimbului de informaţii şi diseminarea rezultatelor
obţinute în cadrul proiectului ”Educat şi Sănătos în Sectorul 3—Grădiniţe” și Protocolului de colaborare.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în
scopul îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteţi exercita drepturile prevăz
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.