MUNICIPIUL BUCUREȘTI
CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 3
Calea Dudești nr. 191, Sector 3, București
www.primarie3.ro
HOTĂRÂRE
privind stabilirea salariilor de bază aferente funcţiilor publice şi contractuale din cadrul familiei
ocupaţionale „4dministraţie” utilizate în cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
Consiliul Local al Sectorului 3 al Municipiului București,
ales în condițiile stabilite de Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților adininistraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice local nr. 215/2001,
precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
întrunit în şedinţă ordinară, azi 29.12.2021
Având în vedere:
Referatul de aprobare nr.241049/CP/23.12.2021 al Primarului Sectorului 3;
Raportul de specialitate nr.239950/22.12.2021 al Direcţiei Organizare Resurse Umane din
cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3;
Adresa nr.240003/22.12.2021 a Direcţiei Organizare Resurse Umane;
În conformitate cu prevederile:
HCLS 3 nr. 60/05.04.2021 privind reorganizarea aparatului de specialitate al Primarului
Sectorului 3 și aprobarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare, modificată prin HCLS 3 nr.149/24.06.2021;
HCLS 3 nr.61/05.04.2021 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcţiilor publice şi
contractuale din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, utilizate în cadrul aparatului de
specialitate al Primarului Sectorului 3;
Art. 417 şi art. 552 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
Art. 8 alin. (1) şi art.11 din Legea cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
Art. 159 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Luând în considerare:
Avizul Comisiei de buget, finanţe, servicii publice, alte activităţi economice și relația cu mediul
de afaceri;
Avizul Comisiei de validare, resurse umane, învăţământ, relaţii cu sindicatele, ONG-uri,
societatea civilă, protecţia consumatorului;
Amendamentele aduse proiectului de hotărâre, conform procesului-verbal al ședinței;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din OUG nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Se aprobă salariile de bază pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul familiei
ocupaţionale „„Administrație” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3,
conform Anexelor nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. În execuţia bugetară anvelopa cheltuielilor de personal aferentă personalului contractual
va putea creşte cu maxim 20% în anul 2022, faţă de execuţia bugetară a anului 2021, cu revizuirea
procentului după aprobarea execuţiei bugetare la semestrul ] al anului 2022.
Art.3. Drepturile salariale ale personalului din cadrul aparatului de specialitate al Primarului
Sectorului 3 se stabilesc prin Dispoziţia Primarului Sectorului 3.
Art.4. Orice prevedere contrară prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art.5. Primarul Sectorului 3, prin Direcţia Economică şi Direcţia Organizare Resurse Umane,
va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
CORHANĂ EDUARD-MARIAN
NR. 355
DIN 29.12.2021
Mihaela VACARU, AMENDAMENT la pct. 2
Proiect de hotărâre privind privind stabilirea salariilor de baza aferente funcţiilor publice și
contractuale din cadrul familiei ocupaţionale „4dministraţie” utilizate în cadrul aparatului de
specialitate al Primarului Sectorului 3
Justificare
1. Din analiza chetuielilor de personal se observa o crestere semnificativa in 2021 si preconizat
2022 a cheltuielilor de personal contractual, trend care trebuie ponderat.
RON Cheltuieli de personal
PS3
40,000,000
2019 2020 2021 2022
MI Functie Publica Personal contractual
2. Functiile contractuale din Anexa 5 sunt mai bine platite decat cele din noua Anexa 2 cu 21%-
24%
3. In Anexa 4 sunt anumite functii si departamente care nu au justificare privind plasarea pe o
Anexa separata de Anexa 2, respectiv: Director executiv la Direcţia Administrativă şi
Management Documente, Director executiv adjunct la Direcţia Administrativă şi Management
Documente, Direcţia Corp Control (cu excepția Compartimentului Control Intern şi
Compartimentului Guvernanţă Corporativă).
