Se aprobă punerea la dispoziția Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a două loturi de câte 1000 mp, din imobilul Situat pe Bulevardul Basarabia nr. 256, Sector 3, prin constituirea unui drept de superficie pe 49 de ani, și încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu proprietarul Administrare Active Sector 3 SRL. Asta înseamnă pentru locuitori că universitatea poate utiliza aceste terenuri pentru activități universitare pe aproape jumătate de secol, iar terenul rămâne în proprietatea comerciantului pentru perioada respectivă, cu eventuale implicații de zonare și eventuale folosiri viitoare, într-un cadru contractual și juridic stabilit. Detalii administrative privesc aprobări bugetare și conformarea cu reglementările legale aplicabile, fără impact imediat asupra taxelor locale sau alegerilor pentru locuitori.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă operaţiunea juridică de punere la dispoziţia Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, pentru două loturi de câte 1000 mp aferente imobilului situat în Bucureşti, B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea societăţii Administrare Active Sector 3 SRL, cu nr. cadastral 214488, prin constituirea unui drept de superficie asupra acestuia pe o durată de 49 de ani, cu titlu oneros, de 1 ron/mp/an, în vederea edificării unui număr de două obiective de investiţii având fiecare valoarea de peste 10 milioane euro fără TVA
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind punerea la dispoziţia Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila”
din București a două loturi de câte 1000 mp, aferente imobilului situat în București,
B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea societăţii Administrare Active Sector 3
SRL, prin constituirea unui drept de superficie pe o perioadă de 49 de ani și
încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condiţiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004
privind Statutul aleşilor locali
întrunit în ședință ordinară, azi 26.09.2024
Având în vedere:
— Referatul de aprobare nr. 311289/CP/24.09.2024 al Primarului Sectorului 3;
— Raportul de specialitate nr. 310506/23.09.2024 al Serviciului Corp Control -
Compartiment Guvernanţă Corporativă;
— HCLS3 nr. 351/28.08.2024 privind punerea la dispoziţia Universităţii de Medicină şi
Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a două loturi de câte 1000 mp, aferente
imobilului situat în Bucureşti, B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea
societății Administrare Active Sector 3 SRL, prin constituirea unui drept de superficie pe
o perioadă de 49 de ani;
— Adresa nr. 310514/23.09.2024 a Serviciului Corp Control - Compartiment Guvernanţă
Corporativă;
În conformitate cu prevederile:
— Art. 191 alin (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
— Art. 12.1 lit. n), 12.5 lit. n) din Actul Constitutiv al societăţii Administrare Active Sector
3 SRL;
— Art. 693, 694, 695, 906, 1279, 1669 alin. (1) şi (2) şi 1670 din Codul Civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
— Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice şi relaţia cu
mediul de afaceri;
— Avizul Comisiei juridice, de disciplină, apărarea ordinii publice, fond locativ și
respectarea drepturilor cetăţenilor;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) și art. 166 alin. (4) din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă operaţiunea juridică de punere la dispoziţia Universităţii de Medicină şi
Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, pentru două loturi de câte 1000 mp aferente imobilului
situat în Bucureşti, B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea societăţii Administrare
Active Sector 3 SRL, cu nr. cadastral 214488, prin constituirea unui drept de superficie asupra
acestuia pe o durată de 49 de ani, cu titlu oneros, de 1 ron/mp/an, în vederea edificării unui
număr de două obiective de investiţii având fiecare valoarea de peste 10 milioane euro fără
TVA.
Art.2. Se aprobă operaţiunea juridică de încheiere a unui antecontract de vânzare-
cumpărare, între societatea Administrare Active Sector 3 SRL şi Universitatea de Medicină şi
Farmacie „Carol Davila” București, pentru loturile menţionate la art. 1, în maxim 60 de zile
lucrătoare de la data încheierii Contractului de superficie, după evaluarea efectuată de către un
evaluator autorizat ANEVAR, cu posibilitatea unei plăţi în avans, restul de plată şi transferul de
proprietate urmând a se efectua după finalizarea construcțiilor, pentru fiecare construcţie şi lot
separat.
Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCLS3 nr. 351/28.08.2024 se
abrogă.
Art.4. Reprezentantul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a
Asociaţilor la societatea Administrare Active Sector 3 SRL, reprezentantul societăţii SD3-
Salubritate şi Deszăpezire S3 SRL în Adunarea Generală a Asociaţilor a societăţii Administrare
Active Sector 3 SRL, Preşedintele Consiliului de Administraţie şi societatea Administrare
Active Sector 3 SRL vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
NR. 375
DIN 26.09.2024
PRIMĂRIA -
fir) secțătii B 1I9S3 CABINET PRIMAR
24 BUCUREȘTI
love sector 3
SECTOR 3
TELEFON (ooq 021) 318 03 23-28 FAX (004 021) 318 03 oa E-MAIL cabinetprimarG primariea.ro
Calea Dudești nr. 191, "CABHIET'ERIMAR
——— wum.primariez. ro
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de hotărâre privind privind punerea la dispoziția
Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a două loturi de câte 1000 mp,
aferente imobilului situat în Bucureşti,
B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea societății Administrare Active Sector 3 S.R.L.,
prin constituirea unui drept de superficie pe o perioadă de 49 de ani și
încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare
În cadrul Strategiei de dezvoltare durabilă a Sectorului 3 în perioada 2021-2027, un loc
important ocupă obiectivul de susținere a educaţiei pe tot parcursul vieţii, astfel se iau măsuri de
asigurare a infrastructurii educaționale necesare derulării în bune condiţii a actului de învățământ.
Ţinând seama de faptul că societatea Administrare Active Sector 3 S.R.L. deţine în
proprietate o suprafață de 30.730 mp aferentă imobilului situat la adresa B-dul Basarabia nr. 256,
Sector 3, București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, prin adresa nr.
19483/ 18.07.2024, a solicitat societății analizarea oportunității de a-i pune la dispoziție două loturi,
fiecare având suprafața construibilă la sol de 1000 mp, prin constituirea unui drept de superficie
pentru loturile menţionate, în vederea realizării a două obiective de interes naţional și regional,
respectiv „Construcţia și dotarea Centrului de dezvoltare a competenţelor pentru personalul din
sistemul public de sănătate (CDCS) " și „Crearea unei infrastructuri educaţionale pentru educație și
formarea studenţilor UMECD în domenii de specializare inteligentă (INTEL — UMFCD — 3) "
Ulterior aprobării de către Consiliul Local Sector 3 a obţinerii dreptului de superficie,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, prin adresa nr. 25470/17.09.2024
înaintată societății Administrare Active Sector:3 S.R.L., și-a manifestat intenţia de a cumpăra cele
două loturi, solicitând acordul în acest sens, prin încheierea unui antecontract de vânzare
cumpărare, în terment de maxim 60 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului de
superficie, după evaluarea efectuată de către un evaluator autorizat ANEVAR, cu posibilitatea unei
plăţi în avans, restul de plată si transferul de proprietate urmând a se efectua după finalizarea
construcţiilor, pentru fiecare construcţie și lot separat.
Pentru aceste considerente și având în vedere raportul de specialitate nr.
310506/ 23.09.2024 al Direcţiei Corp Control - Serviciul Control Intern şi Guvernanţă Corporativă,
am iniţiat prezentul proiect de hotărâre pe care îl supun aprobării Consiliului Local al Sectorului 3.
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3.
PRIMĂRIA DIRECŢIA CORP CONTROL ] :
RN aci SERVICIUL CONTROL INTERN GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ [=
i love sector 3
ww „pritnatiea.ro Cape
E-MAIL corpcontrol fpprimariez.re
Șoseaua Mihai Bravu nr.428, Sector 3, 030328, Bucureşti
Nr. 310506 din 23.09.2024
RAPORT DE SPECIALITATE
la proiectul de hotărâre privind punerea la dispoziţia Universităţii de Medicină şi Farmacie
„Carol Davila”din București a două loturi de câte 1000 mp, aferente imobilului situat în
Bucureşti, B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea societății Administrare Active
Sector 3 SRL, prin constituirea unui drept de superficie pe o perioadă de 49 de ani şi
încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare
Societatea Administrare Active Sector 3 S.R.L., persoană juridică română, constituită în
forma juridică de societate cu răspundere limitată, cu sediul în Municipiul Bucureşti, Sectorul 3,
Calea Vitan, nr. 242, etaj 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti sub nr.
J40/14752/2012, având CUI 31012790, având ca asociat majoritar Sectorul 3 al Municipiului
Bucureşti, asociat minoritar societatea SD3 -— Salubritate şi Deszăpezire S5 S.R.L. şi obiect
principal de activitate „Fabricarea articolelor din beton pentru construcţii”, cod CAEN 2361 este
reprezentată legal de domnul Odorog George Costin, în calitate de Președinte al Consiliului de
Administraţie.