PROPUNERE:
AMENDAMENT 1
Funcţiile Director executiv la Direcţia Administrativă şi Management Documente, Director executiv
adjunct la Direcţia Administrativă și Management Documente, precum si cele din Direcţia Corp
Control (cu excepţia Compartimentului Control Intern şi Compartimentului Guvernanţă Corporativă),
vor trece în Anexa 2.
AMENDAMENT 2
Se introduce Art 2
În execuţia bugetara anvelopa cheltuielilor de personal aferentă personalului contractual va putea
creşte cu maxim 20% în anul 2022, față de execuţia bugetară a anului 2021, cu revizuirea procentului
după aprobarea execuţiei bugetare la semestrul I al anului 2022.
Fostele articole 2,3,4 se renumerotează corespunzator.
EDINTE DE ȘEDINȚĂ
ANU CĂTĂLIN-FLORIN
d
SECRETAR GENERAL
CORHANĂ EDUARD-MARIAN
Grupul PNL, Andreea Weinerich, AMENDAMENT la pct. 2
Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de baza aferente funcţiilor
publice și contractuale din cadrul familiei ocupaţionale „4dministraţie” utilizate
în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 3
Justificare
Având în vedere propunerile de majorare a salariilor a celor din aparatul de
specialitate al Primarului Sectorului 3, considerăm că şi Poliţia Locală, care face parte
din acest aparat, trebuie să fie luată în considerare la aceasta majorare. În consecinţă,
amendamentul nostru se referă la majorarea cu procente diferenţiate de 10% la funcţii
de conducere, 15% la funcţiile de execuţie de la punctul 1 şi guarzi și 20% funcţiile de
execuţie de la punctul 2 (monitorizare/pază).
PROPUNERE
AMENDAMENT
Se aprobă salariile de bază pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul familiei
ocupaţionale „Administraţie” utilizate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului
Sectorului 3 pentru grila 3, conform anexei. Anexa 3 din hotărâre se înlocuieşte cu
prezentul amendament.
SECRETAR GENERAL
CORHANA EDUARD-MARIAN
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
PRIMĂRIA SECTOR 3
Nr. FUNCȚIA PUBLICĂ
crt.
de conducere de execuţie
grad
gr-ua
Nivel studii
Salariu de baza
1 2 3
FUNCȚII PUBLICE
>|-
IDE CONDUCERE
Secretar general
S.S.
Arhitect Şef
Li
S.S.
Director general
Ei
S.S.
15345
Director general adjunct
TI
S.S.
14025
Director executiv
II
S.S.
13189
rector executiv adjunct
Li
S.S.
12485
Şef serviciu
II
S.S.
11605
Şef birou
N
S.S.
10021
e|olalalua| au]
Şef serviciu (audit)
Lui
S.S.
DE EXECUȚIE
3 Poliţist local
superior
S.S.
5491
5903
6199
6509
6672
6839
Poliţist local
principal
S.S.
4499
4836
5077
5331
5465
5602
Poliţist local
asistent
S.S.
3788
4072
4276
4490
4602
4717
Poliţist local
debutant
S.S.
3604
3874
4069
4272
4379
4488
4 Poliţist local
superior
S.S.D.
4729
5083
5337
5604
5744
5888
Poliţist local
principal
S.S.D.
4003
4303
4518
4745
4863
4985
Poliţist local
asistent
S.S.D.
3613
3885
4079
4283
4390
4499
5 Poliţist local
superior
Page 1
S.M.
3773
4056
4258
4471
a
*eplolaleleoi=leţalala]e]-lejaalo le [-le]alalele|-lelula]ele|-lelala ele lelalalolel-le
4583
4098
Poliţist local pri
incipal
S.M.
3751
4033
4234
4446
4557
4671
Poliţist local asistent
S.M.
3594
3863
4056
4258
4365
4475
Poliţist local de!
butant
S.M.