Având în vedere:
- Adresa societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L. nr. 9542/06.08.2024 înregistrată la Cabinet
Primar cu nr. 257134/06.08.2024;
- Nota de fundamentare nr. 9541/06.08.2024 a societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L.;
- Convocatorul Adunării Generale a Asociaţilor nr. 9536/06.08.2024 al societăţii Administrare
Active Sector 3 S.R.L.;
- Procesul verbal al Şedinței Adunării Generale a Asociaţilor nr. 9537/06.08.2024 al societăţii
Administrare Active Sector 3 S.R.L.;
- Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 74/06.08.2024 a societăţii Administrare Active
Sector 3 S.R.L.;
- Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 258/25.07.2024 a societății Administrare Active Sector
3S.R.L;
- Adresa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti nr. 19483/18.07.2024
înregistrată la societatea Administrare Active Sector 3 S.R.L. cu nr. 9031/22.07.2024;
- Anexa 2 la Planul de Amplasament în cadrul CF 214488;
- Plan topografic privind amplasamentul construcţiilor din zona de EST (mecanizare);
- Extras de carte funciară (cerere nr. 84426/06.08.2024, număr cadastral 214488) care atestă
proprietatea unei suprafeţe de 30.730 mp în acte (30.728 mp suprafață măsurată) de către societatea
Administrare Active Sector 3 S.R.L. în b-dul Basarabia, nr. 256, Sector 3, Bucureşti;
- HCLS3 nr. 351/28.08.2024 privind punerea la dispoziţia Universităţii de Medicină şi Farmacie
„Carol Davila”din Bucureşti a două loturi de câte 1000 mp, aferente imobilului situat în București,
B-dul Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L.,
prin constituirea unui drept de superficie pe o perioadă de 49 de ani;
- Adresa societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L. nr. 11096/20.09.2024 înregistrată la Cabinet
Primar cu nr. 307499/20.09.2024, având ataşate următoarele documente:
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuțiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în
Regulamentul UE 2016/679, printr-o cerere scrisă, semnată şi datată transmisă pe adresa Primăriei Scctor 3.
PRIMĂRIA DIRECȚIA CORP CONTROL
ECTORULUI SERVICIUL CONTROL INTERN GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
BUCUREȘTI
a) Nota de fundamentare nr. 51/18.09.2024 a societății Administrare Active Sector 3 S.R.L.;
b) Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L.
nr. 78/19.09.2024;
c) Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 261/19.09.2024;
d) Cererea nr. 25470 din data de 17.09.2024 a Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol
Davila” din București.
- Adresa societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L. nr. 11105/20.09.2024 înregistrată la Cabinet
Primar cu nr. 309506/23.09.2024.
- Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative cu modificările şi completările ulterioare: Art. 61 „ (1) Modificarea sau completarea
unui ac normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepția generală ori caracterul unitar
al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz
contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat. (2)
Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în
actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi
succesiunea normală a articolelor. ”; Art. 64. „ (1) Actele normative pot avea aplicare limitată în
timp, în spaţiu sau privind obiectul reglementării. (2) Prin acte normative ulterioare se poate
prelungi, extinde sau restrânge durata actelor normative temporare, precum şi a celor cu aplicare
limitată în spaţiu sau privind obiectul reglementării. (3) Dispoziţia de prelungire a termenului de
aplicare a actului normativ temporar trebuie să intervină înainte de expirarea termenului şi să
indice, când este cazul, noul termen. ”
- Art. 693 din Codul Civil: „ (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe
terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un
drept de folosinţă. (2) Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi
prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân
aplicabile. (3) Superficia se poate înscrie şi în temeiul unui act juridic prin care proprietarul
întregului fond a transmis exclusiv constructia ori a transmis terenul şi construcția, în mod separat,
către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei. (4) În situaţia în
care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunţării proprietarului
ferenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate
înscrie în
favoarea unui terţ pe baza cesiunii dreptului de a invoca accesinea.”;
- Art. 694 din Codul Civil: „Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de
ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate i reînnoit.””;
- Art. 695 din Codul Civil: „ (1) Dreptul de superficie se exercită în limitele şi în condiţiile actului
constitutiv. În lipsa unei stipulaţii contrare, exercitarea dreptului de superficie este delimitată de
suprafaţa de teren pe care urmează să se construiască şi de cea necesară exploatării construcției
sau, după caz, de suprafața de teren aferentă şi de cea necesară exploatării construcției edificate.