3582
3851
4043
4246
4352
mlaao]=]elalajelol=lelalala|s|=lelua
4461
FUNCȚII CONTRACTUALE
DE CONDUCERE
Guard
M/G
2715
2919
3065
3218
3298
ala |wl]=|e|u
3381
NOTĂ: SALARII BAZĂ PCT.2
MONITORIZARE/PAZĂ
ANEXA 3 - POLIȚIȘTI LOCALI DIN
DRUL COMPARTIMENTELOR DE
Poliţist local suj
perior
S.S.
4651
5000
5250
5513
5148
mla|e|o]=]e
5792
Poliţist local pr
incipal
S.S.
3823
4110
4315
4531
4644
4760
Poliţist local asistent
S.S.
3228
3470
3644
3827
3923
4021
Poliţist local del
butant
S.S.
3076
3306
3472
3646
3737
3830
Poliţist local suj
perior
S.S.D.
4015
4316
4532
4759
4878
5000
Poliţist local principal
S.S.D.
3218
3460
3632
3814
3908
4006
Poliţist local asistent
S.S.D.
3097
—|e|aaooi-lea]ajele|=lelalalele]=lelala]ele|=lelala|ulel-le
3330
Page 2
3497
3672
37604
3858
Poliţist local
superior
S.M.
3218
3460
3632
3814
3908
4006
Poliţist local
principal
S.M.
3199
3439
3611
3792
3887
3984
Poliţist local
asistent
S.M.
3066
3296
3461
3634
3725
3818
Poliţist local
debutant
S.M.
3058
3287
3451
3624
me |=]ejala]ulo|=|elala]ue ls |=lelalaluelo|=lelula ele
3715
3808
Page 3
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
PRIMĂRIA SECTOR3 ,
ANEXA NR.1 la H.C.LS.3 75 5/29.74 do]
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCȚIILE DIN CADRUL APARATULUI
DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI SECTORULUI 3, STABILITE CONFORM
LEGII-CADRU NR.
153/2017 PRIVIND SALARIZAREA
PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE
Nr. FUNCȚIA PUBLICĂ Nivel | Legea-cadru
crt. grad |gr-ţia] studii nr.
153/2017
de conducere de execuţie salariul de bază
1 2 3 4 5 6 7
1 |FUNCŢII PUBLICE
A |DE CONDUCERE
1 |Director general II S.S. 13915
2 |Director general adjunct II S.S. 12075
3 |Director executiv II S.S. 10615
4_|Director executiv adjunct II S.S. 10033
5 |SŞefserviciu II S.S. 9450
6 |Şefbirou II S.S. 9156
B_|DE EXECUTIE
1 Expert/Inspector/ superior 0 S.S. 6272
Consilier juridic/ 1 6743
Inspector de protecţie 2 7079
civilă/Consilier achiziţii 3 7434
publice 4 7620
5 7811
Expert/Inspector/ principal | 0 S.S. 5320
Consilier juridic/ 1 5719
Inspector de protecție 2 6006
civilă/Consilier achiziţii 3 6305
publice 4 6463
5 6625
Expert/Inspector/ asistent 0 S.S. 4637
Consilier juridic/ 1 4985
Inspector de protecție 2 5233
civilă/Consilier achiziții 3 5495
publice 4 5632
5 5773
Page 1
Expert/Inspector/
Consilier juridic/
Inspector de protecție
civilă/Consilier achiziții
publice
debutant
S.S.
4460
4794
5033
5285
5418
5553
Referent de specialitate/
Inspector de protecție
civilă
superior
S.S.D.
5541
5956
6254
6566
6730
6899
Referent
superior
S.M.
4623
4971
5219
5480
5616
5757
Referent
principal
S.M.
4602
4947
5194
5455
5592
5732
Referent
asistent
S.M.
4451
4784
5023
5274
5406
5542
Referent
debutant
S.M.
4439
4772
5012
5262
5393
Wu ||| |l= | |u|le(foe | |= [ela ||| [oala lee |= oalele le |= feo lalea le | |= le
5528
Page 2
ia FUNCȚII CONTRACTUALE | Degpa-caiisaa
crt. grad/ [gr-tia| Nivel nr.
153/2017
treaptă studii | salariul de bază
de conducere de execuţie
1 2 3 4 5 6 7
II |FUNCŢII CONTRACTUALE
A |DE CONDUCERE
1 |Director general II S.s. 13915
2 |Director general adjunct II S.S. 12075
3 |Director II S.S. 9451
4 |Director adjunct II S.S. 9156
5_|Şef serviciu II | S.S. 7648
6_|Sef birou II | S.S. 7329
B |DE EXECUTIE
1 Inspector de specialitate/ IA 0 S.S. 5025
Consilier 1 5401
2 5672
3 5956
4 6104
GONE 5 6257
(74 A SE Inspector de specialitate/ 1 0 S.S. 4784
ă 1] |] Consilier 1 5143
A £ 2 5400
E boz 3 5670
î 4 5813
5 5957
Inspector de specialitate/ 144 0 S.S. 4278
Consilier 1 4599
2 4829
3 5070
4 5197
5 5327
Inspector de specialitate/ debutant | 0 S.S. 3588
Consilier 1 3857
, 2 4050
Day: 3 4253
] 4 4358
5 4467
Page 3
Referent/Arhivar
IA
S.M.
3933
4228
4441
4662
4779
4898
Referent/Arhivar
S.M.
3919
4213
4424
4645
4761
4881
Referent/Arhivar
II
S.M.
3896
4188
4398
4617
4732
4851
P.
(4)
2 (e
SĂS SR a x,
U|
ÎNCA
Referent/Arhivar
debutant
S.M.
3450
3708
3894
4088
4191
4295
Magaziner/Casier
M/G
3428
3686
3870
4063
4164
4268
Curier
3312
3560
3738
3926
4024
4123
Muncitor calificat
M/G
3613
3884
4079
4282
4390
u|a|e|lel=|lo|lu|leloe|l|=|eolualp || |=|olalBlelel=lo|alale|lel=ijo|la la || |= oalele | |=|e
4499
Page 4
Muncitor calificat
II
M/G
3607
3878
4072
4275
4383
4492
Muncitor calificat
AGONANZ
*
VAR
E|
= WII £
E)
SA
9 29
3 Ey
SC bazei e
III
M/G
3600
3871
4064
4268
4374
4483
IL UL
Muncitor calificat
IV
M/G
3592
3861
4054
4257
4365
4474
Muncitor necalificat
3242
3485
3660
3842
3939
4038
Muncitor necalificat
II
M/G
2875
3091
3245
3407
3493
3580
Îngrijitor
3242
3485
3660
3842
3939
4038
Şofer
M/G
3669
3944
4143
4350
4459
a [e [ao leţala [eo (-lea]a o |o|-fela|a leo |slelula lee |=lelula lu le l-lelula lo e l=lo
4570
Page 5
Şofer II M/G 3220
3462
3635
3817
3912
u|la|le|le|l=|lo
4010
*NOTĂ:
1 În conformitate cu prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, salariile de bază din prezenta anexă
se aplică funcţiilor din cadrul următoarelor structuri:
Serviciul Managementul Electronic al Documentelor
Serviciul Prelucrare Documentaţii
2 Salariile de bază pentru personalul de conducere cuprind gradaţia de vechime la nivel
maxim;
3 Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv beneficiază pe
perioada de exercitare a acesteia, de o majorare a salariului de bază cu 10%;
4 Personalul care deţine titlul științific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară în
cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
dacă își desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul.
5 Personalul scutit de impozit pe venit, conform art.60 pct.1-3 din Legea nr.227/2015
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de o
majorare în procent de 15% faţă de salariile de bază din prezenta grilă.
PRIMAR,
ROBERT SORIN NEGOIŢĂ |
|
PREŞEDINTE DE Ş
MUNICIPIUL BUCUREȘTI
PRIMĂRIA SECTOR 3
ANEXA NR.2 la H.C.L.S. 355/29, [4.204]
SALARIILE DE BAZĂ PENTRU FUNCŢIILE DIN CADRUL APARATU
DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI SECTORULUI 3, STABILITE CONFORM
LEGII-CADRU NR.