(2) În cazul prevăzut la art. 693 alin. (3), în absenţa unei stipulaţii contrare, titularul dreptului de
superficie nu poate modifica structura construcţiei. El o poate însă demola, dar cu obligaţia de a o
reconstrui în forma iniţială. (3) În cazul în care superficiarul modifică structura construcției,
proprietarul terenului poale să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau
repunerea în situația anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescripţie de 3 ani este
suspendată până la expirarea duratei superficiei. . (4) Titularul poate dispune în mod liber de
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în
Reeulamentul UE 2016/679. orintr-o cerere scrisă. semnată si datată transmisă ne adresa Primăriei Sector 2
PRIMĂR!A DIRECȚIA CORP CONTROL
SECTORULUI SERVICIUL CONTROL INTERN GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
BUCUREŞTI
dreptul său. Căt timp construcţia există, dreptul de folosință asupra terenului se poate înstrăina ori
ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcției.”;
- Art. 906 din Codul Civil: „(1) Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de
proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta se poale nota în cartea
funciară, dacă promitentul este înscris în cartea funciară ca titularul dreptului care face obiectul
promisiunii, iar antecontractul, sub sancţiunea respingerii cererii de notare, prevede termenul în
care urmează a fi încheiat contractul. Notarea se poate efectua oricând în termenul stipulat în
antecontract pentru executarea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la expirarea lui. ”;
-Art. 1279 din Codul Civil: „„(2) Promisiunea de a contracta trebuie să conţină toate acele clauze
ale contractului promis, în lipsa cărora părţile nu ar putea executa promisiunea. (2) În caz de
neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese. (3) De asemenea, dacă
promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, ia cererea părții care şi-a îndeplinit
propriile obligaţii, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura
contractului o permile, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile
prezentului alineat nu suni aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contrac! real, dacă prin
lege nu se prevede altfel. ”;
- Art. 1669 din Codul Civil: „ (1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală
de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaită parte poate cere pronunțarea
unei hotărâri care să țină loc de contraci, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite.
(2) Dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia
încheiat.”;
-Art. 1.670. din Codul Civil: „ În lipsă de stipulaţie contrară, sumele plătite în temeiul unei
promisiuni de vânzare reprezintă un avans din preţul convenit. ”;
- Art. 191 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată?, cu modificările şi completările
ulterioare: „Hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală”
- Art. 12.1 lit. n) din Actul Constitutiv al societăţii Administrare Active Sector 3 S.R.L.: “Adunarea
Generală a Asociaţilor”: „hotărăşte în orice altă problemă importantă privind activitatea
Societăţii.”
- Art. 12.5 lit. n) din Actul Constitutiv al societății Administrare Active Sector 3 S.R.L.
„Reprezentanţilor în Adunarea Generală a Asociaţilor la societatea Administrare Active Sector 3
S.R.L. pentru care Consiliul Local al Sectorului 3 este autoritate publică tutelară, le revin
următoarele obligaţii pe care le vor îndeplini fără nicio altă formalitate, în concordanță cu
prevederile Actului Constitutiv”: „hotărăşte în orice altă problemă importantă privind activitatea
Societăţii.”
în prezentul raport se prezintă succint următoarele etape:
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 74/06.08.2024 a societăţii Administrare
Active Sector 3 S.R.L. la Art. 1: „Se hotărăște înaintarea către Sectorul 3 al Municipiului
București —Consiliul Local Sector 3 a solicitarii Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol
Davila” din Bucureşti, pentru analizarea oportunității privind acordarea a două loturi de câte
1000 mp aferente imobilului situat în Mun. Bucureşti, Bdul Basarabia nr. 256, Sector 3, având nr.
cadastral 2144388, intabulat în Cartea Funciară nr. 214488 a Mun. București Sector 3, sub forma
Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de Primăria Sectorului 3 în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene 2016/679 în scopul
îndeplinirii atribuţiilor legale. Datele pot fi dezvăluite unor terţi în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile prevăzute în
Reculamentul UE 2016/679. nrintr-o cerere scrisă. semnată si datată transmisă pe adresa Primăriei Sector 3
VY| PRIMĂRIA DIRECȚIA CORP CONTROL
A, | SECTORULUI SERVICIUL CONTROL INTERN GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
39) BUCUREȘTI
superficiei pentru o perioada de 99 ani in vederea edificării unui număr de două obiective de
investiții având fiecare valoarea de peste 10 milioane euro fără TVA.”
Răspunsul Consiliului Local Sector 3 se concretizează prin adoptarea HCLS3 nr.
351/28.08.2024 privind punerea la dispoziţia Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol
Davila”din București a două loturi de câte 1000 mp, aferente imobilului situat în Bucureşti, B-dul
Basarabia nr. 256, Sector 3, din proprietatea soc
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.