153/2017 PRIVIND SALARIZAREA
PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE,
Nr. FUNCŢIA PUBLICA Nivel Legea-cadru
crt. grad |gr-ţialstudii nr.
153/2017
de conducere de execuţie salariul de bază
1 2 3 4 5 6 7
1 |FUNCŢII PUBLICE
A |DE CONDUCERE
1 |Secretar General II S.S. 15870
2 |Arhitect Şef II S.S. 15732
3 |Director general II S.S. 15525
4 |Director general adjunct II S.S. 14950
5. |Director executiv | II S.S. 14720
6 |Director executiv adjunct II S.S. 14375
7 |Sef serviciu II S.S. 13915
8 |Şef birou II S.S. 12650
9 |Şef serviciu (audit) II S.S. 14375
B |DE EXECUTIE
1 Manager public principal |__0 S.S. 8867
1 9532
2 10008
3 10508
4 10770
5 11039
2 Auditor superior |_0 S.S. 7176
1 7714
2 8099
3 8504
4 8717
5 8936
Auditor principal |__0 S.S. 5934
1 6379
2 6697
/ 3 7033
j 4 7208
AA 5 7380
) Page 1
Auditor asistent 0 5865
1 6305
2 6621
3 6952
4 7125
5 7304
Expert/Inspector/ superior | 0 S.S. 7176
Consilier juridic/ 1 7714
Inspector de protecţie 2 8099
civilă/Consilier achiziţii 3 8504
publice 4 8717
5 8936
Expert/Inspector/ principal | 0 S.S. 5934
Consilier juridic/ 1 6379
Inspector de protecţie 2 6697
civilă/Consilier achiziţii 3 7033
publice 4 7208
5 7389
Expert/Inspector/ asistent 0 S.S. 5865
Consilier juridic/ 1 6305
Inspector de protecţie 2 6621
civilă/Consilier achiziţii 3 6952
publice 4 7125
5 7304
Expert/Inspector/ debutant | 0 S.S. 4464
Consilier juridic/ 1 4798
Inspector de protecţie 2 5040
civilă/Consilier achiziții 3 5291
publice 4 5424
5 5559
Referent de specialitate superior |_0 |S.S.D. 6210
1 6676
2 7009
3 7360
4 7544
5 7733
Referent de specialitate | principal] 0 |S.S.D. 5520
1 5934
2 6231
3 6542
4 6706
5 6874
Referent de specialitate |asistent 0__|S.S.D. 5175
1 5564
2 5842
3 6134
4 6287
5 6445
Page 2
Referent de specialitate
debutant
S.S.D.
4451
4784
5023
5274
5406
5542
Referent
superior
S.M.
5319
5717
6004
6304
6462
6623
Referent
principal
S.M.
4968
5341
5607
5888
6035
6185
Referent
asistent
S.M.
4899
5267
5531
5807
5952
6100
Referent
debutant
S.M.
4439
4772
5012
5262
5393
a|ă|ae|alojalajoejo=lolula|olo|=elulalolo|=lelula|ulol=le
5528
Page 3
crt.
FUNCŢII CONTRACTUALE
de conducere
de execuţie
grad/
treaptă
gr-tia
Nivel
studii
Salariul de bază
Legea-cadru
nr.
153/2017
salariu baza
2
3
4
7
FUNCŢII CONTRACTUALE
>=
DE CONDUCERE
Administrator public
S.S.
16640
Director general
II
S.S.
15870
Director general adju
nct
II
S.S.
14950
Director
II
S.S.
14720
Director adjunct
II
S.S.
14490
Şef serviciu
II
S.S.
13915
A N|alalbl|l=
Şef birou
II
S.S.
12650
FUNCŢII CONTRACTUALE
DE EXECUTIE
Inspector de
specialitate/
Consilier
IA
S.S.
6831
7344
7711
8096
8298
8505
Inspector
de specialitate/
Consilier
S.S.
6325
6800
7140
7497
7684
7876
Inspector
de specialitate/
AI AU
9,8 E)
Sos Ci
LIUL
Consilier
II
S.S.
5750
6181
6491
6815
6985
7160
Inspector
de specialitate/
Consilier
debutant
S.S.
5520
5934
6231
6542
6706
6874
Referent/Arhivar
IA
S.M.
5175
5564
5842
6134
6287
a|B|e|elalolalaloosleojala]ole|=lolulalolol=lelulalelel=le
6445
( pp”
Page 4
Referent/Arhivar
S.M.
4945
5316
5582
5862
6008
6158
Referent/Arhivar
II
S.M.
4600
4945
5192
5452
5589
5729
Referent/Arhivar
debutant
S.M.
4370
4698
4932
5178
5308
5441
Muncitor calificat
5635
6058
6361
6679
6846
7017
Muncitor calificat
II
M/G
5290
5687
5971
6270
6426
6587
l |
Na E £/
Sa =
2 SA
SS EIEȘ og
Muncitor calificat
TI
5060
5440
5712
5997
6147
6301
Muncitor calificat
IV
M/G
4830
5192
5452
5725
5867
6015
Muncitor necalificat
M/G
3680
3956
4154
4362
4471
a||woi=fojalaloo]rlolajaooalejula|elo]n|elulaleolelelalaloo|alelula]ulol-loelulaluvlol=lo
4583
Page 5
Muncitor necalificat
II
M/G
3565
3833
4025
4226
4332
4440
Şofer
M/G
5175
5564
5842
6134
6287
6445
Şofer
II
M/G
4945
5316
5582
5862
6008
6158
Șef piaţă/Șef depozit
S.M.
4045
4348
4565
4793
4913
5036
Îngrijitor
3680
3956
4154
4362
4471
4583
Magaziner/Casier
M/G
4830
5192
5452
5725
5867
6015
Curier
M/G
3680
3956
4154
4362
4471
a [ea o = [eţaţalo o [ealalolol=lelala eo lelalalole|=lelulalulelalelula ele l=lo
4583
Page 6
*NOTĂ:
1 În conformitate cu prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, salariile de bază din prezenta anexă se aplică
funcţiilor din cadrul următoarelor structuri:
Secretar General
Administrator public
Manager public
Direcţia Asistenţă Legislativă
Direcţia Comunicare (cu excepţia Serviciului Promovare Instituţională)
Direcţia Cultură
Direcţia Dezvoltare Durabilă şi Sustenabilitate Urbană (cu excepția
Serviciului Revitalizare Urbană)
Direcţia Administrativă și Management Documente (cu excepţia
Serviciului Managementul Electronic al Documentelor şi
Serviciului Prelucrare Documentaţii)
Direcţia Juridică
Direcţia Organizare Resurse Umane
Direcţia Economică
Direcţia Investiţii şi Achiziţii (cu excepția Compartimentului
Diriginţi de Şantier și Biroului Monitorizare, Întreţinere şi Reparaţii)
Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
Direcţia Administrarea Domeniului Public (cu excepţia funcțiilor
contractuale de Director adjunct I și II și următoarelor servicii:
Serviciul Mecanizare
Serviciul Marcaje şi Colmatări
Serviciul Reparaţii Domeniu Public
Serviciul 1 Întreţinere şi Reparații Străzi
Serviciul 2 Întreţinere și Reparaţii Străzi
Serviciul Recondiţionări Alei și Parcări
Biroul Producție și Raportări)
Serviciul Amenajare Urbană
Biroul Ridicări Topografice și Avize
Serviciul Administrare Complex Acvatic
Serviciul Audit Public Intern
Direcţia Parcări şi Amenajare Urbană (cu excepţia următoarelor servicii:
Biroul Proceduri și Mentenanţă Amenajări Urbane
Serviciul Trasări)
Direcţia Învăţământ
Serviciul Fond Funciar şi Registrul Agricol
Direcţia Corp Control
2 Salariile de bază
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.